23:30
Comentarii Adauga Comentariu

MONICA MACOVEI laudă Statul Polițienesc "Într-o țară în care criminalitatea este ridicată, drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin."

Nota Redacției:

Indivizii ăștia care se bat de 26 de ani în piept "ce democrați sunt ei", sunt de fapt niște indivizi cu profunde reflexe polițienești și totalitariste.

Am văzut-o nu demult ;i pe Pippidi (de la ONG-urile lui Soroș), cu acela;i tip de ieșiri SECURISTICE, cerând isteric ca SIE "să securizeze spațiul public de dezbatere".

Să scrii în public cum face Macovei că "Într-o țară în care criminalitatea este ridicată, drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin", scoate la iveală cele mai urâte reflexe polițienești și totalitare ale persoanei care le face.

În primul rînd, criminalitatea (= cu sensul ei principal de săvârșire de omoruri") nu e deloc ridicată în România. Ea e una dintre cele mai mici din lume.

Corupția este ridicată în România.

Dar Macovei, probabil, că nu a tradus corect textul din engleză, și a tradus "criminality" prin "criminalitate", când de fapt "criminality" înseamnă "infracționalitate".

Dincolo de asta, să invoci, nu războiul și nu terorismul, ci INFRACȚIONALITATEA pentru a ne spune că "drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin" nu numai că e o porcărie și o nesimțire dar vine în totală contradicție cu ceea ce scrie în Constituție.

Constituția nu e facultativa pentru Nimeni, nici măcar pentru Macovei.

Orice ilegalitate şi orice neconstituționalitate Se Elimină Imediat.

Unde-i lege nu-i tocmeală. O ştie şi Macovei, o ştie Tapalagă, o ştie toatăsta țară. Doar trompetele se fac că nu o înțeleg ăsta.

Nu există "perioade de tranziție", "costuri pe care nu ni le putem permite" sau minciuni de genul "putem prinde infractorii doar dacă încălcăm legea"

Ăsta ca să nu mai vorbim că deși ascultă şi înregistrează toată Franța, "în draci", serviciile secrete franceze nu au putut opri atacurile teroriste.

Şi n-au fost unul ci două. Deci teoria că ascultatul la telefon a salvat lumea de drame majore e şi ea o minciună.



Iată postarea lui Macovei de pe pagina sa de Facebook

Dosarele în care probele esențiale sunt bazate pe interceptări sunt vulnerabile, în urma deciziei CCR publicate astăzi.

• Este vorba de toate dosarele care folosesc ca probe interceptări, înregistrări ambientale, filaj și alte mijloace de supraveghere, aflate în curs de cercetare la procurorii din toată țara (DNA, DIICOT, parchete) sau pe rolul instanțelor.

Nu am criticat și nu voi critica deciziile Curții Constituționale, dar dezbaterea publică a deciziilor judecătorești și constituționale este parte a democrației și a spiritului liber, așa cum de multe ori a decis CEDO. De aceea, aș vrea să

înțelegem foarte bine consecințele acestei decizii a CCR:

1. Toți specialiștii în drept penal știu că regulile de procedură penală nu retroactivează și nici nu sunt supuse principiului legii mai favorabile (Legea penală mai favorabilă se aplică numai în cazul în care infracțiunea pentru care o persoană a fost condamnată este abrogată, și niciodată regulilor de procedură penală). De aceea, mă întreb de ce Curtea declară neconstituționale interceptările, filajele etc făcute anterior acestei decizii, pentru că acestea au fost constituționale la data la care au fost efectuate. Probele făcute cu suportul tehnic al SRI, anterior deciziei CCR, trebuie să rămână valabile, pentru că la data efectuării lor au fost constituționale, iar neretroactivitatea este un principiu constituțional. Acesta este principiul stabilității juridice în orice societate democratică, așa cum a decis CEDO în mod repetat.

2. Dosarele aflate în anchetă – fie pe corupție, spălare de bani, evaziune fiscală, fie pe crimă organizată, trafic de droguri, de ființe umane, de armament etc - se vor închide dacă interceptările sau alte mijloacele de supraveghere secretă sunt mijloacele de probă vitale sau fac legătura între probe de altă natură.

3. Dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată vor avea aceeași soartă, vor fi și acestea închise din aceleași motive.

4. Anchetele pe infracțiuni de omor și alte infracțiuni grave vor fi de asemenea închise, pentru că și în aceste cazuri se folosesc în unele situații mijloace de supraveghere secretă, unde suportul tehnic este asigurat de SRI.

5. CCR a permis ca decizia să fie folosită ca temei de revizuire și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare înaintea publicării deciziei în Monitorul Oficial. Altfel spus, cei care au aflat de pronunțarea deciziei, cunoscând opinia CCR de neconstituționalitate, și până astăzi, când a fost publicată, au putut ridica excepții de neconstituționalitate, ca să scape de condamnare.

6. Este dificil de înțeles de ce CCR nu a acordat un termen de implementare pentru un sistem complex și foarte scump. Motivarea deciziei suspendă practic interceptările de orice fel, în orice cauză, până la momentul în care DNA și DIICOT vor avea echipamentele și oamenii pentru a face propriile înregistrări, filaje etc.

