16:42
Comentarii Adauga Comentariu

Daniel Horodniceanu, procurorul șef al DIICOT, despre dosarul Sky News: Se lucrează foarte greu cu partea britanică

"Se lucrează foarte greu cu partea britanică. Am trimis dosarul la NCA, aceștia l-au trimis la Home Office, avem corespondență cu Home Ofiice de patru luni prin care ne cer completarea comisiei rogatorii internaționale. Nu aș putea să vă spun dacă e o tactică sau nu a autorităților britanice. Răspundem la întrebările pe care ni le pun, respectăm procedura și vom vedea dacă vom putea sau nu să obținem ce am solicitat de la partenerul britanic. În alte cazuri nu s-a întâmplat așa", a declarat Daniel Horodniceanu.

DIICOT a trimis în urmă cu câteva luni autorităților din Marea Britanie solicitarea privind audierea celor trei jurnaliști de la Sky News, printre care și Stuart Ramsay, în dosarul ce vizează reportajul cu traficul de arme realizat în România, cei trei jurnaliști fiind puși sub urmărire penală pentru comunicare de informații false.

Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics și Levente Pantics au fost arestați preventiv în 12 august, în urma unei decizii a Curții de Apel București, hotărârea menținută ulterior și de instanța supremă. La data de 10 octombrie aceștia au fost eliberați.


Continuați să citiți...

(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:


23:59

Atac Grobian al lui Merkel la adresa Americii lui Trump. Merkel: Vremea "în care ne puteam baza unii pe alții s-a încheiat. Noi europenii (a se citi GERMANII) trebuie să ne luăm soarta-n mâini". CE CĂUTĂM NOI ÎNTR-O UNIUNE FEDERALISTĂ CU FRITZII ĂŞTIA?


23:59

CANNES. PALME D'OR. SUPĂRARE MARE ÎN REȚEAUA PROGRESISTĂ-SOROȘISTĂ MONDIALĂ. "SQUARE" o satiră virulentă împotriva corectitudinii politice și împotriva identității confuze a bărbatului 'modern' tembelizat de propaganda progresistă a câștigat Palme d'Or


12:11

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO


23:59

Băsescu: "Poate înțelege şi SLUGOIUL Tapalagă" ce stat polițienesc apără. "Fiicei mele i-au pus MICROFOANE SUB PAT"


00:20

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul


00:01

Doi frați, cu vârste de 23 și 24 de ani, au murit în urma impactului dintre două mașini pe DN 65, în județul Dolj


00:01

FOTO, VIDEO Festivalul de Film de la Cannes 2017: Satira despre o galerie de artă, "The Square", a obținut Premiul Palme d’Or. Concluziile unei ediții aniversare


11:32

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX


00:01

Bărbații acuzați că l-au împușcat pe tânărul din Brăila, arestați preventiv


23:42

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO


23:59

Donald Trump la un pas să dea de pământ cu minciuna progresistă numită "Încălzirea Globală" care bagă gratuot sute de miluarde anual în buzunarele globaliştilor. SUA se vor retrage din Acordul climatic, le-ar fi spus Donald Trump unor apropiați


23:34

Ce înseamnă dacă te uiţi la ceas la 10.00 pe 10.10?


00:03

Tenis: Tecău și Mergea, capi de serie la dublu masculin, în turneul de la Roland Garros


23:51

Coreea de Nord lansează încă un proiectil


16:46

Demi Lovato, cerută în căsătorie. Vedeta a spus "Da" în faţa a sute de oameni VIDEO


00:01

Semnificații istorice pentru ziua de 29 mai


23:59

ALIATUL LUI SOROS, dezvăluit de telegramele DCLeaks, Daniel Buda, lider PNL Cluj : "Cer Guvernului sistarea ajutoarelor sociale pentru cei care pot munci, dar nu vor"


23:59

BADOGUL se ocupă nu numai de VACCINAREA CU FORȚA ca în bolşevism dar acum ÎI LIPSEŞTE PE ROMÂNI ŞI DE SALVĂRI. Arafat: Suntem aproape de momentul în care populaţia ne va reproşa decesul unui pacient la care nu a ajuns ambulanţa


