12:41
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO Întâlnire decisivă la Budapesta: Cătălin Predoiu, videoconferinţă cu ministrul de Interne al Ungariei pe tema Schengen

VIDEO Întâlnire decisivă la Budapesta: Cătălin Predoiu, videoconferinţă cu ministrul de Interne al Ungariei pe tema Schengen

”Am avut astăzi o discuţie foarte bună în sistem de videoconferinţă cu ministrul de Interne al Ungariei, domnul Sandor Pinter, împreună cu care am discutat din nou despre dosarul Schengen. Convorbirea s-a desfăşurat în perspectiva apropiatei reuniuni de la Budapesta la care voi participa alături de colegii miniştrii de Interne din Ungaria, Austria şi Bulgaria”, a transmis, miercuri, Cătălin Predoiu.

Predoiu precizează că la reuniune va participa şi comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson

”Cu această discuţie de astăzi am încheiat un set de trei întâlniri succesive cu ministrul austriac Gerhard Karner, ministrul bulgar Atanas Ilkov şi ministrul ungar Sandor Pinter în care am avut ca obiectiv armonizarea poziţiilor, astfel încât întâlnirea de la Budapesta să rezulte într-un nou pas înainte pentru aderarea României la Schengen cu frontierele terestre. Toate aceste trei convorbiri s-au desfăşurat foarte bine şi ne-am atins obiectivul, respectiv crearea unor premise bune pentru discuţia de la Budapesta”, a mai transmis ministrul de Interne.

Predoiu anunţă că echipa ministerului va continua să lucreze pentru aderarea României la Schengen, ”astfel încât reuniunea de la Budapesta să fie un succes şi să reprezinte un pas înainte în perspectiva Consiliului JAI din 12 decembrie de la Bruxelles”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Femeie luptă pe viață după ce a fost lovită de un autobuz cu etaj în fața gării London Victoria, la aceeași intersecție unde două persoane au fost doborâte și ucise în trei ani

_ LISTA CHIC: cei cinci pași simpli ai mei pentru a vă împrospăta stilul în această primăvară - plus geanta High Street despre care nu veți crede că nu este designer...

_ Studiul prezintă o strategie de eliminare a pieței ilicite a canabisului pe fondul unui val de schimbări de politică din America de Nord

_ Chirurg stomatologic turc a înșurubat implant dentar în cavitatea CREIERULUI tatălui într-o gafă îngrozitoare - apoi l-a aruncat la spital și a fugit

_ Războiul spionilor: Cum ajută CIA guvernul de la Kiev în războiul cu Rusia (NYT)

_ Incendiu puternic la acoperişul unei societăţi comerciale din Craiova: Focul se manifestă pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi

_ Filmul lui Taylor Swift Eras Tour vine exclusiv la Disney+ luna viitoare - cu cinci melodii care nu erau disponibile în cinematografe sau versiuni digitale anterioare

_ Bărbat săltat de DNA! A dat 23.000 de euro mită, ca să influențeze un procuror

_ Se dă ora. Tot ce trebuie să ştii despre ora de vară

_ Smith & Wesson au deplatizat de pe Facebook, deoarece Musk salută industria armelor la X

_ Windows 11 24H2 va activa criptarea BitLocker pentru toată lumea - se întâmplă atât la instalări curate, cât și la reinstalări

_ Katie Holmes face o siluetă lejeră în timp ce iese în New York după ce fiica ei, Suri Cruise, împlinește 18 ani

_ Partea întunecată a Dubaiului: povestea șocantă a unei soții despre cum soțul ei ar putea rămâne în închisoare până în 2038

Wall Street Journal (WSJ) a raportat joi despre o presupusă directivă secretă a guvernului chinez din 2022 numită „Documentul 79”, al cărei scop este de a „șterge America” din industria tehnologică chineză..

_ GĂSITĂ-I PĂLUI: Un blazer din picioare de găin este un element de bază din garderobă, dar poți să-ți dai seama care aspect totalizează 4.699 GBP și care costă 196,97 GBP?

_ Faceți cunoștință cu Sophie Rain, tânăra vedetă OnlyFans care a câștigat 43 de milioane de dolari într-un an

"Black Rock" Merz câștigătorul alegerilor din Germania lansează public agenda Globaliștilor împotriva Suveraniștilor: Merz: "Germania și Europa trebuie să devină independente față de SUA"

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

Republicani din Senat le cer șefului FBI, Patel și Procurorului General, Pam Bondi să elibereze odată înregistrările Epstein

_ I’m A Celeb’s Maura Higgins se bucură că „nu a fost niciodată atât de nefericită în viața ei”, deoarece ratează un tratament cu ciocolată după Piggybanks Challenge

_ Un burger pentru a-l face pe Satan să transpire - iată de ce Tom Parker Bowles îi acordă patru stele

_ Adevăratul motiv pentru care nu voi purta niciodată paiete

_ Băuturi: Charlotte's Riojas (și nu numai)

_ Dovezile video arată că mai multe rachete de croazieră iraniene au înregistrat lovituri directe

Iranul susţine că ar fi anunţat atacul asupra Israelului cu 72 de ore înainte

_ Deci crezi că ești prea din clasa de mijloc pentru Greggs? Iată de ce Nigella nu este de acord...

