23:59
Comentarii Adauga Comentariu

INCREDIBIL. Klaus Iohannis se mai gândește până după Crăciun pe cine să propună ca Prim-Ministru "după ce va mai avea discuții" NECONSTITUȚIONALE. Scopul final al lui Iohannis și a REȚELEI PROGRESISTE: un Prim-Ministru Progresist



Nota Redacției:

Indiferent care e propunerea făcută, bună sau rea, din moment ce există o majoritate parlamentară care o susține pe d-na Shhaideh și din moment ce matematic nu poate fi o altă variantă, este foarte greu de imaginat "la ce se mai gândește Iohannis, până după Crăciun".

Practic NU ARE LA CE SĂ SE GÂNDEASCĂ și practic NU ARE CE SĂ MAI DISCUTE din moment ce nu pot exista două majorități în același timp.

Iar a refuza propunerea majorității rezultate în urma VOTULUI POPULAR e echivalent cu încălcarea Constituției și e un motiv întemeiat de SUSPENDARE DIN FUNCȚIE.

Prin urmare, declarația lui Iohannis e o bătaie de joc la adresa la adresa VOTULUI POPULAR care a dus la o majoritate Parlamentară

Să o luăm logic: cu cine va mai avea discuții Iohannis până după Crăciun?

Unii, cum e cazul lui Dragnea, care a avut o reacție foarte slabă după acest anunț aiuristic al lui Iohannis, bănuie că Iohannis va avea discuții cu d-na Shhaideh.

Doar că actuala Constituție a României NU PREVEDE consultarea Președintelui cu vreun posibil Prim-Ministru propus ci DOAR cu partidele parlamentare

Mai mult, actuala Constituție a României NU PREVEDE "alte discuții" cu nimeni altcineva în afara Partidelor Parlamentare

Ori consultările cu partidele parlamentare tocmai s-au terminat.

Orice altă discuție OFICIALĂ invocată de Președinte pentru desemnarea Primului Ministru este complet NECONSTITUȚIONALĂ

Prin urmare invocând "alte discuții" oficiale în legătură cu desemnarea Primului-Ministru, în afara partidelor parlamentare, Klaus Iohannis a încălcat Constituția

Klaus Iohannis ar fi putut anunța doar că "se mai gândește și că mai analizează".

Dar la ce anume s-ar mai fi putut gândi Klaus Iohannis dacă majoritatea parlamentară este de 55% fără a număra UDMR-ul

Cât despre posibila plasare a d-nei Shhaideh sau a anturajului ei în slujba unei puteri străine (soțul fost funcționar al guvernului sirian etc.) REAMINTIM că d-na respectivă a OCUPAT deja funcția de MINISTRU AL DEZVOLTĂRII în Guvernul României.

Deci dacă în 2015, NU au fost probleme semnalate de servicii și ridicate de Iohannis, care a numit-o atunci pe Shhaideh în funcție, nu pot fi probleme nici în 2016. Sau dacă sunt, Parlamentul și mai apoi, după suspendare, Parchetul ar trebui să-l investigheze deja pe Iohannis în legătura cu numirea pe care el însuși a făcut-o și care ar fi pus în pericol Siguranța Națională

Prin urmare, pentru orice om de bun simț concluzia e CLARĂ: Klaus Iohannis ca de altfel ORICINE ALTCINEVA în poziția lui NU ARE LA CE SĂ SE MAI GÂNDEASCĂ

Dacă totuși are nevoie de 24 de ore ca să realizeze acest lucru îi reamintim că 23 Decembrie este zi lucrătoare

Practic A INVOCA că ai nevoie de 3-5 zile ca să anunți O EVIDENȚĂ MATEMATICĂ de tipul 1+1 fac 2, sau 55 e mai mare decât 51, nu e altceva O BĂTAIE DE JOC LA ADRESA VOTULUI POPULAR

Nu vrem să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă Iohannis refuză propunerea majoritîții parlamentare rezultate în urma votului popular

Să fim bine înțeleși. Nu avem nici o treabă cu Dragnea, Tăriceanu sau cu PSD-ul. Pentru cine are dubii îl rugăm să citească articole de la secțiunea Dragnea sau de la secțiunea Ponta.

