23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CRĂCIUNUL - era Zeul Dac al Noului An în a cărui Seară de Nou Început al Timpului - Sărbătorim Nașterea Domnului Nostru Isus Christos. Cum a fost integrat Crăciunul în Tradiția Creștină - Partea I



Partea Întâi - Semnificația Nașterii Domnului

Anul Nou la Daci şi la multe dintre popoarele indo-europene, era sărbătorit la prima Lună Nouă de după Solstițiul de Iarnă.

Oferirea de daruri și petrecerile de Crăciun. O enciclopedie afirmă: „Saturnaliile, o sărbătoare romană ținută la mijlocul lunii decembrie, constituie modelul multor obiceiuri de petrecere cu ocazia Crăciunului. De exemplu, în această sărbătoare își au originea petrecerile fastuoase, oferirea de daruri și aprinderea de lumânări“ (The Encyclopedia Americana).


Potrivit unei alte enciclopedii, „orice fel de muncă era întreruptă“ în timpul Saturnaliilor (Encyclopædia Britannica).

Luminile de Crăciun. Potrivit cu The Encyclopedia of Religion,europenii își împodobeau locuințele „cu lumini și cu arbori sau arbuști cu frunza veșnic verde“ pentru a sărbători solstițiul de iarnă și pentru a alunga spiritele rele

Vâscul și laurul. „Druizii (preoții celților) atribuiau vâscului proprietăți magice. Laurul, o plantă veșnic verde, era venerat întrucât simboliza întoarcerea soarelui.“ (The Encyclopedia Americana)

Pomul de Crăciun. Bradul. „Cultul arborelui era larg răspândit în rândul europenilor pre-creştini și a continuat să fie practicat și după convertirea lor la creștinism.“ Cultul arborelui s-a păstrat până în zilele noastre prin obiceiul „de a așeza un pom de Crăciun la intrarea sau în interiorul unei locuințe în perioada sărbătorilor de iarnă“ (Encyclopædia Britannica).

În zonele muntoase din Dacia şi din Nordul Europei singura plantă din zonele muntoase cu frunzele veșnic verzi era Bradul, aşa cum în zonele de la deal şi de câmpie singura plantă veşnic verde era Vâscul.

Saturnaliile romane (o sărbătoare dedicată Zeului Saturn, zeul agriculturii, și al forței reînnoite a soarelui) se țineau tot în acea perioadă și se consideră că unele obiceiuri de Crăciun își au rădăcinile în această sărbătoare pre-creştină antică“. — The Encyclopedia Americana (1977), vol. VI, p. 665

"Sol Invictus" - "Soarele Neînfrânt" a fost oficial declarat "Zeul Soare" al Imperiului Roman de împăratul Aurelian. "Sol Invictus" - "Soarele Neînfrânt" a fost un patron și un protector al soldaților romani.

Foto Wikipedia: Monedă a împăratului roman Probus emisă aprox. în anul 280 d.Hr. cu Zeul "Soarele Neînfrânt" conducând pe cer un car cu 4 cai

În anul 274 d.Hr., împăratul roman Aurelian, cel care a ordonat în anul 271 d.Hr. retragerea administrației romane din Dacia cucerită de Traian, a declarat "Sol Invictus" cult oficial al Imperiului Roman, alături de celelalte culte romane tradiționale.

Oamenii de știință nu sunt încă de acord cu privire la faptul, dacă noua divinitate a fost o reinființarea a cultului latin vechi al "Zeului Sol" - Zeul "Soare", sau o renaștere a cultului Eliogabal sau un cult solar complet nou.

Zeul "Soarele-Neînfrânt", "Sol Invictus", a fost favorizat de către împărații romani de după Aurelian și a apărut pe monedele lor până la Constantin I - împăratul roman care în anul 313 d.Hr. a declarat creștinismul ca religie a Imperiului Roman alături de celelalte culte. De fapt creștinismul fusese acceptat încă din 311 d.Hr. printr-un edict al împăratului Galerius.

Ultima inscripție care se referă la "Sol Invictus" datează din anul 387 d.Hr, și existau destui adepti ai cultului "Sol Invictus" chiar și în secolul al 5-lea atunci când sfântul Augustin a găsit că este necesar să predice împotriva lor.

