23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Mihail Manoilescu - Prefață - Forțele Naționale Productive - Teoria Protecționismului și a schimbului internațional

Jeronimo Moscardo, fost Ambasador al Braziliei la București:

"In privința economică, se credea că suntem condamnați să rămânem o țară agrară, ca și România la un moment dat.

Dar a dat Dumnezeu sa existe un mare român, fost ministru de externe al țării dvs. și un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu (1891-1950).

Dupa traducerea, in 1932, a lucrării sale geniale, destinată corporatismului integral si pur ("Noua teorie a protecționismului și schimbului internațional"), aceasta a fost până în ziua de azi inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei.

L-am avut pe președintele Vargas, care a condus Brazilia timp de 15 ani, exact în perioada lui Manoilescu - marele său mentor.

A urmat, apoi, președintele Kubitschek, constructorul orașului Brasilia, al cărui principal ministru, Furtado, a fost, de asemenea, un mare discipol al economistului român.

În fine, chiar și președintele actual al Braziliei, F.H. Cardoso (n.red. Președinte al Braziliei între 1 Ianuarie 1995 – 1 Ianuarie 2003, cel care l-a numit ambasador la București pe Moscardo), este, într-o oarecare măsura, unul dintre discipolii marelui român. Nu sunt, oare, acestea suficiente motive de iubire a brazilienilor față de romani?"

Nota Redacției

Prezentăm Prefața și Primul Capitol (într-un articol viitor) din lucrarea lui Mihail Manoilescu "Forțele Naționale Productive - Teoria Protecționismului și a schimbului internațional" pentru a arăta că lucrarea lui Manoilescu este o lucrare economică serioasă care nu are nimic "fascist și musolinian" în ea.

De altfel lucrarea economică a lui Manoilescu a fost republicată de către regimul comunism al lui Nicolae Ceaușescu în 1986 la "Editura Științifică și Enciclopedică".

Reamintim, că pe vremea lui Ceaușescu nu a fost publicată nici o carte fascistă, legionară sau hitleristă - fascismul, hitlerismul și legionarismul fiind ideologii profund criticate ca și astăzi. Dacă cartea lui Manoilescu ar fi fost fascistă cu siguranță că nu ar fi fost publicată în perioada Ceaușescu.

Putem fi sau nu de acord cu concluziile științifice și economice ale lui Manoilescu dar de aici până a ajunge să calificăm ideile sale economice "ca fasciste și musoliniene" și prin urmare ca pe ceva "care ar trebui interzis", e cale lungă.

În plus, aşa cum relevă numeroşi economişti, problematica economică din cartea lui Manoilescu este abordată din perspectivă strict economică, fără luarea în considerare a factorilor sociali, psihologici, politici şi filosofici

Mai mult, Philippe C. Schmitter, după ampla analiză a corporatismului din lucrările lui Manoilescu, desprinde concluzia că acesta, aşa cum este descris de savantul român, nu este sinonim cu conceptul de ,,fascism”.

Manoilescu este considerat ,,cel mai original şi stimulativ teoretician corporatist.”


Despre Philippe C. Schmitter:

In 2009, Schmitter won the Johan Skytte Prize in Political Science for his "path-breaking work on the role of corporatism in modern democracies, and for his stimulating and innovative analysis of democratization".

He also received the ECPR Lifetime Achievement Award by the European Consortium for Political Research in 2007, the EUSA Award for Lifetime Achievement in European Studies by the European Union Studies Association in 2009, and the Mattei Dogan Prize awarded by the International Political Science Association (IPSA) to a scholar of high international reputation in recognition of their contribution to political science in 2009.

sursa: Wikipedia - Philippe C. Schmitter

sursa 2: European University Institute - Philippe C. Schmitter - Emeritus Professor


Înainte de Prefață, prezentăm un scurt rezumat al gândirii economice a lui Manoilescu



Un scurt Rezumat al Gândirii Economice a lui Mihail Manoilescu

Obiectul de studiu al ştiinţei economice, considera Manoilescu în spiritul doctrinei protecţioniste clasice, îl forma economia naţională, care era privită atât ca o sumă a forţelor de producţie, cât şi ca un conglomerat de agenţi economici individuali.

