09:28
Comentarii Adauga Comentariu

_ Pași importanți pentru Republica Moldova! Autoritățile de la Chișinău s-au întâlnit cu reprezentanții Comisiei Europene

Pași importanți pentru Republica Moldova! Autoritățile de la Chișinău s-au întâlnit cu reprezentanții Comisiei Europene

Evenimentul a avut drept scop evaluarea progreselor înregistrate până în prezent în implementarea Planului de acțiune. Moderatorul discuțiilor a fost Claus Neukirch, director de Coordonare de Programe al Consiliului Europei.

„Sprijinirea Republicii Moldova în implementarea agendei sale de reforme democratice rămâne o prioritate pentru Consiliul Europei, în special în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Datorită parteneriatului puternic cu UE și al sprijinului venit din partea statelor noastre membre ale Consiliului Europei și cele cu statut de observator , vom continua să susținem Republica Moldova prin intermediul actualului Plan de acțiune 2021-2024, dar și pe viitor", a declarat Claus Neukirch.

Din partea autorităților moldave a fost prezent Vladimir Cuc, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

„Cred că suntem conștienți cu toții de importanța Planului de acțiune pentru instituțiile naționale de orice nivel, proiectele căruia sunt racordate plenar cu obiectivele Republicii Moldova, inclusiv a celor de integrare europeană. Sprijinul oferit țării noastre este cu atât mai valoros în contextul provocărilor pe care le confruntăm, al crizelor regionale și  mondiale, dar și al consecințelor războiului din țara vecină, Ucraina”, a spus Vladimir Cuc.

Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, s-a referit la evoluțiile și realizările recente obținute în procesul de implementare a Planului de acțiune 2021-2024, dar a trasat și prioritățile pentru activitatea Consiliului Europei în Republica Moldova, care vor fi cuprinse în proiectul următorului Plan de acțiune 2025 – 2028.

„Implementarea Planului de acțiune pentru Republica Moldova a consolidat și mai mult dialogul cu partenerii din cadrul Consiliului Europei. Unul dintre cele mai importante rezultate obținute în urma implementării Planului de acțiune este consolidarea politicii penale. De asemenea, am obținut mai multe rezultate necesare pentru consolidarea mecanismelor de integritate. Măsurile care sunt promovate în cadrul tuturor programelor Consiliului Europei, ne ajută să asigurăm o mai bună implementare a tuturor standardelor mecanismelor de monitorizare ale Consiliului Europei privind drepturile fundamentale ale omului și justiția”, a punctat Stela Braniște, secretar adjunct al Ministerului Justiției.

Reprezentanții instituțiilor beneficiare din Republica Moldova au trecut în revistă progresele înregistrate în ultimul an, ca parte a Planului de acțiune, au evidențiat provocările întâmpinate în implementarea recomandărilor și au enumerat pașii care urmează să fie întreprinși în perioada următoare.

Totodată, autoritățile publice prezente la eveniment au subliniat importanța proiectelor de asistență implementate de Consiliul Europei și impactul acestora asupra proceselor de reformare a justiției, luptei împotriva corupției, susținerii educației pentru cetățenie democratică, combaterii traficului de ființe umane, consolidării domeniului constituțional, a studiilor constituționale și electorale, susținerii libertății și pluralismului mass-media,  a democrației locale și descentralizării.

La finalul reuniunii, reprezentanții Consiliului Europei și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene au trecut în revistă acțiunile prioritare pentru anul 2024 în vederea implementării Planului de Acțiune, cum ar fi consolidarea capacităților pentru implementarea noii legislații privind discursul de ură, îmbunătățirea implementării Convenției de la Istanbul și promovarea transparenței proprietății mass-media.

În după-amiaza aceleiași zile s-a întrunit și Comitetul Director privind implementarea proiectelor comune ale Uniunii Europene și Consiliului Europei realizate în cadrul Parteneriatului pentru Buna Guvernare (PBG), pentru a discuta stadiul implementării proiectelor dedicate consolidării justiției, combaterii criminalității economice, promovării egalității și nediscriminării,  promovării accesului femeilor la justiție și combaterii violenței împotriva femeilor. Reprezentanții instituțiilor beneficiare au apreciat rolul important pe care-l are Programul în susținerea agendei de priorități pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în baza standardelor Consiliului Europei. Datorită flexibilității sale, „Parteneriatul pentru buna guvernare” continuă să răspundă nevoilor emergente ale partenerilor naționali.

Planul de acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021 – 2024 este un instrument de programare strategică menit să alinieze în continuare legislația, instituțiile și practicile naționale ale Republicii Moldova la standardele europene în ceea ce privește drepturile omului, statul de drept și democrația. Incluzând 17 domenii de intervenție, cu un buget total de aproximativ 24 de milioane euro, planul de acțiuni este și un instrument de sprijinire a Republicii Moldova în îndeplinirea obligațiilor sale în calitate de stat membru al Consiliului Europei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Oglinzile cu neutroni mai bune pot dezvălui secretele interioare ale materiei

_ Formula 1 continuă la Monza până în 2031: un acord istoric prelungit

_ ÎCCJ a pus punct conflictului între instanţe: Tribunalul Militar Bucureşti intervine în dosarul 'Ferma Dacilor'

_ Met Gala 2024: Momentul ciudat Chris Hemsworth și Elsa Pataky aproape se încrucișează cu fostul ei Adrien Brody - care i-a cumpărat celebru actriței spaniole un castel

Sorosistul Bolohan ne spune că Lovitura de Start data de CCR a foSt "Constituționala"

