15:10
Comentarii Adauga Comentariu

Kovesi despre dosarul privind OUG 13: Noi nu verificăm oportunitatea adoptării unui act normativ

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi că procurorii nu verifică oportunitatea adoptării OUG 13, ci doar aspecte de legalitate și aspecte care țin de încălcarea legislației penale.

9c0360e8-d7e1-4c2b-baf6-fc2f6dd7f301

Prezentă joi la prezentarea raportului anual de activitate al DIICOT, Kovesi a fost întrebată de jurnaliști dacă în dosarul privind OUG 13 vor fi chemați la audieri toți membrii Guvernului.

"În acest dosar, ancheta este stabilită de procurorul de caz. Eu nu vă pot spune pe cine va audia sau nu. Procurorul este independent. (...) Noi am primit o plângere, care îndeplinea condițiile prevăzute de lege. Ea a fost înregistrată, facem cercetări așa cum se fac în dosarele penale cu care suntem învestiți. Există precedente judiciare. Ce pot să spun cu certitudine: noi nu verificăm oportunitatea adoptării unui act normativ. Noi verificăm doar aspecte de legalitate și aspecte care țin de încălcarea legislației penale, în special de încălcarea legislației care ne este dată nouă în competență. Investigăm doar infracțiuni date în competența DNA. Nu are nicio legătură acest dosar cu oportunitatea adoptării actelor legislative", a spus Kovesi.

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Grațiela Gavrilescu, a fost audiată miercuri la DNA, în calitate de martor, în legătură cu dosarul privind Ordonanța 13 referitoare la modificarea Codurilor penale.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:


23:59

Propaganda și Manipularea Progresistă continuă la SRI SOROS TV. Rareș Bogdan: "Tinerii #resist din toată țara se implică". Aflați ce mai pune la cale REȚEAUA PROGRESISTO-SOROȘISTĂ din România


23:59

Dan Andronic publică o listă cu ziariști despre care afirmă că SUNT ACOPERIȚII DIN PRESĂ AI SERVICIILOR SECRETE


23:59

Poate-i explică Grindeanu ce "libertate a încălcat" biata fată. O fată din Scoția a rămas în scaunul cu rotile după Vaccinarea cu Vaccinul HVP. "În câteva luni după vaccin am simțit dureri și atrofieri ale mușchilor și am rămas în scaunul cu rotile"


23:59

ATAC TERORIST ÎN MANCHESTER. Teroristul a fost identificat ca fiind libianul Salman Abedi. CARNAGIU. Cel puțin 22 de morți şi 59 de răniți după ce o explozie uriaşă s-a produs la Manchester Arena la sfârșitul concertului cântereței Ariana Grande - VIDEO


15:25

VĂ SUNĂ CUNOSCUT? Cum a fost ucis Michael Hastings ? Mașina a accelerat brusc și s-a lovit frontal de un copac. Motorul a sărit la 60 m distanță de mașină. Hastings tocmai vroia să-și schimbe mașina suspectând că e compromisă. Condrea și-o schimbase.


23:59

ROMÂNII SCLAVI ÎN PROPRIA LOR ȚARĂ. LEONI, cel mai mare angajator din Transilvania, acuzat că și-a forțat zeci de angajați să demisioneze după ce au pus pe Facebook poze de la grevele spontane


23:59

Ce şoric gros are acest Prepliceanu. Pătraru îi bate obrazul şi îi spune că cenzurează ştirile iar el face pe prostul "îl dăm în judecată că ne-a făcut acoperiți", deşi le cenzurează


23:59

Cenușiul Grindeanu MINTE DIN NOU "Libertatea de a nu-ţi vaccina copilul poate aduce atingere libertăţii mele" Păi dacă tu și copiii tăi SUNTEȚI VACCINAȚI Grindeanule înseamnă că după spusele tale sunteți IMUNI. Sau nu poți garanta imunitatea VACCINAȚILOR?