Trebuie fiecare să ne rupem de a JUDECA LUCRURILE SUBIECTIV în funcție de "cu cine ținem și cu cine nu ținem". Adevărul și Dreptatea nu depind de cine le susține și de cine le vehiculează.

Fără a apăra ÎNTOTDEAUNA PRINCIPIILE , ADEVĂRUL și CEEA CE ESTE CORECT DE FĂCUT dar mai ales fără a susține întotdeauna implementarea VOINȚEI POPULARE exprimate prin VOT DIRECT, nu vom face altceva decât să ne batem joc de țara noastră

SOROS dacă ar fi câștigat alegeri libere în România am fi susținut DREPTUL LUI SOROS de a propune și de a avea PRIM-MINISTRU dacă SOROS ar fi avut o majoritate parlamentară în România.

Ceea ce face Klaus Iohannis nu este ALTCEVA DECÂT O BĂTAIE DE JOC la adresa ROMÂNILOR și a VOTULUI POPULAR



DE CE A ALES IOHANNIS SĂ FACĂ ASTA? CARE E SCENARIU DIN SPATELE ACESTEI IEȘIRI APARENT ABERANTE ȘI CU SIGURANȚĂ UNA NESIMȚITĂ LA ADRESA CETĂȚENILOR ROMÂNIEI.

Varianta 1:

După 3-5 zile de "alte discuții neconstituționale" și de "gândire fără rost" Klaus Iohannis iese și o numește pe d-na Shhaideh

În acest caz, Iohannis ar fi făcut UN CIRC DE CRĂCIUN FĂRĂ ROST

Prin urmare, dacă nu presupunem că Iohannis și-a pierdut mințile sau bunul simț, ceea ce ÎNCĂ nu putem face, această variantă cade

Varianta 2:

După 3-5 zile de "alte discuții neconstituționale" și de "gândire fără rost" Klaus Iohannis iese și spune CĂ REFUZĂ să o numească d-na Shhaideh

Caz în care nu numai că ar TREZI MÂNIA POPULARĂ care și așa a ajuns la cote greu de imaginat în urmă cu 2 ani, dar ar deschide și CALEA spre SUSPENDAREA sa.

Este un scenariu complet aiuristic și dezavantajos pentru Iohannis, asta desigur dacă Dragnea nu va fi convins între timp să facă jocul mic și joc de glezne. Ceea ce ÎNCĂ nu putem presupune.

Varianta 3:

În aceste 3-5 zile prin "mijloace specifice" d-na Shhaideh "e convinsă" să RENUNȚE la funcția de prim-ministru.

Este SINGURA VARIANTĂ logică a ceea ce caută Iohannis și cei din spatele lui să se întâmple, în tot acest timp

CONCLUZIE: Deci dacă Iohannis nu și-a pierdut mințile sau bunul simț și nu s-a apucat să facă UN CIRC GRATUIT DE CRĂCIUN și dacă Dragnea nu a fost convins între timp să facă "ciocul mic și joc de glezne", există O SINGURĂ VARIANTĂ LOGICĂ care are sens:

Doamna Shhaideh va fi convinsă să se retragă prin mijloace specifice până la următoarea ieșire a lui Iohannis

Este ceea ce Băsescu i-a cerut deja să facă, la ieșirea de la consultările cu Iohannis.

Scopul final al lui Iohannis și a REȚELEI PROGRESISTE din spatele lui este de impune un Prim-Ministru progresist de tipul Dâncu, Aurescu sau unul instruit de către instituții prin diverse "academii", în ciuda votului popular

Pentru a impune progresistul dorit de alții în funcția de prim-ministru, Klaus Iohannis a făcut consultări constituționale și neconstituționale timp de două săptămâni pentru a încerca să se convingă şi sa ne convingă că 55 nu e mai mare ca 51 și că 1 și cu 1 nu fac 2.



Sevil Shhaideh este propunerea PSD de premier, susținută de ALDE, UDMR și minorități. PMP l-a propus pe Eugen Tomac. În urma consultărilor, președintele a anunțat că amână decizia până după Crăciun.

Președintele Klaus Iohannis a făcut următoare declarație pe 22 Decembrie 2016, la ora 14:00.

"- În urmă cu 27 de ani, revolta împotriva unui regim opresiv și abuziv a scos oameni în stradă, gata să-și dea viața decât să accepte să trăiască fără libertate. Românii au spus un ”nu” hotărât dictaturii.

