23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Când v-am spus că vor muri oameni la uşa spitalelor în urma legilor criminale date de PSD și Ponta și continuate de PNL și Cioloș, nu ne-ați crezut. Gest disperat al unui bolnav de cancer. S-a internat în spital sub un nume fals pentru că nu avea asigurare

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Nivelul de trai ARTICOLUL 47

(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.



Nota Redacției:

Bacău. Gest disperat din partea unui bolnav de cancer, neasigurat, pentru a beneficia de îngrijiri medicale in sistemul public de sanatate.

Pentru a beneficia de servicii medicale, el a decis sa se interneze in spital sub o identitate falsă.

Pacientul bolnav de cancer și prietenul a cărui identitate a folosit-o, pentru a se putea interna, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângâ Judecătoria Onești, fiind acuzați de înșelăciune și fals privind identitatea în formă continuată, respectiv complicitate la aceste fapte

Barbatul bolnav de cancer s-a ales cu dosar penal si, in plus, trebuie sa plateasca si tratamentele primite.

Întrebarea este, de unde le va plăti dacă nu are nici un venit?


Am fost din nou singurul ziar din România care am scris multe articole pe tema privatizării sănătății:

Și nu zicem asta ca să ne mândrim ca proștii, ci o zicem cu scârbă față de marea majoritatea a presei din România care numai presă nu e și care nu critică niciodată clasa politică mizerabilă când aceștia iau măsuri criminale împotriva propriilor cetățeni.

Aveți acum neagra realitate în față.

Un om grav bolnav de cancer sau de orice altă boală gravă, care nu are venituri, moare ca un câine în fața spitalului fără a mai fi tratat sau nici măcar nu mai ajunge la spital căci acolo oricum nu-l primeşte nimeni.

Avem milioane de oameni în situația asta în România.

Unii lucrează pe câmp în gospodăria proprie și în viața lor n-au avut asigurare, alții lucrează la negru că numai așa pot găsi ceva de lucru, alții au plecat în străinatate și lucrează acolo fără nici o asigurare, nici aici, nici acolo, alții nu mai lucrează demult că nu mai au loc de muncă și trăiesc, de pe o zi pe alta, ca vai de mama lor.

Omul disperat din acest caz, s-a gândit, din păcate, să facă o înșelăciune doar ca să nu moară mai repede ca un câine.

Iată unul dintre ultimele articole pe care l-am scris pe 6 iunie 2016 legat de SOLUȚIA FINALĂ aplicată de Guvernul Cioloș și anterior de Guvernul Ponta celor fără venit:

Fluierul, 6 iunie 2016:

Românii fara venituri vor fi obligați să achite contribuția de asigurări de sănătate la spitalizare pe 7 luni.

Desigur, daca nu folosești serviciile de sănătate publică, această opțiune este echivalentă cu "scutirea" de la plata contribuției: până acum plăteai fără să beneficiezi de NIMIC.

Dar dacă ești pe moarte sau grav bolnav și n-ai bani neavând nici un venit, atunci poți să mori acasă sau la ușa spitalului - aceasta e SOLUȚIA FINALĂ găsită de cei din Guvernul Cioloș-Soros pentru CEI FĂRĂ NICI UN VENIT.

Prin această decizie s-a pus cruce ingrijirii medicale gratuite din România. Nu mai există absolut nici o gratuitate medicală în România nici măcar pentru cazurile medicale sociale de URGENȚĂ.

Drumul spre privatizarea ASIGURĂRILOR MEDICALE DE SĂNĂTATE E LIBER.

Căci de acum înainte, ai, n-ai, trebuie să dai sau vei muri netratat.

Cam ăsta-i "Umanismul" predicat de progresişti: n-ai bani, ești liber să mori cu zile.

Pe vremea lui Ceaușescu toate serviciile de sănătate erau COMPLET GRATUITE

În 26 de ani de neoliberalism și progresism, s-a ajuns ca în Sănătate să nu mai fie NIMIC GRATUIT

Acum va urma privatizarea Asigurărilor de Sănătate pentru care se strâng de la români peste 5,5 miliarde de euro anual. Cele 5,5 miliarde de euro anual vor fi date treptat asiguratorilor privați internaționali ca să facă profituri uriașe pe viața și sănătatea românilor așa cum deja o face Industria Pharma.

Privatizarea Asigurărilor de Sănătate e inclusă în programul de guvernare a Guvernului Cioloş-Soroş așa că ne putem aștepta la ea cât mai curând posibil.

