19:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ Andrei Nicolescu (Dinamo) - Am simţit în ultimele două meciuri de acasă că suporterii sunt al 12-lea jucător

Andrei Nicolescu (Dinamo) - Am simţit în ultimele două meciuri de acasă că suporterii sunt al 12-lea jucător

"Cred că este cea mai bună veste şi pentru noi şi pentru suporteri, pentru că această decizie trebuie să ne dea măsura faptului că există deschidere, dar şi noi trebuie să respectăm regulile şi să ne bucurăm împreună de evenimentele sportive. Este o decizie pe care am căutat-o prin toate mijloacele pe care le-am avut la momentul ăsta, căutăm inclusiv pe regulament să găsim soluţii prin care să se detalieze mai bine cazurile de acest gen, ca să dăm posibilitatea comisiei să ia măsuri în funcţie de gravitatea faptelor, şi nu aşa generic. Evident, aveam o jurisprudenţă anterioară pe cazuri similare în România pentru suspendarea executării şi am mers şi pe această cale, şi este foarte important că am găsit clemenţă la comisie'', a spus Nicolescu.

''Am simţit în ultimele două meciuri de acasă că suporterii reprezintă al 12-lea jucător. Cred că şi suporterii au trecut prin aceste două meciuri la fel de greu ca şi noi şi au văzut ce diferenţă este între a fi puternici împreună, ca şi o familie, sau a fi separaţi în faţa televizoarelor. Au văzut că jucătorii nu mai au acelaşi imbold, sper ca aceste două meciuri să ne ajute din nou şi să avem atâtea puncte cât ne trebuie. Este o emulaţie pe entuziasm, dar nu cred că din punct de vedere sportiv noi anul acesta am dat suporterului dinamovist foarte multe argumente să vină în număr foarte mare la stadion. Urmează să analizăm dacă vom juca ultimele două meciuri pe Arena Naţională", a declarat Nicolescu.

Oficialul dinamovist a precizat că play-out-ul Superligii creează o tensiune pe care foarte puţini jucători o pot depăşi: "Partea de play-out şi zona retrogradării este absolut specială şi se creează o tensiune pentru că este o zonă de nesiguranţă absolut specială. Cred că sunt foarte puţini jucători care au capacitatea să treacă într-un ritm normal şi la potenţa lor reală prin aceste momente. Este foarte dificil. Acum aş vrea să ne concentrăm pe ceea ce se întâmplă anul acesta, evident că după vom trage linie".

Nicolescu a precizat că Dinamo va lua toate măsurile de siguranţă pentru a evita manifestările huliganice, având în vedere că ultima partidă de pe teren propriu va fi cu UTA Arad.

"Vom fi mult mai atenţi la aceste meciuri, am spus deja că vom arăta toleranţă zero pentru orice act de huliganism şi orice manifestare nesportivă. Ne vom lua toate măsurile de protecţie ca să nu mai avem incidente de genul ăsta şi să putem să dovedim că noi, clubul, împreună cu suporterii ne putem bucura de un eveniment sportiv", a mai spus oficialul dinamovist.

Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a suspendat, miercuri, parţial sancţiunile cluburilor Dinamo şi UTA care primiseră iniţial câte patru meciuri fără spectatori şi 100.000 de lei penalitate financiară în urma incidentelor de la meciul direct din etapa a 30-a a Superligii. Comisia de Disciplină nu specifică exact pentru câte etape a redus suspendarea, însă clubul Dinamo a notat, miercuri, pe contul oficial de Facebook faptul că îi aşteaptă pe suporteri la stadion la următorul meci de pe teren propriu.

Dinamo a disputat meciurile cu Petrolul şi Poli Iaşi fără spectatori, permiţând accesul doar copiilor, iar UTA cu FC Botoşani şi FC Hermannstadt. Dinamo va mai juca acasă partidele cu FC Voluntari (etapa a 7-a) şi UTA (etapa a 9-a), iar UTA pe cele Oţelul Galaţi (etapa a 6-a) şi FCU Craiova (etapa a 8-a).

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, la 27 martie, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal să dispute fiecare patru meciuri fără spectatori, în urma incidentelor de la meciul direct din etapa a 30-a a Superligii. Totodată, cele două cluburi au fost amendate cu câte 100.000 de lei. Conform acelei decizii, niciuna dintre cele două echipe nu ar mai fi jucat în play-out cu spectatori pe teren propriu.

Partida Dinamo - UTA Arad, scor 1-0, din etapa a 30-a a Superligii, ultima a sezonului regulat, a fost marcată de incidente între suporteri. Startul partidei a fost amânat din cauza materialelor pirotehnice aruncate pe suprafaţa de joc şi a unor bătăi între suporterii dinamovişti şi cei de la UTA Arad, ajutaţi de cei ai echipei de ligă secundă CSA Steaua.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Oglinzile cu neutroni mai bune pot dezvălui secretele interioare ale materiei

_ Formula 1 continuă la Monza până în 2031: un acord istoric prelungit

_ ÎCCJ a pus punct conflictului între instanţe: Tribunalul Militar Bucureşti intervine în dosarul 'Ferma Dacilor'

Rezultatele sondajului Verifield

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Met Gala 2024: Momentul ciudat Chris Hemsworth și Elsa Pataky aproape se încrucișează cu fostul ei Adrien Brody - care i-a cumpărat celebru actriței spaniole un castel

Sorosistul Bolohan ne spune că Lovitura de Start data de CCR a foSt "Constituționala"

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Franța a deschis campania feminină a șase Națiuni cu victoria asupra Irlandei

"Black Rock" Merz câștigătorul alegerilor din Germania lansează public agenda Globaliștilor împotriva Suveraniștilor: Merz: "Germania și Europa trebuie să devină independente față de SUA"

_ Noutate pe piaţa muncii: muncă fără contract

_ China avertizează ferm Europa: 'Nu e posibil să vă decuplați de noi. Decuplarea de China reprezintă cel mai mare risc!'