- Consultările cu partidele parlamentare s-au încheiat. Am avut două propuneri pentru poziția de prim-ministru, PSD pe doamna Shhaideh, iar PMP pe dl Tomac. Între timp, s-a constituit o coaliție majoritară în Parlament formată de PSD, ALDE și UDMR.

- În zilele următoare voi avea discuții pe aceste teme, iar desemnarea va avea loc după Crăciun.'





Citiți care e PLANUL REȚELEI PROGRESISTE

UN NOU LINȘAJ AL REȚELEI SOROS "SHHADEH RISC DE SECURITATE NATIONALĂ". REȚEAUA PROGRESISTĂ vrea să-și IMPUNĂ Primul Ministrul Progresist de tipul Dâncu, Aurescu..ONG-ul FINANȚAT DE SOROS RISE-PROJECT "SOȚUL lui Shhaideh îl susține pe DICTATORUL SIRIAN"

NOTA REDACȚIEI - SE FAC PRESIUNI PENTRU CA "SOȚIA" SĂ RENUNȚE ȘI SĂ NU MAI OCUPE O FUNCȚIE PUBLICĂ. TERMEN: "PÂNĂ DUPĂ CRĂCIUN"

ASISTĂM LA UN NOU LINȘAJ MEDIATIC AL REȚELEI SOROS - DUPĂ linșajul cu "legionarul" MARIAN MUNTEANU - asistăm la linșajul cu "familia de musulmani SHHAIDEH aflați ÎN SLUJBA Dictatorului Assad".



Pentru toți cei care MANIPULEAZĂ că noi "am ține cu islamiștii" ("islamiștii" ar fi Shhaideh-ii după mintea lor). Ăsta de mai jos, e articol "pro-islamist"? Vă manipulează REȚEAUA PROGRESISTĂ cum vrea ea. Vai de mama noastră dacă vă lasați manipulați în halul ăsta. Fac ce vor cu voi și odată cu voi fac ce vor cu noi toți...

Cine dintre Politicienii Germani trebuie să răspundă pentru LIPSA DE SECURITATE A CETĂȚENILOR LOR? Cine răspunde pentru zecile de morți şi răniți? Cine răspunde pentru Agresiunile Sexuale şi pentru Violuri? NIMENI???

Total 2016: 22 de morți şi 112 răniți. Morți şi răniți în atentatele şi în atacurile teroriste ale islamismul radical.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • ipocritilor  romanul   2016-12-22 - 18:12

    acum va dati arama pe fata,nu va plac ,,progresistii,, dar promovati musulmanii, jigodii tradatoare !!!

  • ipocritilor  romanul   2016-12-22 - 18:12

    acum va dati arama pe fata,nu va plac ,,progresistii,, dar promovati musulmanii, jigodii tradatoare !!!

  • Mă prostule TU SUSȚII MANIPULREA LUI SOROS și îi faci pe ăștia care-ți explică pe 10 pagini cât de prost ești "jigodii trădătoare"   ionelv   2016-12-23 - 02:42

    Mă prostule TU SUSȚII MANIPULREA LUI SOROS și îi faci pe ăștia care-ți explică pe 10 pagini cât de prost ești "jigodii trădătoare" Ne merităm soarta dacă avem atâția proști printre noi, pe care-i manipulează soroșiștii cum vor...

  • Mă prostule TU SUSȚII MANIPULREA LUI SOROS și îi faci pe ăștia care-ți explică pe 10 pagini cât de prost ești "jigodii trădătoare"   ionelv   2016-12-23 - 02:58

    Mă prostule TU SUSȚII MANIPULREA LUI SOROS și îi faci pe ăștia care-ți explică pe 10 pagini cât de prost ești "jigodii trădătoare" Ne merităm soarta dacă avem atâția proști printre noi, pe care-i manipulează soroșiștii cum vor...

  • bravo nenica!  radu   2016-12-25 - 05:10

    care e diferenta intre un ministru sorosist si altul musulman? eu cred ca amandoi sunt pe placul lui soros, iar voi sunteti cu adevarat lepre comuniste! l-ati atacat pe Marian Munteanu din toti bojogii vostri de tradatori de neam si credinta ortodoxa! N-aveti nici un Dumnezeu! Stati linistit ca va vine acusi randul! V-ati demascat deja si o sa ne-ntalnim curand!


