03:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ Până și cerul pare să-i fie potrivnic lui Trump: un miting programat în Carolina de Nord a fost anulat din cauza vremii nefavorabile

Până și cerul pare să-i fie potrivnic lui Trump: un miting programat în Carolina de Nord a fost anulat din cauza vremii nefavorabile

Mii de susţinători ai săi se adunaseră pe aeroportul din Wilmington, în statul care va fi foarte disputat de Trump şi de rivalul său democrat Joe Biden pe 5 noiembrie, înainte ca republicanul să anunţe amânarea mitingului.

"Vrem să ne asigurăm că toată lumea este în siguranţă înainte de toate şi de aceea am fost rugaţi să le cerem oamenilor să părăsească incinta şi să se adăpostească", a declarat fostul preşedinte într-o convorbire telefonică,, potrivit jurnaliştilor de la AFP.

"Se pare că vor fi tunete şi fulgere (...) Cred că va trebui să amânăm asta pentru altă dată", a adăugat Donald Trump, promiţând să organizeze un alt miting, "mai mare", în acelaşi loc.

Trump, care speră să se întoarcă triumfător la Casa Albă, este judecat într-un caz privind plăţi ascunse pentru a cumpăra tăcerea unei foste vedete porno, Stormy Daniels , cu câteva zile înainte de alegerile din 2016, pe care le-a câştigat detaşat în faţa democratei Hillary Clinton.

Denunţând o "vânătoare de vrăjitoare", Trump a protestat în repetate rânduri.

"Ar trebui să fiu în campanie chiar acum în Pennsylvania şi Florida, în multe alte state, în Carolina de Nord şi Georgia", a declarat el în această săptămână.

Sâmbătă, Donald Trump a atacat din nou judecătorul în procesul său istoric de la New York, primul proces penal al unui fost preşedinte american.

Judecătorul trebuie să fie "demis", a spus el. "Nu am făcut nimic rău", a răbufnit el pe platforma sa, Truth Social.

"Dacă nu se acordă imunitate unui preşedinte, fiecare preşedinte care părăseşte mandatul va fi pus imediat sub acuzare de către partea adversă", a adăugat el.

Deşi Donald Trump a câştigat Carolina de Nord de două ori, în 2016 şi 2020, Biden a pierdut la limită în faţa acestuia în acest stat la ultimele alegeri.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Șeful Pentagonului: Dacă Ucraina este învinsă, NATO va fi în război cu Rusia

_ Poliția vânează doi bărbați căutați după un marș pro-palestinian la Londra în care un alt bărbat a fost arestat sub acuzația de terorism

_ Sorgul: Cereale antice pentru sănătatea modernă

_ Donny Deutsch, de la MSNBC, spune că democrații trebuie să „sperie oamenii” din cauza lui Trump în 2024 (VIDEO)

_ Dronelor li s-a interzis să zboare la 400 de metri de închisori pentru a reprima bandele criminale care le folosesc pentru a introduce arme, telefoane mobile, droguri și chiar televizoare către deținuți.

_ Fostul star WWE „Shooter” Tony Jones a murit la 53 de ani, în timp ce omagiile se revarsă către „o adevărată legendă” – la ani de la moartea fiicei sale Selina: „Bucurați-vă de paradis cu fetița ta”

_ Procesul lui Donald Trump ÎN DIRECT: mesajul text trimis de avocatul lui Stormy Daniels editorului National Enquirer în noaptea alegerilor din 2020

_ Detalii exclusive: 30 de marinari și marinari ai marinei americane răniți �ntr-un accident de antrenament

_ Trump îi avertizează pe alegătorii americani cu privire la o „baie de sânge” dacă pierde alegerile prezidențiale

_ Expunerea nordică: Infecția fatală cu „Alaskapox” a fost raportată în apropiere de Anchorage

_ „Mi-a spus că nu sunt material de model”: Aflați ce s-a întâmplat la BLIND DATE atât de rău „cel mai bun lucru a fost călătoria cu trenul spre casă”

_ India's Pant la căpitanul Delhi Capitals în IPL

_ Cele mai bune 19 hoteluri din Marea Britanie - de către experții care s-au cazat în toate și le-au declarat câștigători

_ Chris Wood lovește hat-trick în golul de calificare la Cupa Mondială din NZ

_ O joacă de 50 USD în backdoor la următorul „Super-IPO” al lui Elon?

_ Tocmai �n: Barack Obama a fost surprins �ntr-un videoclip intr�nd �n casa primului ministru al Marii Britanii�De ce?

_ Ce este în neregulă cu „elitele” Americii?

_ Noua carte de bucate Hairy Bikers, terminată înainte de moartea lui Dave Myers la începutul acestui an: Fă-ți sărbătorile proaspete... repede cu aceste mâncăruri simple și delicioase, inspirate din dieta mediteraneană

_ Simulările cu noul model k−ω oferă perspective asupra proceselor masive de convecție a stelelor

_ Percheziții DNA la sediul CJ Călărași / Procurorii ridică documente și calculatoare

_ Un căpitan de playboy care s-a căsătorit - și a divorțat - de CINCI ori, un concurent Masked Singer și un teoretician al conspirației Covid: după ce Andreas Brehme a murit la 63 de ani, unde sunt acum eroii Germaniei la Cupa Mondială din 1990?