7. România riscă să devină pentru o bună bucată de vreme raiul infractorilor și al crimei organizate, oprind anchete transfrontaliere, făcute în cadrul cooperării europene în materie penală.

Este nevoie ca echipamentele de supraveghere secretă să fie la Ministerul Public, care să asigure interceptările pentru toți procurorii și polițiștii din țară. SRI nu poate ceda echipamentele sale, pentru că are în continuare nevoie de acestea pentru activitatea privind siguranța națională.

DNA, DIICOT și Parchetul General vor face cel mai probabil o analiză a dosarelor care riscă să fie închise în urma deciziei CCR, adică acele dosare în care restul probelor nu sunt suficiente singure, fără probele din interceptări, pentru ca judecătorul să își facă o opinie solidă, pe baza căreia să dea o soluție.

Aștept ca rezultatele acestor analize să fie comunicate public pentru a vedea cât de afectată este lupta anticorupție și împotriva criminalității organizate de decizia Curții Constituționale.

Trebuie să găsim un echilibru între respectarea drepturilor omului și reducerea criminalității. Într-o țară în care criminalitatea este ridicată, drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin. Trecerea de la o anumită regulă de procedură la alta nu se face în mod retroactiv.

Trecerea de la o anumită regulă de procedură la alta nu se poate face peste noapte și cu efecte dramatice pentru lupta împotriva criminalității. Este imposibil să faci să funcționeze o instituție nouă în 24 de ore și, de aceea, o măsură tranzitorie era de așteptat să fie indicată de CCR.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS LIVE VIDEO ONLINE STREAMING EUROSPORT HD. Meciul zilei la Australian Open 2019

Sondaj Online DC News. Alegeri prezidentiale 2019: Pe cine veți vota?...între Dragnea și Rețeaua SOROS? Și de ce credem, oricât de paradoxal ar părea, că BARONII LOCALI au salvat România?

PLANUL LUI SOROS: "Trebuie să câștigăm apoi votul semnificativ (din parlament) pe care May l-a promis în legătură cu BREXIT-ul. Acest lucru ar putea declanșa un nou referendum sau noi alegeri. Europa să fie liniștită, că întoarcerea va fi permanentă"

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

SCANDALOS. Situație Dramatică la Spitalul Județean din Tg. Mureș. Cele 115 paturi de la UPU au fost reduse la 60. Pacienții cei mai suferinzi, așteaptă zile în șir în UPU (Unitate de primire urgențe!) să apară un loc,un pat pe care să poată fi internați

COMPER ROMANA 2019. Subiecte romana Comper etapa I pentru fiecare clasă

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Regimul progresist Tispras îi bate măr, pe grecii care prostetează împotriva lui, tot așa de violent cum Regimul Bilderbergului Macron îi bate pe francezi...Autoritățile au folosit gaze lacrimogene pentru a dispera mulțimea care protesta în Atena

Voci Conservatoare. Mihai Gheorghiu: "Eminescu a apărat cu radicalitatea întemeierii sale acest popor pe care l-a iubit necondiționat. Această iubire radicală a fost numită 'naționalism' "

SUBIECTE COMPER MATEMATICA 2018, etapa I: Când află elevii REZULTATE COMPER 2018

Isărescu şi Chiriţoiu chemaţi la audieri la Senat. Senatorul Zamfir: "indicele la care sunt calculate ratele românilor cu credite în lei este 'trucat' printr-o întelegere între băncile comerciale cu 'ştiinţa şi implicarea' directă a BNR"

Hoțul strigă "Prindeți Hoții": Matrapazlâcurile cu CASE ale lui Iohannis au fost scoase la iveală prin DECIZIA DEFINITIVĂ A INSTANȚEI. Deci cine nu respectă Legile și Justiția dar latră toată ziua că el apără "Legea și Justiția"? Ghici ciupercă Cine-i?

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

SIMONA HALEP - VENUS WILLIAMS LIVE VIDEO ONLINE STREAMING EUROSPORT. Momentul adevărului la Australian Open 2019

LOTERIA BONURILOR FISCALE 20 IANUARIE 2019. Cum afli dacă ai un bon câştigător după cumpărăturile din decembrie

Corina Dănilă, goală pe internet. Chiar ea a făcut publică fotografia FOTO

Încă o persoană a murit, de GRIPĂ. Gripa a cauzat 20 de decese într-o lună, adică mai multe decât cele cauzate de Rujeolă în tot acest an. Dar ați auzit vreun progresist sau vreo slugă de-a lor din Guvern și din Parlament să lupte împotriva Gripei? Nu.

Voci Conservatoare. Ninel Peia adresează o Scrisoare Deschisă Președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Cerem Ambasadei Rusiei de la București să înainteze Scrisoarea Deschisă, președintelui Rusiei și să ne trimită răspunsul ca să-l publicăm.

