Hidroelectrica-Roșia Montană, similitudini extrem de suspecte

În 1996, printr-o lege cu dedicație, pornind de la premisa că producătorii de energie electrică nu mai pot vinde direct beneficiarilor ci, vezi-Doamne, prin intermediul unui „coș” administrat de societăți intermediare, guvernul de atunci a început practic să transfere mari sume de bani în beneficiul respectivilor intermediari. Numai Energy Holding, cel mai relevant dintre acești intermediari, a câștigat într-un singur an aproape un miliard de euro, bani care la acea dată reprezentau un procent mai mare decât 1% din PIB-ul României.

A fost dată în judecată și i s-au cerut despăgubiri de câteva sute de milioane de dolari, care, dacă ar fi fost plătite, ar fi însemnat practic falimentarea și apoi preluarea ostilă a celui mai important producător de energie din România. A urmat un proces greu, extrem de complicat, pe care în ultimul moment a reușit să-l câștige România, invocând, pe bună dreptate, forța majoră.

Pentru acest proces a fost ales drept expert unul dintre marii noștri specialiști în hidroelectrică, profesorul Petre Roman, care anterior fusese și premier al României. Acesta a reușit să demonstreze că la originea neîndeplinirii obligațiilor de către Hidroelectrica a fost perioada de secetă neobișnuită, deci forța majoră, și astfel procesul a fost în cele din urmă câștigat de Guvernul României, care și-a putut salva acest important asset energetic.

Pe parcursul desfășurării acestui litigiu, experții au putut însă observa că marii traderi de energie și în special Energy Holding făcuseră anterior o serie întreagă de preparative, pregătind practic terenul în vederea declanșării la momentul potrivit a unei acțiuni juridice împotriva statului român, din care să obțină uriașe câștiguri, sub forma reparării unor false prejudicii. Situația în cazul Roșia Montană nu este mult diferită.

Cercetarea documentelor care în final au condus la procesul de răsunet împotriva statului român pe cale de a se încheia acum, ar putea să demonstreze existența unei operațiuni de tip criminal, o operațiune deliberată tocmai în sensul sifonării la momentul potrivit a unor sume consistente de bani de ordinul miliardelor de dolari.

Proiectul Roșia Montană, din multe puncte de vedere, așa cum era el gândit și prezentat de Gold Corporation, era pur și simplu văzduhist. Imposibil de realizat. Pentru a se face exploatarea și pentru a se ajunge la un profit, ar fi fost necesare cheltuieli uriașe. Legate de o adevărate modificare geografică prin raderea unui munte, de strămutarea unor localități, cu despăgubirile aferente pentru locuitorii acestora, de amenajarea unor întregi complexe de natură a evita contaminarea cu cianuri și, legat în primul rând de acest aspect, cheltuieli foarte mari pentru reabilitarea mediului. Și asta dincolo de situl istoric care, cu sau fără înscrierea la UNESCO ca patrimoniu, trebuia în mod evident protejat. Afacerea nu stătea pur și simplu în picioare în formula prezentată de Gold Corporation și susținută activ, inclusiv prin vizite la fața locului, de către premierul în funcție, Victor Ponta. Există toate indiciile că s-a recurs la o uriașă scamatorie financiară.

Pentru susținerea primelor cheltuieli și a realizării primelor venituri, în mod ingenios, Gold Corporation a mutat minele de aur de la Roșia Montană pe bursa de la Toronto. Unde au fost lansate acțiuni. Aceste acțiuni au fost succesiv cumpărate și vândute în funcție de informațiile venite din România și difuzate în întreaga lume, cele mai multe dintre acestea generate fiind de declarațiile lui Traian Băsescu contra proiectului și de luările de poziție ale lui Victor Ponta în favoarea acestuia. S-au câștigat sume uriașe de bani din specularea respectivelor acțiuni, atât la creștere cât și la descreștere. A fost o primă fază a acestor operațiuni.

Prin instrumentarea și apoi prin pierderea unui proces. Ca să se ajungă în această situație, inițiatorii operațiunii au avut nevoie să adune o întreagă documentație din care să reiasă reaua credință a autorităților de la București.  Adică o puzderie de solicitări care au fost respinse, neonorate de către diversele instituții ale statului și în cazul cărora ar putea fi demonstrată reaua credință. A fost ca un joc de teatru bine regizat.

Dacă Marcel Ciolacu, așa cum a  spus, vrea să prezinte întreg adevărul, el trebuie să înceapă prin a scoate din arhivă, rând pe rând, toate solicitările Gold Corporation, inclusiv cele mai fanteziste, și să le pună față în față cu răspunsurile oficiale ale funcționarilor statului român. În această situație, vom putea descoperi cu ușurință întreg montajul care s-a făcut cu rea credință pentru ca, în final, statul român să piardă un răsunător proces. Și, în final, să plătească mai mulți bani decât ar fi putut să obțină vreodată Gold Corporation din exploatarea rațională a zăcămintelor de la Roșia Montană.

Și închei acest editorial întrebând autoritățile ce s-a întâmplat în toți acești ani, când noi am fost orbiți de fumigenele din jurul scandalului Roșia Montană, cu un alt zăcământ de aur, aflat în apropiere, Roșia Poienii. Nu care cumva prin intermediari, Gold Corporation a exploatat netulburat de nimeni respectivul zăcământ? Nu cumva Roșia Poienii reprezintă un al treilea premiu al celor care au pus la cale devalizarea statului român cu sprijinul unor cozi de topor?

un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

(Fluierul)