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Trump s-a prins și el ce vor să pună la cale neobolșevicii internaționaliști din conducerea UE. Donald Trump consideră 'foarte jignitoare' ideea Bilderbergului Macron privind o armată europeană

Bancul Zilei

Progresiştii Macron şi Merkel apără multilateralismul globalist, în timp ce conservatorul Donald Trump evită "Forumul de Pace" de la Paris

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Să mai spună cineva că britanicii nu sunt Conservatori. Britanicii folosesc încă televizoare alb-negru

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Cine este și ce fapte a mai comis autorul atacului în masă din Brăila. Violența săvârșită în trecut

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

EXATLON 11 noiembrie 2018. Un concurent Exatlon părăseşte definitiv competiţia. Indiciu: este vorba de o fată

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

CBS Sacramento - Un om se bucură de a doua şansă la viață după ce tumoarea de pe creier i-a dispărut ca prin minune fără operație

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Acolo a pierdut Dinamo controlul partidei. De ce nu s-au impus "câinii" în fața FCSB-ului, deși au avut superioritate: explicațiile lui Hanca și Popa

Ponta: Marți o să avem o rezoluție n PE de condamnare a Romniei de către toate grupurile politice

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

China dezvăluie armamentul avionului multirol J-20 pentru prima dată

Utile: Dieta n funcție de grupa sanguină; Exerciții pentru ameliorarea durerilor; Cauze mai puțin știute ale apariției cearcănelor. Care este timpul din zi n care arzi cele mai multe calorii?Artroza. Ce este, cum se trateaza si cum te afecteaza.

CITATUL ZILEI

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Filme porno şi orgii sexuale într-o instituţie publică din Timişoara

Unul dintre răniții în accidentul din Constanța a murit, altul e în stare critică

"Au fost 21 de jucători și un fotbalist!" MVP-ul Marelui Derby, anunțat în direct: "A fost singur pe teren, o diferență fantastică față de ce au arătat ceilalți"

Horoscop saptamanal BANI 12-18 noiembrie 2018. Marte in Pesti tulbura linistea. Vezi ce se petrece la zodia ta

CALENDAR ORTODOX 2018: Sfântul apărător al celor necăjiţi. Sărbătoare importantă pentru femei, azi nu se dă nimic împrumut

Parlamentul European va vota pe 14 noiembrie o rezoluție privind statul de drept la nivelul UE

Veste bună pentru un milion de români. Se acordă un ajutor lunar de la stat în valoare de 730 de euro

Primul terminal AUTO care încurajează transportul cu METROUL, pus în funcțiune. Taxa de parcare: 1 leu/oră

Cataramă a demisionat din PNL și anunță partidul Dreapta Liberală, urmând să fie prezidențiabil

​VIDEO AC Milan - Juventus 0-2 / Seara neagră a lui Higuain

ANAF a identificat trei imigranți ilegali la Huși. Aceștia ncercau să ajungă n Germania

Adi Despot, Vița de Vie: Stăm pe un butoi cu pulbere, mi e teamă că lucrurile o să explodeze

Pușcaș e de neoprit în Italia! Atacantul a fost decisiv în ultimul meci și a readus-o pe Palermo pe primul loc

Financial review Prima pagină a presei străine: Macron l mustră pe Trump. Piața auto din China ngrijorează lumea. Fiscul va monitoriza Facebook. Europa trebuie să devină un imperiu, crede ministrul francez al Finanțelor

BILANȚUL LUI UEDZI DUPĂ 1 LUNA DE JOC +1.52. Cel mai tare program AI de Pariuri din Lume! Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Klaus Iohannis a promulgat legea privind restituirea sumelor pe taxa specială pentru autoturisme

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Televizorul 8K este pus în vânzare în România

Previziuni karmice 12-18 noiembrie 2018. Săptămâna marilor decizii. Totul desprre BANI, CARIERĂ, AMOR, SĂNĂTATE

"Adevărul" are neruşinarea să-l compare pe soroșiștul Nicuşor cu conservatorul Trump. Hillary Clinton şi Nicuşor Dan doi progresişti finanțați de SOROS. Votanții lui Nicuşor Dan sunt exact cei ai lui Hillary Clinton desigur cu diferențele specifice

