00:17
Comentarii Adauga Comentariu

_ Atenție, legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Vizați sunt și cei care stau la bloc - amenzi de 30.000 de lei

Atenție, legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Vizați sunt și cei care stau la bloc - amenzi de 30.000 de lei

„Există activităţi care sunt deja reglementare şi au nevoie de autorizaţie de mediu. Acestea sunt emise de Agenţia de Protecţie a Mediului, iar controlul îi revine Gărzii de Mediu. Ce a adus legea mirosului nou a fost că s-a adăugat şi disconfortul olfactiv diverselor afectări ale populaţiei”, a explicat Rodica Militaru.

„La elaborarea Legii mirosurilor, a muncit o echipă de specialişti din diverse domenii. Din documentarea noastră a rezultat că există standarde, metodologie şi aparatură privind măsurarea intensităţii mirosurilor. În România există cel puţin un laborator acreditat RENAR pentru determinarea nivelului de miros prin olfactometrie dinamică şi anume Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială (ECOIND). Buletinele de analiză eliberate de către un laborator acreditat sunt valabile la nivel internaţional. Prin urmare, în România se pot efectua determinări ale nivelului de disconfort olfactiv”, a arătat Rodica Militaru.

Inițiatoarea legii a explicat și că legea se va aplica și persoanelor fizice, în scopul reducerii disconfortului olfactiv.

„Legea mirosurilor nu este dedicată fermierilor; ea a fost concepută să acopere un vid legislativ, în scopul reducerii disconfortului olfactiv rezultat din activităţile poluatoare, deoarece s-a constat că acest disconfort nu afectează doar calitatea vieţii, dar conform studiilor medicale, duce în timp şi la instalarea unor afecţiuni neurologice”, a mai explicat Militaru.

„Cred că vecinii ar trebui să fie preocupaţi de buna convieţuire. Nici înainte de apariţia legii nu era de dorit ca în loc să deschidă geamul când găteşte, vecinul să deschidă uşa spre hol, să se răspândească mirosul de gătit în tot blocul. Dar dacă există acest obicei în mod constant şi vecinul nu ţine cont de solicitările celorlaţi locatari, da, legea poate fi invocată. Dacă mirosurile sunt ocazionale şi în aer liber, cred că putem fi cu toţii înţelegători”, a mai declarat Rodica Militaru.

Timişoreanca a mai declarat că „în mod normal nu găteşte nimeni ceapă, peşte, grătar 24 de ore din 24″. „Mă gândesc că dacă stai la bloc nu este civilizat, nu era nici pe vremea copilăriei mele, să găteşti cu uşa deschisă la apartament. Sunt lucruri care ţin de civilizaţie. Dacă sunt oameni care nu înţeleg şi pot să intre sub incidenţa aceastei legi”, a mai declarat Rodica Militaru, care a admis că legea poate fi folosită şi cu rea-credinţă de un vecin „ultrasensibil” la mirosuri.

Pe de altă parte, Rodica Militaru a declarat că legea mirosurilor poate fi aplicată şi în cazul mirosurilor considerate plăcute.

„Mirosurile de ciocolată sau de cafea prăjită sunt considerate agreabile, dar dacă provin de la fabrici care lucrează 24/24, pot deveni foarte supărătoare, iar fabricile respective vor trebui să ia măsuri să asigure reţinerea mirosurilor”, a mai declarat Rodica Militaru.

Ea a mai arătat că „în mod normal nu găteşte nimeni ceapă, peşte, grătar 24 de ore din 24”. „Mă gândesc că dacă stai la bloc nu este civilizat, nu era nici pe vremea copilăriei mele, să găteşti cu uşa deschisă la apartament. Sunt lucruri care ţin de civilizaţie. Dacă sunt oameni care nu înţeleg şi pot să intre sub incidenţa aceastei legi”.

Potrivit legii adoptate de Parlament şi trimise la promulgare autorităţile publice au obligaţia de a controla, la sesizarea publicului, activităţile care nu se supun reglementării din punctul de vedere al protecţiei mediului şi care pot crea disconfort olfactiv. Pentru persoanele fizice amenzile pot ajunge la 30.000 de lei, iar pentru persoane juridice sancţiunile maxime sunt de 80.000 de lei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Editorial Cornel Dinu. SMINTEALA clasei politice înaintea unor alegeri prezidențiale compromise din start

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

România propusă de Călin Georgescu vs România puciștilor dirijați de progresista UE. Iată cum arată România Puciștilor : Șomajul în rândul tinerilor e cel mai mare din UE. La țară a ajuns peste 30%

Așadar dacă pacea se va încheia Nikolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

_ Indonezienii părăsesc case în apropierea vulcanului în erupție, iar aeroportul se închide din cauza pericolului de cenușă

_ Militari francezi ar putea avea un rol non-combat în Ucraina, spune ministrul de Externe de la Paris

_ Cât timp se păstrează, de fapt, lumânarea din noaptea de Înviere

Ion Cristoiu : "Alegerile din 4 mai sunt nule și neavenite. Pe mine nu mă interesează să merg sa votez candidații pe care mă lasă sistemul să-i votez"

Rezultatele sondajului Verifield

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

_ UMILIERE TOTALĂ: Nikki Haley nu pierde în fața „NICIUN DINTRE ACEȘTI CANDIDAȚI” la primarul din Nevada printr-o alunecare de teren – Președintele Trump răspunde

_ Un bărbat a sunat la Poliţie şi a spus că e la volan, fără permis. A omis să spună şi că e beat

_ Artefactul ar putea fi legat de expediția exploratorului spaniol Coronado prin Texas Panhandle

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ Sunt o femeie britanică care locuiește în Australia... iată ce urăsc la bărbații din Down Under

