08:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Hidroelectrica-Roșia Montană, similitudini extrem de suspecte

Hidroelectrica-Roșia Montană, similitudini extrem de suspecte

În 1996, printr-o lege cu dedicație, pornind de la premisa că producătorii de energie electrică nu mai pot vinde direct beneficiarilor ci, vezi-Doamne, prin intermediul unui „coș” administrat de societăți intermediare, guvernul de atunci a început practic să transfere mari sume de bani în beneficiul respectivilor intermediari. Numai Energy Holding, cel mai relevant dintre acești intermediari, a câștigat într-un singur an aproape un miliard de euro, bani care la acea dată reprezentau un procent mai mare decât 1% din PIB-ul României.

A fost dată în judecată și i s-au cerut despăgubiri de câteva sute de milioane de dolari, care, dacă ar fi fost plătite, ar fi însemnat practic falimentarea și apoi preluarea ostilă a celui mai important producător de energie din România. A urmat un proces greu, extrem de complicat, pe care în ultimul moment a reușit să-l câștige România, invocând, pe bună dreptate, forța majoră.

Pentru acest proces a fost ales drept expert unul dintre marii noștri specialiști în hidroelectrică, profesorul Petre Roman, care anterior fusese și premier al României. Acesta a reușit să demonstreze că la originea neîndeplinirii obligațiilor de către Hidroelectrica a fost perioada de secetă neobișnuită, deci forța majoră, și astfel procesul a fost în cele din urmă câștigat de Guvernul României, care și-a putut salva acest important asset energetic.

Pe parcursul desfășurării acestui litigiu, experții au putut însă observa că marii traderi de energie și în special Energy Holding făcuseră anterior o serie întreagă de preparative, pregătind practic terenul în vederea declanșării la momentul potrivit a unei acțiuni juridice împotriva statului român, din care să obțină uriașe câștiguri, sub forma reparării unor false prejudicii. Situația în cazul Roșia Montană nu este mult diferită.

Cercetarea documentelor care în final au condus la procesul de răsunet împotriva statului român pe cale de a se încheia acum, ar putea să demonstreze existența unei operațiuni de tip criminal, o operațiune deliberată tocmai în sensul sifonării la momentul potrivit a unor sume consistente de bani de ordinul miliardelor de dolari.

Proiectul Roșia Montană, din multe puncte de vedere, așa cum era el gândit și prezentat de Gold Corporation, era pur și simplu văzduhist. Imposibil de realizat. Pentru a se face exploatarea și pentru a se ajunge la un profit, ar fi fost necesare cheltuieli uriașe. Legate de o adevărate modificare geografică prin raderea unui munte, de strămutarea unor localități, cu despăgubirile aferente pentru locuitorii acestora, de amenajarea unor întregi complexe de natură a evita contaminarea cu cianuri și, legat în primul rând de acest aspect, cheltuieli foarte mari pentru reabilitarea mediului. Și asta dincolo de situl istoric care, cu sau fără înscrierea la UNESCO ca patrimoniu, trebuia în mod evident protejat. Afacerea nu stătea pur și simplu în picioare în formula prezentată de Gold Corporation și susținută activ, inclusiv prin vizite la fața locului, de către premierul în funcție, Victor Ponta. Există toate indiciile că s-a recurs la o uriașă scamatorie financiară.

Pentru susținerea primelor cheltuieli și a realizării primelor venituri, în mod ingenios, Gold Corporation a mutat minele de aur de la Roșia Montană pe bursa de la Toronto. Unde au fost lansate acțiuni. Aceste acțiuni au fost succesiv cumpărate și vândute în funcție de informațiile venite din România și difuzate în întreaga lume, cele mai multe dintre acestea generate fiind de declarațiile lui Traian Băsescu contra proiectului și de luările de poziție ale lui Victor Ponta în favoarea acestuia. S-au câștigat sume uriașe de bani din specularea respectivelor acțiuni, atât la creștere cât și la descreștere. A fost o primă fază a acestor operațiuni.

Prin instrumentarea și apoi prin pierderea unui proces. Ca să se ajungă în această situație, inițiatorii operațiunii au avut nevoie să adune o întreagă documentație din care să reiasă reaua credință a autorităților de la București.  Adică o puzderie de solicitări care au fost respinse, neonorate de către diversele instituții ale statului și în cazul cărora ar putea fi demonstrată reaua credință. A fost ca un joc de teatru bine regizat.