23:59

Încă o manipulare progresistă a fost demontată. Oamenii de știință au descoperit că Europa şi nu Africa e leagănul Omenirii. "Știința" lui "Politically Correct" s-a făcut din nou de râs


12:11

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO


23:59

Comisia Parlamentară de Anchetă. Hrebenciuc despre cum au fost fraudate alegerile din 2009: "În diaspora, au fost 70 de secții de votare cu peste 1050 de voturi. La o secție de votare cu 5 cabine de vot și 4 min. un vot nu pot vota mai mult de 1050"


11:32

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX


23:59

"PostAdevărul" s-a dovedit a fi CENZURĂ LA POSTUL PROGRESISTO-SOROŞIST DIGI24. Dragoş Pătraru critică dur Digi24 pentru Cenzurarea subiectului Antena-RCS&RDS: "Subiect tabu la instituția care stă toată ziua cu dreptatea și cu adevărul în gură" VIDEO


00:20

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul


23:59

SUA. CONSERVATORISM VS. PROGRESISM. Statul Texas a schimbat legea şi A INTERZIS Vaccinarea cu Forța. Copiii pot veni la şcoală fără să fie vaccinați. Tot mai multe state înlătură legile progresistă ale lui Obama care au impus Vaccinarea cu Forța.


23:59

ONG-urile finanțate de SOROS instruiesc tinerii pentru viitoare acțiuni de tip #rezist.Tabăra de activism CRIM organizată de ONG-ul finanțat de SOROS "Miliția Spirituală": "prilej pentru a învăța despre drepturile omului și jurnalismul cetățenesc"


23:59

Programul de Inteligență artificială al firmei Google l-a bătut la GO pe un mare maestru chinez


23:59

LAURENȚIU REBEGA, UN NOU CAL TROIAN, PUS SĂ CONTROLEZE MIŞCAREA NAȚIONALĂ SPRE DIRECȚIA DORITĂ DE ALȚII. Victor Ponta îşi face PARTID. Daniel Constantin şi Laurenţiu Rebega vor pune umărul la înfiinţarea noii formaţiuni


23:59

Foarte Ciudat. După criza bebeluşilor Ministerul Sănătății a semnat un nou contract pentru aducerea de vaccin hexavalent. Noile vaccinuri vor fi distribuite în iunie. Ministerul nu a informat populația dacă e vorba tot despre Hexaxim.


16:33

HOROSCOP 24 MAI 2017: Se anunţă conflicte pe plan sentimental


23:00

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.


09:50

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO


02:32

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale


01:04

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+


23:54

Cozmin Gușă: Dovedirea fraudării alegerilor din 2009 este importantă pentru democrația noastră


17:35

Un satelit european a detectat o pată de petrol ce ar putea proveni de la avionul EgyptAir prăbușit (ESA)


23:59

Decizie judecătorească: Vaccinul produs de firma Glaxo provoaca autism! Vaccinul "Infanrix Hexa”, este un vaccin hexavalent, administrat in primul an de viata, care „protejează” de poliomielita, difterie, tetanos, hepatita B, tusea convulsiva, haemophilius


18:17

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO


23:59

Înfrângerea ruşinoasă de la Roma ne-a arătat că "Simona Halep e un Mare Sportiv Plin de Fițe" sau mai exact ne-a arătat "De ce Simona Halep nu va câștiga niciodată un titlu de Mare Şlem"


02:41

Jeff Bezos vrea să construiască un oraș pe lună făcut de roboți


01:53

Venezuela: Președintele Nicolas Maduro a lansat controversatul proces al Adunării Constituante


00:38

Arhiepiscopul Bagdadului critică contractul de armament americano-saudit


23:23

Theresa May: Nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la cel mai înalt nivel


23:59

WIKILEAKS: Cristi Danileț TURNA la Ambasada SUA ce citise în DOSARELE SECRETE SIPA. ​Danileț la Ambasada SUA: Dosarele SIPA "conțin detalii despre relații sexuale ilicite ale unor judecători și procurori, și dosare cu judecătoarele care au făcut avorturi"


11:33

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO


23:42

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO


21:43

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"


23:13

Marea Britanie Nivelul alertei teroriste a fost întărit, armata va fi pe străzi (Theresa May)


21:00

Reglare de conturi sau accident? Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea a murit intr-un accident rutier. El a intrat cu Mașina într-un copac, cu o viteză foarte mare. Mașina e zob. Nu există urme de frâne. A devenit România Italia anilor '70?