Dintre forţele naţionale de producţie, locul principal îi revenea muncii, în raport cu care capitalul şi celelalte forţe de producţie aveau o importanţă secundară.

Ştiinţa economică era chemată să cerceteze atât fenomene şi procese de regularitate şi repetiţie, care determinau ori influenţau activitatea economică pe termen lung şi în proporţii de masă, cât şi fenomene şi fapte individuale, izolate.

Faptele de repetiţie se pretau la abstractizări şi generalizări, în timp ce faptele individuale erau explicate prin metode empirice.

Gânditorii economici români aveau datoria să studieze trăsăturile şi direcţiile de dezvoltare ale economiei româneşti, evitând, pe cât posibil, să împrumute teorii şi modele din gândirea economică universală, care nu-şi găseau aplicare.

În ce-l privea, Manoilescu considera că datoria sa ca om de ştiinţă era ca, pornind de la datele realităţii, să formuleze reflecţii teoretice şi recomandări practice privind accelerarea dezvoltării economice a ţării noastre.

Propunându-şi să elaboreze o teorie generală a protecţionismului, care să depăşească neajunsurile semnalate, Manoilescu a utilizat un instrumentar metodologic şi conceptual propriu.

Premisele metodologice ale demersului său ştiinţific sunt următoarele:

• problematica era abordată din perspectiva strict economică, fără luarea în considerare a factorilor sociali, psihologici, politici şi filosofici;

• comerţul intern (desfăşurat înăuntrul statului naţional, privit ca o entitate economică) era rupt de comerţul internaţional, desfăşurat între entităţi economice diferite;

• preţurile mondiale erau considerate, în mod convenţional, drept mărimi fixe, corespunzând unei situaţii de echilibru permanent între volumul cererii şi cel al ofertei. Principalele concepte introduse sau, după caz, redefinite de Manoilescu sunt: beneficiul naţional, producţia netă şi productivitatea muncii.

.

Pe baza datelor statistice internaţionale privind evoluţia productivităţii muncii, M.Manoilescu a desprins următoarele constatări şi concluzii:

a) în interiorul fiecărei ţări se manifestau diferenţe apreciabile ale productivităţii muncii, atât între întreprinderi, cât şi între ramurile economice. Decalajele cele mai mari se înregistrau între productivitatea muncii din industrie şi cea din agricultură. Raportul dintre productivitatea muncii din industrie şi cea din agricultură reprezenta o mărime relativ constantă, denumită ulterior constanta Manoilescu;

b) în ţările agricole sau, în general, mai puţin dezvoltate economic, majoritatea populaţiei lucra cu o productivitate a muncii scăzută, în timp ce în ţările industrializate, majoritatea populaţiei lucra cu o productivitate a muncii ridicată;

c) în comerţul internaţional, produsul muncii unui lucrător industrial se schimba cu produsul muncii mai multor lucrători agricoli. În general, pentru a realiza valori de schimb echivalente, ţările agricole erau nevoite să utilizeze un volum de muncă considerabil mai mare comparativ cu ţările industriale. Această concluzie a fost acceptată de economiştii radicali R.Prebisch, C.Furtado şi alţii, şi contestată de economiştii de orientare liberală şi keynesiană P.A.Samuelson (care o califica drept „ilogică”), M.Blaug şi alţii.

Pe baza constatărilor şi a concluziilor arătate, Manoilescu a susţinut că ţările industrializate, dispunând de o productivitate mai mare a muncii naţionale, exploatau în comerţul internaţional ţările agricole, dispunând de o productivitate mai redusă a muncii naţionale.

Pentru ţările agricole, participarea la comerţul internaţional, departe de a prezenta avantaje, determina pierderi de venit naţional. Teza lui Manoilescu se înscria în cadrul teoriilor centrate, pe relaţiile economiei inegale, de exploatare, dintre capital şi muncă la nivel atât micro- cât şi macro- şi mondoeconomic.

Chiar dacă ea fusese formulată anterior de diverşi alţi autori din gândirea economică universală, între care F. List şi K. Marx, economistul român are meritul de a fi adus noi argumente în susţinerea acestei teze.