Toate curățenia care se face acum în sistemul public de sănătate se face pentru ca asiguratorii privați care îl vor prelua să nu poată fi furați de trepădușii locali ci să manevreze doar ei, banii românilor.

Nu credeți că ăsta e motivul? Păi de ce credeți că se face curățenie abia acum înainte de privatizarea asigurărilor de sănătate în timp ce 26 de ani nu s-a făcut nimic?

În mod similar a fost curățată de băieții deştepți şi Hidroelectrica chiar înainte de a fi privatizată. Doar nu vreți ca speculanții internaționali de peste Ocean care o vor cumpăra pe bursă să se trezească cu contracte găunoase pentru ei?

Fluierul, 6 iunie 2016:

SOLUȚIA FINALĂ DATĂ DE GUVERNUL CIOLOŞ CELOR FĂRĂ VENIT. N-AI NICI UN VENIT, MORI LA UŞA SPITALULUI. Românii fara venituri vor fi obligați să achite contribuția de asigurări de sănătate la spitalizare pe 7 luni

Pentru bărbatul care bietul de el a făcut asta, avem un singur mesaj:

"Te rugăm, du-te și mori demn în patul tău"

"Nu mai apela la acești câini de oameni, care au făcut o astfel de lege criminală"

"Te rugăm nu mai apela nici la șmecherii, nu mai apela nici fără șmecherii

"Nu mai apela la nimic din partea lor".

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Nivelul de trai ARTICOLUL 47

(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.





Un bolnav de cancer din județul Bacău a apelat la un gest disperat pentru a beneficia de îngrijiri medicale, în condițiile în care nu era asigurat în sistemul de stat.

Omul s-a interneze în spital sub o identitate falsă, dar s-a ales cu dosar penal si, în plus, trebuie să plătească și tratamentele primite.

Pacientul bolnav de cancer și prietenul a cărui identitate a folosit-o, pentru a se putea interna, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângâ Judecătoria Onești, fiind acuzați de înșelăciune și fals privind identitatea în formă continuată, respectiv complicitate la aceste fapte, în urma unei plângeri făcute, în 2014, de Spitalul Municipal Onești.

Din dosar reiese că pacientul a beneficiat ilegal de servicii medicale în cadrul secțiilor Chirurgie și Oncologie, în valoare de 11.683,56 lei, suma achitată de Casa de Sănătate Bacău, scrie Deșteptarea. Bolnavul de cancer, diagnosticat cu seminom testicular, nu avea asigurare, însă pentru că trebuia operat înainte ca boala să-i macine corpul acesta a decis să se internreze sub o identitate falsă.

Un prieten a vrut să-l ajute și i-a data acestuia actele sale, astfel că pacientul, figurând ca asigurat, a fost scutit de plata spitalizarilor, a medicației și a intervenției chirurgicale.

Infracțiunea a fost însă descoperită de angajații spitalului, care au alertat autoritățile.

Judecătoria Onești a dat condamnările în acest dosar, însă pentru că cei doi inculpați și-au recunoscut faptele, pedepsele au fost cu suspendare.

Gest disperat din partea unui bolnav de cancer, neasigurat in sistemul public de sanatate. Pentru a beneficia de servicii medicale, a decis sa se interneze in spital sub o identitate falsa. Barbatul s-a ales cu dosar penal si, in plus, trebuie sa plateasca si tratamentele primite.

Parchetul de pe lânga Judecatoria Onesti i-a trimis în judecata pe S.L. si M.I., acuzati de înselaciune si fals privind identitatea în forma continuata, respectiv complicitate la aceste fapte, in urma unei plângeri facute, in 2014, de Spitalul Municipal Onesti.

Din verificari s-a confirmat faptul ca, în perioadele 9-18.07.2014, 21-25.07.2014, 30.07.-8.08.2014, S.L., din comuna Cotofanesti, s-a prezentat la Spitalul Onesti sub o identitate falsa si a beneficiat de servicii medicale în cadrul sectiilor chirurgie si oncologie, în valoare de 11.683,56 lei, suma achitata de Casa de Sanatate (CAS) Bacau.

M.I. este acuzat ca l-a ajutat pe S.L. sa induca în eroare angajatii spitalului, dupa ce i-a dat acestuia o copie a actului sau de identitate. S.L. sufera de o afectiune oncologica, fiind diagnosticat cu „seminom testicular”, dar nu are calitate de asigurat. Din acest motiv, a hotarât sa se prezinte la spital sub identitatea unei persoane asigurate, pentru a beneficia de pachetul de servicii medicale destinate acestor afectiuni.

