15:31
Comentarii Adauga Comentariu

Frumoasa Patricia, fata de 18 ani din Sălaj care s-a îndrăgostit de satul românesc: a transformat o casă veche într-un veritabil muzeu

Vara trecută, când părinții săi au cumpărat o căsuță bătrânească din vecini, sălăjeanca Patricia Toma nici că avea habar că demersul va da o turnură neașteptată vieții sale.


Are 18 ani, abia ce a absolvit liceul, dar și-a făcut un scop din promovarea valorilor culturale tradiționale din satul său natal, Marin. O cheamă Patricia Toma. De fapt, Patricia Marina Toma, ține să-mi atragă atenția tânăra mândră nevoie mare de faptul că părinții săi au avut inspirația de a-i pune un nume derivat din cel al satului atât de drag sufletului său.

Ne-am întâlnit în Marin, într-o zi de sărbătoare. Patricia m-a întâmpinat îmbrăcată în costum popular specific zonei, alegând să poarte, pentru prima dată, spăcelul purtat în ziua nunții de către străbunica ei. Pentru că, spune tânăra, "costumele populare ne aduc aminte de cine suntem și de unde ne tragem".
Când vorbește despre locurile în care s-a născut și a copilărit, Patricia are o sclipire în priviri ce trădează dragostea pe care o poartă satului și oamenilor de aici. "Marin este satul în care m-am născut și am copilarit. Îmi sunt tare dragi locurile și oamenii de aici", spune Patricia.


Continuați să citiți...

(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ciolacu: Senatorii PSD vor hotărî cine va fi candidatul partidului la șefia Senatului

China/coronavirus: Transportul public, zborurile și trenurile suspendate în Wuhan începând de joi la 02:00 GMT

Un fost psiholog al CIA justifică tortura aplicată acuzaților în dosarul 11 septembrie

OMS decide joi dacă va declara stare de urgență globală pentru sănătate în urma virusului din China

Ciolacu se declară dezamăgit că Tăriceanu și Băsescu nu iau atitudine față de modificarea legislației electorale

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Loredana Chivu, dans lasciv de Revelion, cu sânii pe afară VIDEO

SUA și Irakul ar trebuie să continue lupta împotriva Statului Islamic, afirmă președintele irakian

Donald Trump dezvăluie că organizația #rezist, care protestează sub această etichetă și în SUA, și în România, și în Europa, e de fapt o organizație făcută să OBSTRUCȚIONEZE puterea legitim aleasă și spune că rețeaua progresistă se află în spatele ei

Somonul modificat genetic ar putea ajunge în farfurii cât de curând, Somonul Frankenstein a fost declarat "nutritiv" și "sigur pentru consumul uman". Produsul nu trebuie să poarte eticheta specială de "modificat genetic" fiind "exact ca un somon natural"

INSULA IUBIRII 2017. Dee Dee, din nou la INSULA IUBIRII. Câţi bani cere pentru a fi ISPITĂ

Se întâmplă şi în România. Dr. Lucian Dorobanţu, avangardă în chirurgia cardiovasculară din România

Radu Gyr - Vin colindatorii "Am murit degeaba, ce-aţi făcut din ţară, Tot în frig şi-n foame, tot cu mâini întinse, Pe la porţi străine ce ne stau închise" - VIDEO

Ea este cerşetoarea cu voce de aur care a cucerit România. Te trec FIORII când o auzi VIDEO

Țările de la Vișegrad DEMASCĂ implicarea Rețelei Progresiste MERKEL-SOROS în protestele de la București. Iohannis, USR-ul, ONG-urile lui SOROS, Multinaționalele germano-austriece sunt indicate clar ca fiind agitatorii Marelui Miting

UMBRA LUI SOROS ÎN PSD. Bădălău - președintele executiv al PSD s-a dat cu Rețeaua Progresistă. Într-o Scrisoare Deschisă Bădălău cere "regionalizarea" şi "o foarte intensă colaborare a PSD-ului cu partidele PROGRESISTE din Europa Centrală şi de Est"

Președintele Donald Trump despre manifestațiile rețelei progresiste: “Am văzut manifestațiile, dar am impresia că tocmai am avut alegeri! De ce acești oameni nu au mers la vot ? "

Victor Ponta huiduit in Gara de Nord (VIDEO la min 6) : „Huuo, Huuoo, Mincinosule. Să vă fie rușine. Nu are lumea ce mânca. Comuniștilor. Pe Vadim Tudor il votam maine"

">

Surpriză uriaşă, cine este dorit CASTIGATOR EXATLON ROMANIA 2018. S-a votat!