Pentru remedierea acestei situaţii, ţările agricole şi, în general, mai puţin dezvoltate, aveau atât datoria, cât şi posibilitatea să îşi dezvolte forţele naţionale de producţie, în principal, pe calea industrializării.

Procurarea bunurilor economice, afirma Manoilescu, de către ţara agricolă era posibilă pe două căi:

• calea indirectă (sau comercială), care consta în importul unor produse cu o productivitate a muncii inferioară mediei naţionale;

• calea directă (sau industrială), care consta în producerea în interiorul ţării a unor mărfuri cu o productivitate a muncii superioară mediei naţionale. Pentru a determina dacă o marfă trebuia importată sau produsă în ţară, era necesar să se compare productivitatea muncii aferente respectivei mărfi cu productivitatea medie naţională.

.

Teoria protecţionistă a lui Manoilescu era menită să reprezinte o componentă esenţială a doctrinei economice corporatiste şi prin aceasta, suportul teoretic al politicii economice a statelor corporatiste. Cu toate acestea, din diferite motive, teoria sa nu a fost aplicată în nici unul din statele corporatiste europene.

În România, ideile economice ale lui Manoilescu au fost respinse de principalele curente de gândire, ca şi de forţele politice din timpul vieţii sale, nefiind puse în aplicare. După al doilea război mondial, desprinsă din contextul social-politic corporatist, teoria protecţionistă formulată de Manoilescu avea să exercite o influenţă durabilă asupra gândirii economice de orientare radicală.

Economistul român este considerat în numeroase lucrări de specialitate, apărute în întreaga lume, drept cel mai însemnat precursor al curentului economic radical latino-american.

sursa: management.ase.ro




(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Italia anunță că 96% dintre persoanele decedate de coronavirus aveau și alte boli

Fără autonomie, Hong Kong-ul riscă să-și piardă rolul financiar internațional (Casa Albă)

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

FT: Compania SpaceX, pe punctul de a trimite astronauți pe orbită

Incident la slujba de Paște organizată al Constanța. Un bărbat a fost ridicat de polițiști

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Călin Popescu Tăriceanu: "Mă asteptam de la Iohannis să nu fie un alter ego al lui Băsescu. Încearcă să fie un președinte-jucător și nu-l prinde"

Pakistan: Anchetatorii caută una din cutiile negre ale avionului prăbușit vineri

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

CTP-ul, omul care-l pupa-n fund pe Iliescu și FSN-ul în timpul crimelor de la MINERIADE revine cu alte lingușeli scabroase la fundul lui Kovesi. CTP, între DELIR și PUPATUL ÎN FUND. „Kovesi, Nefertiti a României. DNA, singurul lucru viu și adevărat...”

Catrinel Dănăiață, regizoare: "Vreau să mă uit alături de spectator la film și să-mi pun întrebări așa cum își pune și el"

ISTORICUL SIGLEI GOOGLE: Motorul de căutare şi-a schimbat designul

Actrița Dana Dogaru vorbește despre cele trei căsnicii ale sale. Primul soț a murit de cancer la doar 39 de ani

ÎPS Pimen a murit. Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viață la vârsta de 91 de ani răpus de COVID-19.

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Nepotul cu bâzdâc, în vârstă de 9 ani, și-a ucis bunica pentru că nu l-a lăsat la calculator

Suferi de sindromul canalului carpian sau sciatica? Electromiografia poate ajuta la diagnosticare. Patricia Toboc, medic specialist neurolog, discuta online cu cititorii despre electromiografie, miercuri, ora 11:00

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Ion Cristoiu: "Vasile Astărăstoae a avut dreptate! A avertizat că virusul e un pericol real, dar nu într-atât încât să justifice o psihoză"

Natalia Mateuţ, mai SEXY ca niciodată FOTO

Vaccinurile împing agenți patogeni să evolueze și să devină din ce în ce mai periculoși

Sex cu eleve de 14 ani și obligarea lor la prostituție. Ce au pățit "amanții" de 60 de ani care au racolat minore pentru sex

Fetiță de 10 ani, violată de tată, în timp ce mama era în străinătate

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 mai

Filmul despre Vaccin pe care Robert de Niro nu ne va mai lăsa să-l mai vedem. Inițial De Niro a cerut ca Vaxxed să fie proiectat la Festivalul său de Film: “Vreau să fie o discuție. Am un copil cu autism şi credem că acesta e un fapt dramatic."

