20:01
Comentarii Adauga Comentariu

_ Peste 120.000 de contribuabili și-au prezentat deja intenția de a beneficia de prevederile amnistiei fiscale

Peste 120.000 de contribuabili și-au prezentat deja intenția de a beneficia de prevederile amnistiei fiscale

Termenul de depunere a solicitărilor rămâne 25 noiembrie 2024, dar s-a prelungit perioada în care trebuie emise certificatele de atestare fiscală și plată, până la 20 decembrie, după cum a anunțat Ministerul Finanțelor.

Angajații Fiscului au reclamat în ultima perioadă volumul mare de muncă pe care îl impun verificările și întocmirea actelor aferente aplicării regulilor amnistiei și au solicitat extinderea termenului pentru soluționarea cererilor, care inițial era tot 25 noiembrie.

Toți contribuabilii pot beneficia de amnistia dobânzilor și a penalităților, cu condiția să fie achitate datoriile, o decizie luată de autorități pentru a se recupera cât mai mult din creanțele bugetare restante, ajunse la o valoare de aproximativ 175 de miliarde de lei, ce reprezintă aproape 15% din produsul intern brut.

În cazul persoanelor fizice, acestea pot fi scutite și de o parte din datorii jumătate dacă restanțele sunt până la 5.000 lei și se achită cealaltă jumătate, iar pentru cei ale căror debite depășesc 5.000 lei se șterge un sfert din datorie dacă achită trei sferturi.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Un bărbat a înşelat cu peste 20.000 de lei o vânzătoare, pretinzând că trebuie să transfere banii pentru a realiza un update la POS - Suspectul a fost arestat

_ Lobbyiștii „Big Food” discută acum cum să submineze impulsul lui Robert F. Kennedy Jr. pentru o Americă mai sănătoasă

_ Zeci de companii importante spun că 2024 va fi anul reducerii costurilor

_ Studiul sugerează că mistreții ar putea fi o sursă potențială de transmitere a hepatitei E la om

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Florin Cîțu prezintă un document intern al Guvernului: Nu mai sunt bani pentru salarii

_ Cheltuiesc mai mult pe părul câinelui meu decât pe al meu: RACHEL JOHNSON dezvăluie costurile uimitoare de a-și menține cockapoo Ziggy să arate minunat

_ Cercetările sugerează că rețeaua electrică naturală din adâncul Pământului permite supraviețuirea multor tipuri de microbi

Luptătorul din Arenă

_ FOTO | Imagini teribile în București! O macara s-a prăbușit peste o mașină

_ Peste 120.000 de contribuabili și-au prezentat deja intenția de a beneficia de prevederile amnistiei fiscale

_ Putin plouă cu moartea pe Odesa în aceeași zi în care curajoasa Sophie face o vizită surpriză în capitala Ucrainei Kiev, la 475 de mile distanță.

_ Cercetarea identifică factorii cheie ai satisfacției și fericirii în viață

_ Sunt îngrijorat că soțul meu cheltuitor și fără pensii mă va condamna la sărăcia de pensionare: răspunde psihoterapeutul cu bani VICKY REYNAL

_ Un adolescent francez de 19 ani, care a încercat să-i fure unui turist ceasul lui Patek Philippe Aquanaut de 80.000 de lire sterline din Mayfair, este condamnat la 22 de luni de închisoare

_ O turistă britanică, în vârstă de 83 de ani, este lovită și ucisă de un autobuz în Lanzarote

_ Estonia închide un important punct de trecere a frontierei cu Rusia pe parcursul nopţii

_ Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

_ O femeie britanică-israeliană susține că pașaportul ei din Marea Britanie a fost pierdut „în mod rău intenționat” de Ministerul de Interne, pe fondul disputei privind certificatul de naștere „deformat” al bebelușului evreu

_ Avalanșă iminentă în Munții Făgăraș: Bâlea Lac se transformă în paradisul zăpezii

_ Kevin McCarthy: Republicanii �au pierdut majoritatea� c�nd m-au eliminat din funcția de președinte

_ Tom Kerridge este condamnat pentru că a perceput 18,50 lire sterline pentru un burger - cu două chifle, slănină, brânză și ou - în sprijinul... organizației de caritate pentru diabet

_ Prețurile puternice sporesc profiturile Caterpillar

_ Modelul de talie mare Hayley Hasselhoff dezvăluie noua politică Finnair de a cântări pasagerii înainte de zbor - susținând că declanșează persoanele cu tulburări de alimentație.

_ „Acasă pentru totdeauna” mea de 460.000 de lire sterline alunecă de pe o stâncă... șefii consiliului m-au abandonat și pe mine și pe locatarul meu ucrainean și asigurătorii s-ar putea să nu plătească

_ Câinii cârnați sunt aici pentru a rămâne! Germania neagă că plănuiește să interzică teckelul

_ Jurnalistul este acuzat că S-a piratat computerele distribuitorului Fox News pentru a obține videoclipuri scurse cu Tucker Carlson, în care și-a batjocorit pronumele de gen și a făcut remarci despre un make-up artist.