23:59

Premierul polonez 'Polonia nu va ceda niciunui șantaj din partea UE. Nu vom participa la nebunia Elitelor de la Bruxelles' privind imigraţia în UE. Iohannis a cedat demult şi a înfundat România în statutul de COLONIE a UE


11:33

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO


02:32

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale


23:36

Angela Merkel: UE nu se mai poate baza pe Statele Unite, trebuie să își construiască propriul viitor


19:12

Îţi amorţesc mâinile, îţi ţiuie urechile sau vezi în faţa ochilor "musculiţe"? Vezi de ce boală poţi să suferi


12:52

Clipul MOMENTULUI. Zeci de tinere FILMATE în timp ce dau din FUND pe o melodie plină de BASS VIDEO


12:20

ACCIDENT pe Autostrada Soarelui din cauza unei maşini care a luat foc VIDEO


23:59

Cine sunt oamenii lui Macron? Foști consilieri ai progresiștilor: Strauss-Kahn, fost activist al "Uniunii Studenților Comuniști" și Șef al FMI și ai lui Pierre Moscovici, fost membru al grupului trotskyist Liga Comunistă Revoluționară și acum Comisar al UE


00:21

Constantin COJOCARU spune ca urmeaza o MARE MANIPULARE. Cereţi formarea unui Guvern Provizoriu format numai din români care nu au făcut parte din conducerea statului român, care nu au ocupat funcţii de conducere în partidele politice ce au guvernat România


08:36

Valentino Rossi a suferit un accident și a fost internat de urgență într-un spital din Rimini


06:11

Burse de 42.000 de lei pentru femeile din cercetarea românească


01:31

Gruparea jihadistă libiană Ansar al-Sharia își anunță dizolvarea (comunicat)


23:00

Radu Gyr a fost condamnat la MOARTE pentru o poezie. Unii vor să ne-ntoarcem din nou în acele vremi. Cum a fost condamnat la moarte Radu Gyr pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" - VIDEO


14:22

Rugăciune foarte puternică pentru găsirea sufletului pereche! O spui şi are efect imediat


00:02

DISPAR PADURILE. România are mai puțin de 7 milioane de hectare de păduri, jumătate sunt private. INFOGRAFIE: Inventarul Forestier Național


15:17

INTERCEPTĂRI. Transexuali şi politicieni în dosarul lui Sile Cămătaru. "Vreau picioare frumoase şi sâni mari"


17:24

Nicole Cherry, dans LASCIV în faţa unei prietene VIDEO


08:12

Sud-africanul Luvo Manyonga vrea să sară dincolo de 9 metri! Recordul lumii la săritura în lungime, 8,95 metri, datează de peste un sfert de veac!


19:05

Amenințarea lui Florin Prunea: "Nu cred că Burleanu își va duce mandatul până la sfârșit, va fi suspendat"


13:01

Luis Lazarus revine în televiziune în ipostaza de moderator al unei noi emisiuni


19:17

Polonia preferă 5.000 de soldaţi americani pe teritoriul său decât angajamentul prevăzut de Articolul 5 din Tratat


03:46

DOLIU la "Te vreau lângă mine". A murit la nici două zile după ce şi-a cunoscut marea dragoste


17:00

Erdogan: va inaugura trenul de mare viteza Ankara - Istanbul


12:19

Adevarul Live, ora 14:00: Trăsniții de la Prima TV aduc buna dispoziție în noul sezon


09:50

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO


23:59

INCREDIBIL. TOTALITARISM PROGRESIST: Primăria Oraşului Hamburg ia acum cu forța de la proprietari apartamente și spații private pentru a le folosi pentru găzduirea migranților. Proprietarii sunt Forțați să plătească renovarea făcută de autorități


19:14

Patapievici, la Bookfest, despre corectitudinea politică: O teroare morală; suntem ca într-un coșmar de revenire a stalinismului