_ Complex de agrement Aqyapark în Maramureș

_ Prognozele meteo AI pot surprinde calea distructivă a furtunilor majore, arată un nou studiu

_ „Lacom și rău”: un fost polițist o condamnă pe fiica și soțul căpitanului Tom Moore, pe măsură ce furia crește din cauza faptului că au luat 1,5 milioane de lire sterline din contractul de carte și nu au dat niciuna unor organizații de caritate

_ Menopauza balenei aruncă lumină asupra misterului evolutiv uman

_ Poate Fed să reducă ratele cu condiții financiare atât de ușor?

_ Oamenii de știință se tem că virusul H5N1 s-ar putea adapta pentru a se transmite de la om la om

_ Am fost șocat când nu am găsit un loc de muncă după un interviu grozav. Apoi am aflat adevăratul motiv pentru care m-au refuzat - și sunt furios

_ Cum să găseşti un ortoped bun – 5 sfaturi esenţiale

_ Angelina Jolie îl acuză pe Brad Pitt că a fost „abuziv din punct de vedere fizic” față de ea ÎNAINTE de acel infam dispută din 2016 în avion, în cel mai recent proces-bombă

_ Polițiștii care au răspuns la împușcăturile din școala Uvalde sunt citați de marele juriu din Texas pentru răspunsul greșit al poliției, care ar putea duce la acuzații penale după ce 19 copii au fost sacrificați

_ Discursul CPAC al președintelui Trump a fost o lovitură de cap a geniului politic

_ Columbianul Rigoberto Uran şi-a anunţat retragerea

_ Kamala Harris este din nou țarul de frontieră, potrivit gazdei MSNBC Symone Sanders (VIDEO)

_ Magazinul de pește și chips are 11 membri ai aceleiași familii care lucrează la friteuze, cuprinzând trei generații

_ Agent imobiliar cu inima frântă, în vârstă de 39 de ani, care „nu a știut cum să meargă mai departe” după moartea iubitei sale soții și-a luat viața cu medicamentele ei pentru cancerul de sân patru luni mai târziu, a spus ancheta.

_ Un străin m-a sunat noaptea târziu și a spus cel mai murdar și revoltător lucru posibil. Am petrecut doi ani încercând să-l aduc în fața justiției - apoi am descoperit o întorsătură cu adevărat incredibilă: LUCY MANNING

_ BVB stocks open Monday's trading session higher

_ Cutremur de Florii în zona Vrancea

_ Mass protests in Canary Islands decry overtourism

_ Cod portocaliu de vijelie în Capitală

_ Rapid Bucureşti – Petrolul Ploieşti 1-1

_ Polițistul francez este înjunghiat în gât și mâini în interiorul secției de poliție înainte ca atacatorul să fie arestat

_ Victorie în alegerile regionale pentru stânga italiană

_ Alarmă cu privire la „epidemia” misterioasă de cancer care lovește persoanele sub 50 de ani, precum Kate Middleton, în timp ce oamenii de știință se străduiesc să găsească cauza unei creșteri uluitoare

_ Descinderi de amploare în România și Ungaria: O rețea care falsifica detergent a fost destructurată

_ FOTO – Accident deosebit de grav pe Centura Capitalei: cel puțin un mort / Elicopterul SMURD a venit în zonă

_ Livrările Apple iPhone 1Q au scăzut cel mai mult de la Covid, pe măsură ce cererea scade în China

_ Veteranii furiosi reproșează Legiunea Regală Britanică „absolut înspăimântătoare” pentru că a refuzat să sprijine înmormântarea soldatului, în vârstă de 57 de ani, care nu avea familie în calitate de prieteni, susțin că „ni s-a trântit ușa în față”

_ Sefii căilor ferate încasează bonusuri uriașe și creșteri salariale pe fondul grevei iadului asupra trenurilor, pe măsură ce încep nouă zile de părăsire

_ Bayern Munchen - Arsenal 1-0 (total 3-2) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Joshua Kimmich îi conduce pe germani în față

_ Articolele Elton John ajung la peste 20 de milioane de dolari la licitația din New York

_ Kamala Harris va vizita joi Clinica de avort Planned Parenthood din Minnesota: Rapoarte

_ În ce ordine șe așează tacâmurile pe masă

_ Am tripleți de 19 luni, dar totuși îmi aloc timp să merg la sală și să mă relaxez în jacuzzi - este timpul să elimin „vinovăția mamei”

_ Victor Davis Hanson critică hotărârea „încurcătură” în cazul E. Jean Carroll împotriva lui Trump

_ Mișcări pozitive și anti-dietă de la Wake Body care normalizează obezitatea

_ 9 factori care determină piețele energetice în 2024

_ VIDEO Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă: 'Sper ca oamenii să înţeleagă că trebuie să-ţi protejezi copilul prin vaccinare'

_ Ukraine says energy sector 'under massive enemy attack'


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 997, afisate in 17 pagini.