11:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ Circa 43% dintre companiile germane din România prognozează o înrăutăţire a situaţiei economice în următorul an (sondaj)

Circa 43% dintre companiile germane din România prognozează o înrăutăţire a situaţiei economice în următorul an (sondaj)

Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată, arată un sondaj al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), realizat în toamna acestui an, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al organizaţiei, sondajul evaluează principalii factori ce definesc România ca amplasament investiţional.

Aproximativ 60 de companii, majoritatea din industrie şi construcţii, şi-au exprimat opiniile cu privire la situaţia actuală a afacerilor lor, la evoluţia economică din România, la intenţiile de investiţii şi la competitivitate, precizează sursa citată.

"Aşteptările economice s-au deteriorat. Doar 12% dintre companiile intervievate consideră că situaţia economică se va îmbunătăţi în următorul an, în timp ce 44,8% cred că va rămâne neschimbată, iar 43,1% estimează că situaţia economică se va înrăutăţi", susţin autorii sondajului.

Conform sursei citate, disponibilitatea pentru investiţii s-a redus în comparaţie cu sondajul din primăvară. Multe companii intenţionează să-şi reducă cheltuielile (24,1%), iar peste 10% declară că nu vor face investiţii deloc.

Totodată, intenţiile de angajare s-au redus vizibil, un sfert dintre respondenţi anticipând o scădere a numărului de angajaţi în următoarele 12 luni.

Principalele riscuri pentru evoluţia economică, identificate de companiile germane din România sunt: creşterea costurilor cu forţa de muncă (32%), condiţiile-cadru politico-economice (31%) şi cererea scăzută pentru produse şi servicii (31%).

Sondajul arată că majorarea costurilor reprezintă o provocare majoră pentru companii. Astfel, creşterea semnificativă a costurilor cu forţa de muncă şi a preţurilor la materii prime pune presiune pe competitivitate.

"Epoca în care România era considerată o locaţie low-cost a apus demult. Companiile se confruntă acum cu creşteri semnificative ale costurilor salariale - salariul minim brut a crescut de la 2.230 lei în 2021 la 3.700 lei în 2024 - şi cu preţuri mai mari la materii prime, ceea ce le afectează considerabil competitivitatea. Companiile trebuie să dezvolte noi strategii pentru a avea succes pe o piaţă tot mai exigentă", a explicat Sebastian Metz, director general al AHK România.

Potrivit cercetării, cererea scăzută este o altă problemă majoră. Astfel, diminuarea cererii clienţilor, în special în Europa de Vest, reduce aşteptările de creştere economică şi venituri. La aceasta se adaugă incertitudinea privind politicile economice viitoare.

"Un cadru economic previzibil este esenţial pentru ca firmele să investească şi să poată planifica pe termen lung. După alegeri, este crucial să se recâştige încrederea companiilor în condiţii stabile de afaceri", subliniază Metz, mai ales în contextul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din România.

Potrivit aceluiaşi studiu, aproape o treime (29%) dintre companiile intervievate îşi evaluează competitivitatea ca fiind "negativă", 21% o consideră "pozitivă", iar 50% o percep "neutră".

Principalii factori care influenţează competitivitatea, conform companiilor, sunt programele guvernamentale de sprijin, cerinţele de sustenabilitate şi structura costurilor. Programele de sprijin sunt percepute ca având un impact pozitiv asupra competitivităţii.

În schimb, cerinţele de sustenabilitate (ESG) generează un impact mixt. Acestea pot oferi avantaje competitive pentru companiile care le implementează eficient, dar devin o povară pentru cele care sunt copleşite de cerinţele birocratice şi de costuri, mai ales IMM-urile. Creşterea costurilor este un factor decisiv care afectează negativ competitivitatea.

"Salutăm politica de sprijin guvernamental din România, deoarece companiile au nevoie, mai ales în aceste vremuri dificile, de măsuri ţintite pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea. În contextul ajustării costisitoare la cerinţele de sustenabilitate, IMM-urile, în special, au nevoie de sprijin", concluzionează Metz.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 650 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. Prin serviciile pe care le oferă şi prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Poliția avertizează: Un nou tip de înșelătorie cu bancnote EURO falsificate tinde să ia amploare

_ Exxon a intrat în chat: US Supermajor amenință să deraieze fuziunea Chevron Hess de 53 de miliarde de dolari

Rezultatele sondajului Verifield

_ Irina Begu, învinsă în semifinalele turneului ITF de la Wiesbaden

_ Ce setări a mașinii de spălat pot folosi pentru ca hainele să dureze mai mult?

_ Trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru ultraj, dare de mită, distrugere şi ameninţare

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Solicitant de azil eșuat, de 40 de ani, care purta o pancartă pe care scria „migranții nu sunt criminali” a violat o fată de 15 ani, după ce deportarea sa înapoi în Africa a fost blocată de un echipaj de cabină care face bine.