Dacă Marcel Ciolacu, așa cum a  spus, vrea să prezinte întreg adevărul, el trebuie să înceapă prin a scoate din arhivă, rând pe rând, toate solicitările Gold Corporation, inclusiv cele mai fanteziste, și să le pună față în față cu răspunsurile oficiale ale funcționarilor statului român. În această situație, vom putea descoperi cu ușurință întreg montajul care s-a făcut cu rea credință pentru ca, în final, statul român să piardă un răsunător proces. Și, în final, să plătească mai mulți bani decât ar fi putut să obțină vreodată Gold Corporation din exploatarea rațională a zăcămintelor de la Roșia Montană.

Și închei acest editorial întrebând autoritățile ce s-a întâmplat în toți acești ani, când noi am fost orbiți de fumigenele din jurul scandalului Roșia Montană, cu un alt zăcământ de aur, aflat în apropiere, Roșia Poienii. Nu care cumva prin intermediari, Gold Corporation a exploatat netulburat de nimeni respectivul zăcământ? Nu cumva Roșia Poienii reprezintă un al treilea premiu al celor care au pus la cale devalizarea statului român cu sprijinul unor cozi de topor?

un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ultima insultă a lui Rolf Harris la adresa victimelor sale: starul de dizgrație a murit fără bani după ce „și-a șters averea de 16 milioane de lire sterline, astfel încât să nu fie nevoit să plătească despăgubiri”

_ Tesla Shares Slide As Price-Cuts In US, China, & Germany Spark Worsening EV Price-War 

_ Cum lumea plantelor modelează ciclul climatic

_ Olimpiada ASF: pot participa toți elevii din clasa a VII-a până în clasa a XII-a

_ Investitorii pariază pe creșterea în continuare a prețurilor la benzină din SUA

_ Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional 'Masă sănătoasă

_ În lovitură adusă avocatului special Smith, SCOTUS este de acord să asculte apelul Trump privind imunitatea

_ Ultima oră! Fiii vrăjitoarei Sidonia au fost arestați după crima de la petrecerea cu vedete

_ Biden se așteaptă să emită un ordin executiv la graniță în câteva săptămâni

_ Guvernul a semnat finanțarea pentru A7: 600 de milioane de euro vin de la Banca Europeană de Investiții

_ Directorul CNAIR: Un nou sector din autostrada Bucureşti-Braşov (A3) intră în linie dreaptă

_ Un cărășean şi-a violat ambele fiice vitrege și le-a lăsat însărcinate

_ Ce sisteme de apărare antiaeriene are Israelului? Și de ce sunt atât de eficiente?

_ High Street pune speranțe într-o Vinerea Neagră și un impuls de Crăciun după scăderea post-bugetă

_ Tentativă de hoț de bănci care pretinde că un lunetist a scos o bombă după ce a ținut ostatici la Knifepoint la Bank of America (VIDEO)

_ Cercetările dezvăluie un nou herpesvirus la pinipedele din America de Sud

_ Preşedintele lui Bayern Munchen, încrezător într-un succes în Liga Campionilor

_ Doi senatori PNL vor ca reprezentanţii societăţii civile în CSM să fie asimilaţi magistraţilor / CES a dat aviz negativ

_ Noua schemă de carantină ar putea reduce riscul de reintroducere a rabiei în UE după invazia Rusiei, arată studiul

_ Judge Merchan Says He Will Consider 4 New Trump Gag Order Violations, Sets New Hearing

_ Michael Barrymore i se fură telefonul de „un copil pe bicicletă” când se întoarce să filmeze clipuri nostalgice în Bermondsey, unde a fost crescut

_ Lumina stă nemișcată într-un cristal deformat

_ Breaking - Detalii explozive din 'Dosarul torțelor pe stadion': Pentru ce fapte sunt acuzați, de fapt, Daniel Niculae și Liviu Ungurean

_ De la coastă la adâncimea mării, schimbarea nivelului de oxigen afectează viața marine în moduri diferite

