14:00
Comentarii Adauga Comentariu

_ 'Festival' de droguri în Mamaia: Polițiștii, uimiți unde au putut ascunde stupefiantele și ce mesaje își dădeau prin emoji

'Festival' de droguri în Mamaia: Polițiștii, uimiți unde au putut ascunde stupefiantele și ce mesaje își dădeau prin emoji

Polițiștii au fost uimiți de îndemânarea  consumatorilor și stupefiantelor, când au văzut unde și-au ascuns drogurile: unii le aveau în păr, alții chiar în gură. Majoritatea celor prinși cu droguri la ei au vârste sub 23 de ani și participau la festivalul de muzică electronică din Mamaia, eveniment care se desfășoară până duminică.

„Drogurile au fost ascunse în păr, dacă persoana respectivă avea părul mai mare, au fost situații în care au fost introduse în gură. Se accesează platforme de comunicare ale festivalelor și de acolo, sub o formă sau alta, folosind anumite emoji, ei încearcă să tragă și să extragă, de fapt, de acolo, posibilii consumatori", a declarat Cătălin Țone, expert antidrog, citat de stirileprotv.ro.

Pe lângă acest aspect, sute de tineri au ajuns la spitalul din Constanța prezentând simptome asociate consumului de stupefiante și alcool. Cu toate măsurile luate, unii reușesc să introducă droguri la festival și să le consume în interior.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Oscar Pistorius este înfățișat pentru prima dată ca un om liber: vezi pozele exclusive de la Mail cu ucigașul eliberat condiționat după ce a acumulat kilogramele în închisoare și a trebuit să-și facă noi proteze.

_ Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz

_ Peste 214.000 vehicule confiscate de forțele de poliție anul trecut - iată ce se întâmplă cu vehiculele în continuare

_ Serviciile germane de informații avertizează: 'Rusia ar putea lansa un atac asupra NATO începând cu 2026'

_ Care români pot ieşi la pensie la 60 de ani. Ministrul Muncii: Fără nicio penalitate. Este o noutate în lege

_ Noua Zeelandă numește Williamson, Ravindra pentru testele Proteas

_ RUPTĂ: Republicanii din Senat blochează proiectul de lege compromis pentru securitatea frontierei � Iată cei 4 senatori GOP care au votat cu democrații

_ RUPTĂ: Raportul consilierului special arată că Joe Biden nu-și amintea c�nd a fost vicepreședinte �C�nd am �ncetat să mai fiu vicepreședinte?�... Nu și-a putut aminti c�nd a murit fiul său, Beau

_ Israelul va deschide un nou punct de trecere a frontierei în nordul Gaza pentru ajutorul iordanian

_ The Gateway Pundit Reporter și Fearless America First Fighter Cara Castronuova au nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a participa la votul pentru Senatul SUA la primarul NY GOP � CONTACTAȚI AICI PREȘEDINTELE REPUBLICANEI NEW YORK

_ Re�mprospătați-vă salteaua cu uimitorul Topper de la MyPillow (reducere de 40% plus garanție de returnare a banilor)

_ Accident în Giurgiu: Trei persoane rănite într-un incident

_ De ce sunt emise avertismente înainte de eclipsa totală de soare de luna viitoare

_ Braşov: Accident între două maşini; alte trei parcate au fost avariate

_ Fenomen neașteptat în natură: specia de furnici care a forțaț leii să își schimbe metoda de hrănire

_ Clinica de Stomatologie SANADOR asigură pacienţilor accesul la servicii personalizate pentru prevenţia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor dentare şi gingivale

_ S&P reconfirms Romania's sovereign rating and stable outlook

_ Ultimă oră – Acesta ar putea să fie salariul unui soldat voluntar român: stagiul militar să poată fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta între 18 şi 35 de an

_ FAA predă îndatoririle Newark de control al traficului aerian către Philadelphia pentru a „aborda problemele de personal”

_ Dr. Phil ajunge la frontiera de sud, îl trântește pe Biden după ce a realizat amploarea adevărată a crizei

_ Satul pe care Ceaușescu a încercat să-l șteargă de pe harta României, ascuns într-o zonă de basme - VIDEO

_ Președintele PE vorbește despre adoptarea monedei euro în România, în conferință cu Iohannis/ Video

_ WTI extinde câștigurile după ce API raportează extrageri de inventar la nivel global

_ Premier League: Chelsea o învinge pe Crystal Palace cu două goluri marcate în prelungiri