La mare, la soare, FETIŢELE SUNT GOALE: Plajele din Mamaia s-au umplut de FEMEI frumoase VIDEO

Regele Mihai, imagini rare alături de Regina Ana. VIDEO

Raluca Podea, goală în aşternuturi. Fotografie de infarct

ȘTIRILE OREI 09.00 | 11 septembrie 2019

Cum arăta Dorian Popa la 15 ani. Diferența e uriașă

Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva. Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului

Flavia Mihăşan, implicată într-un SCANDAL IMENS. Cui i s-a pus pata pe VEDETA TV

MURIM CA NAȚIE ȘI NIMENI NU IA NICI O MĂSURĂ. Declinul demografic s-a accentuat în februarie, ca urmare a scăderii natalității

Cercetătorii au aflat cum trebuie mângâiată pisica

Bancul Zilei

Pentru doamnele mature şi singure: 4 motive să faci sex de la prima întâlnire

WIKILEAKS. Un Documentul al Fundației SOROS prezintă LISTA de Europarlamentari Români care sunt numiți „Aliați de Nădejde" ai fundației lui SOROS „Open Society Foundations": Corina Crețu, Macovei, Renate Weber, Cristian Preda, Alina Vălean, Norica Nicolai.

Ministrul Maghiar de Externe Szijjarto : "ONG-uri finanțate de George Soros încearcă să dărâme guvernul de la Budapesta!" Numai la Budapesta?

Organizațiile Mondiale lovite de un CyberAttack planetar. Hackerii iau ostatice computerele criptând conținutul hard-diskurilor cu o cheie proprie. Dacă nu plătești suma cerută folosind BitCoin șterg la ora anunțată toate datele de pe computer

DĂRMĂNEȘTI - JUDEȚUL BACĂU. Sute de oameni au protestat la Primărie : Romii au devenit tot mai agresivi, fură, dau foc, atacă oameni

Sunt Organizatorii din umbră ai Euromaidanului Ucrainian aceeași cu Cei Din Piața Victoriei? Spectacolul cu telefoane şi lasere din Piață Victoriei IDENTIC cu spectacolul de la Euromaidanul din KIEV.

Noul tip de virus din China: Autoritățile anunță că bilanțul morților a crescut

Altercație între paza lui Macron și poliția israeliană. Președintele francez, acces de furie: Nu-mi place ce-ai făcut în fața mea. VIDEO

Descoperire neașteptată: Albinele care supraviețuiesc cu canabis

Cine sunt parlamentarii "criminali" care au initiat modificarile legislative impotriva oilor, a ciobanilor si a cainilor. Dar si toti cei care au votat "modificarile lor" sunt la fel de vinovati.

Ce înseamnă dacă te uiţi la ceas la 10.00 pe 10.10?

AVAAZ - Eroul Click-Activist sau Lupul lui SOROS imbracat in haine de oaie? - Avaaz: clicktivist heroes or Soros wolf in woolly disguise? (engleza)

Imaginile dezastrului din Taiwan. Un hotel stă să se prăbuşească după cutremur VIDEO

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Orban: Să i se impute celui care l-a numit pe Eugen Davidoiu creșterea pierderilor companiei Tarom

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Filmaţi de camera ascunsă în timp ce făceau sex. 14 milioane de oameni s-au uitat la ei VIDEO

Liban: Confruntări violente între armată și susținători ai grupărilor șiite Hezbollah și Amal

Fotbal: Liverpool a câștigat Cupa Mondială a Cluburilor, după 1-0 cu Flamengo

Analiză CNN: Boris Johnson a câștigat alegerile, însă ar putea avea probleme în menținerea Marii Britanii unite: "O bombă constituțională cu ceas"

Scrisoarea unui irlandez către un comisar european: "România este țara ultimei civilizații rurale autentice a Europei. Aici are loc un cataclism. Cel mai recent vizitator este Uniunea Europeană. Cel imediat înainte era Uniunea Sovietică"

Italia a decis că nu va semna luna viitoare acordul ONU privind migrația. România lui Dragnea și Iohannis îl aprobă cu două mâini: liber la relocări neconstituționale de migranți pe teritoriul României

Celula este un SUPERCOMPUTER. Cum are loc Transcripția ADN-ului în ARN-mesager şi mai apoi Translația ARN-ului-mesager în proteine. Care sunt asemănările cu un Program de Calculator?

Muzicieni români, reveniți în țară după un turneu în Wuhan, orașul în care a izbucnit epidemia de coronavirus. Ce se știe până acum

Creierele Muncitorilor Controlate în Timp ce Muncesc....O firmă ce produce în China scanează undele cerebrale ale angajaților pentru a crește profiturile și eficiența

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Securitatea a avut o „sursă primară” la Întâlnirea de la Malta, dintre Bush și Gorbaciov. NOTA ULTRA-SECRETA: "Gorbachiov si Bush au hotărât înlăturarea regimului socialist din România”

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ierusalim. Îngrijorare pentru discursul de mâine al președintelui Putin

Slovacia: O progresistă legată de Soros, care susține căsătoriile homosexuale și adopțiile de copii de către homosexuali, câștigă alegerile prezidențiale folosind "lupta împotriva corupției" ca armă electorală

Amenda primită de firma care a făcut dezinsecția la Liceul German din Arad. 59 de copii au ajuns la spital în urma deratizării


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 105, afisate in 2 pagini.



ieri 06:49 CITATUL ZILEI