23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CNSAS a dat şi un Comunicat în legătură cu Marian Munteanu. Turnătorul care a continuat să MINTĂ a fost şi şi-a consultat Dosarul de Informator în 2009 şi a fost invitat de CNSAS în iulie 2016 să vadă şi microfilmul dar nu s-a dus

Nota Redacției:

Tupeu şi Obraz Gros la acest individ:

1. Deşi ştia ce a făcut pe vremea lui Ceauşescu lucruri descrise de CNSAS, care arată că Marian Munteanu a luat bani ca să toarne, Turnătorul Mincinos s-a adresat CNSAS în 2004, cu o cerere la propriul dosar, revenind în cursul anului 2005 și cu solicitarea de a aproba „în condițiile prevăzute de lege, eliberarea unei adeverințe privind neapartenența și necolaborarea mea cu organele de securitate”. În mod bizar Dosarul nu era la CNSAS.

2. În 2009, după preluarea și prelucrarea arhivistică a dosarului, la data de 13.08.2009, dl. Marian Teofan Dragoș Munteanu l-a vizionat la sala de lectură a instituției. Despre acest episod Turnătorul Mincinos nu a vorbit niciodată public, în schimb despre episodul din 2004 a amintit în mod repetat. Asta deși el ştia din 2009 şi ce a făcut şi ce documente erau în Dosar.

3. În iulie 2016, CNSAS îl invită să vadă microfilmul făcut de Securitate ca să nu mai mintă că acele documente de la dosar ar fi fost inventate de alții. Turnătorul mincinos nu se duce deşi CNSAS-ul îi spune că poate reprograma vizita.

4. În tot acești ani, Turnătorul Mincinos a continuat să mintă opinia publică că el nu a semnat nimic şi că nu a dat nici o notă informativă deci el primise până şi bani pentru turnătoriile sale.

5. De ieri de când s-a publicat Nota De Fundamentare de către CNSAS care arăta că Turnătorul a primit bani pentru turnătoriile sale, Turnătorul Mincinos tace ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Mona Muscă s-a retras imediat într-o situație asemănătoare. Dar Turnătorului Mincinos nu-i stă în caracter să facă așa ceva. El a fost în stare, cu dovezile pe masă, să mintă o țară întreagă ani de zile. De ce s-ar retrage acum la ce obraz gros are?

6 Vă dați seama cu ce caracter avem de-a face? Mai mult, turnătorul Mincinos ne-a vorbit deseori la televizor despre cât de cinstit este.



Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a dat publicității constatările instituției referitoare la Marian Munteanu.

Reamintim că turnătorul declarat "necolaborator în sensul legii" a primit bani de la Securitate pentru turnătoriille sale.

Totodată, CNSAS a emis și un comunicat de presă (link) în care precizează:

"Urmare interesului public față de verificarea domnului Marian Teofan Dragoș MUNTEANU de către CNSAS, facem următoarele precizări:

Față de cererile pe care domnul Marian Teofan Dragoș Munteanu le-a adresat CNSAS, arătăm că în anul 2004, acesta a formulat cerere de acces la propriul dosar, revenind în cursul anului 2005 și cu solicitarea de a aproba „în condițiile prevăzute de lege, eliberarea unei adeverințe privind neapartenența și necolaborarea mea cu organele de securitate”.

La data respectivă domnia sa era necunoscut în evidențele CNSAS.

Prin urmare au fost întreprinse toate demersurile legale în vederea obținerii dosarului întocmit pe numele în cauză de către Securitate.

După preluarea și prelucrarea arhivistică a dosarului, la data de 13.08.2009, dl. Marian Teofan Dragoș Munteanu l-a vizionat la sala de lectură a instituției.

Precizăm că legea asigură dreptul de a solicita deconspirarea surselor identificate în dosar, precum și obținerea de fotocopii de pe acesta, dar domnia sa nu și-a exercitat acest drept.

La data de 05.07.2016 dl. Marian Teofan Dragoș Munteanu a fost invitat de către CNSAS să vizioneze microfilmul dosarului întocmit de fosta Securitate pe numele domniei sale;

în ziua de 06.07.2016 domnia sa a solicitat amînarea programării, urmînd ca, de comun acord, să se stabilească o dată în acest sens.

Precizăm că, pînă în prezent, domnul Marian Teofan Dragoș Munteanu nu a dat curs acestei invitații.