Bancul zilei: Ardeleanul la birt

Când au văzut ce au scos de pe fundul mării în plasă, membrii echipajului acestui mic vas de pescuit au rămas PERPLECȘI. Au fost alertate autoritățile și a urmat o desfășurare impresionantă de forțe. Nimeni nu știe cum a ajuns acolo | FOTO

Simona Halep - Serena Williams | Surpriza dimineții! Antrenorul care i-a stat alături Simonei la încălzirea premergătoare meciului: ieri s-a despărțit de un fost număr 7 ATP

​Forumul economic de la Davos: Cei care vin la summit sunt mai bogați ca oricnd; elita financiară a prosperat după criză

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS. URMĂRIŢI online streaming meciul zilei la Australian Open

Caru' cu vedete: Care este numele ntreg al lui Cabral; Mihai Bobonete a fost operat de urgență; Cu ce actrita celebra se iubeste acum Brad Pitt

Autoritățile au arestat două persoane după ce o mașină a explodat în Irlanda de Nord

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

A vrut să îi doneze un rinichi soțului bolnav. Când a mers la spital pentru a-i fi scos organul, femeia a făcut o descoperire CUTREMURĂTOARE. Nimeni nu știe cum a fost posibil

Marea Britanie va lua n considerare modificarea Acordului de Vinerea Mare pentru a sparge impasul Brexit

Elevii învaţă despre fenomene bizare la limba română. Ce scrie în Manualul de clasa a IV-a

Conflictul din Siria: Turcia se oferă să preia controlul în Manbij

Digi24 Orașul din Romnia care a atras n ultimii ani multinaționale din Germania, Austria sau Italia : N-avem șomaj aici, este 0!

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

Poziţii sexuale PERFECTE pentru bărbaţii cu PENIS MIC

Teodorovici va prezida astăzi prima reuniune a Consiliului Economic din Președinția Romniei

Traian Băsescu: Țara arde și Ministrul Apărării Naționale se piaptănă!

Aviația israeliană lovește ținte iraniene n Siria

SUBIECTE ROMANA COMPER 2019. Emoţii pentru elevi. BAREME ROMANA COMPER 2019, ETAPA I

Premierul israelian cere României să urgenteze mutarea Ambasadei la Ierusalim

Secretul periculos al maşinilor puternice. Titi Aur dezvăluie problema pe care nu o observă nimeni VIDEO

Utile: 7 beneficii neștiute ale amorului; Ce se ntmplă dacă nu mănnci 7 zile; Atenție la termenul de valabilitate al cosmeticelor

Geanina din "Las Fierbinţi", surprinsă fără lenjerie intimă FOTO

​CM Handbal (m): Croația, nvinsă de Brazilia; Victorii pentru Franța, Ungaria și Norvegia (Rezultatele zilei)

Brexit: Premierul Theresa May urmează să prezinte în fața deputaților un nou plan pentru ieșirea din UE

CAMERA ASCUNSĂ: Turişti filmaţi pe ascuns în momente de intimitate

LIVE BLOG | Simona Halep - Serena Williams, "finala" feminină de la Australian Open se joacă ACUM, în optimile de finală. Liderul mondial a ieșit la luptă și a întors meciul! Avem set decisiv

LIVE BLOG | Simona Halep - Serena Williams, "finala" feminină de la Australian Open se joacă ACUM, în optimile de finală. Liderul mondial se află în dificultate, dar nu se predă și intră la luptă

BAREME COMPER ROMANA 2019. Cum se rezolva SUBIECTE ROMANA COMPER 2019, etapa 1

Tragedie în sala de forţă. Un tânăr de 20 de ani a murit din cauza unui anevrism cerebral

ProSport LIVE | Simona Halep - Serena Williams, LIVE | Finala feminină de la Australian Open se joacă în acest an în optimi

France Presse:Poliția Franceză, aflată sub comanda regimului Bilderbergului Macron, e acuzată că s-a dedat la violențe EXTREME împotriva "Vestelor Galbene". 15 oameni și-au pierdut OCHII, iar un împușcat în cap se află în comă

Accident între un microbuz şi o autoutilitară, în Argeş. Sunt patru victime

Simona Halep - Serena Williams | Se cunoaște adversara din "sferturi"! A dominat categoric optimea de finală și așteaptă "șocul" turneului pentru a afla cu cine se bate pentru semifinale

TAXA AUTO 2019. Ce se întâmplă cu noul TIMBRU DE MEDIU

Ministrul Justiției: Și procurorii vor putea contesta achitările date de completuri constituite nelegal, în baza OUG

Video Cea mai lungă eclipsă totală a deceniului a putut fi observată și din Romnia/ Următoarea eclipsă totală de lună va avea loc n 2021

ECLIPSA DE LUNA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING. Fenomenul se va mai putea vedea peste doi ani. La ce oră începe

Video Zeci de mii de persoane au protestat violent n Atena/ ,,Macedonia este Grecia au scandat protestatarii

SIMONA HALEP SERENA WILLIAMS AUSTRALIAN OPEN 2019 (ora 10:00) LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT

Tudorel Toader anunţă schimbări în Guvern

O companie americană de securitate cibernetică vrea să ajungă la 50 de angajați în România


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1400, afisate in 24 pagini.



ieri 06:07 CITATUL ZILEI