_ Turist britanic „este violat” în Argentina de un coleg cu rucsac înainte ca suspectul să fie arestat „încercând să fugă de la cămin cu autocarul”

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

_ Cot sănătos: Distanțarea socială în mega-așezările neolitice

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

Cazul Le Pen, ineligibilitate și executare provizorie: ce spune cu adevărat legea

Sorosistul Securistoid Bănescu noua Față Hidoase a Cenzurii Regimului UEist de la București

_ „Vor ca Trump să piardă una dintre clădirile sale înainte de procesul de apel” – Eric Bolling și Christina Bobb despre ultima mișcare a lui Letitia James de a-i refuza lui Donald Trump dreptul de a face apel (VIDEO)

_ Defalcarea de 1,3 mil dolari în cheltuielile NATO pentru apărare

_ Meg Ryan își face prima apariție la Met Gala în peste 20 de ani cu o rochie neagră uimitoare de la Michael Kors

_ Karen Hacianov, campion în weekend la Doha, eliminat în optimi la Dubai

_ Rebrand-ul lui Blake Lively „relativ”: expertul dezvăluie cum actrița A-List încearcă să-și salveze imaginea în urma reacției It Ends With Us

_ PLAN DE ACȚIUNE: Slujbele esențiale ale lui Ciar Byrne pentru grădina dvs. în această săptămână

_ Harta fascinantă dezvăluie cel mai popular bucătar al fiecărei țări, Gordon Ramsay fiind cel mai căutat pe Google și Guy Fieri numărul 1 din S.U.A.

_ Premier League - ÎN DIRECT: Câștigătorul lui Alex Iwobi în timpul opririi îl uimește pe Man United și îi oferă lui Fulham o victorie meritată la Old Trafford

_ Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de joi

Așadar după mintea actualului Stat Soroșist și a cohortelor de sorosisti care aplaudă: Democrația înseamnă să anulezi alegerile, să-l interzicem, să-i facem dosar penal și să-l băgăm la zdup pe cel CARE A CÂȘTIGAT ALEGERILE PRIN VOT

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

_ Ministerul Economiei dă startul selecţiei naţionale pentru Best Tourism Villages 2024

_ Cum o hotărâre extraordinară a instanței de FIV care spune că embrionii sunt „oameni” sfâșie America

_ Sabotorii de vânătoare îl raportează pe Jeremy Clarkson la poliție după ce susțin că seturile de bursuci de la ferma lui au fost „umplute” – dar fostul prezentator Top Gear replică: „Nu există bursuci, i-am împușcat pe toți”

_ Mărturie uimitoare �n procesul pentru defăimare Mann v. Steyn: Alarmistul climatic Mann nu plătește un ban pentru armata sa de avocați!

_ De ce o companie de carne de vită liofilizată, deținută de veterani, �mbrățișează fără rușine o viziune asupra lumii pe primul loc �n America

_ Experimentul dezvăluie gândirea strategică la șoareci

_ Elon Musk critică procesul de spectacol trucat al lui Trump și spune că „dau mare” a fost făcut sistemului juridic al Americii

_ Poate fi eradicată foamea până în 2030?

_ Putin acuză Kievul că a doborât un avion militar folosind rachete americane sau franceze, după ce Kremlinul a susținut că zeci de prizonieri ucraineni au fost uciși într-un accident cu minge de foc

Călin Georgescu - Starea Națiunii (fragment din cartea "Cumpăna României" apărută în 2014)

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

SpaceX tocmai a făcut un pas mare spre reutilizarea amplificatorului Super Heavy al Starship

_ Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Capitală, după înmulţirea cazurior de malarie: Este cea mai înţeleaptă atitudine

Ca în Botswana, fiecare Institut de sondare are un candidat preferat. SOCIOPOL-ul lui Palada îl urcă pe Ponta pe locul doi.

_ Penuria petrolierelor apare după ce criza Mării Roșii perturbă comerțul global

_ Schimbările climatice din spatele secetei extreme din Amazon: studiu

_ Atât de multe soții învață cele mai întunecate secrete ale soților lor după ce pun această întrebare devastatoare. Întotdeauna am crezut că suntem doar noi femeile - acum plâng și eu pentru acești bărbați răvășiți: AMANDA GOFF

În 35 de ani de Soroșism, Familia Tradițională a fost distrusă. UE A AJUNS LA 700.000 DE DIVORȚURI Rata divorțurilor s-a triplat. Unu din doi copii se nasc in afara căsătoriei. Înțelegeți de ce Călin Georgescu a spus că Familia trebuie protejata?

_ Fostul episcop Christopher Saunders acuzat de crime sexuale în Australia

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Houthis au răspuns: Miliția lansează un atac aerian asupra unei cisterne americane după ce Marea Britanie și America au bombardat 18 ținte în Yemen, pe fondul tensiunilor în creștere din Orientul Mijlociu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170 Pag.171 Pag.172 Pag.173 Pag.174 Pag.175
Pag.176 Pag.177 Pag.178 Pag.179 Pag.180 Pag.181 Pag.182 Pag.183
Pag.184 Pag.185 Pag.186 Pag.187 Pag.188 Pag.189 Pag.190 Pag.191
Pag.192 Pag.193 Pag.194 Pag.195 Pag.196 Pag.197 Pag.198 Pag.199
Pag.200 Pag.201 Pag.202 Pag.203 Pag.204 Pag.205 Pag.206 Pag.207
Pag.208 Pag.209 Pag.210 Pag.211 Pag.212 Pag.213 Pag.214 Pag.215
Pag.216 Pag.217 Pag.218 Pag.219 Pag.220 Pag.221 Pag.222 Pag.223

Nr. de articole la aceasta sectiune: 13345, afisate in 223 pagini.