_ Taylor Swift fans descend on London pub name-checked on album

_ De ce este Administratorul Biden nepopular? Potrivit lui Kamala, este pentru că nu au luat �credit adecvat�

_ Moşteanu: PSD şi PNL ar fi vrut să pună mâna total şi pe Consiliul Concurenţei; nu o să girăm niciodată acest sistem

_ ROSS CLARK: Management putred. Uniuni otrăvitoare. Royal Mail demonstrează că poți scoate o firmă din sectorul public, dar nu poți să scoți sectorul public din firmă

_ Jocul de fotbal al liceului din NYC a fost anulat după ce migranții refuză să părăsească terenul

_ Moment terifiant, un elefant înfuriat apucă o turistă rusă cu trompa înainte de a o arunca și o trântește la pământ, rupându-și piciorul în timp ce face plimbări în India

_ Momentul în care 300 de oameni sunt despărțiți de la o petrecere masivă în casă din Coventry sunt capturați cu o dronă de poliție

_ Patronul Fermei Dacilor va fi eliberat - Instanța a respins definitiv cererea procurorilor de prelungire a arestului

_ Cupa Africii pe Naţiuni: Marocul a calificat Coasta de Fildeş în optimi. A acces în faza eliminatorie şi RD Congo, care a remizat miercuri cu Tanzania

_ Apar informații noi despre studenta din Timișoara găsită moartă într-un apartament / Polițiștii au un suspect

_ Rafał Trzaskowski, ales candidat al Coaliţiei Civice pentru alegerile prezidenţiale din Polonia

_ Kate Middleton „trebuie să atingă un echilibru atent” și ar trebui să aibă „flexibilitate” atunci când revine la îndatoririle regale, susține expertul în sănătate mintală

_ Aşternuturi murdare şi paturi ruginite într-un cămin cu 93 de vârstnici din Prahova

_ VIDEO Accident produs de eleva unei şcoli de şoferi. O femeie a fost izbită în plin. Instructorul nu se afla în maşină. Imagini cu impact emoțional

_ Universitatea din Exeter emite un avertisment urgent studenților cu privire la lotul prost de heroină după creșterea supradozelor

_ Ce este acea creștere de pe buza de sus a lui Kayne? Experții explică...

_ Volosevici a convocat şedinţă operativă pentru caputararea ursului văzut pe străzile din Ploieşti

_ Legislatorul din California vrea să interzică Doritos și Hot Cheetos din școli

_ „Politicieni îmbrăcați în haine”: cum o întoarcere bruscă la dreapta a pus în pericol încrederea în Curtea Supremă

_ Treasuries sunt încă câștigători într-o săptămână istorică plină de surprize

_ Ciucă: Executivul PNL a fost mandatat să negocieze comasarea alegerilor

_ Construirea transmisiei electrice ar putea costa americani trilioane de dolari

_ 'Pinalti', prins în ofsaid de judecători: Gheorghe Ștefan, obligat să achite prejudicii fostei sale primării

_ Cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxia noastră a fost găsită

_ Prințesa Charlotte arată „asertivă și elegantă” într-o nouă fotografie făcută de Kate pentru a marca a noua aniversare, susține expertul în limbajul corpului

_ Propunerea Marele Observator pentru lungimi de undă lungi (GO-LoW).

_ O femeie de afaceri a fost ucisă de propriul fiu: Criminalul era drogat

_ Cutremur cu magnitudinea 5,1 la 16 km nord-vest de Kuşadasi, Turcia

_ Schimbare radicală: ne așteaptă temperaturi anormale pentru data din calendar

_ Alertă roșie: liderul anti-talibani răstoarnă scriptul despre Biden � emite un avertisment �nfricoșător

_ Doi copii sub un an au murit din cauza rujeolei, în ultima săptămână

_ A fost descoperit un efect pe termen lung al Covid: ce înseamnă 'ceața cerebrală'

_ Atac de proporţii. Peste 150 de rachete şi drone au vizat ţinte din Ucraina

_ Procesul lui Trump din Manhattan este o acuzare a sistemului juridic din New York

_ Studiul global dezvăluie impactul asupra sănătății al oligoelementelor din aer

_ Optimismul cheie pentru ecologizarea sistemului financiar global, spune studiul


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 548, afisate in 10 pagini.