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Crima de la Grădina Botanică. Tatăl elevei ucise a atacat duba în care se afla ucigașul fiicei sale. Criminalul nu suporta să vadă oameni fericiți

_ Congressional Hawks îndeamnă să „lovină puternic Iranul” după ce trei trupe americane au fost ucise de militanții aliniați la Teheran

_ Coreea de Sud dezvăluie că nord-coreenii au demolat Arcul Reunificării

_ Molecule noi, inspirate de navetele spațiale, avansează livrarea de nanoparticule de lipide pentru controlul greutății

_ Nevoia urgentă de abordare bazată pe știință a conservării rechinilor

_ Minimizarea Statului Ca Co-Parinte

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ Momentul în care 300 de oameni sunt despărțiți de la o petrecere masivă în casă din Coventry sunt capturați cu o dronă de poliție

_ Calendare franceze de advent: must-have de vacanță pentru adulți

_ Furia familiei după ce vecinul construiește o extensie ilegală de „închisoare de beton” care face grădina lor să arate „covârșitor de neplăcut”

_ 15.000 GBP au fost puse în contul meu bancar din greșeală, pot să-i păstrez? Răspunde avocatul pentru drepturile consumatorilor DEAN DUNHAM

_ Percheziții în forță! Traficanții acuzați că au vândut droguri din Olanda pe străzile Capitalei, luați din așternut de polițiști și procurori

_ CARE RAZBOI?

_ Expertul în grădinărit emite avertismente proprietarilor de case cu privire la gazonul înghețat în această iarnă

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Proiectul Blair Witch s-a întors! Repornirea filmului emblematic din 1999 este în curs de desfășurare de la M3GAN și producătorul The Purge - la 25 de ani după debutul filmului cu filmări găsite

_ Se pare că Hummer ucide nivelul de echipare EV Base 2 pe măsură ce cererea se răcește

_ Avocatul și activistul iranian-american critică protestatarii pro-Palestini pentru că „twerkează pe TikTok” și sprijină Hamas, Houthis și Hezbollah: „Ați pierdut-o complet și susțineți un regim terorist”

_ Microsoft lansează o inteligenţă artificială revoluţionară care dă viaţă pozelor

_ PETER HITCHENS: Criticilor mei care mă numesc „Boomer”, le spun asta: într-o zi vei avea norocul să fii bătrân

_ Ministerul rus de Externe: Exercițiile cu arme nucleare sunt menite să răcorească 'capetele fierbinți'

_ Capitala, sub cod portocaliu de caniculă

_ Vedeta I'm A Celeb Tulisa pune pulsurile în viteză în timp ce pozează TOPLESS pentru filmarea plină de viață a revistei FAULT, în timp ce declară că se află în „era ei dracu’

_ Un cuplu de trombători împărtășește fotografii uimitoare din vizitele în 75 de țări - și dezvăluie de ce YEMEN este locul lor preferat, locul popular care i-a „înșelat” și „cel mai drăguț oraș din toată Franța”

_ Boc, despre comasarea alegerilor: Bucuroşi le-om duce toate, de-o fi una, de-o fi alta...

_ VIDEO Jucătorul francez de tenis Arthur Cazaux a leşinat din cauza căldurii

_ De ce nu este prezent Putin la omagiile victimelor atentatului de la Moscova: Dmitri Peskov oferă explicații

_ Porsche a câştigat Cursa de 24 de ore de la Daytona

_ Senatorul Rand Paul �l critică pe președintele Camerei, Mike Johnson, �l acuză că guvernează ca un democrat (VIDEO)

_ Următoarea provocare anti-rusă a Occidentului ar putea fi destabilizarea și invadarea Belarusului

Sorosistul Securistoid Bănescu noua Față Hidoase a Cenzurii Regimului UEist de la București

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

_ Ilfov: Anchetă a Poliţiei după ce un băiat ar fi fost lovit cu palmele peste faţă de un altul, la o şcoală din Afumaţi

_ Ion Cristoiu: În chestiunea Rusiei, România beneficiază de expertiza fostei Securităţi

_ Acest schimb cu Drew Barrymore și Kamala Harris te va face să te încânți (VIDEO)

_ Muncii pierde controlul asupra Consiliului Oldham pe fondul reacțiilor din Gaza, deoarece alegătorii musulmani acuză partidul că a durat prea mult să ceară încetarea focului în conflictul Israel-Palestina

_ Accident grav pe DN 7 în Vinţu de Jos: Intervenţia pompierilor în desfăşurare

_ Experiență vizuală într-un spațiu domestic pompeian: analiză folosind urmărirea ochilor bazată pe realitate virtuală și GIS

_ Întalnire liberală în Franța!

_ Cherecheş, aşteptat în închisorile din România: Sunt absolut convinsă că va continua procedura de predare

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

_ Grevă în sănătate!? Doar după ce se va consulta impactul creşterii salariilor asupra venitului individual

_ Conac cu cinci dormitoare deținut cândva de creierul fraudei Royal Mail de 70 de milioane de lire sterline poate fi al tău pentru 2,75 de milioane de lire sterline - și îi vei avea și pe Sharon și Ozzy Osbourne pentru vecini

_ Serviciile secrete avertizează: 'Rusia se pregăteşte pentru o confruntare militară cu Occidentul și își dublează prezența militară lângă țările baltice'

_ Cel mai bun medicament pentru Charles? Plimbări lungi la Birkhall, încheierea interdicției de a lua prânzul și o doză zilnică de râs sărbătorit, prin amabilitatea reginei Camilla

_ Qantas a acceptat să achite compensaţii de 79 de milioane de dolari pentru că a vândut bilete pentru zboruri anulate

_ Aproape jumătate dintre șoferi spun că mașina lor are un punct mort periculos

_ Sophie, ducesa de Edinburgh este văzută bucurându-se de o plimbare cu trăsura la Castelul Windsor în Vinerea Mare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154

Nr. de articole la aceasta sectiune: 9218, afisate in 154 pagini.