![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Agenţia Mondială Antidoping sancţionează Tunisia![]() Agenţia Mondială Antidoping sancţionează TunisiaTunisia nu ar trebui să mai poată găzdui campionate regionale, continentale sau mondiale, iar steagul tunisian nu va fi autorizat să fie ridicat la Jocurile Olimpice şi Paralimpice, până când ţara nu va fi reintegrată de către AMA. De asemenea, reprezentanţii tunisieni nu vor fi eligibili să facă parte din comitetele sau consiliile de administraţie ale AMA. Într-un comunicat de presă, agenţia precizează că decizia de neconformitate, ''finală" şi "cu efect imediat", împotriva Tunisiei, rezultă din "incapacitatea acesteia de a implementa pe deplin versiunea 2021 a Codului mondial antidoping în cadrul sistemului său juridic". Tunisia a avut la dispoziţie patru luni, începând din noiembrie 2023, pentru a adopta "un anumit număr de modificări ale textelor legislative şi de reglementare" pentru a se conforma codului în cadrul juridic tunisian. Însă, la începutul lunii aprilie, "neconformităţile încă nu a fost rezolvate", iar organizaţia naţională antidoping tunisiană (ANAD) "nu a contestat" acuzaţia AMA. Agenţia globală cu sediul la Montreal subliniază că alte trei organizaţii nu respectă Codul mondial antidoping: Comitetul olimpic naţional din Angola, Agenţia antidoping din Rusia şi Federaţia internaţională de fitness şi culturism.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu