23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CA MUSCA-N RAHAT. Ambasadorul lui Merkel la Bucureşti îşi bagă din nou nasul unde nu-i fierbe oala. Ambasadorul progresist al lui Merkel la București se bagă şi el în treburile interne ale României depăşindu-şi atribuțiile de Ambasador.

Nota Redacției - Iată ce reglementări internaționale a încălcat acest al doilea "Hans":

Article 41

1.Fără prejudicierea privilegiilor și imunităților (n.red. corpului diplomatic), este datoria tuturor persoanelor care beneficiază de astfel privilegii și imunități să respecte legile și regulamentele statului de primire.

De asemenea, au obligația de a nu interveni în afacerile interne ale acestui stat.

2.Toate afacerile oficiale cu statul de primire, încredințate misiunii de către statul participant, trebuie să fie realizate cu sau prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al Statului de Reședință sau a unor alte Ministere, dacă acest lucru s-a convenit în prealabil.

3. Premisele misiunii nu trebuie să fie utilizate în orice mod incompatibil cu funcțiile misiunii astfel cum sunt ele prevăzute în prezenta convenție sau prin alte norme de drept internațional general sau de către orice alte acorduri speciale în vigoare între expeditor și statul de reședință.

Ce-i lipsește chelului?



Nota Redacției:

A devenit o modă la noi în țară ca diverşi ambasadori neobrăzați şi obraznici să-şi depăşească sistematic atribuțiile de Ambasador stipulate clar prin convenția de la Viena şi să ne dea cu tupeu lecții despre ce ar fi mai bine să facem la noi ìn țară

Ambasadorul german, Cord Meier-Klodt a declarat că "lupta anticoruptie si consolidarea statului de drept" sunt factori importanti pentru binele economic al României: "Ambele elemente reprezinta factori puternici vizați întotdeauna de posibilii investitori in cadrul procesului lor decizional, la alegerea unei destinații de investiții.". Cum "lupta anticoruptie si consolidarea statului de drept" a devenit lozinca progresistă prin care se practică o justiție selectivă, ambasadorul german nu face altceva decât o propagandă pe față lui Iohannis și rețelei progresiste.

Îi reamintim acestui ipocrit care ne dă lecții despre "lupta împotriva corupției și statul de drept", cum au mușamalizat autoritățile germane și cum au închis investigația în dosarul EADS, "din lipsă de probe". În dosarul EADS, sunt implicate personalități de vârf ale politicii germane, care "s-au hrănit la greu", cu banii românilor. De atunci Dosarul EADS zace prăfuit și în sertarele Laurei Codruța Kovesi: că asta e "lupta anticorupție si consolidarea statului de drept" progresistă: pentru EADS mumă, pentru români ciumă.

ALO KOVESI după ce-ai făcut atâta tapaj și tam-tam cu Dosarul EADS , unde ai ascuns Dosarul EADS de nu se mai aude nimic de el? Poate ne faci "un update" (că tot ești plătită din banii noștri), și nouă și Ambasadorului German care e autism când vine vorba de corupții germani...El are treabă doar cu indicațiile de partid și de stat progresiste pentru români.

Bine că singura ta ocupație și obsesie a ajuns să fie prinderea "fugarului penal logoreic", Ghiță, prin Interpol, ca să nu se mai afle ce cum cântai cu Vasile Dâncu și cu lăutarii pe la chefurile din vilele SRI-ului.

Desigur intervențiile lor nu sunt întâmplătoare și nu o fac de capul lor ci în urma ordinelor primite de la Ministerele de Externe din țările lor de baștină.

SCOPUL?

Ori de câte ori Rețeaua Progresistă din România are probleme de a se menține la putere, apar unii AMBASADORI pe post de VUVUZELE PROGRESISTE care sunt puși să latre ca să pună presiune pe autoritățile de la București

Acest al doilea "HANS" pe numele real, Cord Meier-Klodt, trebuie chemat de urgență la Ministerul de Externe Român și URECHEAT pentru depășirea atribuțiilor de ambasador așa cum a pățit progresistul Klem, cel care primise ordin din centrala progresistă a lui Obama, să dea din gură cu o zi, două, înainte ca Donald Trump să devină președinte.