Schimbarea cadrului legal ce guvenează activitatea CNSAS, în anul 2008, a generat imposibilitatea de a elibera adeverințe persoanelor care nu dețineau una din calitățile prevăzute de art. 3 lit. a – z din OUG nr. 24/2008.

Ca atare, verificarea domniei sale a fost posibilă numai în urma solicitării Societății Academice Române, care a invocat calitatea acestuia de membru fondator al Fundației „Euxinus”;

aceasta a fost înregistrată la CNSAS dub nr. P 1236/16 din 20.04.2016.

După finalizarea tuturor etapelor procedurale, Colegiul CNSAS a emis, pe numele domnului Marian Teofan Dragoș Munteanu, adeverința nr. 2239 din data de 18.10.2016, postată pe site-ul instituției, http://www.cnsas.ro/adeverinte.html

C.N.S.A.S. a răspuns atît solicitărilor dlui Marian Teofan Dragoş MUNTEANU, cît şi tuturor celorlalte cereri în acord cu prevederile şi limitele impuse de cadrul legal în vigoare.

20.10.2016"


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • re  unroman   2016-10-21 - 17:56

    HAHALERELOR. DOCUMENTUL REPREZINTA DOVADA CA M.M. N-A FACUT RAU NIMANUI. HAHALERELOR. ATI DENIGRAT UN ADEVARAT PATRIOT.

  • Hahaleră ești tu că susții TURNĂTORII LA SECURITATE care au turnat pe BANI  ionel v   2016-10-21 - 18:21

    1. Hahaleră ești tu că susții TURNĂTORII SECURITĂȚII care au turnat pe BANI după care au MINȚIT ani la rînd o țară întreagă că ei N-AU TURNAT.

    2. Nu Turnătorul decidea ce pățeau ăia pe care-i TURNA ....ci Securitatea (legea e strâmbă)

    3. Nu există "patrioți" care toarnă și care mint ca PORCII o țară întreagă. Patrioții nu MINT și nu TORANĂ pe alții.

    4. Du-te și cântă OSANALE TURNĂTORULUI MINCINOS în altă parte lingău de turnător

  • re  unroman   2016-10-21 - 19:21

    Auzi ma hahalera ce esti. Cui i-a facut rau dobitocule? Ai citit adeverinta? Esti un dobitoc si esti mai prost ca noaptea. Habar n-ai sa citesti, ai adevarul in fata dar tot prost si incult o sa ramai. Informatile respective nU au facut rau NIMANUI. Mars si voteaaza cu Ponta, Basescu si sorosistii neicusorului. hahalera ce esti. Esti o lepra ordinara, CNSAS a dat verdictul clar de NECOLABORARE. TANTALAULE

  • re  unroman   2016-10-21 - 19:23

    Spune un singur om cu nume si prenume care a avut de suferit din cauza lui M.M. ca nu o sa puteti in veci. Leprelor ordinare care sunteti. Verdictul CNSAS este foarte clar de NECOLABORARE TANTALAILOR

  • Ai turnat și tu? TURNĂTORI NENOROCIȚI care ași turnat pe bani   ionel v   2016-10-21 - 21:11

    Ai turnat și tu că prea ești transpirat de ciudă?

    TURNĂTORI NENOROCIȚI care ați turnat pe BANI

    Ați TURNAT oameni mă gunoiule....Îl turna MM pe portughez și pe o româncă că vrea să se mărite cu portughezul și turna pe unde se întâlneau...cu asta se ocupa "patriotul" 'la facultate' Turnătorul dracului în loc să-și vadă de școală....și cu alte mizerii și turnătorii de acest tip..plătite cu BANI

    Gunoaielor....Turnători Nenorociți....Și o mai și făceați PE BANI...MIZERABILILOR

  • N-ARE SENS!  radu   2016-10-21 - 21:46

    S-O FACI TURNATOR PE MATA!n-are sens sa vorbesti cu niste jigiodii!FLUIERUL, niste jigodii perverse, platite de basescu si alte haimanale!

