17:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bursa de la Bucureşti a înregistrat marţi o evoluţie mixtă a indicilor bursieri. Valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 51,93 milioane de lei

Bursa de la Bucureşti a înregistrat marţi o evoluţie mixtă a indicilor bursieri. Valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 51,93 milioane de lei

Conform datelor de pe site-ul BVB, indicele principal BET a consemnat o scădere de 0,02%, până la 15.694,24 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un avans de 0,06%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a stagnat, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis şedinţa în creştere cu 0,09%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,07%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 0,23%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un avans de 1,59%.

Acţiunile Hidroelectrica au fost cele mai tranzacţionate pe Piaţa Reglementată a Bursei de la Bucureşti, valoarea schimburilor înregistrate cu aceste titluri fiind de 17,735 milioane de lei. În topul celor mai tranzacţionate acţiuni se mai află OMV Petrom, cu un rulaj de 4,8 milioane de lei, şi Banca Transilvania, cu 4,629 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa (+14,49%), COMCM Constanţa (+14,29%) şi Bermas (+8,13%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile SIF Hoteluri (-9,55%), Vrancart (-4,26%) şi Sinteza (-3,33%).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ „M-am speriat că vor să mă violeze și să-mi defileze trupul în Gaza... Mi-a fost teamă de asta mai mult decât de moarte”: o israeliană care a fost agresată sexual în timp ce era ținută ostatică descrie oroarea pe care a îndurat-o după ce a fost răpită

Sorosistul Securistoid Bănescu noua Față Hidoase a Cenzurii Regimului UEist de la București

_ Chasov Yar: rușii atacă frontal, dezvoltă două mișcări de clește pentru a-i învălui pe apărătorii ucraineni – Brigada Nazi Azov refuză să intre în oraș pentru a-l apăra (VIDEO)

_ Robin Windsor a murit cu doar 879 de lire sterline în contul de afaceri al companiei sale ani după ce a atras 100.000 de lire pe an ca star Strictly și a fost plătit cu 10.000 de lire sterline pentru a dansa timp de două minute

_ Lovitură de teatru: Judecătoarea care se droga cot la cot cu interlopii ar putea scăpa de acuzații

_ Locuiesc în Europa și tocmai m-am întors din Australia. Cum trăiesc ei Down Under m-a lăsat să mă întreb dacă am vizitat un alt univers

_ Partea 1: Domeniul de aplicare complet al hack-ului Dominion ICX �n Curtea Federală este MULT mai rău dec�t doar hack-ul BIC Pen

_ Parlamentul înfiinţează comisii de anchetă pentru cheltuielile lui Iohannis şi Nordis

_ Planificarea unei aterizări lină pe Marte

_ România de lumea a treia: Peste 11.000 de români, dintre care jumătate sunt copii, stau în case fără curent electric

_ Analist: Polonia şi România se vor confrunta cu o "Rusie întărită în luptă", capabilă să lovească mai uşor dacă Ucraina cade

_ În imagine: Ostatici eliberați în raidul IDF, deoarece soldații israelieni și-au folosit propriile trupuri ca scuturi umane pentru a proteja captivii în timpul luptei cu Hamas.

_ Unde este cel mai sigur să stai în avioane, trenuri, mașini, autobuze sau bărci? Studiile arată unde este cel mai probabil să supraviețuiești dacă ești implicat într-un accident în timpul călătoriei

_ Sinead O'Connor și fiul ei „au depins unul de celălalt de-a lungul vieții” înainte de a muri la 18 luni distanță, se află în anchetă.

_ McDonald's în plină expansiune: Profitul a crescut cu 37% în 2023

_ Klopp este de neînlocuit, spune Lijnders, asistentul managerului Liverpool

_ Trump câștigă caucusurile republicane din Nevada, singurul candidat major care concura

_ Travel influencer dezvăluie un truc genial pentru a-i face pe copii să doarmă în zboruri - iar soluția este mai ușoară decât crezi

_ Maya Jama pufăie într-un roll-up suspect cu iubitul Stormzy înainte de a zbura acasă din Africa de Sud după finala Love Island All Stars

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

Reacția Cristelei Georgescu după ce Puciștii care au dat Lovitura de Stat, l-au interzis pe soțul ei: „Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi cât capul se ridică din nou.”

_ Poliția investighează furtul, daunele criminale și abuzurile rasiale în urma „actelor de violență fără minte” în timpul sărbătorilor de promovare din Portsmouth - după ce jucători și fani au aruncat la gunoi un pub O'Neills din Southsea

_ Lucrist Harriet Harman stârnește furie când spune că parlamentarii ar trebui să poată face WFH pentru a-i împiedica să se simtă „sub presiune” din partea protestatarilor din Parlament

_ Un oficial iranian avertizează că Teheranul şi-ar putea revizui "doctrina nucleară"

_ În interiorul criminalității și corupției industriei petroliere, ca documentar-bombă „Revealed: Bribe, Inc.” dezvăluie partea întunecată a uneia dintre cele mai mari companii de familie din lume

_ Accident cu 3 autoturisme pe autostrada A1, pe sensul spre Pitești

_ Epuizarea stratului de ozon indus de vulcanism ar fi putut contribui la extincția în masă a Permianului, arată studiul

_ Marius Budăi spune ce s-ar fi întâmplat dacă nu se plafonau preţurile la energie şi alimente. Unde ar fi ajuns inflaţia

_ Limitele prognozei meteo: cât de departe putem privi în viitor?