În cazul Germaniei, guvernul progresist Merkel, ei văd paiul din ochii altora dar nu văd bârna din ochii lor

Din cauza politicilor aberante ale lui Merkel, prin care Germania a primit peste 1,5 milioane de migranți ce nu au putut fi verificați de nimeni, au murit peste 100 de germani nevinovați în atentate teroriste şi alte sute au fost rănite. Sute de femei au fost agresate sexual, multe dintre ele fiind vinovate şi ucise. Tâlhărie sunt la tot pasul, poliția nici a primit chiar ordin în trecut să nu mai pedepsească "micile furturi".



Ambasadorul Germaniei la Bucuresti pledeaza pentru continuarea ferma a luptei anticoruptie si a consolidarii statului de drept in Romania

Germania pledeaza pentru stabilitate si predictibilitate in Romania si pentru "continuarea ferma a parcursului de intarire a statului de drept si a luptei împotriva corupției din țară", a declarat miercuri, in cursul primei sale intalniri cu presa, noul Ambasador al Germaniei la Bucuresti, Cord Meier-Klodt, potrivit News.ro.

Cord Meier-Klodt a subliniat ca lupta anticoruptie si consolidarea statului de drept sunt factori importanti pentru binele economic al Romaniei: "Ambele elemente reprezinta factori puternici vizati intotdeauna de posibilii investitori in cadrul procesului lor decizional, la alegerea unei destinatii de investitii."

El a pledat pentru ca "Romania sa isi continue cursul reformelor si sa paseasca in continuare pe calea de succes pe care a pornit, cu ani in urma, si ca confere un caracter ireversibil realizarilor sale".

Ambasadorul Germaniei a adaugat ca "Guvernul federal sprijina acest aspect de multa vreme, la cel mai inalt nivel: doamna cancelar federal Merkel, cat si presedintele federal Gauck, in cursul vizitei sale intreprinse in 2016 in Romania, au subliniat cat se poate de clar acest lucru in discutiile purtate cu presedintele Iohannis, cu Guvernul, cu reprezentanti ai justitiei si ai societatii civile, exprimandu-si respectul pentru performantele atinse de Romania in ultimii ani."

Diplomatul german a precizat ca va relua acest mesaj in cursul intalnirilor pe care intentioneaza sa le aiba in viitorul apropiat cu reprezentanti ai noului Guvern.

Chestionat in legatura cu intentia presedintelui Klaus Iohannis de a convoca un referendum pe tema gratierii si a modificarilor aduse Codurilor penal si de procedura penala, seful misiunii diplomatice de la Bucuresti a precizat ca trebuie sa existe un dialog "deschis si transparent" intre experti si Parlament si ca trebuie gasite "caile de participare" pentru toti partenerii implicati. El a atras, insa, atentia ca nu este de datoria sa sa spuna cum se va realiza acest lucru.

El a adăugat că noul Guvern, la fel ca cel precedent si ca presedintele Iohannis, "si-au declarat clar adeziunea fata de un parcurs pro-european" si ca Romania "doreste sa faca parte din nucleul Europei care cladeste viitorul comun": "Acesta reprezinta pentru Guvernul federal, pentru mine personal, la inceput, un mesaj foarte bun: in acest sens avem nevoie de si suntem pregatiti sa conlucram mai intens", cu atat mai mult cu cat Romania va prelua presedintia UE in 2019. Acest lucru, considera oficialul german, va oferi tarii noastre sansa de a contribui "in mod decisiv, cu un grad sporit de vizibilitate, la depasirea actualelor provocari la adresa Europei".

Printre provocarile enumerate de Cord Meier-Klodt se numara iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, iar Romaniei ii va reveni, ca tara care va asigura presedintia blocului comunitar in acea perioada, incheierea negocierilor dintre Londra si Bruxelles: "Pe de alta parte, si Romania, la randul ei, are nevoie de solidaritatea partenerilor europeni, de pilda privitor la chestiunea liberei circulatii a fortei de munca sau in cadrul negocierilor privind cadrul financiar multianual."