_ Franța acuză Rusia de campanie de dezinformare împotriva aliaților Ucrainei

_ Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a început turneul european. Care sunt mizele

_ Sunt îngrijorat că soțul meu cheltuitor și fără pensii mă va condamna la sărăcia de pensionare: răspunde psihoterapeutul cu bani VICKY REYNAL

_ Tatăl radical al lui Fani Willis susține că știa dinainte că COVID-19 a venit în timp ce locuia în Africa de Sud în 2019 (VIDEO)

_ Remiză între FCU Craiova şi Poli Iaşi în primul meci al etapei intermediare din Superliga de fotbal

_ Am avut un copil Ozempic! O femeie infertilă a rămas însărcinată la două săptămâni după ce a luat un medicament similar de slăbit și acum are o fetiță sănătoasă

_ Sondajul dezvăluie câștigătorii și învinșii fluturii din Marea Britanie în urma temperaturilor record

_ Sophie Kinsella, autoarea britanică cu milioane de cărți vândute, are cancer

_ Începând cu 1 mai, se reiau cursele de agrement pe Dunăre cu nava 'Chira Chiralina'

_ Banca Centrală Europeană a raportat prima sa pierdere anuală din 2004: se aşteaptă la noi pierderi pentru următorii câţiva ani

_ 7 fermieri și 1 șofer au murit după o coliziune frontală �n California, spune poliția

_ Corinne Suter ratează restul sezonului după o accidentare la genunchi

_ Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Discuţia preşedintelui României cu cel mai puternic om al lumii: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră

_ Umilință pentru Denver Nuggets: Sacramento Kings a șters pe jos cu campioana din NBA

_ Schema UE de rambursare a depozitului o „soluție falsă” pentru poluarea cu plastic

_ FC Voluntari s-a calificat în semifinala Cupei României după prelungiri şi lovituri de departajare

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ Angajaţii din Registrul Comerţului, protest la Ministerul Justiţiei - Revendicările sindicaliştilor

_ Ineptitudine, amăgire, minciuni și risipă guvernamentală – Eșecurile echipei Biden și trupele americane în Gaza (VIDEO)

_ Robert De Niro, despre fiica lui de câteva luni: 'Sunt un tată de 80 de ani şi e grozav'

_ Mutare majoră pentru Tudor Ciuhodaru, în Parlamentul European: Anunțul Robertei Metsola

_ Băiat, 13 ani, lovește Audi într-un perete în timp ce este arestat după ce l-a luat de acasă

_ Imigrant ilegal din Marea Britanie care a protestat cu un panou care spunea „Migranții nu sunt criminali” pledează vinovat pentru violul unei fete de 15 ani

_ Viitorul monarhiei depinde de „desființarea familiei Sussex”, le-a spus biograful regal Tom Bower lui Sarah Vine și Andrew Pierce în emisiunea lor de pe YouTube The Reaction

_ Adevărul învinge! 8 din 10 alegători republicani din New Hampshire cred că Joe Biden este președinte ilegitim – rezultate similare cu Iowa

_ Evenimentul de la Biblioteca din Maryland anulează schema de încărcare pentru albii mai mult

_ Alegătorii sătui din San Fran se pregătesc să extindă puterea poliției, beneficiarii de protecție împotriva drogurilor

_ Simon Jordan critică decizia lui Nike de a modifica St George's Cross pe noul echipament al Angliei, numind-o „fără sens” - și insistă că FA „de semnalare a virtuții” este „absolut complice la asta”

_ Cercetătorii creează un nou compus chimic pentru a rezolva o problemă veche de 120 de ani

_ Specialiștii ANM au emis prognoza pentru 1 Mai și Paște: vom avea o vreme neașteptat de bună

_ Echipa evaluează practicile de management agricol în noua metodă de contabilizare a protoxidului de azot

_ Scaloni prevede o misiune dificilă pentru Argentina în apărarea titlului la Copa America

_ MAI, mesaj de forță înainte cu o zi de scrutinul prezidențial: 'Este interzis și se sancționează'

_ ÎPS Teodosie lovește din nou - Categoriile de oameni care nu pot fi împărtășiți: Doamne ferește

_ „Ar trebui să nu se fi întâmplat niciodată”: orașul Pittsburgh, acuzat pentru prăbușirea catastrofală a podului din ianuarie 2022

_ Ar putea AI să declanșeze războiul nuclear?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 793, afisate in 14 pagini.