06:13

SPORTUL ROMÂNESC ÎN IMAGINI


13:19

FOTO Serena Williams a pozat sexy în ipostaze care au scandalizat America


12:47

Bumbescu, despre noua Steaua: "Suntem în discuții cu echipe întregi! Putem să luăm una gata formată". Fostul fundaș ar putea fi antrenor principal în Liga 4


23:59

Da! Le Pen poate câștiga în Franța


21:25

Un nou incident în Orășelul Copiilor din sectorul 4, după ce Casa Surprizelor a ars. O ambulanță SMURD a rămas blocată în dalele de la fântâna muzicală


10:38

Salariații Direcțiilor de taxe și impozite din primăriile de sector au oprit lucrul; susțin protestele angajaților ANAF


11:19

Marica (Sed Lex): Avem 15.000 de oameni în acțiuni de protest în toată țara;miercuri va avea loc o întâlnire cu ministrul Finanțelor


08:53

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX


22:27

Mici afaceri de familie la țară. Cum poți să faci bani doar cu ce dă gospodăria sau cu un minim de teren disponibil


23:59

VACCINAREA CU FORȚA FACE RAVAGII ÎN REGATUL JUNCKERISTO-MERKELIST. Totalitarismul Progresist introdus de UE face RAVAGII. Germania vrea să îi amendeze pe părinții care nu își vaccinează copiii. Singura soluție ieșirea din închisoarea popoarelor numită UE.


23:59

Vuvuzeaua Sistemului Progresist Alexandru Rafila iese din nou la înaintare: "Epidemia de rujeolă din România accelerează nevoia de măsuri administrative și legislative privind vaccinarea"


15:12

Meniu pentru bebeluşi de 6 - 7 luni


02:33

Legenda Panaghiei, fata preafrumoasă de care s-a îndrăgostit Soarele. Iubirea celor doi s-a sfârșit tragic în masivul Ceahlău


23:59

Beny Steinmetz a fost reținut de poliția israeliană. Nu credem însă că va rămâne arestat pentru multă vreme


11:39

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX


11:44

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX


17:00

Emmanuel Macron își reafirmă la Bruxelles dorința de a 'refonda' Europa


22:44

Medicul estetician Adina Alberts, despre intervențiile intime. Corecția labiilor


23:59

Faptul că nu l-au găsit înseamnă că avionul a explodat în aer, adică că cineva l-a doborât. Zborul MH370 al Malaysia Airlines: Autoritățile anunță sistarea căutărilor după ce nu s-a reușit localizarea avionului


17:39

Ce simte un bărbat când te vede goală?


23:59

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"


21:43

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"


14:28

Nu-l prinde DNA-ul? Să iasă Ambasadorul SUA şi să ne explice cum e cu cheltuirea banului public la ei, că lecții pe-aici ne dă zilnic? DOCUMENTE: Obama a cheltuit $74 de milioane de dolari din banii contribuabililor pe vacanțe și golf.


22:03

Fotbal: Bayern Munchen, ploaie de goluri la cel de-al 1.000-lea meci al antrenorului Carlo Ancelotti


07:03

CALENDAR ORTODOX 2017: Ce sfinţi sărbătorim astăzi


11:00

Mihaela Rădulescu, sexy cu lenjeria intimă la vedere. Așa a venit la o cursă de-a iubitului ei


11:13

Băutura care te scapă de grăsimea abdominală


06:03

Cum s-a răzbunat pe Securitate marea campioană Doina Melinte la o deplasare în străinătate, unde n-a fost lăsată să-și cumpere un pardesiu


18:17

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO


14:37

Patru bărbați, care încercau să înșele o persoană prin metoda "Accidentul", prinși în flagrant


19:23

Cum arată cea mai BUNĂ actriță porno din 2014! Este proaspăta câștigătoare a OSCARULUI XXX FOTO 18 PLUS