Lavinia Petrea este însărcinată cu o fetiţă. Vezi ce nume a ales pentru copilul ei

Coronavirus: Rusia înregistrează un record de decese, dar și de persoane vindecate în ultimele 24 de ore

Site-ul "astia.ro", înregistrat de comunitatea diaspora.ro după afirmația Vioricăi Dăncilă despre românii din străinătate

CANNES 2015: Mădălina Ghenea face furori. Apare GOALĂ pe posterul celui mai nou film FOTO

Cum sunt îndoctrinați tinerii cu Propagandă Progresistă și cu înjurături anti-PSD presărate printre Glume și Chestii "Cool". Exemplul grupului și a paginii de pe Facebook "Junimea"

De la VIDEOCHAT la VLOGGING. Povestea tulburătoare a Iriniei Deaconescu VIDEO

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

O parte dintre cei 36 de muncitori srilankezi au primit oferte de muncă. Ministru: Nu își doresc să se repatrieze

ONG-urile finanțate de SOROS instruiesc tinerii pentru viitoare acțiuni de tip #rezist.Tabăra de activism CRIM organizată de ONG-ul finanțat de SOROS "Miliția Spirituală": "prilej pentru a învăța despre drepturile omului și jurnalismul cetățenesc"

SEX TAPE cu Beyonce de România, mama copilului lui Nicolae Guţă FOTO

Trei luni de la primul caz de coronavirus din România. Alexandru Rafila: Aștept cu nerăbdare cifrele de marți

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Patimile elevei din Hunedoara care s-a visat star porno: dezvirginată cu un vibrator şi şantajată pentru sex de un cuplu pervers

Ministerul Sănătății: Măsurarea temperaturii, obligatorie la intrarea în instituții publice sau firme

Floyd Mayweather nu se teme de coronavirus. A petrecut într-un club din Arizona! Fără mască! Fără distanțare socială

Maramureș: Un băiețel de doi ani a decedat în spital, în urma unui accident din neatenție

COMENTARIU Marius Oprea: "Testarea voluntară", ca "munca patriotică"

Titus Steel şi Jasmine Rouge, cum ARATĂ şi ce fac acum FOTO

Medicii din Craiova fac teste care îți arată dacă te-ai imunizat la COVID-19

JäGERCHOR. Prima măsură de RELAXARE: "Să vină nemții și austriecii să ne ucidă animalele". GuWernerul și LODOVIC LIBER la Vânătoare după 15 mai. Cadru Universitar Veterinar de la Cluj: "majoritatea vânătorilor sunt austrieci și germani. Mai vin și cehi"

CCR: Iohannis și-a depășit atribuțiile prin decretul stării de urgență legiferând abuziv pe drepturi constituționale. Securistoizii de la Guvern și de la ANCOM trebuie să deschidă rapid site-urile închise ilegal altfel intră în Sfera Penală.

JOS CIOLOS SI ALTE PAPUSI FMI SI UE. CEREM PIETEI SA NU ACCEPTE TEHNOCRATII FMI-ULUI SI AI BRUXELLES-ULUI CARE VOR VINDE SI CE A MAI RAMAS DIN TARA. Iohannis se preface ca negociaza dar il va pune oricum premier pe CIOLOS omul Bruxelles-ului și al FMI-ului

Bucuresti Kaufland. Măsurare temperatură, MANIPULARE cu imaginile de la Kaufland. ”Doru și Sorina au refuzat să fie cobaii pândarilor de supermarket”

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Birkenfeld sau Birkenau? După românul MORT la SPARANGHEL, un alt ROMÂN a MURIT la muncă în GERMANIA, de data aceasta în ABATOR. Sparanghela Merkel și Guwernerul Klaus îi au pe conșțiință pe acești morți....lipsiți de cea mai elementară protecție sanitară


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 50, afisate in 1 pagina.

ieri 06:01 CITATUL ZILEI