02:30

Polonia dă de pământ cu Mitul Investitorului Străin. Ministrul polonez al Educației și al Științei "S-a terminat cu tratamentul privilegiat și cu ajutoarele acordate firmelor străine. Vom lupta mai presus de toate pentru interesele firmelor poloneze"


23:59

O veste bună. Încă puțin până la 55.000. "Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!" CEREM NAȚIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE, OPRIREA CONCESIONĂRILOR ȘI OPRIREA VÂNZĂRII PAMÂNTURILOR LA STRĂINI


23:59

SLUGILE STRĂINĂTĂȚII: BNS: "Liberalizarea pieței gazelor nu a fost suficient pregătită; prețul a crescut cu 27% într-o singură noapte" Crima Guvernului Cioloș-Soros care a dat ORDONANȚA CRIMINALĂ a fost preluată de Guvernul PSD Dragnea-Grindeanu.


11:39

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX


04:17

Americanii au descoperit de ce este Simona Halep favorită la Roland Garros Jucătoarea noastră poate da lovitura


17:50

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video


07:38

Rapperul Drake, marele câștigător al ediției din 2017 a Billboard Music Awards


13:05

Ce face o femeie cu mâna în chiloți, în metrou, te lasă perplex | VIDEO INTERZIS MINORILOR


22:55

Accident GRAV în Slănic: un mort şi un rănit


00:48

Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva. Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului


05:50

Parlamentul se reuneşte pentru a desemna preşedintele AEP, un viceguvernator BNR şi un vicepreşedinte ASF


23:59

Moscheea Uriașă din București de 1500 de locuri se va ridica cu o viteză amețitoare. Lucrările vor începe în vara lui 2017 și se vor termina tot în 2017. Autoritatea religioasa din Turcia a dezvaluit proiectul Marii Moschei ce se va construi in Bucuresti.


23:59

Ion Cristoiu: "Ciorba reîncălzită din capul lui Klaus Iohannis. Se vede limpede strădania lui Klaus Iohannis de a bagateliza Scandalul SIPA. În cor cu Divizia Presă și cu Tudorel Toader, Klaus Iohannis purcede la deturnare anchetei"


03:04

Cum funcționează frica. Ce se întâmplă în organism în momentele de panică și cum ne distruge sistemul imunitar


05:50

România a cucerit trei medalii la European Grand Prix la Tir cu Arcul / FOTO


23:59

Progresiştii internaționalişti şi Cozile lor de Topor din România ne explică mecanismul prin care suntem jecmăniți la ordinul UE. Bogdan Chirițoiu, Consiliul Concurenței: „Vrem să facem atât de scumpă benzina încât lumea să cumpere mai puțin"


23:59

Homosexualii, lesbienele şi susținătorii lor, mulți de la ONG-urile lui Soros, au ieșit la Miting. UE-ul şi Ambasada SUA cu progresistul Klemm îi susțin pe homosexuali. Becali: "E Mâna Diavolului"


04:41

Inundații în Caraș-Severin: aproximativ 80 de gospodării au fost afectate


04:17

Șansa lui Jose Mourinho prin care își poate salva sezonul. Totul despre finala Ligii Europa, de azi, de la Stockholm


03:11

DOCUMENTAR: Cântărețul de muzică populară Benone Sinulescu, la 80 de ani


18:30

Campania de mobilizare la vot "Ne facem auziți", un real succes: mesajele vedetelor au ajuns la peste zece milioane de români