13:20

Papa a fost ovaționat într-o uzină din Genova, unde i-a criticat pe speculatori


12:30

Ilie Bolojan și Cătălin Moroșanu, printre liberalii prezenți alături de Orban, cu ocazia lansării candidaturii


00:49

Din ciclul tampeniile Uniunii Europene. Foloseşti acasă becuri economice? Iată cât de PERICULOASE sunt


23:59

CE NE-A ADUS UE-UL? România a acceptat să-și distrugă Industria Siderurgică chiar prin textul Tratatului de Aderare la UE. România a SEMNAT o reducere a producției siderurgice de -2.050.000 tone


23:59

Regina Ana, ultimul drum în România. Sicriul său a ajuns la Otopeni. De aici a plecat spre Castelul Peleș la Sinaia


05:30

CALENDAR ORTODOX 2017: Ce sfinţi sărbătorim astăzi


03:24

Teoriile privind moartea "regelui neîncoronat" Ionel Brătianu: a fost răpus de o amigdalită sau de agenții sovietici?


18:33

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO


23:59

Încă o Regie Progresistă Internaționalistă pregătită de Iohannis. Președintele Iohannis dorește să se adreseze Parlamentului pe 9 mai. De 24 ianuarie a plecat din țară. De 1 decembrie nu s-a adresat Parlamentului şi a ținut opoziția după gard


23:59

Ilie Şerbănescu "Cioclii străini sunt pregătiţi (să ne fure Hidroelectrica) Este de ajuns a fi pusă în bursă! ". Cerem PSD-ului și lui DRAGNEA să oprească DE URGENȚĂ VÂNZAREA PE BURSĂ A HIDROELECTRICA și a celorlalte companii de stat


21:55

Doi frați au murit într-un accident rutier pe DN 65, între Pielești și Robănești


03:12

Dan Bitman, sex sălbatic cu Mihaela Rădulescu în tinereţe. "Mihaela de atunci o făcea....."


23:00

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.


23:59

DRAGNEA NE SPUNE CĂ E PLIN DE SECURIȘTI ÎN MASSMEDIA ȘI ÎN INSTITUȚIILE STATULUI: Dragnea: Subiectul "acoperiților" din instituții și mass-media este unul care trebuie lămurit


23:37

VIDEO EXCLUSIV / Diana Cavallioti, scene explicite de amor în "Ana, mon amour". "Nu am niciun fel de implicare emoțională"


17:45

VIDEO | Un Audi R8 GT, făcut praf la CN de Viteză în Coastă. Cum arată bolidul după accidentul de la Brașov


23:59

A ÎNCEPUT TURNEUL DE LA ROLAND GARROS. Pe tabloul principal avem un român şi 6 românce. Programul de luni. Copil eliminat în primul tur după 3 victorii în calificări. SURPRIZA ZILEI Kerber eliminată în primul tur.


01:04

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+


19:53

Turcia: Președintele Erdogan aniversează cucerirea Constantinopolului


04:01

Cum isi bate joc OMV-ul de romani. In SUA 1 litru de benzina la pompa e sub 2,18 lei. In Romania e de 2.5 ori mai mare. Pretul petrolului a scazut de 2.38 ori in ultimii 2 ani. OMV-ul si ceilalti care vand benzina in Romania fac superprofituri uriase


17:47

Cum puneau la cale fraude potentații PSD, cu telefoanele închise în dulap, ca la DNA


23:59

Ana Blandiana a ținut la Cluj un discurs fulminant împotriva MULTICULTURALISMULUI și ÎMPOTRIVA GLOBALIZĂRII ATEE practicată de ELITELE PROGRESISTE MONDIALE. Mircea Toma abonatul la banii lui Soros a calificat discursul drept "LEGIONAR"


09:41

Începe campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 11 iunie


19:24

Horoscop zilnic, 22 februarie 2017: Săgetătorii au parte de noi aventuri romantice


23:59

RUȘINE DRAGNEA. RUȘINE PSD. Dragnea a declarat la România TV că el și PSD-ul vor susține PARTENERIATUL CIVIL fără a spune NIMIC despre Dreptul INALIENABIL al copiilor de avea o MAMĂ și un TATĂ.