  • mizerii ...  gigel   2016-10-21 - 22:29

    In orice stat normal din lume activitatea de "turnatorie" facuta de Marian Munteanu tine de Serviciile de Informatii Externe (SIE) adica DIE in vremea lui Ceausescu sau mai precis numita activitate de CONTRASPIONAJ. Deci nu vorbim nici de politie politica nici de atentarea la drepturile si libertatile vreunui CETATEAN ROMAN (in cazul de fata nici macar strain) Din nefericire aceasta DIE nu era o institutie separata si independenta (cum pretinde ca este SIE azi) ci parte din Securitate (DSS). Este un act pur nationalism sa tii un ochi pe sobolanii din afara care misuna prin tara si care pot raspandi fel de fel de propagande ciumate (cum sunt azi sobolanii lui Sorosh-Merkel etc.) Cat despre "spionarea" lui Petre Tutea (legionar declarat) sa ne intrebam cat de frumos turnau la Securitate despre Noica burduhanii Pleshu si Liiceanu ...care sincer au cam fost in toate regimurile din '89 incoace si au pupat toate sinecurile posibile din politichie ...

  • Radu, CNSAS-ul, o insituție a statului român, pusă să decidă, l-a făcut pe Marian Munteanu TURNĂTOTOR PLĂTIT DE SECURITATE și necolaborator în sensul legii  Fluierul.ro   2016-10-23 - 00:23

    Radu, nu noi, ci CNSAS-ul, o instituție a statului român, pusă DE LEGE să decidă asta, l-a făcut pe Marian Munteanu TURNĂTOR PLĂTIT DE SECURITATE și necolaborator în sensul legii (necolaborator în sensul legii, adică în sensul că cei pe care i-a turnat n-au pățit ceva din această cauză) .

    Degeaba ne înjuri pe noi când noi am publicat decizia CNSAS, o instituție a statului român. o instituție a statului român, pusă DE LEGE să decidă asta.

    Marian Munteanu mai are ca ultimă șansă ca să nu fie un TURNĂTOR NENOROCIT AL SECURITĂȚII (necolaborator în sensul legii, adică în sensul că cei pe care i-a turnat n-au pățit ceva din această cauză) și un MINCINOS fără pereche, să dea în judecată CNSAS-ul și să câștige în justiție

    Credem că NU REALIZEZI că STATUL ROMÂN a decis că Marian Munteanu e un TURNĂTOR

  • e fals si ce spuneti voi!  radu   2016-10-23 - 05:50

    cine va plateste? pipidi? eu nu va-njur pe voi ci doar sunt revoltat la adresa limbajului vostru atat de visceral ca sa nu zic marlanesc la adresa lui Marian Munteanu. va dati patrioti dar sunteti niste falsi.puneti rahatul in ventilator si-i dati drumul!nu-i nimic...pornim la drum ...sa va dam de urma.suntem aproape pe urmele voastre...sa ne privim fata in fata!si atunci vom vedea cine sunt sobolanii! lucrurile se vor regla incepand de saptamana viitoare.

  • Just do me a favor a  Andi   2017-01-09 - 22:14

    Just do me a favor and keep writing such trhaecnnt analyses, OK?


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Active News - Cristian Dogaru - "Cu care Licurici ne va fi mai bine?" Trump-Netanyahu sau Federalista-UE? Autorul "nu vede niciun motiv de bucurie dacă schimbăm Stăpânul (Progresist)". Este o concluzie Fundamental Greșită pentru Soarta Țării Noastre

ILIESCU JUDECAT PENTRU SÂNGELE VĂRSAT. Dezvăluiri ȘOCANTE din Dosarul MINERIADEI. Iliescu a APROBAT distribuirea MUNIȚIEI DE RĂZBOI. Chițac a AVIZAT FOLOSIREA acesteia

În sfârșit Progresista Merkel, a zis-o pe ȘLEAU: Angela Merkel: Germania are un interes strategic în a avea relații bune cu Rusia. Gazoductul NorthStream 2 făcut exclusiv între Germania și Rusia merge înainte

Vaccinurile împing agenți patogeni să evolueze și să devină din ce în ce mai periculoși

QMagazine invocă Surse din Parchetul General care spun că Procurorul Mircea Negulescu este martor sub acoperire și a scris deja 50 de pagini devastatoare despre Laura Codruța Kovesi.

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

POSTUL LĂSAT DE LA DUMNEZEU, NE REGENEREAZĂ CELULELE ȘI NE VINDECĂ TUMORILE. Studiu Științific "Care este efectul Postului asupra regenerării celulelor stem din intestin. Descoperirea științifică făcută recent."