Există o teoria care datează din secolul al 12-lea, și care a persistat până în zilele noastre, care afirmă că data de 25 decembrie stabilită pentru sărbătorirea Nașterii Domnului, dată apropiată de solstițiului de iarnă, a fost aleasă pentru ca ea să coincidă cu data festivalului roman al "Dies Natalis Solis Invicti" (Ziua Nașterii Soarelui Neînfrânt")

Această asociere este contestată de unii oamenii de știință creștini

Alții susțin că sărbătoarea creștină precede sărbătoarea nașterii "Soarelui Neînfrînt". Ambele teorii au susținători, unii susținând că festivalul Dies Natalis Solis Invicti a fost mai târziu fixat la data Nasterii Domnului alții spunând că sărbătoarea creștină a fost fixată ulterior de festivalul "Dies Natalis Solis Invicti" care era deja o sărbătoare oficială de stat în Imperiul Roman.

Cert este că sărbătoare de Stat Romană "Dies Natalis Solis Invicti" - "Ziua Nașterii Soarelui Neînfrânt" era sărbătorită pe 25 Decembrie și precede ca sătbătoare oficială rpmană pe cea Nașterii Domnului.

Indiferent cum au stat lucrurile, observăm că sărbătoare de Stat Romană "Dies Natalis Solis Invicti" - "Ziua Nașterii Soarelui Neînfrânt" este fixată și ea la cîteva zile după Solstițiul de Iarnă, atunci cînd la Prima Lună Nouă se sărbătorea cu mii de ani înainte începutul Noului An

Nașterea Domnului

Foto Wikipedia: Nașterea Domnului, icoană din patrimoniul muzeului grăniceresc năsăudean

Nașterea lui Iisus sau, denumită şi Nașterea Domnului sau Nașterea Mântuitorului, se referă la descrierea nașterii lui Isus Hristos așa cum apare în Evanghelia după Luca și cea după Matei și, uneori, la descrierea din unele texte apocrife.

Evanghelia canonică a lui Luca cât și cea a lui Matei îl descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem în regiunea Iudeea, din Fecioara Maria, o mamă fecioară.

În relatarea din Evanghelia după Luca, Iosif și Maria călătoresc de la Nazaret la Betleem pentru recensământ, iar Iisus este născut acolo și pus într-o iesle.

Îngeri apar și declară că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În relatarea lui Matei, astronomii magi urmează o stea până la Betleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, dar familia lui Iisus fuge în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret.

Naşterea Domnului în Evanghelia după Matei

"Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.

Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut?

Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.

Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel".

Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.

Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.

Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.

Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu".

Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt".

După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel.

Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema."

Naşterea Domnului în Evanghelia după Marcu

Sfântul Evanghelist Marcu nu vorbeşte despre naşterea Domnului ci începe direct cu botezul Domnului Hristos în Iordan.

Naşterea Domnului în Evanghelia după Luca

"În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată.

Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.

Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor.

Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.

Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.

Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.

Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil.

Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de ei.

Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese."

Naşterea Domnului în Evanghelia după Ioan

Sfântul Evanghelist Ioan nu vorbeşte despre naşterea Domnului ci are un prolog extraordinar despre naşterea din vecie a Fiului din Tatăl.

Aşa cum puteți citi mai sus Data reală la care s-a născut Isus nu este specificată în Evanghelii

„Nu se cunoaște cu exactitate data nașterii lui Cristos.“ (Encyclopedia of Early Christianity)

:

Nu s-a născut iarna ?

Recensământul.

În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată.

Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.

Recensământul lui Quirinus a avut loc în anul 6 d.Cr. Iar moartea lui Irod avusese loc anterior, în anul 4 î.Cr. Prin urmare pasajul: "Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut?" (Matei) e în contradicție temporală cu pasajul evanghelic: "În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret ...ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată." (Luca)

Deci există o inconsistență temporală de 10 ani, între aceste relatări pe care unii o explică printr-o transcriere greşită în textele grecești primare, varianta corectă a textului Evangheliei după Luca trebuind să fi fost la origine: "În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut înainte ca Quirinius să ocârmuiască Siria", lucru care ar trebui corectat cu această notă explicativă şi în traducerile Evangheliilor din Limba Română.

Dincolo de această transcriere primară greşită, constatăm că, cu puțin timp înainte ca Iisus să se nască, Caesar Augustus a emis un decret ca toată lumea să se înregistreze. Fiecare trebuia să se înregistreze în orașul lui, ceea ce presupunea efectuarea unei călătorii de o săptămână sau chiar mai mult (Luca 2:1–3). Această poruncă — dată probabil pentru a afla care era numărul locuitorilor în vederea strângerii impozitelor și a efectuării serviciului militar — ar fi stârnit nemulțumirea iudeilor în orice anotimp. De aceea, este puțin probabil ca Augustus să fi făcut greșeala de a-și provoca și mai mult supușii, obligându-i pe mulți dintre ei să parcurgă distanțe mari iarna, când era frig.

