07:35
Comentarii Adauga Comentariu

_ Noi inundaţii în Afganistan, 29 de decese

Noi inundaţii în Afganistan, 29 de decese

''Potrivit unor informaţii preliminare (...) 29 de persoane au murit din cauza ploilor şi inundaţiilor, iar şapte au fost rănite'', a anunţat un responsabil al Departamentului pentru gestionarea catastrofelor naturale, Janan Sayeq.

Victimele s-au înregistrat în zece provincii, însă nicio regiune din ţară nu a fost ocolită de precipitaţii, a precizat purtătorul de cuvânt într-o declaraţie video.

O mie de hectare de terenuri agricole au fost inundate, iar 72 de locuinţe, distruse, a adăugat el.

Din 12 aprilie, peste 130 de persoane au murit din cauza inundaţiilor în Afganistan, potrivit bilanţurilor anunţate succesiv de Janan Sayeq.

Circa 25.000 de persoane au primit asistenţă materială şi financiară din partea guvernului şi a unor organizaţii internaţionale în decursul ultimei luni, a precizat el.

Afganistanul, care s-a confruntat cu o iarnă foarte secetoasă ceea ce a determinat o absorbţie mai dificilă a precipitaţiilor în sol, este o ţară foarte vulnerabilă la perturbările climatice.

Această ţară devastată de patru decenii de războaie şi care figurează printre cele mai sărace din lume este una dintre cele mai slab pregătite pentru a face faţă consecinţelor schimbărilor climatice, potrivit oamenilor de ştiinţă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Neamţ: Un bărbat a murit, prins sub un tractor care s-a răsturnat

_ Cel puţin 15 morţi în urma unui atac la o biserică catolică din Burkina Faso

_ Se cere excluderea din magistratură a judecătoarei care a întrebat unde este tânărul omorât de Vlad Pascu. Au fost sesizate Inspecţia Judiciară şi CSM

_ Trade in motor vehicles, motorcycles up 1.6% January through September

Ca și în cazul lui Călin Georgescu, Regimul Soroșist Macron o interzice pe Marine Le Pen. Le Pen găsită vinovată. Le Pen interzisă să candideze.

_ Bucharest Stock Exchange opens Wednesday's trading session higher

_ Un judecător din SUA blochează pachetul „nepăsător” al lui Musk de 56 de miliarde de dolari Tesla

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Contribuția fiecărei ţări europene la NATO

_ Student de liceu din Kentucky A RESPATĂ Diploma după ce L-a onorat pe Isus în timpul discursului de absolvire „în afara scenariului” (VIDEO)

_ Pe măsură ce schimbările climatice și poluarea pun în pericol recifele de corali, oamenii de știință îngheață coralii pentru a repopula viitoarele oceane

_ Sucul care a făcut istorie în România! Ce conținea, de fapt, bătura pe care românii o adorau în timpul comunismului

_ SUA preconizează o reducere semnificativă de posturi în cadrul forţelor terestre, în lumina ameninţărilor în schimbare

_ Three-month ROBOR index rises to 5.75% per year on Friday

_ Țările care acordă cel mai mare ajutor Ucrainei

_ Vrei să te bucuri de ceașca ta de cafea fără să suferi de nopți nedormite și palpitații ale inimii? Sfaturile experților despre cum să eliminați efectele secundare nedorite

_ Oamenii de știință identifică creșterea cerebelului creierului ca fiind cheia evoluției zborului păsărilor

_ Băiat, 9 ani, care s-a luptat cu tumori cerebrale recurente, urcă pe înălțimea Muntelui Everest pentru a strânge bani pentru caritate - așa cum mama mândră spune că „nu renunță niciodată”

_ Comicul Katherine Ryan spune că URĂȘTE mâncarea britanică: vedeta canadiană dezvăluie că nu suportă rulourile cu cârnați, că nu vede că „nu este nevoie” să mureze ouăle și nu înțelege de ce britanicii „pun totul într-o patiserie sau într-o plăcintă”

_ FCSB a învins Sepsi cu 1-0

_ Bâlbâială, probleme sexuale și pierderi de memorie terifiante: medicii avertizează cum antidepresivele pot schimba „chimia creierului”... iar problemele încep cu adevărat când încerci să renunți la ele

_ „Ceva va trebui să dea”: FMI emite un avertisment îngrozitor pentru administrația Biden

_ Meteorologii ANM au dat informare de ninsori în toată țara și au emis un Cod galben de vânt puternic / HARTA

_ Îi așteaptă iadul din Siberia: 2 spioni ruși vindeau secrete Ucrainei și acum au fost prinși

România propusă de Călin Georgescu vs România puciștilor dirijați de progresista UE. Iată cum arată România Puciștilor : Șomajul în rândul tinerilor e cel mai mare din UE. La țară a ajuns peste 30%

Viktor Orbán: "Nu mai puteam să stăm cu mâinile în sân şi să privim cum lanţurile de magazine jefuiesc oamenii". Vă amintiți cum au sărit Soroșiștii pe Călin Georgescu când ne-a spus că Multinaționalele ne jefuiesc? De ce AUR și Simion TAC pe această temă?