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Dobânda de Referință a lui Isărescu, care a impus pe rând 3 recorduri mondiale în acest an, a UMFLAT pe spinarea românilor profiturile băncilor străine din România cu pâna la 120%

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Dragnea îl acuză pe Iohannis: "A stat la masă cu un stat, Kosovo, care încă nu e recunoscut de România". Numai atât? Iohannis a relocat populații străine pe teritoriul României la cererea lui Merkel și a lui Juncker încălcând Constituția României

Suedia: Partidul Democrații Suedezi (antiimigrație), scor record înaintea alegerilor din septembrie (sondaj)

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Italia are un nou guvern. Partidul progresist neormaxist "Movimento 5 Stelle", a căzut de acord cu partidul conservator "Lega Nord" asupra persoanei primului ministru

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

Procurorii progresişti arătați cu degetul de judecători. Judecătoarea Florica Roman: „În loc să condamne abuzurile, Asociaţia Procurorilor doreşte să nu se mai vorbească despre ele”

Ultimele postările ale lui Donald Trump în lupta sa cu Rețeaua Progresistă care controlează FBI-ul și Departamentul de Justiție din SUA - LIVE TEXT

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Alegeri Republica Moldova pentru primăria Chișinăului: Progresistul Pro-UE-ist, Andrei Năstase și socialistul pro-rus Ion Ceban, în turul doi al alegerilor în Chișinău. Așa cum vedeți nici un Pro-Român

FOTO HTC a lansat noul telefon vrf de gamă: HTC U12+ / Patru camere foto, nici un buton fizic și o ramă de metal care simte atingeri și strngeri ale minii pentru a lansa diverse funcții

Tânără de 18 ani căutată de scafandrii. Fata s-a aruncat de pe podul de la Cernavodă

Această plantă cu flori minunate te OTRĂVEŞTE. Nu o mai ţine în casă

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

I-a dat replica lui Ion Țiriac, după amenințările făcute de omul de afaceri român

Elevii și preșcolarii din cinci sate de oieri din Munții Sebeșului au intrat de luni, 22 mai, în vacanța de vară. Ei îşi vor însoți părinții în transhumanță pentru „văratul” oilor la munte.

Horoscop iunie 2018: Situaţia financiară a acestor nativi va scăpa de sub control. Îi aşteaptă zile grele

Lovitură neașteptată! Martha și Bela Karoly trebuie să dea socoteală pentru abuzurile sexuale comise în casa lor

HOROSCOP ZILNIC 24 MAI 2018. Orice vi se pune în cale joi e o zi în care le depăsiţi pe toate

EXATLON 22 MAI 2018 LIVE VIDEO KANAL D: Eliminare-surpriză, voturile telespectatorilor nu s-au luat în considerare UPDATE

MAE: Toate cele nouă persoane care au murit n accidentul de microbuz din Ungaria aveau cetățenie romnă

Orașul din România unde piața imobiliară a ajuns aproape de nivelul dinaintea crizei economice din 2008

Subiectele zilei: Distrugerea Pilonului II de pensii: Romania copiaza modelul Ungariei. Primii patru pasi au fost facuti; Romania exporta energie dupa cum bate vantul; Formarea guvernului italian - primejdie pentru UE?

VIDEO Imaginile carnagiului cu nouă români morți în Ungaria, filmate de un șofer aflat în spatele camionului

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Concurs naţional Gazeta Matematică Junior 2017. Ce SUBIECTE au primit elevii la examen, în anii trecuţi

Drama cumplită a românilor morţi în Ungaria. Cei nouă au lăsat în urmă familii cu zeci de copii

Radu Gyr a fost condamnat la MOARTE pentru o poezie. Unii vor să ne-ntoarcem din nou în acele vremi. Cum a fost condamnat la moarte Radu Gyr pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" - VIDEO

Analiză NY Times: Ce e-n neregulă cu Europa?/ ntotdeauna au existat forțe ntunecate n Europa

Un bărbat de 30 de ani a fost dat în judecată de propriii părinți pentru că nu vrea să se mute din casă

Enigmele druizilor, preoții-vrăjitori ai celților. Mărturii despre cele mai ciudate personaje ale lumii antice

Politic show: Dacian Ciolos: Acest 'experiment judiciar' al PSD-ALDE trebuie sa inceteze; Guvernul va modifica legislatia privind evaziunea fiscala. Si, din nou, Codul fiscal; Pilonul II de pensii naste dihonie in coalitie

Decizia care poate grăbi retragerea Serenei Williams! Americanca a primit o lovitură neașteptată

Cadou de 100.000 de euro pe care Simona Halep i l-a făcut lui Ion Țiriac

Roboții pot dezvolta, n prezent, organe umane

Caru' cu vedete:Mesajul ascuns pe care Regina a tinut sa-l transmita lui Harry si miresei Meghan, prin hainele sale; Meghan Markle e prima mireasa care a purtat asa ceva la o nunta regala

Ce i-a făcut o blondă din Suceava iubitului ei. Clipul a devenit VIRAL. VIDEO

O firmă înființată și, mai apoi, coordonată de Vasile Dâncu și-a adjudecat o licitație de la ANCOM fix pe 3.552.000 de lei, la mijlocul lunii mai. La mijlocul lunii martie Dâncu și Grindeanu, actualul sef al ANCOM, stăteau la un șpriț împreună.