In ceea ce priveste politica de securitate si cea privind comertul exterior, "va fi nevoie (...) de sporirea eforturilor noastre, eforturi care trebuie sa fie comune, europene", a precizat diplomatul german, avertizand ca singura cale spre succes este prin luarea in calcul si a beneficiilor paneuropene.

El a adaugat ca, in aceste conditii, Germania este pregatita sa intensifice colaborarea bilaterala cu Romania, cu atat mai mult cu cat anul acesta se implinesc 25 de ani de semnarea Tratatului de prietenie romano-german si 50 de ani de relatii diplomatice.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SCHIMBAȚI RAPID PROGRAMA ŞCOLARĂ ALTFEL STATUL NAȚIONAL VA DISPĂREA. În stradă vedem efectele dramatice a 27 de ani de Îndoctrinare Progresistă.70% dintre români au rămas naționali-conservatori,30% sunt progresişti-internaționalişti. Raportul se va inversa

Atacurile din Noua Zeelandă: Premierul australian îl convoacă pe ambasadorul turc ca urmare a comentariilor președintelui Erdogan

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Miliardarul Robert Murdoch vinde compania Fox dar păstrează canalul conservator de ştiri FoxNews

Subiectele zilei: Gazele din Marea Neagră, ținta ascunsă a amenințării nucleare a Rusiei; De ce guvernul PSD nu va construi niciodată autostrăzi

S-a făcut lumină în cazul Nădaş: Testamentul prin care familia Colţeu moştenise o avere colosală a fost FALSIFICAT

Faze tari: Obiect misterios, surprins pe cerul Rusiei. Ce ar putea fi “mingea strălucitoare"; Bacteria care ''mănâncă poluarea'' și degajă electricitate, detectată în premieră în izvoarele termale

Procurorii olandezi au găsit o scrisoare în mașina autorului atacului armat din orașul Utrecht

Teodorovici, despre taxa auto: A fost bugetul blocat, s-a deblocat, acum or să înceapă plățile

Reacția Australiei și a Noii Zeelande la declarațiile lui Erdogan privind masacrul din Christchurch / Președintele turc: "Bunicii voștri au venit aici și s-au întors în coșciuge"

Mihai Alexandru Gherghe - numit secretar de stat la Ministerul Culturii

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

​Bancul zilei: Solutia lui Bulișor pentru ieșirea din criza

Ministru francez: Poliția se pregătește pentru arestări în masă dacă manifestațiile vor degenera

HOROSCOP 20 martie 2019: Cele două zodii care se bucură astăzi de mari satisfacții pe plan financiar, profesional și sentimental

Teodorovici: Fondul Suveran va fi operațional în primul semestru al acestui an

Teodorovici:SPV-urile au crescut de la 100.000 la 600.000,într-un an/Oamenii n-au vrut digitalizarea

Oficial rus: Rusia este pregătită să continue dialogul privind Venezuela cu SUA

Declarație "marcă înregistrată" Cornel Dinu! Cine e jucătorul din Liga 1 pe care "dacă-l lași în bucătărie se alege praful de frigider"

Iohannis: Refuz categoric abordări de tip iliescian, că proprietatea este un moft

Teodorovici: Se schimbă taxa pe lăcomie în stimulentul pentru hărnicie

Programator român, lucrez de acasă, pentru o companie din străinătate. Ce obligații fiscale am?

Meteo #azi, 20 martie: Vreme instabilă, ploi locale în sud și centru

Coșmar devenit realitate pentru locuitorii unui oraș: "Invazia selfie-urilor" creează haos, iar autoritățile interzic accesul pentru vizitatori. MOTIVUL pentru care 50.000 de turiști au luat cu asalt o comunitate liniștită | VIDEO

Financial report Prima pagină a presei străine: Experții economici germani își refac în scădere prognozele de creștere "Generația mea a fost înșelată". Anul 2019 a început încurajator pentru economia franceză

Utile: Infecția cu virusl hepatic C, teste rapide pentru români; Remedii care alungă astenia de primăvară; Ce boli ascund furnicăturile resimțite în mâini și picioare