Turmele de oi.

Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor.

Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.

Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.

Păstorii trăiau sub cerul liber și . . . făceau noaptea de strajă lângă turmele lor (Luca 2:8). O carte remarcă faptul că oile stăteau sub cerul liber începând cu săptămâna dinaintea Paștelui [sfârșitul lunii martie] până la jumătatea lunii noiembrie. Apoi adaugă: Iarna [oile] stăteau în staule, iar acest amănunt este suficient pentru a înțelege că data la care se ține de obicei Crăciunul, într-o lună de iarnă, este puțin probabil să coincidă cu nașterea reală, deoarece Evanghelia spune că păstorii se aflau pe câmp (Daily Life in the Time of Jesus).

25 Decembrie - Naşterea Domnului ca Mântuitor şi Lumină Spirituală a Omenirii este Sărbătorită Simbolic odată cu Renaşterea Luminii Soarelui, odată cu lumina care începe să crească după Solstițiul de Iarnă, primul semn al Renaşterii şi al Reînvierii.

Iată ce se spune într-o enciclopedie: „Motivul pentru care sărbătoarea Crăciunului se ține la 25 decembrie este că această zi a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se țineau în preajma solstițiului de iarnă, când zilele încep să crească, pentru a se celebra «renașterea soarelui»

Isus Cristos reprezintă simbolic Lumina care se naște pentru a călăuzi Omenirea ... iar Naşterea lui coincide că Mărirea Luminii Zilei adică cu Iluminarea Noastră Spirituală.

Cuviosul Dionisie cel Smerit (n. cca 470 - d. cca 545, Roma), sau Dionisie Exiguul, "de neam scit, dar de maniere întru totul romane: a fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anul nașterii lui Isus Hristos

Cuviosul Dionisie cel Smerit (n. cca 470 - d. cca 545, Roma), sau Dionisie Exiguul, a fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anul nașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian. Prăznuirea sa se face la 1 septembrie în calendarul ortodox și la 4 octombrie în cel catolic.

Viața

Dionisie este prezentat de biograful său, Cassiodor, ca fiind „de neam scit, dar de maniere întru totul romane, foarte priceput în ambele limbi (latină și greacă, n.n.), cunoscător perfect al Sfintei Scripturi și al Dogmaticii”.

A intrat de tânăr într-o mănăstire dobrogeană, alăturându-se călugărilor sciți. Mai târziu ajunge la Constantinopol, pentru ca în anul 496 să fie chemat la Roma, unde a fost hirotonit preot.

A trăit mult timp în mănăstirea „Sfânta Anastasia”, de asemenea, a lucrat și în cancelaria papală.

Tot Cassiodor scria că Dionisie preda dialectica în mănăstirea Vivarium (în Calabria) și că a învățat mulți ani în biserică.

Proslăvirea

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în ședința din 8-9 iulie 2008, canonizarea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire la 1 septembrie

525 d.C. - Stabilirea datei de prăznuire a Sfintelor Paști şi deducerea Datei Nașterii Domnului

În 525 Dionisie elaborează un tabel cu datele de prăznuire a Sfintelor Paști și un set de argumente care îi susțin logica, la cererea Papei Ioan I.

Este interesant de remarcat că primele nouă argumente sunt concepute de Dionisie iar argumentele 10-16, paragrafele secundare ale argumentelor 3 și 4, al treilea paragraf al argumentului 9, sunt atașate ulterior Argumentele 11 și 12 au fost incluse în anul 675, la scurt timp înainte de Bede. Tabelul și argumentele pe baza cărora a fost elaborat au fost prezentate într-o scrisoare (scrisă tot în 525) către episcopul Petronius. În 526 adaugă o altă scrisoare explicativă. Aceste lucrări se găsesc cuprinse în Patrologia Latina (vol. 67/217) alături de o scrisoare a episcopului Proterius al Alexandriei către Papa Leon (scrisă înainte de 457). Deși Dionisie nu a dat un nume acestor lucrări, colecția de scrieri a fost numită, recent, "Liber de Paschate"- Cartea Paștilor- de către Audette.

Dionisie a făcut abstracție de tabelele utilizate de Biserica Romei, elaborate în 475 de către Victorius al Aquitaniei, fapt fundamentat de faptul că acestea nu se conformau principiilor Alexandrine, fără ca- în fapt- să fie validată existența lor.