Calin Georgescu a avut dreptate când a arătat jaful multinaționalelor. Bulgaria înființează lanțuri de magazine cu adaos 10%, pentru a împiedeca multinaționalele să jefuiască populația. Puciștii de la noi sunt pe-o mână cu multinaționalele

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

La fel ca și Călin Georgescu care avea peste 40% în turul întâi, Marine le Pen conduce detașat in sondaje pentru cursa prezidențială. E momentul ca regimul Neobolsevic Soroșist să o scoată din joc cum a făcut și la noi.

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

Trăim în URSS. Procurorii CSM si seful PICCJ Alex Florenta cer cercetarea judecătoarei Boboc de la CA Constanta pentru hotararea prin care a stramutat dosarul lui Dan Diaconescu si a desfiintat condamnarea

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ Poliția vânează hoții care au furat echipamente electrice de la clubul de tineret din Londra la doar câteva minute după vizita prințului William

_ „Ajutorul umanitar în Sudan este blocat în mod constant de către toți beligeranții”

_ Sportivii ruşi şi belaruşi nu vor defila la ceremonia de deschidere a JO de la Paris

_ 25,626 natural and legal persons, registered with Trade Office two months into 2024

_ Agent de poliţie reţinut pentru trafic de influenţă

_ Murray înregistrează șase meciuri pierdute în deschiderea de la Doha

_ Metoda prin care un bărbat de 40 de ani a sedus o milionară în euro, de 80 de ani. A rămas cu averea și cu menajera

_ EMISIUNE DE CLOWN: Segmentul MSNBC iese din circuit și este întrerupt după ce oaspetele folosește o „alegere proastă a cuvintelor” în timp ce discută nominalizarea lui Matt Gaetz la funcția de procuror general (VIDEO)

_ Trucuri tactice: Rusia recurge la noi tactici în atacurile cu drone

_ Statele Unite înregistrează CEA MAI MARE creștere a populației din istorie în 2023 – Datorită frontierelor deschise a lui Joe Biden

_ Cum munca hibridă reinventează managementul

_ Vizualizarea produsului major exportat de fiecare stat din SUA

_ Modul în care cercetătorii ajută la abordarea violenței de grup în Baltimore

_ Proiectarea configuraţiei ideale pentru camera de zi (P)

_ Magazinul din San Francisco recurge la măsuri extreme �n �ncercarea de a opri �furtul �n magazine�

_ Adina Diaconu - Suntem bucuroase pentru calificarea la JO de la Paris, însă nu vrem să ne oprim aici

_ Sfârșitul entuziasmului: directorul CIA nu vede cu optimism evoluția Ucrainei în conflictul cu Rusia în 2024

Cine l-a pus pe Friedrich Merz șef al CDU și cum a revenit în politică după ce a fost la Black Rock. Nemții au vrut un conservator li s-a dat un "conservator", in realitate un globalist Black Rock si Membru al Clubului Bilderberg

_ �Auto-apărare� � Brooklyn DA nu va �ncărca Subway Shooter

_ Liberalii încearcă să refacă polul de dreapta, după blocajul din coaliţia cu PSD. Coaliția pare ruptă (surse)

_ Discuție în ședința PNL: Ciolacu merge mereu la masă cu Boloș și plătește mereu Boloș masa (Surse)

_ Tancul este mort?

_ Momentul în care un escroc de biciclete electrice din spatele furtului de telefoane din Londra este prins în timp ce elicopterul poliției urmărește tineri după ce acesta a smuls mobilul din mâinile unei femei

_ Patru opțiuni pentru răspunsul SUA: sunt necesare lovituri asupra Teheranului, nu asupra Siriei

_ Profitul ArcelorMittal scade după dezastrul minier din Kazahstan

_ Etapa finală a Campionatului de Şah al Ministerului Afacerilor Interne are loc în perioada 12-16 februarie

_ Biden slujește prin 3 minute de remarci neprogramate asupra protestatarilor pro-Hamas care terorizează campusurile universitare � apoi pleacă (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2896, afisate in 49 pagini.