16:58

Ce i-a făcut o blondă din Suceava iubitului ei. Clipul a devenit VIRAL. VIDEO


21:36

Comisarul european Pierre Moscovici avertizează: Risc de REVOLTĂ în zona euro


17:44

Deea de la Insula Iubirii, COMPLET GOALĂ în timp ce face VIDEOCHAT. Imagini SCANDALOASE


17:17

Mădălin Ionescu, un tătic fericit. Imaginile cu micuța Petra i-au topit pe prietenii virtuali


17:10

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 23 MAI


05:17

Patria cannabisului în România: renasc culturile de cânepă în nordul țării, iar agricultorii câștigă sume importante


05:32

CALENDAR ORTODOX: Odovania praznicului Învierii Domnului. Dezlegare la peşte


05:41

Deputații se pronunță, săptămâna viitoare, cu privire la cererea justiției în cazul Bejinariu


05:17

Istoria gazelor naturale din România. De la sărurile de potasiu la incendiul care a avut nevoie de 400 de vagoane de apă


05:38

Legea salarizării a nemulţumit sindicatele din administraţia publică. Proteste în toată ţara


05:17

Bugetul de apărare al Statelor Unite crește modest, în ciuda retoricii agresive a președintelui Trump


21:36

Cosmin Prelipceanu, redactor şef Digi 24: Dacă Dragoş Pătraru nu prezintă lista acoperiţilor şi dovezile, îl dăm în judecată


23:59

Iată DOVADA că lupta ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI e o MARE MINCIUNĂ și o făcătură soroșiștă. Cum au fost MUȘAMALIZATE MARILE DOSARE DE JAF de ZECI DE MILIARDE din România


00:16

ULTIMUL CAP DIN ROMÂNIA. Nu şi-au vândut pământul la străini, nu şi-au distrus sistemele de irigații. Ultimul CAP din România plăteşte tractoriştii cu 2000 de euro şi are in fiecare an profit de cel puțin un milion de euro


22:12

Constantin Arghir, unchiul Simonei Halep, a fost condamnat definitiv pentru omor din culpă


12:34

Filme porno şi orgii sexuale într-o instituţie publică din Timişoara


05:05

Paisprezece migranți din Irak și Siria, între care doi copii, prinși de polițiștii de frontieră din Arad


04:17

Revenire importantă la naționala feminină de handbal. N-a mai jucat de anul trecut pentru tricolore


03:11

Ziua europeană a parcurilor naționale


03:04

"Uitarea și mersul mai departe sunt cea mai mare înțelepciune". Maxima lui Friedrich Nietzsche, explicată de un psiholog


02:47

ZILE NAȚIONALE: Statul Eritreea


02:35

CITATUL ZILEI


02:05

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 mai


21:59

Grindeanu, despre infrastructură: S-au lansat spre licitație proiecte în jur de 3 miliarde de lei


16:01

EDU.RO: Top "ruşinică" pe judeţe la Bac 2015


23:05

Trei sensuri giratorii vor fi construite pe centura Hunedoarei. Primul dintre ele este realizat pentru noul hipermarket


21:14

Germania cere modalități concrete pentru aprofundarea integrării la nivelul Uniunii Europene


21:53

Fotbal - Liga I: ACS Poli Timișoara - Pandurii Târgu Jiu 0-1, în play-out


22:55

Măsuri de securitate, cât de riguroase ar fi, nu vor putea să înlăture pericolul terorismului


16:40

Gabriela Cristea a mers la medic să afle sexul copilului, dar a avut parte de o surpriză uriaşă


00:01

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO


02:32

RETEAUA LUI SOROS DIN ROMANIA S-A ACTIVAT DIN NOU. Peste 50 de ONG-uri din Romania cer impotriva Constitutiei Romaniei Articolul 3 (4) ca sa fie Relocate in Romania MULT MAI MULTE MII DE IMIGRANTI decat cei decisi pentru Romania pana acum.