Pentru a fi sigur că propriile sale tabele sunt corecte, Dionisie a extrapolat un set de tabele Alexandrine, care circulau în Apus în limba latină dar care nu fuseseră niciodată folosite (în Apus) pentru a stabili data Sfintelor Paști.

Acestea erau folosite în Imperiul Bizantin, în limba greacă. Tabelele în latină au fost elaborate în anturajul Sfântului Chiril al Alexandriei, cu puțin timp înainte de moartea sa, în anul 444.

Ele acoperă o perioadă de 95 de ani sau cinci cicluri decennovenale (de câte 19 ani), cu anii datați în era Dioclețiană, a cărui prim an este 285 ( an al istoriei moderne).

Anii dioclețieni erau preferați întrucât faptul că se divid cu 19 furniza un rest egal cu anul ciclului decennovenal (1-19)

Tabelele lui Dionisie au fost rapid adoptate la Roma și începând cu acest moment disputele dintre Roma și Alexandria privind corectitudinea datei de prăznuire a Sfintelor Paști s-au stins.

Roma și Alexandria vor folosi aceleași tabele și deci vor prăznui Paștele în aceeași zi.

Epact-ul (vârsta lunii la 22 martie) din toți anii decennovenali era zero, făcând astfel din Dionisie primul scriitor latin medieval care a adus în discuție principiul numărului zero.

Cuvântul latin nulla era folosit pentru că Romanii nu aveau un numeral pentru zero.

Pentru a determina anul decennovenal, anul Dionisian plus unu se împărțea la 19. Dacă rezultatul era zero (urmând a fi înlocuit cu 19), era reprezentat prin latinescul nihil.

Ambele "zerouri" au continuat să fie folosite de (printre alții) de Bede. Acesta, bazându-se pe Tablele Paștilor ale lui Dionisie a stabilit fără nici un fel de ambiguitate toate datele Sfintelor Paști în calendarul Iulian.

Oricum, în Europa medievală numărul zero a așteptat mileniul doi pentru a intra uz deși el a fost definit ca și concept în anul 600 în India.

Dionisie a copiat ultimul ciclu decennovenal al tablelor Chiriliene, finalizat cu anul dioclețian 247 și a adăugat un nou tabel de 95 de ani cu numele Anni Domini Nostri Jesu Christi (Anii Domnului nostru Iisus Hristos). Așa cum i-a explicat lui Petronius, Dionisie a intenționat să oprească pomenirea unui tiran care a persecutat cu atâta cruzime creștinii.

Singurul argument care l-a adus pentru faptul că a început tabelul cu anul 532 a fost acela că mai erau încă șase ani rămași în tabelul Chirilian după anul în care a terminat lucrarea.

Pentru acest ultim an el a declarat- axiomatic- că este anul 525 de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, fără a face corelații cu momentul în care Întruparea este notată în oricare alt calendar.

Dionisie nu a realizat că datele Paștilor Alexandriene se repetă după 532 de ani, în ciuda faptului că, se pare, cunoștea ciclul Victorian de 532 de ani.

El a subliniat doar că data Paștilor nu se repetă după 95 de ani. Știa că Paștele Victorian nu concordă cu cel Alexandrin. Prin urmare a acceptat fără dubii faptul că nu există nici o corelare cu vreun ciclu Alexandrin.

Mai mult, evident că nu a realizat că prin simpla înmulțire 19x4x7 (ciclul decennovenal*ciclul anilor bisecti* zile în săptămână) se stabilește ciclul Alexandrin de 532 ani, altfel, desigur, ar fi menționat acest fapt.

În Biserica Britanică tabelele lui Dionisie vor fi acceptate după Sinodul de la Whitby- 664, când majoritatea clerului a hotărât că vechea metodă britanică (latercus-ul insulelor celtice-Latercus Paschal Cycle of the Insular Celtic Churches) va fi înlocuită de sistemul Roman. Câteva biserici și mănăstiri au refuzat ralierea, inițial.

La începutul secolului al X-lea, totuși, acceptarea a fost deplină. În Franța, spre sfârșitul secolului al VIII-lea, sub îndrumarea lui Alcuin, la întoarcerea acestuia din insulele britanice, sistemul dionisian va deveni oficial.

Încă începând cu secolul al II-lea, în Imperiul Roman de Răsărit, unii epicopi au început studiile în vederea stabilirii numărului de ani scurși de la nașterea Mântuitorului dar nu s-a ajuns la un consens.

Clement Alexandrinul (190) și Eusebiu de Cezareea (320)au consemnat parțial aceste încercări.

