13:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Lobonţ(Rapid), înaintea meciului cu CFR - Totul depinde de noi, e important unde ne canalizăm atenţia şi energia

Lobonţ(Rapid), înaintea meciului cu CFR - Totul depinde de noi, e important unde ne canalizăm atenţia şi energia

"Suntem în faţa altei partide fantastice, pentru că avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă. CFR Cluj a fost întotdeauna o echipă puternică, an de an a avut ca obiectiv câştigarea campionatului şi prezenţa în Europa. Deci sunt puternici. Ştim ce plusuri şi minusuri avem noi, la fel ştim şi despre ei. Totul depinde de noi, e important unde ne canalizăm atenţia şi energia pentru că băieţii au arătat că au resurse nebănuite şi sunt capabili să aibă prestaţii foarte bune. Asta în ciuda rezultatelor. Pentru că dacă ne legăm de partida precedentă cu Craiova atunci putem spune că fotbalul e nedrept. Dar rezultatul final spune altceva", a spus tehnicianul.

"Dacă potenţialul jucătorilor este de nivel 5, atunci trebuie să fie la nivel 5, nu 4. Problema e că intervin mai multe aspecte. Intervine factorul emoţional care influenţează foarte mult. Iar aici trebuie lucrat în următoarea perioadă, pentru că la primul obstacol luăm piciorul de pe acceleraţie, ceea ce nu trebuie să se întâmple", a adăugat Lobonţ.AdChoices

Întrebat ce părere are despre faptul că acţionarul majoritar Dan Şucu s-a întâlnit cu antrenorul Marius Şumudică, Lobonţ a răspuns: "Nu m-a deranjat. Eu la prima conferinţă de presă am spus că nu am nicio presiune. Eu ştiu cine sunt şi ceea ce pot să fac. Aşa că nu am nicio presiune. Vrea să fie clar pentru toată lumea. Bogdan Lobonţ şi stafful său fac maximum în fiecare zi prin maximumul competenţelor pe care le au la dispoziţie. Atunci când dai maximum imaginea nu e afectată niciodată".

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia CFR Cluj, duminică, de la ora 21:30, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-o partidă contând pentru etapa a 8-a a play-off-ului Superligii.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Vorba trupei Paraziții: "Nu mai ești Gipsy măi Portoricanule?" Sorin Grindeanu, președintele interimar PSD, a propus retragerea termenului „progresist” din statutul partidului.

Radu Georgescu anunță că vin zile negre pentru corporatiștii din București, Cluj, Timișoara și Iași: Industria IT din România va face implozie. Toată lumea din SUA vorbește despre asta

Guvernul Nicușor-Bolojan-Grindeanu-Fritz-Kelemen pregătește noul val de scumpiri

SpaceX lansează uriașa rachetă Starship pentru Lună și Marte în al 11-lea zbor de test

România lui Bolovan: Dezastru in sistemul informatic Medical Național. Se zvonește că noul sistem va fi și mai prost decât cel existent

Newsweek: Cum a influențat Miriam Adelson strategia lui Donald Trump față de Israel

AUR, lider detașat în intenția de vot pentru alegerile parlamentare (SONDAJ INSCOP, 6–10 octombrie 2025)

Planul de Pace a lui Donald Trump în Gaza

IT - Ce este OPFS (Origin Private File System)

Georgescu: Am văzut și eu acest comportament trădător și slugarnic al premierului Bolojan în fața lui Orban, este exact cum iobagii se plecau pe vremuri când veneau grofii sa culeagă dijma. Este o umilință fără margini adresată poporului român

România lui Nicușor Bolovan Grindeanu Fritz și Kelemen „Epoca energiei ieftine pentru români s-a încheiat!” ne spun slugile multinaționalelor străine: Sintagma „gazele românilor” este greșită, pentru că acestea aparțin companiilor străine "care investesc"

_ Arborii gravați evidențiază modalitatea de conservare a culturii sami

Rezultatele sondajului Verifield

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

Călin Georgescu are dreptate: România e jefuită: Pierderile din redevențe, exportul profiturilor și taxele mici pentru multinaționale față de standardele UK, aduc României pierderi de 13 miliarde euro pe an.

Stalin e cel care a dat înapoi României Transilvania de Nord

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

Sorosistul Bolohan ne spune că Lovitura de Start data de CCR a foSt "Constituționala"

Ion Cristoiu : "Alegerile din 4 mai sunt nule și neavenite. Pe mine nu mă interesează să merg sa votez candidații pe care mă lasă sistemul să-i votez"

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Hubble vede galaxia pitică LEDA 4216

Din cauză că Regimul interzice dreptul la vot a 5 mil.de români, Fluierul.ro propune un PLEBISCIT NATIONAL cu urne și observatori străini in fiecare piata publică din Țară, pentru fiecare candidat interzis ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL de REGIMUL SOROȘIST

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei!