18:38

Unul dintre ucigaşii lui Ioan Luchian Mihalea a fost ELIBERAT. Celălalt criminal, la un pas de a fi liber


21:28

Lidia Buble, GOALĂ pe internet? Imaginea care i-a înnebunit pe fani | FOTO ÎN ARTICOL


23:44

Canotajul românesc a strălucit la Europene: trei medalii de aur și una de argint pe pista de la Racice. Elisabeta Lipă: "Sunt mândră de voi!"


02:58

INCA UN ARTICOL ANTI-ROMANESC IN ZIARUL "ADEVARUL". "ADEVARUL: "Secretul originii etnice a voievozilor Menumorut, Glad și Gelu. Primii conducători ai românilor au fost cumani, bulgari sau cazari"


23:38

Adio, Totti! Legenda Romei s-a retras după un meci NEBUN. AS Roma - Genoa 3-2. Trupa lui Spalletti a fost la un pas să rateze calificarea directă în Liga Campionilor. Napoli și Chiricheș vor juca în preliminarii


23:38

Ultimul tur al "Împăratului"! Olimpico, la picioarele marelui Totti pentru ultima dată: "Blestematul de timp! Am intrat în vestiar un copil și astăzi ies un bărbat". FOTO și VIDEO | Imaginile care vor rămâne în memoria fanilor


23:38

Timișoara continuă să spere! ACS Poli a învins retrogradata ASA, scor 3-1, și atacă ultima etapă de pe loc de baraj. Popovici, omul meciului


23:36

Un student care s-a rătăcit de grup în Masivul Postăvarul, salvat de salvamontiști dintr-o râpă


23:36

Ministrul Muncii, în contextul proiectul indemnizațiilor de creștere a copilului: Dacă Messi ar veni în România, ar trebui să îi plătim 28 milioane de euro pe lună


23:57

Bătaie generală într-o familie din Botoşani. Fraţii, mama şi surorile s-au bătut cu bâtele VIDEO


23:59

COMUNICAT DNA: Punerea sub învinuire a fostului ministru de Externe Titus Corlățeanu. DNA cere aviz pentru începerea urmării penale față de fostul ministru de Externe Titus Corlățean pentru vicierea votului în Diaspora


04:05

Continuă reacțiile de indignare venite din toate mediile politice la adresa Komisarului Soroșist, Alina Mungiu Pippidi. Papahagi despre Pippidi: "Komisariii sovietici, erau mici copii față de acest monstru de aroganță, intoleranță și ideologie tâmpă"


23:59

TURCII LE RĂSPUND CU DEMNITATE AMERICANILOR. Nimeni are dreptul să-i spună Turciei cu ce organizație teroristă poate lupta (ministru). Nouă americanii ne spun şi că nu suntem români.


23:36

Grindeanu și Dragnea, adversari în tribune la finala Ligii de Rugby a României


23:59

Lista ONG-urilor și Organizațiilor americane finanțate DIRECT de GEORGE SOROS. Printre Organizațiile finanțate DIRECT de SOROS se află și organizația ASPEN. ASPEN Romănia este condusă de Mircea Geoană și-l are ca membru pe Vlad Voiculescu


20:51

HOROSCOP IUNIE 2017 MARIANA COJOCARU: Ce zodii sunt norocoase în prima lună a verii VIDEO


08:16

Ginerele lui Donald Trump a discutat crearea unei linii secrete de comunicații cu Moscova


12:44

Tânărul german care a escaladat piramida din Egipt a cucerit și vârful turnului de televiziune din China


23:59

SPUNE NU - VACCINĂRII OBLIGATORII. Legea Vaccinării Obligatorii - Încalcă Constituția României. Cele opt vaccinuri care vor fi obligatorii pentru inscrierea copiilor la gradinita/scoala. Scolile vor fi aspru amendate daca nu vor respecta legea


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 128, afisate in 2 pagini.



ieri 02:38 CITATUL ZILEI