Întrucât Dionisie nu a impus explicit anul Întrupării Domnului, cercetătorii vremii au optat pentru principiul anului 1 Anno Domini AD sau anul 1 BC - Before Christ.

Majoritatea a preferat anul 1 BC- istoricii nu admit existența anului Zero.

Întrucât Întruparea este prăznuită la 25 martie- zi apropiată de Paști, anul care ar fi fost al 525-lea an de la Bunavestire ar fi fost ultimul din ciclul complet de 525 de ani întregi.

Prin urmare, un an de la Bunavestire înseamnă 25 martie anul 1, deci Dionisie plasează Bunavestire în anul 1 BC.

Pentru că Nașterea Domnului a fost nouă luni mai târziu, logica lui Dionisie implică (ceea ce el nu afirmă niciodată) că Domnul S-a născut pe 25 decembrie anul 1 BC

Înainte de Dionisie, cea mai veche sursă care să ateste 25 decembrie ca dată a nașterii lui Isus sunt scrierile lui Ipolit din Roma, scrise foarte devreme în secolul al 3-lea (între 201-300 d.C.), scrieri bazate pe presupunerea că concepția lui Isus a avut loc la echinocțiul de primăvară care era fixat atunci pe 25 martie, dată de la care se adaugă nouă luni. - La această dată se organizau festivaluri creştine.

Ioan Gură de Aur, de asemenea, a susținut data de 25 decembrie în scrierile sale de la sfârşitul secolului al 4-lea, bazându-se pe argumentul ce presupunea că darul de tămâie în Luca 1: 8-11 a fost darul de tămâie dat de un mare preot de Kipur (de începutul lunii octombrie), și, că astfel trebuie să numărăm cincisprezece luni înainte, pornind de la acest dar. Cu toate acestea, acest lucru a fost făcut, foarte probabil, ca o justificare a posteriori a unei alegeri deja făcute, decât ca o încercare reală de a calcula data nașterii.

Motivul pentru care sărbătoarea Crăciunului se ține la 25 decembrie este că această zi a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile pre-creştine ale Noului An, sărbători care se țineau în preajma solstițiului de iarnă, când zilele încep să crească, pentru a se celebra «renașterea soarelui»

Isus Cristos reprezintă simbolic Lumina care călăuzește Omenirea ... Naşterea lui coincide că Mărirea Luminii Zilei adică cu Iluminarea Noastră Spirituală.

25 Decembrie - Naşterea Domnului ca Mântuitor şi Lumină Spirituală a Omenirii este Sărbătorită Simbolic odată cu Renaşterea Luminii Soarelui, odată cu lumina care începe să crească după Solstițiul de Iarnă, primul semn al Renaşterii şi al Reînvierii.


Citiți mâine Partea a II-a: "Sărbătorile precreştine din jurul lui 25 Decembrie şi etimologia reală a cuvântului Crăciun care ni-l prezintă ca Zeu al Noului An Dacic"




(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • Cine v-a spus?  gheorghe   2016-12-26 - 12:40

    Ati scris de 27 de ori Isus... si nu forma corecta Iisus, in pronuntie romaneasca. Crestinul stie ca este Iisus si ar fi cuviincios sa corectati. Daca nu faceti asta aduceti ofensa... citand enciclopediile altora le dati "credit" insa si acolo se scrie JEsus - citit Gie-sus adica sint 2 vocale, astfel interpretate de ei; ;a fel si iezuitii - Jesuits si nu Ezuiti, nici Jzuit.

  • Inca mai astept  Partizanu   2016-12-27 - 17:04

    De aprozimativ un an de zile astept aplicatia aceea cu CALENDARUL GETO-DAC. Fluieras maica cind e functional calendarul. Spune-ne unde te-ai inpotmolit.


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Subiecte BAC ROMANA 2018 și barem de corectare - Real și Uman

ALEGERI PREZIDENȚIALE ȘI PARLAMENTARE ÎN TURCIA Erdogan a obținut 52,55% după numărarea a 99% din voturi, spre disperarea rețelei guleniste și a celei progresiste mondiale

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Istoria așa cum nu v-o povestește nimeni. Punctul de vedere Sudist despre cauzele Războiului Civil American: "În armata Sudului au luptat 300.000 de negri, în armata Yankee a Nordului doar 200.000". A fost Sclavia principala cauză?