_ Juriului i se arată imagini pe telefonul ei pe care o femeie acuzată de „Nu f*** cu o crimă inspirată de pisici” – inclusiv colaj cu ucigașe în serie și meme ale unui „kit pentru prima întâlnire” cu o armă, frânghie și bandă adezivă

_ Fostul primar din Chicago, Lori Lightfoot, angajat la 400 USD/oră pentru a investiga �Cel mai rău primar din America� Tiffany Henyard

_ CFR Călători s-a trezit fără mecanici suficienți. Soluția? Anulează trenuri!

_ European Parliament election to definitely take place on June 9, says PM Ciolacu

_ Sergio Ramos s-ar fi oferit să-i vândă lui Kylian Mbappé o vilă pe care o deţine lângă Madrid

_ Benzi desenate microbiene: ARN-ul ca limbaj comun, prezentat în bule de vorbire extracelulare

_ De la „Tatooine” la realitate: cum s-a transpus cercetarea exoplanetă în science fiction

_ Israelul analizează cum să răspundă la atacul iranian: se reuneşte cabinetul de război / Israelul cere ONU toate sancţiunile posibile împotriva Iranului / Ostaticii israelieni sunt în Rafah

_ După raidul fiscal la școlile private, Eton le spune părinților: Nu ne putem permite să renunțăm la taxele noastre de 63.000 de lire sterline pe an

_ Un joc de creieri uluitor te provoacă să rezolvi un puzzle în mai puțin de 20 de secunde - poți să vezi cuvântul ascuns?

_ Acest „împărat” nu are haine

_ PETA a criticat mesajul „ciudat de sexual” despre Ziua Recunoștinței

_ Mama din Missouri, în vârstă de 26 de ani, este acuzată că și-a ucis fiica nou-născută într-un CUPTOR „după ce a confundat aparatul de bucătărie cu pătuțul copilului”, lăsând hainele fetei torturate topite pe scutec.

_ Corrie în criză! Șefii ITV au plecat cu o „durere de cap uriașă” după ce nu au reușit să găsească un șef pentru legendarul săpun, în timp ce fanii îl abandonează în mulțime.

_ Pep Guardiola ACORD să semneze un nou contract la Manchester City - timpul spaniolului la Etihad să treacă un deceniu

_ Turiștii furioși care și-au lăsat mașinile pe aeroportul Gatwick se întorc pentru a-și găsi anvelopele de rezervă FURATE - lăsându-le mii de lire sterline din buzunar

_ Cine este această vedetă din anii 90 care arată fabulos în bikini la 52 de ani? Sugestie: a fost pe Beverly Hills, 90210 și a fost căsătorită cu un actor din Grey's Anatomy

_ Tot mai multe biserici din Moldova trec la Mitropolia Basarabiei care ține de Patriarhia Română

_ Dezastrele El Niño: Guvernele știu ce urmează, dar nu sunt pregătite. Iată ce trebuie să se schimbe

_ Boxerul Jake Paul îi invită pe președintele Trump și pe fiul lui Barron la mega-luptă împotriva lui Mike Tyson (VIDEO)

_ Rusia vrea să construiască o 'bancă de ostatici' americani

_ Personalul bibliotecii care a fost criticat pentru că găzduiește o expoziție pro-trans - acuzați de glorificarea mutilării corporale și autovătămare - organizează o petiție după ce au fost luate măsuri pentru a împiedica promovarea cauzei.

_ Imagini șocante de la petrecerile mormonilor care se strâng ușor, expuse în timp ce scandalul sexual MomTok ia o nouă întorsătură

_ Solul copac al pădurilor vechi promovează o diversitate unică de nevertebrate, care este vulnerabilă la perturbările umane

_ Sacrificiu de mamă! Cazul care a emoționat o țară întreagă. O tânără diagnosticată cu cancer și-a dat viața pentru copilul ei

_ VIDEO Doi ucraineni care au fugit în România să scape de încorporare au fost găsiți în munți, un al treilea a murit

_ GROSS: Brigitte Macron din Franța și soția președintelui german râd în timpul vizitei de stat la Memorialul Holocaustului

_ Lovitură majoră peste arcul lui Biden: peste 100.000 de deputați din Michigan votează „Neangajat”

_ Influencer este criticat pentru că și-a pictat „pistrui” semipermanenți cu henna pe față – oamenii spunând că „își bate joc de oameni cu probleme de pigmentare a pielii”

_ „Ei compară asta cu 9/11. Nu fi luat în viață. Ucide toți ostaticii... și ține telefonul pornit ca să putem auzi focul de armă. Minut după minut, JONATHAN MAYO recreează oroarea atacurilor teroriste de la Mumbai din 2008.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1409, afisate in 24 pagini.