Accidentul din Ungaria. Cele 9 victime au lăsat n urmă 35 de copii orfani

Georgică Severin, audiat în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor. Jurnaliştii din SRR i-au cerut demisia

Chile: 14 preoți suspendați într-un nou scandal de abuzuri sexuale (episcop)

FOTO Ce trebuie să știm despre plantele medicinale care se culeg în luna mai

Măicuțele care au "adoptat" cinci frați orfani: "Suferim alături de ei, ne bucurăm împreună cu ei"

FINALA EXATLON 2018: Ionuţ Sugacesvshi şi Vladimir Drăghia se bat pentru marele premiu. Castigator Exatlon se decide miercuri, 23 mai

Un satelit european a detectat o pată de petrol ce ar putea proveni de la avionul EgyptAir prăbușit (ESA)

Wozniacki a surprins pe toată lumea în urma declarațiilor despre primul loc mondial: "Este deprimant!"

Peste 1.400 de judecători și procurori au semnat "Rezoluția magistraților români pentru apărarea statului de drept"

Cine este șoferul care a provocat cumplitul accident din Ungaria. A lăsat în urmă doi copii orfani

CASTIGATOR EXATLON 2018: Cum a primit Ionuţ poreclă de "Jaguarul"

Halep și Șarapova au sărit în apărarea Serenei Williams: "Mi-ar plăcea să fie schimbată regula asta"

COD RUTIER 2018: Amenzi usturătoare pentru şoferii care îşi atârnă iconiţe de oglinda retrovizoare

Un cântăreţ de la noi are cancer. Scrisoarea tulburatoare a soţiei solistului: "Este vorba de cancer colorectal cu metastaze"

​VIDEO Șoferul microbuzului implicat n accidentul din Ungaria transmitea live pe Facebook n momentul producerii impactului

Meghan Markle, prima apariție oficială ca ducesă de Sussex, la "garden party-ul" dedicat prințului Charles

Cadoul de 100.000 de euro pe care Simona Halep i l-a oferit lui Ion Țiriac!

EDU.RO: SUBIECTE ROMANA EVALUARE NATIONALA CLASA A VI-A 2018. Ce se întâmplă cu notele

Bărbatul din spatele nregistrării Laurel/Yanny a dezvăluit care este cuvantul pe care l spune

CCR dezbate astăzi sesizarea președintelui Iohannis privind legea prin care Monitorul Oficial trece din nou n subordinea Camerei Deputaților

Scriitorul Philip Roth, un gigant al literaturii americane, a murit la vârsta de 85 de ani

Utile: La ce sa fii atent cand cumperi shaorma ca sa nu te imbolnavest; Iti cade parul? Uite care pot fi cauzele; Alimente care contin magneziu. Consuma-le daca te simti obosit

Agatha Christie: cum a fost influențat unul din romanele sale polițiste de scrisori vechi de 4000 de ani

VIDEO Brexitul a costat 900 de lire sterline fiecare gospodărie britanică

Meciuri de fotbal dramatice de la Mondiale. De la dezastrul de pe Maracana, la mâna lui Maradona

Papa Francisc se va întâlni cu un al doilea grup de victime ale unui preot pedofil chilian

UPDATE. BAREMUL DE CORECTARE. EVALUAREA NAȚIONALĂ CLASA VIII. EXAMEN LA LIMBA ROMÂNĂ. Argumentați că Poezia "Ploaia" de Magda Isanos aparține genului liric. Cum arată poezia pe care au avut-o de analizat elevii la Evaluarea Națională la Română.

