13:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Eșec colosal pentru justiția română: bărbatul care și-a ucis soția a dat semne că e pericol public încă din 2022 / Ar fi violat-o pe fata sa

Eșec colosal pentru justiția română: bărbatul care și-a ucis soția a dat semne că e pericol public încă din 2022 / Ar fi violat-o pe fata sa

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Olt au informat marţi, că anul trecut, în luna iulie, o minoră în vârstă de 14 ani, din Sprâncenata, a sesizat prin apel la 112 că în 2022 ar fi fost violată şi agresată sexual de tată, cercetările în cauză nefiind finalizate.

"La data de 15 iulie 2023, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o minoră, în vârstă de 14 ani, din comuna Sprâncenata, judeţul Olt, cu privire la faptul că, în cursul anului 2022, în timp ce se afla în Austria, ar fi fost violată şi agresată sexual de către tatăl său, în vârstă de 36 de ani. Având în vedere aspectele sesizate, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea de măsuri legale. De asemenea, după completarea formularului de evaluare a riscului privind violenţa domestică, împotriva bărbatului, poliţiştii au emis şi un ordin de protecţie provizoriu", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Poliţiştii au emis în iulie 2023 un ordin de protecţie provizoriu împotriva tatălui fetei, însă această restricţie nu a fost prelungită prin decizie a instanţei, iar minora beneficiază de o măsură de protecţie în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt.

Mama minorei a murit luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde a fost transportată după ce ar fi fost lovită cu un cuţit, de către soţ, de mai multe ori, pe o stradă din Drăgăneşti-Olt. Bărbatul a fugit şi a fost prins de poliţişti în scurt timp, iar după administrarea probatoriului, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a dispus reţinerea acestuia.

Bărbatul este cercetat pentru infracţiunea de omor calificat şi va fi prezentat marţi instanţei cu propunere de măsură preventivă.

Cu o zi înainte de fi omorâtă, femeia a sunat la 112 pentru a cere ajutorul poliţiştilor în urma unei stări conflictuale cu soţul acesteia, însă nu ar fi dorit instituirea unei măsuri de protecţie împotriva soţului, alegând să plece odată cu poliţiştii la mama ei, în oraşul Drăgăneşti-Olt.

Potrivit reprezentanţilor DGASPC Olt, doi băieţi adolescenţi au rămas în grija bunicilor şi ceilalţi trei copii beneficiază de o măsură de protecţie la instituţie. Fata în vârstă de 15 ani a fost preluată sub măsură de protecţie de mai multe luni, iar doi minori, unul în vârstă de şapte ani şi altul de 10 ani, au fost preluaţi luni seara.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Moderna �nregistrează pierderi de 1,2 miliarde de dolari pe măsură ce cererea pentru COVID Jab se prăbușește, promite investitorilor un vaccin de �generația următoare� pentru a combate noile tulpini

_ MIKE JOHNSON �N PROBLEME: Reprezentantul Thomas Massie anunță că �și va uni forțele cu MTG pentru a-l �nlătura din funcția de vorbitor � Johnson �și poate permite doar să piardă un vot GOP

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Se schimbă tot ceea ce se știa până acum: Ar putea exista viață pe 'Luna' lui Jupiter. NASA a prezentat sonda care ar putea descoperi acest lucru / VIDEO

_ Ilan Şor a declarat că Republica Moldova ar trebui să coopereze cu Uniunea Economică Eurasiatică pentru dezvoltarea economiei

_ Percheziții la Primăria Ploiești - Mai mulți funcționari vor fi duși la audieri (surse)

_ Studentă suspendată după ce protestul anti-Israel s-a pl�ns că se confruntă cu consecințe pentru acțiunile ei

_ Filmul „Sleeping Dogs”, cu Russell Crowe, bazat pe o carte a unui autor român, are premiera în SUA

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ O pierdere pentru lumea modei: Iris Apfel s-a stins la vârsta de 102 ani

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul anunță că și-a triplat producția de arme

_ Atenţionare de călătorie: Cod roşu de valuri mari şi vânt în Portugalia

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ URMĂȚI: Un deputat din Georgia înregistrează un videoclip cu străini ilegali ascunși într-o cameră ascunsă, sub protecție militară, pe aeroportul din Atlanta

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Înțelegerea acidului iasmonic: un comutator care activează autofagia în petalele de Arabidopsis

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ „Voi, americanii, sunteți fascinați de putere”

_ CHIAR ÎN: Rep. Tim Burchett trimite o scrisoare Comitetului de Supraveghere al Camerei, solicitând investigarea scrisorilor democraților către companii private prin care le cere să cenzureze mass-media conservatoare și One America News Network

_ Algeria's 'foggara' irrigation system: How farmers keep oases green

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Moment dramatic, stăpânul supărat de animal de companie îi ordonă lui Rotweiller să-și atace vecinul în vârstă de alăturat doar pentru a ajunge să-l muște pe pensionar EȘASA - când câinele refuză

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Forţele americane şi britanice efectuează noi lovituri împotriva Houthis în Yemen

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ În partea a treia a noului roman de neratat al autorului One Day David Nicholls, capul lui Marnie este întors de un străin enigmatic. Conrad era cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut vreodată - dar nu știa el...

_ Secretarul de Externe David Cameron spune că este „profund îngrijorat” de planurile Israelului de a invada Rafah

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

_ Doi adulți au fost identificați și acuzați �n cadrul unei �mpușcături la parada din Kansas City � Autoritățile refuză să numească tinerii �narmați aflați �n prezent �n custodie

_ Un virus extrem de contagios, care provoacă vărsături, se răspândește masiv în Marea Britanie

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Soțul gelos și fost consilier conservator care s-a pozat în om de afaceri de succes cu plăcuța „7ORY” și-a urmărit fosta soție în campanie de teroare

_ SUA se pregătesc să abandoneze bazele din estul Siriei și să se �ntoarcă �n China

_ Rujeola face ravagii în România. Număr record de cazuri, iar un bărbat a murit recent după ce a luat boala de la fiul său

_ Pe măsură ce schimbările climatice și poluarea pun în pericol recifele de corali, oamenii de știință îngheață coralii pentru a repopula viitoarele oceane

_ Sports Illustrated Model Rocks poșeta �MAGA� la evenimentul Maxim�s Super Bowl LVIII

_ William nu știa dacă era posibil să iubești o singură fată... dar apoi Kate a lovit orașul într-o rochie sexy și a revenit în fugă. Aclamatul autor regal PENNY JUNOR despre povestea adevărată din spatele ACEI despărțiri

_ Ar trebui să fie forțați proprietarii de câini să curețe urina animalului de companie? Un angajat al NHS susține că o femeie „agresivă” a personalului de poliție i-a ordonat să „curățeze” mizeria lui Saluki

_ Stoltenberg de la NATO se așteaptă ca SUA să rămână „aliat angajat”, chiar dacă Trump se întoarce

_ Cutremur, duminică dimineață, în România. INFP anunță activitate seismică intensă în țară

_ Atacul cu rechinul din Tobago: Vecinii descriu atacul „oribil și traumatizant” al unui rechin taur asupra tatălui britanic de doi copii, în vârstă de 64 de ani, în timp ce acesta înota în mare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2662, afisate in 45 pagini.