_ Scriitorul american Paul Auster a murit la vârsta de 77 de ani

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Loteria Română: Report cumulat la Noroc de peste 2,26 milioane de euro

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

"Bilderberg" - "Black Rock" - "Merz" sau Cum se pune un Cancelar în Germania? Ca și Angela Merkel, Friedrich Merz a fost chemat să dea raportul la Reuniunea Grupului Bilderberg înainte de a deveni Cancelar

_ Tinerii americani închid televizorul

_ FOTO În Europa se construiește o nouă 'Cortină de Fier'. Mai multe țări pregătesc fortificațiile 'Scutului de Est' la granițele cu Belarus și Rusia

_ Cel mai bun medicament pentru Charles? Plimbări lungi la Birkhall, încheierea interdicției de a lua prânzul și o doză zilnică de râs sărbătorit, prin amabilitatea reginei Camilla

_ Avertisment că creșterea obezității infantile declanșată de Covid ar putea costa societatea 8 MILIARDE de lire sterline - unul din cinci copii fiind acum gras până la începutul școlii secundare

_ Calendare franceze de advent: must-have de vacanță pentru adulți

_ Peter Schiff: Suntem în pragul unei catastrofe

_ În nordul Gazei, „oamenii nu mai au nimic de mâncare”

_ Cât de sceptici sunt europenii cu privire la vaccinări?

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Iceland volcano erupts for fourth time since December

_ Davina McCall își dezvăluie ultimele cuvinte înainte de a fi adormită pentru operație de tumoră pe creier, în timp ce împărtășește mai multe detalii despre operația „îngrijorătoare”

_ Poliția confirmă că un veterinar pensionar, în vârstă de 77 de ani, a fost lovit până la moarte în grădina lui de o haită de șapte câini, inclusiv câini de munte bernezi - deoarece o femeie arestată, în vârstă de 75 de ani, este eliberată pe cauțiune

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

_ Rezultatele alegerilor locale 2024: Harta dezvăluie unde partidele au înregistrat câștiguri și pierderi pe fondul luptei pentru putere dintre conservatori și laburişti - deci cine a câștigat în zona DVS.?

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Veste uriașă - Scad ratele pentru sute de mii de români - ROBOR s-a prăbușit

_ Schwalger a fost numit antrenor al Samoei până la Cupa Mondială de Rugby 2027

_ Italian ambassador: Romania and Italy's bilateral bond is based on their strong communion of fundamental values

_ Băiat în vârstă de cinci ani, moare când motocicleta se ciocnește de Ford Focus în care era pasager: motociclist este grav rănit

_ Ea a fost cândva o străină în Familia Regală. Dar acum, eleganta ducesă de Edinburgh poartă pantalonii - așa cum arată aceste imagini...

_ CEO-ul United Airlines asigură pe toată lumea Avioanele Boeing sunt în siguranță după o serie de incidente

_ Zelensky concediază generalul de vârf, numește noul comandant, într-o reacție majoră

_ Kelemen Hunor atacă guvernul Ciolacu după retragerea lui Cîrstoiu: E o bâlbâială politică de neiertat

_ Cei șapte magnifici sunt într-o bulă? Întrebați-i pe The Fifty Fifty

_ Chris Packham îl marchează pe Jeremy Clarkson drept „bufon” pe fondul afirmațiilor că prezentatorul a cumpărat un Range Rover care consumă benzină „doar pentru a-i ciudă” pe starul Springwatch

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ GASLIGHTING: Gavin Newsom se laudă că California fără lege este „modelul național” pentru rezolvarea lipsei de adăpost

_ Creatorul Narcos dezvoltă un serial MGM+ despre „găști irlandeze înfricoșătoare” din New York-ul anilor 1970

_ Raport Human Rights Watch: armata rusă a executat soldaţii ucraineni care se predau

_ Mai multe cursuri de apă din țară sunt sub incidenţa unui cod galben de inundaţii

_ Mollie Pierce de la The Traitors dezvăluie că câștigătorul URIAȘUL cadoului pe care i-a promis Harry Clark după ce i-a aruncat un pot de 95.000 de lire sterline, într-o trădare supremă

_ Grindeanu: Candidatul nostru nu vrea să câştige alegerile la masa verde

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Previziunile lui Ciolacu: România intră în Schengen rutier până la finalul anului. În 2025 fără vize

_ Urmăriți: Migranți s-au sălbăticit pe străzile din Midtown Manhattan

_ Noua mini-exoplaneta Neptun din apropiere a fost descoperita

_ Pete Buttigieg a primit o verificare brutală a realității după ce a folosit o analogie defectuoasă pentru a-și bate joc de americani pentru că au refuzat să cumpere vehicule electrice (VIDEO)

_ Parcuri eoliene pentru un viitor mai verde! Ministerul Mediului emite acorduri pentru 81 de turbine

_ Momentul în care un bărbat înarmat fuge pe strada aglomerată din Londra și trage focuri de armă în timp ce privitorii îngroziți aleargă să se adăpostească în magazine și în spatele mașinilor parcate


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7348, afisate in 123 pagini.