Șmecheriile lui Isărescu care nu răspunde niciodată de nimic. Lia Olguța Vasilescu: "BNR stabilește ținta inflației. Acum fuge de responsabilitate"

Bara, județul Timiș 300 de locuitori la 11.000 de oi

Orban: Plngerea contra lui Dăncilă și Dragnea am făcut-o din proprie inițiativă

Ludovic Orban, la Parchetul General

Indicele Robor la trei luni creşte la 2,77%, cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi jumătate

De ce păsările nu au dinți, potrivit cercetătorilor germani

Un pește dispărut va fi reintrodus în apele din Banat. Poate ajunge până la un metru lungime și 52 de kilograme

Rezultatul expertizei psihiatrice în cazul educatoarei care şi-a ucis fetiţa de patru ani: Avea discernământ integru

Un sfert din populaţia lumii este afectată. Avertismentul OMS

Ciclism: Turul Fiordurilor - Olandezul Jakobsen, învingător în etapa de debut; Eduard Grosu, locul 6

Eurostat: Românii sunt pe ultimul loc în UE la contractele de muncă temporară

Philip Roth a murit

Strategie sau adevăr? Wozniacki a surprins pe toată lumea în urma declarațiilor despre primul loc mondial: "Este deprimant!"

VIDEOVulcanul Kilauea a erupt din nou. Gazele toxice, noul pericol pentru hawaiieni

Vaslui: Anchetă în cazul unor polițiști acuzați că ar fi agresat un adolescent

Gică Popescu a răbufnit după ce Gigi Becali a anunțat că 200.000 de euro i-ar fi asigurat titlul. "Unde să dea banii aștia? Eu nu pot să cred așa ceva"

Tenis: Dominic Thiem, favoritul numărul unu, calificat în sferturile de finală la Lyon (ATP)

Proiect. Un nou program Rabla, doar pentru bucureşteni, cu vouchere de 1.000 de euro

DIICOT dă explicații despre cheltuielile în cazul Boldea: 25.000 lei, doar transportul și rapoartele de constatare

Capitala va găzdui miercuri și joi lucrările Comitetului Executiv al Federației Europene a Transportatorilor

CCR discută sesizarea lui Klaus Iohannis referitoare la trecerea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei

Înalta Curte ar putea pronunţa decizia definitivă în dosarul Gala Bute. Elena Udrea riscă 7 ani de închisoare

Comisia specială privind legile Justiţiei dezbate modificările la Codul de procedură civilă

Jimmy Carter: Dacă rezolvă criza nord-coreeană, Trump ar putea primi premiul Nobel pentru pace

Mike Pompeo consideră că SUA și UE pot avea o abordare comună în privința Iranului

Evaluarea Națională: Elevii de clasa a VI-a susțin prima probă

Mike Pompeo se declară optimist în privința întâlnirii dintre Donald Trump și Kim Jong-un

Italia: Misterul studiilor lui Conte la Universitatea din New York

Dezbatere pe tema evoluției demografice din România, organizată miercuri de INS

CCJ ar putea pronunța decizia definitivă n dosarul Gala Bute

CCR dezbate astăzi sesizarea președintelui Iohannis privind legea prin care Monitorul Oficial trece din nou în subordinea Camerei Deputaților

Cod galben de ceață n județul Constanța pnă la ora 08:00

Peste 130 de persoane reținute la Paris, dintre care 101 arestate într-un liceu ocupat, după o zi de mobilizare a funcționarilor

Jimmy Carter: Dacă rezolvă criza nord-coreeană, Trump ar putea primi premiul Nobel pentru pace

Brânză cu eColi la Mega Image și NIMENI nu a închis magazinele și fabrica din Franța cum au făcut cu Lactate Brădet. ALERTĂ ALIMENTARĂ: Mega Image a retras de piață un sortiment de brânză, posibil infestată cu E. Coli

A murit Cabiria Andreian Cazacu, doamna matematicii romnești

VIDEO Un elicopter utilitar s-a prăbușit în apropiere de Turda. Doi oameni se aflau la bordul aeronavei

Paul Stănescu, după ce Iohannis a cerut Guvernului să spună dacă mai are bani de salarii și pensii: Președintele e dezinformat

BREAKING Elicopter prăbușit pe un deal din Turda. FOTO

Rivalul lui Orban din PNL figurează că a votat legile Justiției alături de PSD. "A ieșit din muțenie când am declanșat cel mai dur atac împotriva PSD"

FOTO Meghan Markle, fermecătoare la prima apariție oficială în calitate de ducesă de Sussex. Prințul Harry, într-o situație ce a stârnit hohote de râs


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2048, afisate in 18 pagini.



ieri 19:06 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 15:56 SSD M.2
ieri 02:39 CITATUL ZILEI