_ Nicușor Dan, reacție după ce DNA a început urmărirea penală în cazul său: 'Două lucruri pot să vă spun'

_ Candidatul la primarul Londrei, Susan Hall, se angajează să introducă detectoare de metale tip aeroport în fiecare școală pentru a combate criminalitatea cu cuțit dacă este aleasă

_ Mac de pe net! Președintele francez iubitor de fotbal, Macron, în vârstă de 46 de ani, pune cizma în timp ce iese pe teren pentru un meci caritabil la Paris

_ Marcel Ciolacu, după ce Parlamentul European a validat-o pe Roxana Mînzatu: 'Încă un pas important pentru creșterea profilului țării noastre la nivelul UE'

_ Nava de marfă chineză a tăiat în mod deliberat două cabluri de date critice în Marea Baltică, trăgând ancora pe 100 de mile, în timp ce nu era radar, într-un atac „orchestrat de Kremlin”, susține raportul.

_ Sud-coreenii și lituanienii au cea mai mare rată de sinucidere din lume

_ Complete Meltdown: Starul șef al Kansas City, Travis Kelce, țipă și �l �mpinge pe antrenorul principal �n timpul Super Bowl

_ Femeia îi cere soțului să-și cumpere 'tampoanele cu aripi' din magazin - iar internetul este lăsat isteric din cauza a ceea ce aduce el înapoi

_ Noi trucuri tehnologice auto de care nu avem cu adevărat nevoie: șapte funcții adăugate mașinilor în ultimii ani șoferii nu le-au cerut niciodată...

_ Rusia împiedică criticul de război Nadejdin să se confrunte cu Putin la votul prezidențial

_ Video | Românul care a furat un ATM de bitcoin din Sectorul 1, prins în aeroport la revenirea în țară

_ Tehnologia neconvențională îmbunătățește compozitele importante pentru industria auto, aerospațială și a energiei regenerabile

_ Raport: Melania Trump va reveni la traseul campaniei pentru un eveniment de strângere de fonduri de la Mar-a-Lago

_ TRACEY COX dezvăluie semnele secrete că prietenul tău este îndrăgostit de tine, vrea doar să sară în pat sau te vede pur și simplu ca un prieten (și cum să-ți faci mișcarea)

_ Putin lansează 90 de rachete și 60 de drone asupra Ucrainei, lovind cea mai mare centrală hidroelectrică din țară, case și un autobuz într-un nou blitz uriaș

_ Uită de Marte, sunt extratereștri pe... K2-18b? Descoperirea unei planete de două ori mai mare decât Pământul care emite gaz „produs doar de viață” stârnește entuziasm uriaș în rândul astronomilor

_ Femeile se adună în Scoția pentru a „testa” noua lege fascistă privind „crimele de ură”, înconjurată de activiști trans țipători și ostili

_ Protestele pro-Palestine au costat Poliția Met 32,2 milioane de lire sterline până în prezent, deoarece alte mii de manifestanți urmează să iasă pe străzile Londrei în acest weekend

_ Ionuţ Stroe, mesaj la extinderea magistralei de metrou M4: Alianța PNL- PSD pune pe primul loc proiectele majore pentru bucureșteni / Foto

_ Institutul SETI folosește o nouă tehnică elipsoidală atunci când caută semnale de la civilizații îndepărtate

_ Tatăl ucigașului Brianna Ghey, Eddie Ratcliffe, este condamnat la 15 luni de închisoare după ce a recunoscut că a făcut o fotografie indecentă a unui copil și a fost expus

_ Trump iese din caravana de voturi prin liberalul Massachusetts înainte de Super Marți

_ PDA-ul lui Geri Halliwell și Christian Horner la Marele Premiu al Bahrainului face ecoul unor manifestări notorii de solidaritate ale cuplurilor celebre lovite de scandal

_ Un fost alegător Biden explică cum a devenit un susținător al lui Trump �n 2024

_ Un președinte înfuriat Trump respinge inteligent ordinul de călușă a unui comerciant după ce mincinosul în serie Michael Cohen depune mărturie (VIDEO)

_ Cercetătorii dezvoltă o nouă metodă de fotosinteză a peroxidului de hidrogen folosind apă și aer

_ Trump o numește chirurg general pe dr. Janette Nesheiwat, fosta avocată a vaccinurilor COVID devenită critică

_ Adam Carolla explică problema cu progresiștii – ei nu se opresc niciodată să împingă și merg prea departe (VIDEO)

_ SARAH VINE: Dacă trebuie să o avem înapoi pe Bridget Jones, să facem adevărata afacere. Ea ar avea 55 de ani - și asta înseamnă HRT, bufeuri și tot

_ Autoritățile efectuează explozia controlată a unui „pachet suspect” în apropierea ambasadei SUA din Londra – articol despre care se crede că este un „dispozitiv fals”

_ Trăgătorii Chiefs�s Super Bowl Parade Identificați � Presupusul trăgător Lyndell Mayes a folosit o armă furată � 25 de răniți, 1 mort

_ Tragedia Miei Janin: cât de devastată a murit mama unei școlari hărțuite, în vârstă de 14 ani, cu o „inima frântă” la doar câteva luni după ce și-a luat viața

_ PETER HITCHENS: Natasha Kaplinsky spune că este „important” să-i lăsăm pe copii să-l privească pe Bob Marley fumând marijuana... în timp ce Mary Poppins trece la PG


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5266, afisate in 88 pagini.