Pactul de armare al Rusiei cu Iranul: Moscova promite Teheranului avioane de luptă și apărare aeriană, inclusiv rachete avansate capabile să doboare avioane stealth americane și israeliene

_ Cum a votat deputatul dumneavoastră cu privire la moartea asistată? Utilizați instrumentul nostru de căutare pentru a afla

_ Modul intrigant în care medicii calculează cât timp au rămas pacienților de trăit - și de ce adesea greșesc... în timp ce parlamentarii votează PENTRU moartea asistată

„Rachetele noastre sunt gata să arunce în aer Londra, Bucureștiul, Praga și Berlin”: propagandiștii lui Putin cer ca Bucureștiul să fie șters de pe fața pământului și scufundat sub „un mare val radioactiv” pentru „loviturilor din interiorul Rusiei”

În cadrul întâlnirii explozive în care oficialii Trump s-au ciocnit cu Elon Musk

China este dată afară din Panama. BlackRock Inc. și-a asigurat controlul asupra porturilor cheie din apropierea Canalului Panama, eliminând influența legată de China

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Vă sună cunoscut? Am văzut în România. Primarul Istanbulului, progresistul Imamoglu, arestat Principalul adversar al lui Erdogan, Imamoglu își anunțase candidatura la președinție in 2028

Elon Musk a numit „o nebunie” refuzul de a i se permite primului clasat Călin Georgescu să candideze la funcția de președinte al României. "DIN NOU SOROS" - a mai comentat el

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

_ LISTA CHIC: De aceea nu voi merge niciodată la cumpărături cu un bărbat...

_ Ai purta un peplum auriu?

_ Ariana Grande și cu mine: Starul răutăcios BRONWYN JAMES despre modul în care s-a legat cu faimoasa ei colegă și toate secretele din culise ale celui mai mare film din acest an, care a încasat deja 130 de milioane de lire sterline

_ Dacă faci asta părului tău, te poate face să arăți mai tânăr? ROSIE GREEN o încearcă

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: Războaiele Pan

_ Bateristul My Chemical Romance, Bob Bryar, a fost găsit mort în casa lui la vârsta de 44 de ani

_ Ești ticălosul grupului WhatsApp al familiei festive?

_ De la copaci sclipitori la peisaje de masă maximaliste - cum să-ți decorezi casa ca un designer de interior în acest Crăciun

_ De ce se adună clienții la acest producător de covoare din Yorkshire, administrat de o familie

_ Cauți soare de iarnă? Îl vei găsi în Sfânta Lucia

_ Scriitorul criminalist Ian Rankin despre supraviețuirea lui Hogmanay, evitarea mahmurelii și lichiorul din frunze de tutun care i-a pus la încercare curajul

_ Părinții cărora le-a fost rușine public de nora liberală dezvăluie povestea adevărată pe care a lăsat-o afară din redacția virală

_ Gregg Wallace este acuzat că a bâjbâit trei femei într-o nouă afirmație-bombă - așa cum fostul câștigător al MasterChef Emma Kennedy spune că l-a raportat acum 12 ani

_ Mama ei este o icoană TV și adorată de britanici - dar poți ghici a cui fiică celebritate îmbrăcată în bikini este aceasta?

_ Am vrut să mor după ce am jucat în cel mai bolnav reality show din lume - am petrecut 15 luni în izolare, fără mâncare sau haine, în timp ce producătorii mă transmiteau în secret la milioane

_ Cele mai bune aparate de cafea 2024: trecem în revistă mărcile de top pentru a afla câți bani poți economisi cu adevărat făcând cafea acasă

_ Psihologul dezvăluie de ce nu putem rezista unui băiat rău - în timp ce bărbatul de femei Pete Wicks farmecă națiunea pe Strictly

_ Cum vedetele irlandeze i-au depășit pe britanici drept cea mai tare proprietate de la Hollywood după ce Cillian Murphy a câștigat Oscarul și fanii au tânjit actori „fierbinți și triști”

_ Fosta prietenă a lui Meghan a fost anulată definitiv? Remarcile „problematice” ale lui Jessica Mulroney au fost renunțate la rețelele TV - și nu se menționează despre ea în Spare

_ În ghidul de sarcină al prințesei Beatrice pentru fete elegante: de la a nu purta nicio îmbrăcăminte de maternitate până la a nu arăta cucui

_ În momentul în care prietenii prințului Harry din Eton și-au dat seama că Meghan Markle va fi o problemă - în timp ce șopteau că regalul era „nebun” să se întâlnească cu „trezit” spoilsport

_ Cine a plecat Sunt o celebritate? Jane Moore, de la Loose Women, se îndreaptă spre colegii de tabără și spune că „munca grea nu este răsplătită”, devenind prima vedetă care părăsește jungla în urma disputei cu „sexism”.

_ Crezi că casa ta este bântuită? — Pe cine vei suna? Reverendul Jason Bray, vânătorul de fantome din viața reală din Cardiff

_ Model plin de farmec, 27 de ani, își împușcă soțul, 34 de ani, mort, apoi se sinucide pe balconul unui apartament de pe malul oceanului din Florida


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 629, afisate in 11 pagini.