23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Statul de drept mult lăudat de Iohannis şi de Rețeaua Progresistă: Medicare Technics SA, firma condusă de George Tudor Coldea, vărul fostului şef al SRI, Florin Coldea, a primit în ultimii ani câteva mii de contracte de la stat, inclusiv de la SRI

DNA-ul n-aude şi nu vede. C-aşa-i în "statul de drept"



Jurnalul.ro "Medicare Technics SA, firma condusă de George Tudor Coldea, vărul fostului prim adjunct al SRI, a primit în ultimii ani câteva mii de contracte de la stat". Valoarea acestora este uriaşă: nu mai puţin de 85 de milioane de euro. Printre clienţii Medicare Technics SA s-a aflat inclusiv SRI, generalul Florian Coldea cumpărând astfel consumabile şi servicii medicale de la propriul său văr. În aceste condiţii, se explică de ce SRI nu a deranjat mafia din sistemul medical: pentru a nu afecta afacerile vărului lui Coldea cu statul.

Medicare Technics SA a primit în perioada 2007- 2016 aproape 5.000 de contracte cu statul, din care mai bine de 4.000 prin încredinţare directă. Valoarea totală a înţelegerilor este de circa 85 de milioane de euro, o sumă uriaşă pentru o firmă care a reuşit să se menţină discretă, în pofida scandalului legat de mafia din sistemul medical. Cel mai bun an pentru Medicare Technics SA a fost 2015, când a primit un contract de peste 55 de milioane de euro pentru lucrări de construcţii la Spitalul Orăşenesc „Sf. Spiridon” din Mioveni. Firma este deţinută din 2008 de off-shore-urile cipriote Powerax Limited (controlat de Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania) şi Compenia Associates Limited. Ceilalţi asociaţi sunt Neculai Mazilu, Gabriel Corneliu Albu, Fănica Niculescu Şandru, BT Leasing Transilvania IFN şi Dominion Investments SRL. Administratorul Medicare Technics SA este Mugurel Stancu, iar director general este George Coldea, vărul primar al lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI.

Mii de contracte cu statul

Din cele aproape 5.000 de contracte primite de Medicare Technics SA de la instituţii de stat, câteva zeci au fost oferite de SRI. Ultimul şi cel mai important a fost atribuit în decembrie 2014, când UM 0521, prin Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu”, a cumpărat de la firma condusă de George Coldea consumabile medicale în valoare de 223.865,83 euro. Aceeaşi unitate a SRI achiziţiona în decembrie 2010 servicii de reparare şi întreţinere a echipamentului medical şi chirurgical de 135.284,88 euro, consumabile medicale de 107.093,09 euro în iulie 2012, săculeţe sau plicuri din hârtie pentru sterilizare în valoare de 88.818,2 euro în august 2010, iar lista poate continua. Tot din cadrul SRI au mai cumpărat echipamente şi servicii de la Medicare Technics SA UM 0929 şi UM 0510 (Policlinica SRI). Valoarea totală a contractelor încheiate de societatea lui Coldea, prin licitaţie sau încredinţare directă, cu serviciul secret condus de vărul său este de aproximativ 700.000 de euro. Firma manageriată de vărul fostului prim-adjunct al SRI a avut cel mai bun an al său în 2015, al cărui final a fost marcat de tragedia de la Colectiv şi scandalul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, precum şi al mafiei sistemice din sănătate. Medicare Technics SA a primit atunci contracte în valoare totală de 59.983.034,38 de euro.

Profituri impresionante

Pe lângă lovitura de 55 de milioane de euro reuşită la Mioveni, Medicare Technics SA a mai bifat înţelegeri semnificative cu Spitalul Judeţean Neamţ (4,3 milioane de euro în aprilie 2013, pentru amenajarea unui bloc operator), Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” (3,1 milioane de euro pentru analizoare de sânge), Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi (implanturi şi proteze de 1,8 milioane de euro) etc. Firma condusă de George Coldea a raportat în ultimii trei ani fiscali un profit net cumulat de peste 11 milioane de lei.

Generalul Florian Coldea a fost trecut în rezervă pe 17 ianuarie, la solicitarea directorului SRI Eduard Hellvig. Căderea celui mai controversat şef de servicii din ultimii ani a intervenit în urma scandalului declanşat de Sebastian Ghiţă  

preluare: Jurnalul.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Paranoia Progresistă continuă. Clip publicitar interzis în Marea Britanie, pentru că în el o mamă îşi îngrijeşte bebeluşul "Îngrijirea copiilor a fost un rol care a fost asociat stereotip cu femeile” spune ASA în hotărârea sa de a interzice clipul.

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

Corey Feldman povestește în direct la CBS News despre Rețeaua De Pedofilie de la Hollywood care abuzează copii. El însuși a fost abuzat de mai multe ori la Holywwod, când era copil.

SUA. Sistemul de Sănătate. De ce unii medici diagnostichează în mod intenționat greșit pacienții

Bloomberg: De ce a eșuat superarma cu propulsie nucleară a lui Vladimir Putin

Ramnificațiile rețelei pedofilului Epstein merg până la vîrfurile Partidului Democrat și până în interiorul Familiei Regale Britranice

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

INML nu mai vrea să participe la mușamalizarea cazului Caracal. DIICOT: Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure INML: "Fragmentele erau calcinate excesiv"

Conservatorii din Europa. Succesul lui Matteo Salvini. Poate cineva să-l oprească să devină următorul lider al Italiei? Vor urma alegeri anticipate la toamna...