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Nu e glumă. URĂRI şi FELICITĂRI pentru absolvenţii de BACALAUREAT pe internet

Rugăciune foarte puternică pentru găsirea sufletului pereche! O spui şi are efect imediat

Următorul președinte al Mexicului, ultra-progresistul Andrés Manuel López Obrador, declară cu îndrăzneală că imigrarea în Statele Unite este un "drept al omului"

Utile: 5 alimente care scad nivelul zahărului din snge; Cele mai nocive cosmetice; De ce este sănătos să ne plimbăm pe plajă?

Ce declară "onestul" finanțat de Soros, Plicușor Ban. Nicușor Dan: "Decizia de astăzi a PSD este una disprețuitoare la adresa românilor onești, care respectă legea și care plătesc taxe". Dar să fi finanțat de Soros nu e disprețuitor față de românii onești?

Virușii sunt implicați în producerea bolii Alzheimer, boală care conduce la demență

SUBIECTE BAC 2018 Română. Elevii clasei a XII-a susțin prima probă la BAC, cea de Limba și Literatura Română | Subiecte și barem Bacalaureat Română

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Zece răniți într-un accident produs în Ungaria în care au fost implicate două vehicule din România

Simona Halep, săptămâna cu numărul 34 pe locul 1 în lume. A egalat-o pe Angelique Kerber

Toți polițiștii dintr-un oraș din Mexic au fost arestați, după asasinarea unui candidat

Degringoladă la FCSB înaintea cupelor europene! Dezvăluiri din interiorul clubului: "Nimeni nu ştie asta"

Atac neaşteptat cu rachete. Cel puţin şase explozii au avut loc în apropierea capitalei

Bancul zilei: Revoltă de adolescent

Business report: Cum să faci bani cu banii altora; Consumul individual efectiv al romnilor la 68% din media UE; Tun imobiliar cu terenuri gratuite de la stat

Franța: Arestarea a 10 persoane cu legături cu ultra-dreapta radicală și care plănuiau atacuri împotriva unor ținte musulmane

Nigeria: Cel puțin 86 de morți, în violențe în centrul țării

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

​Societatea Ornitologică Romnă a lansat versiunea 2.0 a aplicației Uite, barza!, care permite semnalizarea zonelor periculoase pentru păsări

HOROSCOP 25 IUNIE-1 IULIE CAMELIA PĂTRĂŞCANU: acte, întâlniri, discuţii, şedinţe, dar şi seri romantice. Preiziunile săptămânii

Un nou accident grav cu două autovehiule din România s-a produs în Ungaria. Zece persoane au ajuns la spital VIDEO

CM 2018 | Messi a rupt tăcerea după scandalurile din jurul naționalei Argentinei. Ce a spus despre posibilitatea retragerii

ECOLOGISTII DE EXTREMA STANGA AU CALCAT CU MASINA UN OM PARALINZANDU-L DE LA GAT IN JOS. MASS-MEDIA a cenzurat acest fapt. Ecologistii au fost prezentati ca victime. Familia afaceristului nenorocit pe viață: "coșmarul nostru nu se mai sfârșește"

UE şi amestecul etnic forțat. Migranți: Franța estimează că summitul UE din 28-29 iunie va fi unul dificil. Unele țări europene vor refuza ca federaliştii progresişti din UE să le bage cu forța cote obligatorii de migranți pe gât

ALEGERI ÎN TURCIA Turcia a ales să lupte împotriva terorismului (Erdogan)

ALEGERI ÎN TURCIA Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale în primul tur (autorități electorale)

Fotbal - CM 2018: Șase echipe calificate și opt eliminate, înaintea ultimei etape din grupe

Toader, despre extrădarea Elenei Udrea: Să vină de la instanță, noi transmitem mai departe solicitarea

CM 2018. Încep meciurile decisive din grupe. Cum sunt departajate echipele, cine se califică în optimi

BACALAUREAT ROMÂNĂ 2018. Examenul de BAC începe luni cu proba scrisă la Limba și Literatura română

Moţiunea simplă pe transporturi, iniţiată de USR, programată luni pentru dezbatere în plenul Camerei Deputaţilor

Planul lui Conte n privința migranților: Stop cu taxele pentru Italia. Imediat hotspoturi n nordul Africii

BAREME ROMANA BACALAUREAT 2018 EDU.RO: Cum se rezolvau subiectele la romana Bac 2018 pentru o notă bună

CM 2018: Polonia - Columbia, scor 0-3, în Grupa H

Trump afirmă că imigranții ilegali ar trebui deportați imediat "fără judecători sau procese în instanță"

Ministrul economiei - invitat luni în plenul Camerei Deputaților, la Ora Guvernului