Teodorovici, despre amnistia fiscală: În aprilie vreau să putem să o avem în Guvern

VREMEA în această noapte și în următoarele trei zile. Prognoza METEO în București și în țară

SIMULARE BAC 2019 MATEMATICĂ. Subiecte și barem REAL și UMAN, clasele a XI-a și a XII-a, la simulare bacalaureat 2019

ProSport LIVE | O nouă accidentare la națională | Reușim victoria cu Suedia? Halep are un nou antrenor | Becali a anunțat un nou transfer de la Astra

Cristina Neagu: Am un cap bun pentru un antrenor de handbal, dar acum mă bucur de jocul din teren

Ura progresistilor neomarxisti împotriva a tot ce este Național şi Suveran. Unii Fac Fondul Suveran "ca să fure"...Așa își ascund progresiştii ura față de tot ceea ce este Suveran şi Național

Marea Britanie: Premierul Theresa May trimite miercuri scrisoarea prin care solicită amânarea Brexitului

Business report: România, tot mai departe de performanța comercială a Zonei Euro; Consiliul înțelepților economiei germane: gata cu creșterea în 2019?; Piața terenurilor s-a dublat. Cele mai importante tranzacții

Dan Nica: Voi sesiza președintele Parlamentului European să ia măsuri împotriva minciunilor despre premierul Dăncilă

ANOFM organizează în aprilie Bursa Generală a Locurilor de Muncă

SONDAJ Ce temă ar trebui să abordeze Iohannis, în cazul unui eventual referendum?

Parlamentul statului Mississippi a adoptat cea mai constrângătoare lege din SUA asupra avortului

Barem matematică simulare BAC 2019. Cum sunt notate subiectele la matematică la simularea bacalaureatului 2019

Președintele Mexicului semnează un document prin care promite că nu va căuta să obțină un al doilea mandat

Discuțiile dintre Rusia și SUA cu privire la situația din Venezuela s-au încheiat fără un acord

Atacurile din Noua Zeelandă: Premierul Jacinda Ardern s-a adresat colegilor a doi elevi uciși

Reprezentanții FORT protestează miercuri în Piața Victoriei

20 martie 2019 marchează Ziua Internațională a Fericirii. Cum a fost instituită sărbătoarea și care sunt modalitățile prin care se poate celebra

Primarii din Sfântu Gheorghe și Odorheiu Secuiesc, amendați pentru că nu au arborat steagul României

Comisiile reunite de buget, aviz negativ pe contul de execuție bugetară al TVR pe anul 2017

Teodorovici: Unde președintele unei țări spune despre un act guvernamental că este o golăneală?

Donald Trump: SUA nu au impus încă cele mai stricte sancțiuni asupra Venezuelei

Consiliul UE are, miercuri, prima rundă de negocieri cu echipa PE pentru șefia Parchetului European

Tâlhărie la o casă de pariuri din Târgu-Jiu

Primarii din Sfântu Gheorghe și Odorheiu Secuiesc, amendați pentru că nu au arborat steagul României, de "Ziua Maghiarilor de Pretutindeni"

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

Ne-au scos fotbalul din cap! Selecționatele U17 și U19 au fost demolate de Austria și Irlanda, la Tururile de Elită. Tricolorii au încasat în total 10 goluri

Protestul din Piața Victoriei: O delegație a transportatorilor a intrat în Guvern pentru negocieri cu ministrul Transporturilor | VIDEO

Tomac, după ce Dragnea a spus că PSD e la guvernare, dar nu la putere: Livache, lasă-ne!

Zi importantă pentru Kovesi: Încep negocierile pentru desemnarea procurorului-șef european

Robert Lighthizer și Steven Mnuchin vor efectua săptămâna viitoare o vizită oficială în China -sursă

Forumul European al Roboticii, în premieră la București începând din 20 martie

Efectul Crimeea: Ce i-a entuziasmat pe ruși și care e prețul pe care îl vor plăti

#euromania. Raport la final de mandat: Obiectivele pe care eurodeputații români susțin că le-au îndeplinit în Parlamentul European


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6607, afisate in 111 pagini.



ieri 06:11 CITATUL ZILEI