Știrile ProTV: Scandal internațional. Copii trimiși într-o "tabără" din care nu s-au mai întors niciodată

Bloomberg: Activele celor mai bogate familii din lume generează critici la adresa capitalismului

Guvernul britanic abrogă Actul privind aderarea la UE. Boris Johnson: E un pas istoric. Vom prelua controlul în ziua Brextiului

Boris Johnson le va transmite lui Macron și Merkel că Brexit nu poate fi oprit de Parlament -presă

Digisport: Anamaria Prodan, dezvăluiri în premieră: ce i-a spus Alexa, înainte să îl lovească!

Lupte în interiorul PSD. Pleșoianu, atac la Dăncilă: Gafele monumentale reprezintă o bătaie de joc la adresa tuturor votanților

NASA vrea să trimită prima femeie pe Lună în următorii cinci ani să ducă

Codurile penale, legile privind cartele prepay doar cu buletinul și Alertă Copil, prioritățile Parlamentului în toamnă

Un rugbist de 20 de ani, găsit mort în camera de hotel

Nou incendiu de vegetație într-o zonă turistică preferată de români: Sute de persoane, evacuate/ Oficialii spanioli avertizează că focul se poate extinde rapid

Masacru la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: Unul din bolnavi a ucis alți trei pacienți și a rănit alți nouă/ Arma crimei, luată din spital

CITATUL ZILEI

UPDATE Peste 2.000 de persoane evacuate în insula Gran Canaria din cauza unui incendiu de pădure

Pleșoianu, despre Dăncilă: Astfel de gafe monumentale reprezintă deja o bătaie de joc la adresa celor care au votat PSD

Militari ruși din Crimeea au lansat din greșeală o rachetă de 700 kg

Sibiu: Trupul alpinistului Zsolt Torok, decedat în Munții Făgăraș, a fost recuperat de salvamontiști

Mort din cauza unui sandviș: Un client nemulțumit a împușcat mortal un ospătar, într-o suburbie a Parisului

Germania: Ministrul de interne ar dori ca solicitanții de azil sirieni care își vizitează țara să fie deportați

Mureș: Păpăraia de Gurghiu a câștigat concursul de gătit al celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Văii Gurghiului

ATACUL sinucigaș comis la o nuntă la Kabul: Bilanțul a ajuns la 63 de morți și 182 de răniți

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Buzău a omorât patru pacienți și a rănit alți nouă cu un stativ de perfuzie

Guvernul de la Londra a abrogat Actul de aderare a Marii Britanii la Uniunea Europeană

Tânăr din Dolj arestat după ce a încercat să violeze o femeie, pe drum, în fața casei

Buzău: Bărbatul care a ucis patru pacienți la Spitalul Săpoca nu poate fi încă audiat

Boris Johnson le va spune lui Macron și Merkel că parlamentul britanic nu poate opri Brexitul (presă)

Cel puțin 20 de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse la Kabul

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august

Donald Trump și Justin Trudeau au discutat despre cei doi canadieni arestați în China

Ce înseamnă când îţi iese în cale o MIREASĂ. Vezi la ce să te aştepţi

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

Rusia: Reactorul unei centrale nucleare ruse s-a oprit în urma unei erori a sistemului de securitate

"​Primele luni în noul rol de mamă au fost cele mai grele din viața mea". Imaginea unui subiect tabu în România: depresia post-partum

Primul ghețar dispărut din cauza schimbărilor climatice, comemorat în Islanda

Filmul 'Vitalina Varela', al portughezului Pedro Costa, marele câștigător al Festivalului de la Locarno

Peste un milion de amprente "vizibile“, după imensa scurgere de date la o firmă de securizare biometrică

Procuror, despre atacul de la Spitalul Săpoca: Bărbatul nu a fost audiat, e în sevraj, sedat și păzit

La un pas de o tragedie: Portarul Mamadou Samassa a leșinat în timpul meciului dintre Sivasspor și Beșiktaș

Sorina Pintea, despre Cazul Buzău: Am cerut o verificare amănunțită și rapidă Corpului de Control. Dacă este neglijență, vom acționa în consecință

Digi24: Gheorghe Dincă, un profil atipic de criminal. Ce spun specialiștii

Ianis Hagi, încă o evoluție entuziasmantă pentru Genk: "A pasat perfect, iar Samatta și-a completat hat-trickul"/ Genk - Waasland-Beveren 4-0

VIDEO WTA Cincinnati: Madison Keys, în marea finală (duel cu Svetlana Kuznetsova)

​VIDEO Manchester City - Tottenham 2-2

Marea Britanie riscă să intre într-o criză de combustibil, alimente și medicamente în cazul unui Brexit fără acord

VIDEO Daniil Medvedev, victoria carierei: L-a învins pe Novak Djokovic și s-a calificat în finala de la Cincinnati

Germania: Zeci de mii de vizitatori ai instituțiilor politice în weekendul porților deschise

Italia permite debarcarea minorilor de la bordul navei pentru imigranți Open Arms

Libia: Forțele fidele lui Khalifa Haftar din estul țării au avariat un aeroport civil (ONU)

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august

Dăncilă, după ce Tăriceanu a spus că Executivul este "impotent": Nu poți fi și la guvernare și în opoziție

Marea Britanie, "în pragul unei crize economice": Peste 100 de parlamentari îi cer lui Boris Johnson să recheme imediat Legislativul din vacanță

Ce spune Stere Halep despre starea de sănătate a Simonei/ Darren Cahill a revenit lângă campioana de la Wimbledon: "Este nelipsit de lângă ea"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 860, afisate in 15 pagini.



ieri 05:27 CITATUL ZILEI