Pentru a fi scutit de plata spitalizarilor, a medicatiei si interventiei chirurgicale, S.L. a apelat la un consatean care era asigurat, si a intrat în posesia unei copii a actului sau de identitate, a unui bilet de trimitere obtinut de la medicul de familie si a adeverintei de ajutor social.

Bolnavul a reusit sa-i pacaleasca pe angajatii spitalului si a beneficiat în trei etape de servicii medicale în cadrul sectiilor chirurgie si oncologie. A fost internat în Sectia Oncologie, iar contravaloarea celor 3 spitalizari, în suma de 4.586,29 lei, a fost încasata de la Casa de Sanatate Bacau. Si medicatia acordata barbatului în cadrul „Programului National de Oncologie”, in valoare de 6.603,50 lei, plus alte cheltuieli din cadrul Sectiei chirurgie, de 493,77 lei, au fost, de asemenea, decontate de la CAS.

Cabinetul medical S.C. ANASAN MED S.R.L. Cotofanesti a confirmat ca M.I. figureaza în evidente cu afectiune oncologica, asa cum rezulta si din documentele medicale eliberate de Sectia de Oncologie Onesti.

Parchetul nu e multumit de sentinta cu suspendare

La sfârsitul anului trecut, Judecatoria Onesti a dat condamnarile in acest dosar. Pentru ca cei doi inculpati si-au recunoscut faptele, pedepsele au fost cu suspendare. S.L. a primit 1 an si 4 luni închisoare, iar M.I., 10 luni închisoare.

Instanta a admis si actiunea civila a Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” Onesti si i-a obligat pe inculpati la plata sumei de 11.683,56 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale.

Parchetul de pe lânga Judecatoria Onesti a criticat, insa, in apel, ca instanta de fond nu a luat in calcul antecedentele penale ale inculpatilor. Din fisele de cazier rezulta ca S.L. a mai fost sanctionat administrativ cu o amenda de 100 lei, pentru fals in declaratii, iar M.I. a mai fost condamnat la 8 luni închisoare, cu suspendare, pentru aceleasi fapte.

Curtea de Apel schimba verdictul

Surpriza a venit recent la Curtea de Apel care a considerat ca, în mod gresit, s-a dispus condamnarea celor doi pentru infractiunile continuate de fals privind identitatea „deoarece, pentru aceste infractiuni, în raport de probele administrate, se impunea achitarea celor doi inculpati”.

„În ceea ce priveste infractiunile continuate de fals privind identitatea, din întregul material probator, ca de altfel si prin actul de sesizare al instantei, s-a retinut ca, la rugamintea inculpatului S.L., inculpatul M.I. i-a înmânat acestuia o copie xerox a cartii de identitate, iar inculpatul S.L., folosindu-se de aceasta copie xerox a cartii de identitate a inculpatului M.I., s-a prezentat la Spitalul Municipal din Onesti, unde a fost internat de mai multe ori si a beneficiat de asistenta medicala de specialitate si tratament în valoare de 11.683,56 lei.

Codul penal incrimineaza, prin art.327, unele fapte de alterare a adevarului în legatura cu stabilirea identitatii persoanelor, deoarece, dovada identitatii persoanelor facându-se cu acte de identitate sau alte înscrisuri, de cele mai multe ori prezentarea sub o identitate falsa ori atribuirea unei identitati false implica folosirea unor acte de identitate ori de legitimare falsificate ori folosirea frauduloasa a unor asemenea acte adevarate. (…)

Or, copia xerox, nelegalizata si necertificata, nu poate servi la identificarea si legitimarea unei persoane”, spun magistratii.

Prin urmare, o parte din vina o poarta si angajatii spitalului: „Reprezentantul organului sau organizatiei în fata caruia se prezinta o persoana are obligatia de a pretinde acelei persoane actul de identitate prevazut de lege, acest lucru impunându-se cu atât mai mult atunci când, în raport de identitatea stabilita, ar urma sa se produca anumite consecinte juridice.

Or, în cauza dedusa judecatii, din toate probele administrate rezulta ca inculpatul M.I. i-a înmânat inculpatului S.L. nu cartea sa de identitate, ci o simpla copie xerox. În conditiile în care inculpatul S.L. s-a prezentat la unitatea medicala si a solicitat internarea, salariatul cu astfel de atributii avea obligatia, în lipsa cartii de identitate în original, sa refuze internarea inculpatului.

În conformitate cu metodologia internarii persoanelor în unitatile medicale, sunt necesare: biletul de internare de la medicul de familie sau de la medicul specialist si actul de identitate al pacientului, respectiv, buletinul de identitate sau cartea de identitate”, explica instanta.

