11:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Se pregătește o răsturnare totală de situație în coaliție: PSD și PNL negociază un plan de amploare (Surse)

Se pregătește o răsturnare totală de situație în coaliție: PSD și PNL negociază un plan de amploare (Surse)

Inclusiv cei din PNL recunosc eșecul în alegerea medicului Cătălin Cîrstoiu, dar acum a cam ajuns să se pună problema când va fi schimbat acesta și cu cine urmează să fie schimbat, ne-au precizat surse din PNL.

O tabără cu voci importante din PNL ar favoriza o schimbare de optică și ar îndrepta susținerea către Nicușor Dan, cel pe care liberalii l-au susținut și în 2020. Problema liderilor PNL este că l-au făcut deja praf în discursurile publice pe Nicușor Dan, iar acum ar fi greu de justificat o susținere pentru ”primarul care nu a făcut nimic”.

Liderii PSD sunt la fel de convinși de eroarea în alegerea lui Cătălin Cîrstoiu și chiar ar fi propus în coaliție retragerea sprijinului pentru Cîrstoiu și direcționarea susținerii către Cristian Popescu Piedone.

Liberalii nici nu vor să audă de susținerea lui Piedone, ceea ce ar putea duce la o scindare între PSD și PNL.

Văzând poziția celor de la PNL, unii lideri ai PSD suspectează că, de fapt, liberalii îl susțin cu financiar și logistic pe Nicușor Dan, asta pentru că anumiți liberali au interese în companiile controlate de Primăria Capitalei.

De partea cealaltă, cei de la PNL îi suspecteză pe cei de la PSD că ar juca, pe ascuns, în tabăra lui Cristian Popescu Piedone.

În contextul acestor discuții și mai ales în contextul acestor acuzații, cei de la PSD și PNL au convenit să ia o pauză ”de răcorire”. Spiritele sunt extrem de încinse, dar tocmai din acest motiv se dorește o negociere mai amplă.

Cei de la PSD au propus o variantă prin care să fie acordată susținere pentru Cristian Popescu Piedone, iar liberalii să primească alte tipuri de compensații. Spre exemplu, Piedone ar urma să-și retragă candidatul la Sectorul 1, pentru a-i face pârtie lui George Tuță și ar urma să-l ajute pe acesta în campanie.

De asemenea, se dorește o înțelegere care să favorizeze câștigarea tuturor celor 6 sectoare ale Capitalei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Un adolescent francez de 19 ani, care a încercat să-i fure unui turist ceasul lui Patek Philippe Aquanaut de 80.000 de lire sterline din Mayfair, este condamnat la 22 de luni de închisoare

_ Un bărbat a înşelat cu peste 20.000 de lei o vânzătoare, pretinzând că trebuie să transfere banii pentru a realiza un update la POS - Suspectul a fost arestat

_ Lobbyiștii „Big Food” discută acum cum să submineze impulsul lui Robert F. Kennedy Jr. pentru o Americă mai sănătoasă

_ Zeci de companii importante spun că 2024 va fi anul reducerii costurilor

_ Studiul sugerează că mistreții ar putea fi o sursă potențială de transmitere a hepatitei E la om

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Florin Cîțu prezintă un document intern al Guvernului: Nu mai sunt bani pentru salarii

_ Cheltuiesc mai mult pe părul câinelui meu decât pe al meu: RACHEL JOHNSON dezvăluie costurile uimitoare de a-și menține cockapoo Ziggy să arate minunat

_ Cercetările sugerează că rețeaua electrică naturală din adâncul Pământului permite supraviețuirea multor tipuri de microbi

Luptătorul din Arenă

_ FOTO | Imagini teribile în București! O macara s-a prăbușit peste o mașină

_ Peste 120.000 de contribuabili și-au prezentat deja intenția de a beneficia de prevederile amnistiei fiscale

_ Putin plouă cu moartea pe Odesa în aceeași zi în care curajoasa Sophie face o vizită surpriză în capitala Ucrainei Kiev, la 475 de mile distanță.

_ Cercetarea identifică factorii cheie ai satisfacției și fericirii în viață

_ Sunt îngrijorat că soțul meu cheltuitor și fără pensii mă va condamna la sărăcia de pensionare: răspunde psihoterapeutul cu bani VICKY REYNAL

_ O turistă britanică, în vârstă de 83 de ani, este lovită și ucisă de un autobuz în Lanzarote

_ Estonia închide un important punct de trecere a frontierei cu Rusia pe parcursul nopţii

_ RICHARD KAY: Niciodată în memorie familia regală nu a avut atâtea necazuri deodată. Dacă nu este încă o criză pentru Casa Windsor, se apropie periculos de mult...

_ Regina Máxima a Țărilor de Jos își ține pălăria purpurie în timp ce se luptă cu vântul la deschiderea restaurantului din Amsterdam

_ Maimuțele vor rămâne acasă în timp ce Malaezia modifică „diplomația urangutanului”

_ BRIT Awards 2024: Kylie Minogue face capul într-o rochie neagră fără bretele în timp ce se pregătește să-și revină scena ceremoniei pentru prima dată în 16 ani

_ Am trecut printr-o operație agonizantă pentru că am crezut că a deveni femeie mă va face în sfârșit fericită... Apoi am avut o revelație devastatoare

_ CAMRA este implicată într-o dispută după ce a acuzat berea „Naked Ladies” de la Twickenham Brewery de a fi sexistă

_ Gânduri post-FOMC: Acțiunile par să se comporte din nou ca „Stonks”