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Franța a deschis campania feminină a șase Națiuni cu victoria asupra Irlandei

_ Scriitorul american Paul Auster a murit la vârsta de 77 de ani

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Loteria Română: Report cumulat la Noroc de peste 2,26 milioane de euro

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

"Bilderberg" - "Black Rock" - "Merz" sau Cum se pune un Cancelar în Germania? Ca și Angela Merkel, Friedrich Merz a fost chemat să dea raportul la Reuniunea Grupului Bilderberg înainte de a deveni Cancelar

Rezultatele sondajului Verifield

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Tinerii americani închid televizorul

_ FOTO În Europa se construiește o nouă 'Cortină de Fier'. Mai multe țări pregătesc fortificațiile 'Scutului de Est' la granițele cu Belarus și Rusia

_ Cel mai bun medicament pentru Charles? Plimbări lungi la Birkhall, încheierea interdicției de a lua prânzul și o doză zilnică de râs sărbătorit, prin amabilitatea reginei Camilla

_ Avertisment că creșterea obezității infantile declanșată de Covid ar putea costa societatea 8 MILIARDE de lire sterline - unul din cinci copii fiind acum gras până la începutul școlii secundare

_ Calendare franceze de advent: must-have de vacanță pentru adulți

_ Peter Schiff: Suntem în pragul unei catastrofe

_ În nordul Gazei, „oamenii nu mai au nimic de mâncare”

_ Cât de sceptici sunt europenii cu privire la vaccinări?

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Iceland volcano erupts for fourth time since December

_ Davina McCall își dezvăluie ultimele cuvinte înainte de a fi adormită pentru operație de tumoră pe creier, în timp ce împărtășește mai multe detalii despre operația „îngrijorătoare”

_ Poliția confirmă că un veterinar pensionar, în vârstă de 77 de ani, a fost lovit până la moarte în grădina lui de o haită de șapte câini, inclusiv câini de munte bernezi - deoarece o femeie arestată, în vârstă de 75 de ani, este eliberată pe cauțiune

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

_ Rezultatele alegerilor locale 2024: Harta dezvăluie unde partidele au înregistrat câștiguri și pierderi pe fondul luptei pentru putere dintre conservatori și laburişti - deci cine a câștigat în zona DVS.?

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Veste uriașă - Scad ratele pentru sute de mii de români - ROBOR s-a prăbușit

_ Schwalger a fost numit antrenor al Samoei până la Cupa Mondială de Rugby 2027

_ Kelemen Hunor atacă guvernul Ciolacu după retragerea lui Cîrstoiu: E o bâlbâială politică de neiertat

"Black Rock" Merz câștigătorul alegerilor din Germania lansează public agenda Globaliștilor împotriva Suveraniștilor: Merz: "Germania și Europa trebuie să devină independente față de SUA"

_ Cei șapte magnifici sunt într-o bulă? Întrebați-i pe The Fifty Fifty

_ Chris Packham îl marchează pe Jeremy Clarkson drept „bufon” pe fondul afirmațiilor că prezentatorul a cumpărat un Range Rover care consumă benzină „doar pentru a-i ciudă” pe starul Springwatch

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ GASLIGHTING: Gavin Newsom se laudă că California fără lege este „modelul național” pentru rezolvarea lipsei de adăpost

_ Creatorul Narcos dezvoltă un serial MGM+ despre „găști irlandeze înfricoșătoare” din New York-ul anilor 1970

_ Raport Human Rights Watch: armata rusă a executat soldaţii ucraineni care se predau

_ Mai multe cursuri de apă din țară sunt sub incidenţa unui cod galben de inundaţii

_ Mollie Pierce de la The Traitors dezvăluie că câștigătorul URIAȘUL cadoului pe care i-a promis Harry Clark după ce i-a aruncat un pot de 95.000 de lire sterline, într-o trădare supremă

_ Grindeanu: Candidatul nostru nu vrea să câştige alegerile la masa verde

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Previziunile lui Ciolacu: România intră în Schengen rutier până la finalul anului. În 2025 fără vize

_ Urmăriți: Migranți s-au sălbăticit pe străzile din Midtown Manhattan

_ Noua mini-exoplaneta Neptun din apropiere a fost descoperita

_ Pete Buttigieg a primit o verificare brutală a realității după ce a folosit o analogie defectuoasă pentru a-și bate joc de americani pentru că au refuzat să cumpere vehicule electrice (VIDEO)

_ Parcuri eoliene pentru un viitor mai verde! Ministerul Mediului emite acorduri pentru 81 de turbine

_ Momentul în care un bărbat înarmat fuge pe strada aglomerată din Londra și trage focuri de armă în timp ce privitorii îngroziți aleargă să se adăpostească în magazine și în spatele mașinilor parcate

_ Fani Willis a concediat denunțătorul care a avertizat în mod privat despre utilizarea abuzivă a fondurilor federale (AUDIO)

_ Liviu Brătescu (PNL): Infrastructura sanitară, o promisiune îndeplinită

_ Semnalul interstelar legat de extratereștri era de fapt doar un camion

_ Viețile WAG-urilor de F1 au fost dezvăluite: sunt noile albine regine ale lumii sportului. Acum MOLLY CLAYTON le spune secretele - de la bani la viețile lor pline de zgomot... și „triunghiul amoros” care le-a electrizat cercul.

_ Ce spune Angel Tîlvăr despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România

_ Bubuie tensiunile și în Africa: se naște o nouă putere chiar în inima continentului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7182, afisate in 120 pagini.