Din acest motiv, magistratii au dispus achitarea inculpatilor pentru infractiunea de fals privind identitatea. S.L. a scapat cu o pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendare, insa in cazul lui M.I., s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei mai vechi, de 8 luni închisoare, inculpatul având de executat o pedeapsa de 1 an si 5 luni, în regim de detentie. (Catalina Chifu)

Nu platesti, nu esti asigurat

Intr-adevar, in sistemul de sanatate românesc, daca nu esti asigurat (nu obtii venituri si nu cotizezi la bugetul statului), nu primesti servicii medicale, decât in urgenta. Iar urgenta o stabileste medicul specialist.

Pentru a deveni asigurat, persoana in cauza poate plati contributia aferenta (la salariul minim pe tara) pentru 6 luni anterioare, plus luna in curs.

In baza acestei dovezi, ea devine asigurata pentru urmatoarele trei luni, direct in sistem. Daca nu mai plateste contributia, sistemul nu il mai valideaza ca fiind asigurat si, implicit, nu mai beneficiaza de servicii medicale gratuite, decât in baza pachetului minim.

In ceea ce priveste tratamentul bolnavului de cancer, acesta, odata diagnosticat, intra pe un program special si i se intocmeste un dosar privind medicatia aferenta.

Protocolul pe care il urmeaza poate sa contina interventii de radioterapie, dar si tratamente cu citostatice.

Daca medicul curant stabileste ca trebuie sa treaca la o procedura terapeutica care sa aiba acordul Casei de Sanatate Bacau, aprobarea se face imediat, iar daca e nevoie de acordul Casei Nationale de Sanatate, aprobarea dureaza circa o luna. Pâna atunci, pacientul beneficiaza de un tratament standard, cu medicamente din spital. (R.Neagu)


preluare din ziarul băcăuan: Deșteptarea.ro






(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

Cum sa detectezi energiile negative cu ajutorul unui simplu ou. Uimitor ce se intampla!

Gonzalo Higuain, mprumutat la Chelsea pentru următoarele șase luni

Venezuela: Maduro anunță întreruperea relațiilor diplomatice cu SUA

​Caru' cu vedete: ​Anamaria Ferentz s-a pozat dezbrăcată, n zăpadă; Chris Brown a fost arestat, n Franța. Ce acuzații grave i se aduc; Fiul lui Victor Piturca se insoara cu Angelina Jolie de Romania

Panica figurează pe agenda forumului de la Davos, dar prea puțin și prea trziu

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru JOI 24 IANUARIE 2019. Mercur intră în Vărsător!

Venezuela: Armata respinge autoproclamarea lui Juan Guaido ca președinte (ministru)

Antrenamentul echipei FC Nantes de joi va fi deschis publicului, după dispariția lui Emiliano Sala

Venezuela: Maduro nu are autoritatea pentru a rupe relațiile cu SUA, consideră Washingtonul

SUA: Atac armat într-o bancă din Florida soldat cu cel puțin cinci morți

"M-am CULCAT CU EL. Aia e..." Mărturisire-ŞOC la "INSULA IUBIRII". Şi-a ÎNŞELAT SOŢUL chiar în timpul show-ului

Handbal feminin: Măgura Cisnădie - CSM Slatina 22-19, în Liga Națională

Krzysztof Piatek, noul atacant al celor de la AC Milan

Venezuela: UE dorește să fie ascultată ''vocea'' poporului și cere alegeri ''libere''

Preşedintele Parlamentului venezuelean se autoproclamă preşedintele al ţării. El a fost recunoscut de Donald Trump

MAE/Atenționare de călătorie: Republica Croația - Cod roșu de vânt

Kim Jong Un își exprimă ''marea satisfacție'' după ce a primit o scrisoare de la Donald Trump

Negocierile cu China se desfășoară ''foarte bine'', susține Donald Trump

Faze tari: Surpriza trăită de șoferii care așteptau la coadă ntr-o benzinărie. Gestul unei femei; Bărbatul ăsta și-a făcut 521 de tatuaje; Culmea pagubei, la Botoșani: Să plătești o amendă mai mare dect valoarea lemnelor furate din pădure

Utile: Dieta care poate mbunătăți sănătatea, descoperită de cercetători; Siropul care tratează anemia. Se prepară n casă, din ingrediente simple; Scapă de anxietate cu vitamine și minerale

Gigi Becali, ANUNŢ-ŞOC despre CSA Steaua. Situaţie GROAZNICĂ pentru echipa Armatei

Premiile Oscar 2019. Top 20 recorduri din istoria decernării premiilor Oscar. Legende care n-au câştigat nicio statuetă