Rugăciune foarte puternică pentru găsirea sufletului pereche! O spui şi are efect imediat

Incendiu la un depozit de textile din Ploieşti. O persoană a făcut atac de panică

Migranți: Italia amenință să blocheze activitățile europene n urma unei dispute cu Malta

Tensiuni reluate între cele două Corei. Exercițiile militare desfășurate de Coreea de Sud și SUA încalcă un acord inter-coreean -presă

Turneul campionilor. Roger Federer a debutat o înfrângere surprinzătoare în fața lui Kei Nishikori: A fost învins în doar 89 de minute

Iranul condamnă la 10 ani de închisoare un oficial al Ministerului de Externe pentru spionaj

Numărul morților a crescut la 31 în urma incendiilor de vegetație din California

EXCLUSIV | "Scorul a fost 20-0!". Secretarul general al lui Dinamo i-a dat lovitura de grație echipei FCSB | VIDEO

Judecătorul Lia Savonea cere CSM dezbaterea în Secția de judecători a conflictului provocat de conducerea ÎCCJ

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Habib Habibou a oferit faza weekend-ului. VIDEO | Momentul cu care fostul atacant din Ghencea face înconjurul planetei

Președintele Camerei Deputaților: Legea offshore a fost promulgată. Cine vrea să modifice o virgulă, să facă proiect

BP al Senatului a înaintat Comisiei juridice solicitarea DNA pe numele lui Tăriceanu

Gruparea Stat Islamic revendică atentatul sinucigaș de la Kabul

Becali și-a revărsat furia pe fina Gabriela Firea pentru starea gazonului de pe Arena Națională. Ce avertisment i-a transmis primarului general patronul FCSB

Tăriceanu crede că, în momentul de față, el și cei din familia lui au telefoanele ascultate

Algoritmul "Olteniţa": Cea mai mare ţeapă a deceniului. Mai tare ca oţelul de la Galaţi!

România, la nivelul lumii a treia. Remarca unui străin, după primul contact cu fotbalul românesc: "Nu știu care e situația aici"

SUA, tnărul curtenitor și ezitant al Europei

Dosarele X pe o stradă din România. Doi oameni şi un cal se comportă extrem de bizar VIDEO

Sute de români blocaţi pe un aeroport din Anglia. Cursele către România au fost anulate două zile la rând

Detalii noi în cazul tânărului din Brăila care a înjunghiat un om şi a lovit alţi nouă cu maşina. Ce au descoperit anchetatorii

Cazul revoltător al tinerei care riscă 20 de ani după gratii, după ce a născut copilul violatorului ei

PROVERBE CU OI, LUPI, CIOBANI SI MIEI. "Din orișice lemn îți place, Fluier nu se poate face"

Prahova: Incendiu la un depozit de materiale textile din Ploiești cu degajări foarte mari de fum

Femeia care a murit în incendiul de la fabrica din Cugir s-ar fi întors după obiectele personale

Black Friday 2018 la Telekom România: Telefoane reduse cu până la 75%

Alba: Incendiu cu degajare mare de fum la fabrica de armament din Cugir

Primarul Timișoarei, la ieșirea de la DNA. Sunt trimis n judecată pentru vnzarea a două maghernițe. Eu sunt ultracorect, se atentează la singura mea avuție, onoarea

FOTO Actorul Gerald Butler a publicat imagini cu casa sa distrusă de incendiile din California

Asociaţia Pro Infrastructură: Magistrala M6 va avea finanţare europeană nerambursabilă asigurată doar pe jumătate din distanţă

Vnzări record pentru Alibaba de Black Friday-ul chinezesc

Untold 2019. Au fost puse în vânzare primele bilete. Prețul special pe care-l oferă organizatorii

Premierul spaniol i cere lui May să organizeze ncă un referendum privind apartenența la UE

Un avion FA18 al forțelor SUA s-a prăbușit în Marea Filipinelor; echipajul a fost salvat

Cartofi la cuptor umpluţi cu brânză şi ou

​VIDEO Grădini și sere de legume pe acoperiș, la oraș

VIDEO Max Verstappen, sancționat de FIA cu două zile de muncă n folosul comunității pentru că a vrut să-l bată pe Esteban Ocon