19:56

MB: Premierul Theresa May va fi prezentă la summiturile G7 și NATO


18:06

Icoana vindecătoare de cancer a ajuns la Sibiu. Credincioşii se pot ruga la ea toată săptămâna VIDEO


18:11

Cine este autorul atacului din Manchester. Salman Abedi, de 23 de ani, era în atenția autorităților britanice


18:17

Atentat la Manchester: Teroristul a fost identificat ca fiind Salman Abedi


16:32

6-0, 5-2, scorul cel mai periculos pentru Sorana. Meci epic în optimi, la Nurnberg, cu Varvara Lepchenko; "Cîrstea" a ratat opt mingi de meci și a avut emoții în decisiv, dar s-a calificat în al doilea sfert de finală din 2017


06:05

Studiu: Valoarea facturilor restante din economie, în creștere


23:59

ÎNCĂ O TAXĂ DE LA STAT PENTRU ROMÂNI! Principalii afectaţi, TINERII ŞI FIRMELE MICI.Lucrezi 2, 4 sau 6 ore trebuie sa achite contribuții sociale ca pentru munca de 8 ore.


23:59

O analiză de Bogdan Tiberiu Iacob: "Ascultarea lui Dan Diaconescu a costat Statul 665.760 euro. 300.000 de oameni au fost ascultați în 4 ani"


23:59

Iohannis susține încălcarea Constituției prin aplicarea Vaccinării cu Forța abuz care încalcă Dreptul Constituțional al Persoamei de a Dispune de ea Însăşi. Iohannis: "Vaccinarea trebuie să fie OBLIGATORIE"


05:17

Cum să pregătești clătite pufoase și gustoase din două ingrediente naturale


05:32

Nivelul alertei teroriste în Marea Britanie a fost întărit, armata va fi pe străzi


00:02

CEREM CETATENILOR ROMANIEI SA SEMNEZE PENTRU NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu ! - Petitie initiata de Fluierul.ro


23:59

Ion Cristoiu : O moarte care convine tuturor: DNA-ului, SRI-ului, Președintelui Klaus Iohannis, Parchetului General și, evident, celor pentru care Dan Condrea a fost o pușculiță


03:05

Ziua Limbii Bulgare


02:23

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 mai


18:32

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX


19:39

Horoscop 24 mai 2017. Săgetătorii, la răscruce de drumuri. Află ce rezervă astrele celorlalte zodii


23:01

Accident mortal în Slănic-Prahova. Un șofer de 21 de ani a intrat într-o mașină parcată


21:42

Sorin Grindeanu verifică numirile în consiliile de administraţie la companiile de stat


22:41

Cod portocaliu de inundații pentru județul Caraș-Severin și cod galben pentru județele Alba, Sibiu, Hunedoara și Arad


22:36

EXCLUSIV/ Mircea Oprean s-a externat, iar polițiștii lucrează la portretul robot al agresorilor. "Un student m-a salvat de la moarte!"


22:24

Amestecul minune care regenerează încheieturile


22:11

MApN: Parașutist militar decedat pe Aerodromul Clinceni


21:41

10 ani de închisoare pentru femeia din Iași care și-a înjughiat soțul în timp ce tăia ceapă


21:41

ONU: "Nu există motive" pentru a refuza dialogul cu Phenianul (ambasadorul Chinei)


21:36

Vasilescu: Legea salarizării unitare, primul pas spre descentralizare. Sindicaliştii protestează pentru cei 3% cărora le scad lefurile


21:22

Un pas până la Barcelona. Viitorul antrenor al catalanilor s-a despărțit de echipa pe care a condus-o în ultimii patru ani


16:38

MANIPULAREA PRIN SEX. OANA ŞI VIOREL LIS, sex tape-ul care face înconjurul internetului. IMAGINI XXX


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 838, afisate in 7 pagini.



ieri 19:17 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 07:48 Ce e Pele azi?
ieri 07:24 Pe Facebook
ieri 02:40 CITATUL ZILEI