Mariano Rajoy, de la șef al guvernului la un simplu funcționar public

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 iunie

Laura Cosoi, sex cu un fost ministru în filmul "Cel ales". VIDEO

Sistemul nvechit al ANAF nemulțumește zilnic contribuabilii. Chiar și Spațiul Privat Virtual are lipsuri. Parca si aici au lucrat echipa de IT-isti "inteligenti" ai lui Ciolos

Ministrul Justiţiei, despre o posibilă OUG pentru modificarea Codurilor: Nu a făcut nimeni cu mine o astfel de dezbatere

ÎCCJ: George Scutaru, achitat în dosarul în care este judecat pentru spălare de bani

Vicepremierul Stănescu: Dacă protestatarii din Piața Victoriei nu nțeleg PSD a fost votat de 4 milioane de oameni, trebuie să-i forțăm să nțeleagă

Reuniunea UE pe tema modalităților de limitare a imigrației s-a încheiat fără un rezultat concret

Accident teribil în raliul Portugalia IMAGINI ŞOCANTE

CASTIGATOR CHEFI LA CUTITE 2018: Luni, se cerne sita pentru premiul de 30.000 de euro. Surpriză mare!

Scandal cu pietre şi cuţite în plină stradă. Trei persoane au ajuns la spital

Declarația care s-a întors împoriva sa! "Înțepătura" lui Lewandowski pentru James Rodriguez: "Sper să îți aduci aminte"

Botoșani: Șofer cercetat penal după ce o femeie a căzut din autocarul pe care îl conducea

Fotbal - CM 2018: FIFA a amendat Federația daneză pentru incidentele de la meciul cu Australia

Noi detalii în cazul taximetristului găsit mort într-o pădure din Lugoj. Ce spune primarul despre oribila crimă

SUBIECTE ROMÂNĂ BACALAUREAT 2018. Emoţii mari pentru elevii care au finalizat clasa a XII-a

Moțiunea de cenzură depusă de opoziție mpotriva Guvernului Dăncilă va fi citită astăzi n plenul Parlamentului

Formula 1: Lewis Hamilton revine pe orimul loc după ce a câştigat Marele Premiu al Franţei

Toți polițiștii dintr-un oraș mexican au fost arestați după asasinarea unui candidat la primărie

BNR lansează luni o monedă de argint cu tema 200 de ani de la nașterea lui Ion Ionescu de la Brad

Cine sunt partenerii afectați de războiul comercial al lui Donald Trump?

O nouă epidemie de holeră în Nigeria a provocat decesul a 3 elevi și spitalizarea altor 27

Toţi poliţiştii dintr-un oraş din Mexic au fost arestaţi, după asasinarea unui candidat

ncă o epidemie de holeră n Nigeria: 3 elevi au murit, alți 27 sunt spitalizați

BACALAUREAT 2018 ROMANA EDU.RO: Detaliul care îţi poate strica vacanţa, la ce să fie atenţi elevii. SUBIECTE şi BAREME ROMANA BAC 2018

Cioloș: "Stimați lideri PSD, o demisie de onoare nu are nimic de-a face cu drepturile constituționale". Ce onoare ai tu măi, Cioloş, când te-ai băgat la "Friends of Europe" o organizație condusă de Bilderbergi şi finanțată de Soros?

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 iunie

CITATUL ZILEI

Simona Halep, săptămna 34 n postură de lider mondial; Mihaela Buzărnescu, locul 28 (cel mai bun din carieră)​

CCR discută sesizarea PNL şi USR privind Legea manualului şcolar

Toader: Ar fi normal să-i întrebați și pe judecători atunci când fac afirmații cu privire la activitatea politicienilor

Tudorel Toader: Ar fi normal și necesar să-i ntrebați și pe cei din puterea judecătorească atunci cnd fac afirmații cu privire la activitatea politicenilor

LIVE BLOG | Iran – Portugalia și Spania – Maroc, de la 21:00! "Furia Roja" și lusitanii se pot califica braț la braț în optimile Campionatului Mondial. Cum s-ar putea produce surpriza

LIVE BLOG | Situație clară în Grupa A de la Campionatul Mondial! Uruguay – Rusia și Arabia Saudită – Egipt, de la 17:00

CM 2018. Gangster brazilian arestat pe stadion, în Rusia. Poliţia l-a lăsat totuşi să vadă meciul cu Costa Rica

CM 2018: Situația din cele opt grupe naintea ultimei etape - Opt echipe sunt deja eliminate

​CM 2018: Programul ultimelor meciuri din Grupele A și B - Spania și Portugalia vor juca luni