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Un Crăciun foarte Donald Trump: Ghidul de cadouri MAGA cu pijamale de 175 USD și o paletă de pickleball de 180 USD

_ Buzău: Bărbat mort într-un incendiu care i-a distrus casa

_ Model plin de farmec, 27 de ani, își împușcă soțul, 34 de ani, mort, apoi se sinucide pe balconul unui apartament de pe malul oceanului din Florida

_ Hubble vede galaxia spirală slabă, dar distinctă, UGC 11105

_ Analiza prin satelit arată enormitatea concentrației secrete de transport de petrol care transportă țițeiul iranian către China

Ca și în cazul lui Călin Georgescu, Regimul Soroșist Macron o interzice pe Marine Le Pen. Le Pen găsită vinovată. Le Pen interzisă să candideze.

_ Protest spontan al taximetriștilor. Centrul Capitalei, ocupat

După ce au dat o Lovitură de Stat prin Anularea Alegerilor, Autoritățile îi arestează acum pe oamenii lui Călin Georgescu cel care a câștigat alegerile prezidențiale în primul tur și era favorit in turul doi

_ De ce mass-media din Occident ignoră revolta fermierilor din Europa?

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

_ Este blatul meu de lucru din cuarț un pericol pentru sănătate și cum îl pot îndepărta în siguranță?

_ Maeda salvează egalul Celtic împotriva Clubului Brugge

Octavian Știreanu prezintă acțiunile și metodele prin care s-a dat lovitura de stat prin anularea alegerilor precum și manipulările ordinare făcute de Sistemul Pucist pentru a-și acoperi faptele:"ruși online la tot pasul" și "legionari cu pistoale la brâu"

Ciutacu alias Saul Bruckner 2 in Scânteia 2 sau Cum sa înjuri in stil bolșevic românii doar pentru că votează cu cine vor ei? Tonomatul puterii pe nume Ciutacu care pupă poala Pucistului Ciolacu și a lui Gold Ponta înjură oribil votanții lui Georgescu

_ Trump îl apelează pe Chris Rufo pentru a ajuta la de-Wokify Ivy Leagues care primesc finanțare federală

_ Ne-am mutat pe o barcă de canal... iată de ce am decis să facem pasul - și cum arăta prima noastră zi la bord

Trump l-a dat afară pe Zelenskyi de la Casa Albă după cearta din biroul oval

Ca în Botswana, fiecare Institut de sondare are un candidat preferat. SOCIOPOL-ul lui Palada îl urcă pe Ponta pe locul doi.

_ În momentul în care prietenii prințului Harry din Eton și-au dat seama că Meghan Markle va fi o problemă - în timp ce șopteau că regalul era „nebun” să se întâlnească cu „trezit” spoilsport

_ Studiul oferă noi perspective asupra originii masei protonilor

_ Pliere rapida pentru peptide sintetice si microproteine

_ Britanicii se plâng că vânzările de Vinerea Neagră „nu mai sunt ceea ce erau înainte”, deoarece centrele comerciale par pustii

_ New algorithm solves century-old problem for coral reef scientists

_ BREAKING Fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, a murit

_ Expertul în grădinărit emite avertismente proprietarilor de case cu privire la gazonul înghețat în această iarnă

"Black Rock" Merz câștigătorul alegerilor din Germania lansează public agenda Globaliștilor împotriva Suveraniștilor: Merz: "Germania și Europa trebuie să devină independente față de SUA"

Ana Pauker și Lenin aplauda din mormânt: CTP " Într-o democrație, cel mai puternic lucru nu este votul”...;)

_ Lin Zhu s-a calificat în optimi la Hua Hin (WTA)

Conform Legii: Nici o instituție de stat nu poate anula alegerile din Romania. Aviz celor care au dat o Lovitură de Stat anulând alegerile : Legislația din România nu permite nimănui anularea completă a alegerilor, ci doar invalidări parțiale.

_ Alize Cornet şi-a anunţat retragerea din tenis

_ Dräxlmaier aduce noi investiții în Republica Moldova

_ Cum reacționează insectele la jocurile în realitate virtuală

_ Superliga – play-off: Sepsi – Universitatea Craiova 1-3

_ Amazon riscă o investigație antitrust în UE în 2025

_ Decizie! România nu va participa la Eurovision 2024


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2277, afisate in 38 pagini.