14:28
Comentarii Adauga Comentariu

_ Luni încep simulările pentru Evaluarea Naţională

Luni încep simulările pentru Evaluarea Naţională

Luni, 5 februarie, încep simulările pentru evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a din 2024, a anunţat vineri Ministerul Educaţiei.

Probele încep la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Subiectele sunt distribuite sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul, transmite Ministerul Educaţiei.

Rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei şcoli prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.

Ministerul Educaţiei precizează că rezultatele obţinute la simulare nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.

Luni va avea loc simularea la Limba şi literatura română, marţi la Matematică, iar miercuri la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate în 23 februarie.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Polonia în alertă, după ce o rachetă rusească a ajuns în spațiul său aerian. Apărarea antiaeriană, activată

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Căpitanul naţionalei Mauritaniei, transferat la CFR Cluj

_ Băiatul de opt ani care a fost mutilat de „XL Bully” are „răni grave la cap” după un atac violent în zona comună a blocului: polițiștii arestează bărbat și femeie

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Fiica �Angry Black Girl� a lui Ilhan Omar, Isra Hirsi, a fost suspendată de Colegiul Barnard din cauza ocupației pro-Hamas a Universității Columbia

_ Ozzy Osbourne lovește cu acuzații: Kanye West, acuzat de plagiat pentru preluarea unui fragment dintr-un cântec al trupei Black Sabbath

_ Roxy Shahidi și Lou Sanders de la Dancing On Ice părăsesc spectacolul în șoc cu dublă eliminare

_ URMĂȚI: Un deputat din Georgia înregistrează un videoclip cu străini ilegali ascunși într-o cameră ascunsă, sub protecție militară, pe aeroportul din Atlanta

_ Atenţionare de călătorie: Cod roşu de valuri mari şi vânt în Portugalia

"Bilderberg" - "Black Rock" - "Merz" sau Cum se pune un Cancelar în Germania? Ca și Angela Merkel, Friedrich Merz a fost chemat să dea raportul la Reuniunea Grupului Bilderberg înainte de a deveni Cancelar

_ Controlul electric al magnetismului prin câmp electric și cupluri induse de curent

De ce sa înjuri votanții că votează cu cine vor ei? Tonomatul puterii pe nume Ciutacu care pupă la greu poala Pucistului Ciolacul și a lui Gold Corporation Ponta ii înjură oribil pe votanții lui Călin Georgescu.

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Momentul în care Vladimir Putin îl batjocorește pe Tucker Carlson pentru că a fost respins de CIA după absolvirea lui Trinity, după ce a fost „prea sincer” cu cererea sa

_ NEBUNAL: Nancy Pelosi MELTDOWN MAJOR Surprins de camere | Top 5 al lui Elijah Schaffer (VIDEO)

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

_ Hubble observă o galaxie învăluită de stele

_ Provocarea NASA Pi Day servește o minune matematică

_ Nebunie - Tesla a pierdut 80 de miliarde de dolari în numai o zi, după un avertisment lansat de Musk

_ RUPTĂ: Cutremur cu magnitudinea 7,5 lovește Taiwan � Alertă de tsunami pentru insulele japoneze � Sunt așteptate valuri de 3 metri (VIDEO)

_ Sunt expert în grădinărit și iată trei pași pentru a-ți cultiva singuri ardei gratuit

Sorosistul Securistoid Bănescu noua Față Hidoase a Cenzurii Regimului UEist de la București

_ Algeria's 'foggara' irrigation system: How farmers keep oases green

_ Președintele Trump răspunde la un raport video bomba asupra CIA | Dincolo de titluri

_ Usher�s Super Bowl Halftime Show a Flop (VIDEO)

_ Cum a comentat Năstase gestul lui Iohannis de a refuza îmbrățișarea premierului vietnamez

_ Telenovela Leadership din Ucraina continuă să fiarbă

_ Etapa finală a Campionatului de Şah al Ministerului Afacerilor Interne are loc în perioada 12-16 februarie

_ Preţurile de consum din China au scăzut în ianuarie în cel mai rapid ritm din ultimii 15 ani

_ Raport: Biden Tapping Brakes on Push for EVs

_ Trăim într-o zonă industrială „ascunsă” construită în rămășițele unei cariere din Cornwall, consiliul a încercat să ne închidă dar nu le vom lăsa niciodată

_ Sărbătorile zilei din 28 ianuarie - Sf. Cuv. Efrem Sirul; Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Mc. Haris

_ Un virus extrem de contagios, care provoacă vărsături, se răspândește masiv în Marea Britanie

_ Liberalii încearcă să refacă polul de dreapta, după blocajul din coaliţia cu PSD. Coaliția pare ruptă (surse)

_ Un bărbat le-a spus jandarmilor că drogurile din geanta sa au fost primite cadou

_ A fost creat primul 'copil AI' din lume. Tong Tong arată și se comportă exact ca un copil de trei ani / VIDEO

_ Bobby Davro, în vârstă de 65 de ani, se recuperează după un accident vascular cerebral minor după ce s-a prăbușit în timpul unei emisiuni de comedie live... la opt luni de la moartea logodnicei Vicky Wright

_ Atacul cu rachete şi drone al Iranului asupra Israelului - ce ştim până acum / A început şedinţa cabinetului de război al Israelului pentru a discuta represaliile împotriva Iranului

_ Rezultat tragic: un copil de trei săptămâni găsit mort după ce democrații i-au permis custodia tatălui unui dependent fără adăpost

_ Soțul gelos și fost consilier conservator care s-a pozat în om de afaceri de succes cu plăcuța „7ORY” și-a urmărit fosta soție în campanie de teroare

_ Trans Crowd Angry At Chappelle Winning Yet Abother Grammy

_ Franţa își repatriază cetățenii din Haiti, țară aruncată în haos

_ Irina Bara a trecut de primul tur la Bogota- Ana Bogdan, eliminată la Charleston

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Ce face ca o pictură să valoreze enorm

_ E gaură de 15 miliarde lei la bugetul de pensii

_ VIDEO | Destinația de vacanță preferată a românilor este o 'bombă cu ceas': Au fost emise avertismente urgente

_ „Super Speeders” din NYC adună sute de bilete de viteză

_ Pe măsură ce drama Netflix cu aristo-întâlnește-gangster crește cererea pentru șic „bani vechi”... Cum să-i faci pe The Gentlemen să arate mai puțin

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

_ Doi ucraineni au fost găsiți în munți, după 3 zile: Bărbații au fugit în România ca să nu meargă la război

_ China folosește fondurile pentru investitori și consumatori din SUA pentru armată

_ George Simion a explodat din SUA: Comasarea alegerilor e un atac asupra democrației!


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163

Nr. de articole la aceasta sectiune: 9767, afisate in 163 pagini.