Tenis: Turneul WTA de la Mallorca - Primul titlu din carieră pentru Tatjana Maria

Tudorel Toader, despre o posibilă OUG pe codurile penale: Nu a făcut nimeni cu mine o astfel de dezbatere. Dacă voi fi solicitat, atunci voi răspunde

Toader, despre misiunea de evaluare MCV: Suntem pregătiți, am făcut un raport de progres

Epidemie de holeră. Trei copii au murit deja

Tenis: Cilic l-a învins pe Djokovic în finala turneului de la Queen's (ATP)

Tudorel Toader, despre misiunea de evaluare MCV: Suntem pregătiţi, am făcut un raport de progres

PSD Satu Mare: Două sticle incendiare au explodat duminică la intrarea n sediul filialei

Reţeta zilei: Tochitură

Macron şi Merkel cer acorduri între mai multe ţări privind migraţia

Propunerea legislativă privind "superimunitatea" membrilor CCR - reexaminată, luni, în Senat

Şapte persoane au murit în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren din Vietnam

O nouă misiune MCV în România, în plin scandal privind modificările din Justiţie

EXCLUSIV | Un fost jucător al Rapidului vrea să se întoarcă "acasă": "Îmi doresc foarte mult acest lucru". Ce spune despre contestațiile steliștilor: "Nu văd unde ar fi problema"

Principalul candidat al Opoziției recunoște victoria lui Erdogan în scrutinul prezidențial din Turcia

Toader spune că nu a fost consultat cu privire la o eventuală ordonanță pentru modificarea Codurilor penale

SPECIAL | Fabrica de tenis de masă din România. Reputatul antrenor Viorel Filimon dezvăluie motivele care ne fac să ne batem de la egal la egal cu forțele lumii. Ce spune despre Europenele de juniori de la Cluj

"PE CINE NU LAȘI SĂ MOARĂ NU TE LASĂ SĂ TRĂIEȘTI". Dragnea condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru instigare la abuz; decizia nu e definitivă. Încă un șef al PSD, cade sub secera Dosarelor Penale, după Adrian Năstase și Ponta.

Vin vremuri grele în imperiul neomarxist federalist al UE. Și Guvernul Cehiei a înaintat legea ce va impune în Cehia căsătoria între persoanele homosexuale

Parentingul de azi: Eşti o mamă "perfectă"?

ȘTIRILE MEDIAFAX

Toader: Normal este să-i întrebați și pe judecători când fac afirmații despre politicieni

Biletul zilei Pariuri1x2.ro: Noua săptămână poate veni cu alte câştiguri importante

Fotbal - CM 2018: Adam Nawalka (Polonia) - Columbia a fost un adversar teribil

Şofer cercetat penal după ce o femeie a căzut din autocarul pe care îl conducea

Cutremur cu magnitudinea de 5.5 în Grecia

Cutremur cu magnitudinea 5,5 în Grecia - USGS

Tudorel Toader: Ar fi normal să-i întrebaţi şi pe judecători atunci când fac afirmaţii cu privire la activitatea politicienilor

Ultimul asalt al lui Becali pentru Nemec! Cum arată oferta finală pentru atacantul slovac + varianta de avarie pentru noul sezon

ALEGERI ÎN TURCIA Recep Tayyip Erdogan a câștigat un procent mai mare de voturi în Germania decât în Turcia

ATP: Interminabila rocadă - Rafael Nadal, din nou lider mondial; Roger Federer a căzut pe doi după finala pierdută la Halle

SUA vor prezenta Coreei de Nord uncalendar cu cerințe specifice:Vom ști destul de curnd dacă lucrăm n condiții de bună credință sau nu

Friptură de porc la cuptor

Reţeta zilei: Placintă creaţă

Tudorel Toader, întrebat despre extrădarea Elenei Udrea: Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit la timp şi complet obligaţiile

INS: Numărul elevilor şi studenţilor a scăzut în ultimul an cu 18.700, până la 3,58 milioane

Ministrul economiei - invitat luni în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului

Tudorel Toader, ntrebat despre o posibilă OUG pe legile penale: Am fost plecat 4-5 zile. Dacă voi fi solicitat, voi răspunde

Prăpăd și la Farul: Grigoraș și Pitu, acuzați că au încercat să pună mâna pe club în cârdășie cu Ioan Becali! Primăria ar urma să finanțeze Farul, iar Consiliul Județean – FC Constanța! | Grigoraș: "Plec de la echipă. În rest, povești"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1095, afisate in 10 pagini.



ieri 02:35 CITATUL ZILEI