Kovesi ar fi pe lista scurtă de 5 pentru postul de procuror șef european. Guvernul PSD nu o poate bloca

Venezuela: Ciocniri între forțele de ordine și manifestanți ai opoziției la Caracas (AFP)

Venezuela: Donald Tusk speră că întreaga Europă va fi unită în sprijinul forțelor democratice

ANAF acordă codul de TVA n aceeași zi cu depunerea cererii, de la 1 februarie

​Liga Campionilor (polo, m): Steaua București, nfrngere cu CNA Barceloneta, scor 11-8

Orban spune că nu va candida la alegerile europarlamentare. Preşedintele partidului nu pleacă de pe câmpul de luptă

​​CM Handbal (m): Germania, Franța, Danemarca și Norvegia s-au calificat n semifinale/ Rezultatele zilei și programul următoarelor partide

BREXIT: Cum vor parlamentarii britanici să preia controlul asupra Brexitului / Barnier exercită presiuni asupra Londrei insistnd asupra obligației de a plăti factura

Friptura de porc cu roşii

Petre Daea, în Parlamentul European: În România cormoranii fac baie în piscine

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

DOLIU în Armata Română înainte de Ziua Unirii! A murit EROUL de la Cotul Donului

Becali s-a mai "înmuiat". Cât cere acum pe Gnohere, după ce a pornit licitația de la șapte milioane de euro

Codrin Ştefănescu: Aproape 75% din conducerile centrale ale judeţelelor și conducerea centrală au fost într-o formă de anchetă

Dan Suciu, despre deprecierea monedei naţionale: Nu poate fi legată de un atac speculativ. Este o pierdere de credibilitate

Cinci concluzii după primele trei meciuri ale FCSB-ului cu Mihai Teja pe bancă: Liderul, marcatorul și problemele

S-a jucat corect la meciul Danemarca – Suedia! S-au stabilit cele două semifinale ale Campionatului Mondial de handbal masculin

"Neatza cu Răzvan și Dani" și "Prietenii de la 11" se întorc din vacanță: cum și-au petrecut vedetele concediul FOTO

Fata lui Stelian Ogică s-a măritat cu fotbalistul Adrian Ropotan. Imagini cu nașii celor doi

EXCLUSIV | Vasile Prigoană, dezamăgit de Silviu

Ai arsuri gastrice? Iată ce afecţiuni grave pot avea aceleaşi simptome

Raluka, ÎN SÂNII GOI pe internet! Imaginea i-a înnebunit pe fanii cântăreței | FOTO ÎN ARTICOL

Bancul zilei: Scene conjugale

Bianca Drăguşanu şi Alex Bodi, IMAGINE INCENDIARĂ. Cum au fost surprinşi cei doi FOTO

CSM București a pierdut cu 3-0 în fața echipei Fenerbahce, într-un meci din grupele Ligii Campionilor

Ludovic Orban: Informaţiile conform cărora primarul din Iaşi, Mihai Chirica, s-ar înscrie în PNL sunt simple zvonuri

Venezuela: Brazilia, Columbia, Peru și Canada îl recunosc pe Juan Guaido ca președinte interimar

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Un nou eșec pentru Poli Iași în Antalya. Andrei Burlacu a devenit noul golgheter al echipei lui Flavius Stoican

SCANDALOS. Situație Dramatică la Spitalul Județean de Urgență din Tg.Mureș. Cele 115 paturi ale clinicilor medicale au fost reduse la 60. Pacienții cei mai suferinzi, așteaptă zile în șir în Unitate de primire urgențe! să apară un pat ca să fie internați

Știrile ProTV: ​Prima poză cu bărbatul arestat după ce a lăsat nsărcinată o femeie n comă

CĂLĂUZIRE ZILNICĂ Arhanghelul Mihail pe ZODII: JOI 24 ianuarie 2019. Mesajul şi rugăciunea zilei!

Ultimele informații despre Emiliano Sala. Cuvintele dureroase ale omului care coordonează căutările în Canalul Mânecii, mesajul familiei într-o conferință de presă și anunțul oficial al Poliției

Fiscul ncepe verificarea celor mai mari companii. Operațiunea este denumită Iceberg

PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. Se anunţă ploi şi ninsori în toată ţara

Fantezii BOLNAVE şi orgii în "BECIUL DRACULUI". Petrecerile DEOCHEATE din Cluj au fost DESCOPERITE după un anunţ FOTO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 425, afisate in 8 pagini.



ieri 10:50 CITATUL ZILEI
ieri 10:48 Un banc sinistru