S-a stins din viaţă un renumit oncolog. A murit la datorie, în spitalul în care a tratat de cancer mii de oameni

Victimele atacului din Brăila. Mai mulți medici au venit de acasă să intervină. "În starea cea mai gravă sunt persoanele lovite pe centură și bărbatul înjunghiat"

Forțele israeliene au ucis cel puțin șase palestinieni n Fșia Gaza/ Conflictul este pe cale să reizbucnească

Ioana Lee e atât de sexy, încât a ajuns muza unui campion de arte marțiale

Horoscop DRAGOSTE saptamana 12-18 noiembrie 2018. Mercur e din nou retrograd! Ce inseamna pentru zodia ta?

Dică scoate mitraliera: "Arbitrul a văzut că am echilibrat și i-a dat roșu lui Gnohere. Era păcat să câștige Steaua, nu?"

Roger Federer, nvins de Kei Nishikori, n prima etapă de la Turneul Campionilor

Liderii eurosceptici și grupurile de extremă dreapta au marcat centenarul independenței Poloniei

Fotbal: Dinamo va mai transfera doi atacanți și un fundaș central, anunță antrenorul Mircea Rednic

HOROSCOP 13 NOIEMBRIE 2018: Marţi 13, o zi în care mai bine nu ieşiţi din casă. Ce zodii au totuşi noroc

Iohannis: Reticența guvernelor, frustrantă pentru primari; politica pentru comunitățile locale trebuie făcută transparent

Răspunsul dat de Liviu Dragnea când a fost întrebat dacă textul OUG 13 a fost redactat în biroul său de președinte al Camerei Deputaților

Hacker-ul Guccifer, predat autorităţilor judiciare americane

Cât lipsește de pe gazon Nistor! Meciurile importante pe care le ratează

Iohannis: Necesitatea politică este nlocuirea acestui accident al democrației romnești care e guvernul Dragnea-Dăncilă

Brăila: Cei doi pietoni loviți intenționat cu mașina de atacatorul de la mall, operați și sunt în stare stabilă

Monitorul Apărării | EXCLUSIV: Comisarul Dorin Dumitran, profiler al Poliției Române: În debriefingurile pe care ni le facem jucăm rolul "avocatului diavolului". Astfel, rapoartele noastre sunt de nedemontat

Iohannis contestă la Curtea Constituțională legea prin care Avocatul Poporului primește pensie specială

ȘTIRILE OREI 17.00

UEFA a inspectat stadiul lucrărilor din București, în vederea organizării EURO 2020

Cei doi pietoni loviţi intenţionat cu maşina de atacatorul de la mallul din Brăila, operaţi. Care este starea lor

Cât a băut Traian Băsescu la celebra petrecere de la Golden Blitz, după sfertul UEFAntastic Steaua - Rapid. Rădoi: "Am stat toată seara lângă el!"

Legea prin care funcția de Avocat al Poporului este asimilată cu cea de ministru, trimisă la CCR de Iohannis

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Un medic acuzat că lua mită ca să pensioneze angajați de la Penitenciarul Arad a fost trimis în judecată

IMAGINI spectaculoase: Un stol masiv de grauri, surprins în Parcul Național Munții Măcinului | VIDEO

Klaus Iohannis sesizează CCR pe Legea de funcționare a Avocatului Poporului

​Turneul Campionilor: Alexander Zverev a cștigat duelul giganților cu Marin Cilic după două tiebreak-uri

Avarierea singurului portavion rusesc, Amiralul Kuznețov, nu este singura veste proastă pentru marina rusă. Scufundarea docului plutitor ar putea crea probleme și mai mari

Legea privind regimul armelor şi muniţiilor, modificată în Senat

ULTIMA ORĂ: Real Madrid are antrenor principal! Decizia luată de Perez: a trimis deja actele la Liga Profesionistă de Fotbal din Spania

LIVE TEXT | Hermannstadt - FC Botoșani se joacă ACUM. Luptă pentru ieșirea din "subsolul" clasamentului

Șeful Metrorex: În 2019 vom avea, sută la sută, metrou în Drumul Taberei

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, la DNA

Un suporter dinamovist a pătruns pe teren la derby. Ce mesaj voia să transmită. FOTO

Un ofiţer superior din forţele speciale a fost ucis


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2052, afisate in 18 pagini.