_ Femeile din Norvegia aduc alge marine la culmi culinare în Europa

_ Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

_ O femeie britanică-israeliană susține că pașaportul ei din Marea Britanie a fost pierdut „în mod rău intenționat” de Ministerul de Interne, pe fondul disputei privind certificatul de naștere „deformat” al bebelușului evreu

_ Avalanșă iminentă în Munții Făgăraș: Bâlea Lac se transformă în paradisul zăpezii

_ Kevin McCarthy: Republicanii �au pierdut majoritatea� c�nd m-au eliminat din funcția de președinte

_ Tom Kerridge este condamnat pentru că a perceput 18,50 lire sterline pentru un burger - cu două chifle, slănină, brânză și ou - în sprijinul... organizației de caritate pentru diabet

_ Prețurile puternice sporesc profiturile Caterpillar

_ Modelul de talie mare Hayley Hasselhoff dezvăluie noua politică Finnair de a cântări pasagerii înainte de zbor - susținând că declanșează persoanele cu tulburări de alimentație.

_ „Acasă pentru totdeauna” mea de 460.000 de lire sterline alunecă de pe o stâncă... șefii consiliului m-au abandonat și pe mine și pe locatarul meu ucrainean și asigurătorii s-ar putea să nu plătească

_ Câinii cârnați sunt aici pentru a rămâne! Germania neagă că plănuiește să interzică teckelul

_ Jurnalistul este acuzat că S-a piratat computerele distribuitorului Fox News pentru a obține videoclipuri scurse cu Tucker Carlson, în care și-a batjocorit pronumele de gen și a făcut remarci despre un make-up artist.

_ Nicușor Dan, reacție după ce DNA a început urmărirea penală în cazul său: 'Două lucruri pot să vă spun'

_ Candidatul la primarul Londrei, Susan Hall, se angajează să introducă detectoare de metale tip aeroport în fiecare școală pentru a combate criminalitatea cu cuțit dacă este aleasă

_ Mac de pe net! Președintele francez iubitor de fotbal, Macron, în vârstă de 46 de ani, pune cizma în timp ce iese pe teren pentru un meci caritabil la Paris

_ Marcel Ciolacu, după ce Parlamentul European a validat-o pe Roxana Mînzatu: 'Încă un pas important pentru creșterea profilului țării noastre la nivelul UE'

_ Nava de marfă chineză a tăiat în mod deliberat două cabluri de date critice în Marea Baltică, trăgând ancora pe 100 de mile, în timp ce nu era radar, într-un atac „orchestrat de Kremlin”, susține raportul.

_ Sud-coreenii și lituanienii au cea mai mare rată de sinucidere din lume

_ Complete Meltdown: Starul șef al Kansas City, Travis Kelce, țipă și �l �mpinge pe antrenorul principal �n timpul Super Bowl

_ Femeia îi cere soțului să-și cumpere 'tampoanele cu aripi' din magazin - iar internetul este lăsat isteric din cauza a ceea ce aduce el înapoi

_ Noi trucuri tehnologice auto de care nu avem cu adevărat nevoie: șapte funcții adăugate mașinilor în ultimii ani șoferii nu le-au cerut niciodată...

_ Rusia împiedică criticul de război Nadejdin să se confrunte cu Putin la votul prezidențial

_ Video | Românul care a furat un ATM de bitcoin din Sectorul 1, prins în aeroport la revenirea în țară

_ Tehnologia neconvențională îmbunătățește compozitele importante pentru industria auto, aerospațială și a energiei regenerabile

_ Raport: Melania Trump va reveni la traseul campaniei pentru un eveniment de strângere de fonduri de la Mar-a-Lago

_ TRACEY COX dezvăluie semnele secrete că prietenul tău este îndrăgostit de tine, vrea doar să sară în pat sau te vede pur și simplu ca un prieten (și cum să-ți faci mișcarea)

_ Putin lansează 90 de rachete și 60 de drone asupra Ucrainei, lovind cea mai mare centrală hidroelectrică din țară, case și un autobuz într-un nou blitz uriaș

_ Uită de Marte, sunt extratereștri pe... K2-18b? Descoperirea unei planete de două ori mai mare decât Pământul care emite gaz „produs doar de viață” stârnește entuziasm uriaș în rândul astronomilor

_ Femeile se adună în Scoția pentru a „testa” noua lege fascistă privind „crimele de ură”, înconjurată de activiști trans țipători și ostili

_ Protestele pro-Palestine au costat Poliția Met 32,2 milioane de lire sterline până în prezent, deoarece alte mii de manifestanți urmează să iasă pe străzile Londrei în acest weekend

_ Ionuţ Stroe, mesaj la extinderea magistralei de metrou M4: Alianța PNL- PSD pune pe primul loc proiectele majore pentru bucureșteni / Foto

_ Institutul SETI folosește o nouă tehnică elipsoidală atunci când caută semnale de la civilizații îndepărtate

_ Tatăl ucigașului Brianna Ghey, Eddie Ratcliffe, este condamnat la 15 luni de închisoare după ce a recunoscut că a făcut o fotografie indecentă a unui copil și a fost expus

_ Trump iese din caravana de voturi prin liberalul Massachusetts înainte de Super Marți

_ PDA-ul lui Geri Halliwell și Christian Horner la Marele Premiu al Bahrainului face ecoul unor manifestări notorii de solidaritate ale cuplurilor celebre lovite de scandal

_ Un fost alegător Biden explică cum a devenit un susținător al lui Trump �n 2024

_ Un președinte înfuriat Trump respinge inteligent ordinul de călușă a unui comerciant după ce mincinosul în serie Michael Cohen depune mărturie (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5316, afisate in 89 pagini.