04:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO| Austriecii au dat de greu în România: probleme neașteptate pe autostrada care va străpunge Carpații

VIDEO| Austriecii au dat de greu în România: probleme neașteptate pe autostrada care va străpunge Carpații

”A1 Curtea de Argeș-Tigveni, peisaje frumoase și speranțe pentru 2026. Mini-secțiunea de 9,861 km din A1 Sibiu-Pitești avansează bine și avem încă șanse să circulăm prin primul tunel forat de pe o autostradă românească în decembrie 2026.

Am filmat inclusiv în interiorul tunelului Curtea de Argeș, lung de 1,35 km. Progresul până acum este foarte bun: săpătura a ajuns puțin dincolo de prima galerie de legătură între cele două căi. Sunt trei astfel de treceri folosite în caz de urgență, două pietonale spre capete și între ele una mare în care încap și vehiculele.

Din păcate, așa cum se vede din imagini, antreprenorul Porr a dat de o zonă cu mult nisip, unul din cele mai dificile tipuri de teren în care poți construi ceva, mai ales un tunel.

Și nici pe restul lotului lucrările nu sunt de lepădat: viaducte multe, lungi și adânci, consolidări serioase de făcut pe mulți versanți cu risc de alunecare. Un mic munte de muncă.

Contractul a fost semnat cu Porr în 15.11.2021, are ordin de începere emis în 01.03.2022 și prevede 16 luni de proiectare plus alte 44 de execuție.

Așadar, finalizare în martie 2027 însă stadiul fizic estimăm că a depășit 27-28% și termenul de inaugurare țintit de cei de la Porr, decembrie 2026, puțin înaintea celui contractual, este în continuare fezabil în ciuda lucrărilor grele.”, arată Pro Infrastructura.

Cele mai complexe lucrări au loc la tunelurile gemene ”Alina” și ”Daniela”, acolo unde au fost executați în total 855 metri de tunel forat pe ambele fire. Conform oficialului din Ministerul Transporturilor, dacă se păstrează ritmul actual al lucrărilor, atunci autostrada va fi gata înainte de termen.

”Stadiul lucărilor celor două tuneluri de autostradă Alina și Daniel, dar și pentru restul amplasamentului

Sunt pe șantierul Secțiunii 4: Țigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești #A1, unde construim primul tunel rutier la nivel de autostradă de pe acest drum de mare viteză pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, stadiul lucrărilor este următorul:

- au fost executați în total 855 metri de tunel forat pe ambele fire, din care 491 metri de tunel pe firul ieșiri din tunel, sensul Sibiu-Pitești (Tunel Daniela) şi 364 metri de tunel pe firul intrării în tunel, sensul Pitești-Sibiu (Tunel Alina)

- au fost forați, armați și betonați 88% din totalul de 20.500 ml de piloți necesari structurilor aferente acestui tronson de autostradă

- continuă lucrările de armare, cofrare și betonare radiere și elevații aferente structurilor de pe acest lot

-  continuă lucrările de terasamente pe mai multe sectoare ale proiectului, inclusiv la nodul rutier Țigveni

- se lucrează la relocarea DJ678 și DN73C

- au fost realizate 6 din 16 fundații aferente podețelor

- au fost finalizate şi puse în funcțiune cele două stații de betoane din organizările de șantier

- au fost turnați 26.500 mc de beton necesar structurilor

- continuă producția în șantier a grinzilor și predalelor prefabricate necesare structurilor

- continuă relocarea rețelelor de utilități publice de gaz, electricitate, canalizare și apă menajeră


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ VAX RANIT? O femeie sănătoasă de 29 de ani primește un diagnostic șocant | Dincolo de titluri

_ Oficialul din San Diego spune că orașul este „noul epicentru” al crizei la frontieră

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Așteptarea a luat sfârșit: Ei sunt cei 3 ruși care vor să-l lase fără loc de muncă pe Vladimir Putin

_ Stoc de petrol din SUA va fi reumplut în acest an: secretarul Energiei

_ Patru persoane trimise în judecată pentru corupţie în dosarul Electrocentrale Rovinari

_ Termenul limită pentru procesul lui Trump se apropie - Ce avere ar avea, de fapt, fostul președinte al SUA

_ Ministerul de Externe: Două femei din România au murit în urma incendiului din Valencia/ VIDEO

_ Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

_ După retragerea haotică din Afganistan, americanii iau în calcul să plece și din Siria: discuții de culise la Casa Albă (surse)

_ Vremea în Bucureşti: înnorări, fulguieli şi maximum 9 grade până sâmbătă seara

_ S-a aflat adevărul despre David Popovici! Dezvăluire de ultim moment despre sportiv. Este surpriză totală

_ În cele mai mari cazuri, legea mare se înclină hotărât spre stânga

_ 'Mai ieftin, mai rapid, mai bun'. Ghidul unui miliardar pentru combaterea schimbărilor climatice

_ Ministrul Apărării, vizită la Șantierul Naval Damen

_ Jennifer Lopez va face un film despre o jucărie celebră

_ Partea 2: Domeniul de aplicare complet al hack-ului cu mașina de vot Dominion �n Curtea Federală este MULT mai rău dec�t doar Hack-ul BIC Pen � Jurnalele de audit pot fi editate

_ Kansas City Griefs: Sondajul de producție urlă stagflație în ianuarie

_ Cercetătorii creează o formă mai sigură de Coxiella burnetii pentru uz științific

_ Gigantul suedez de telecomunicaţii Ericsson, acord de finanţare cu BEI de 420 de milioane euro

_ Marcel Ciolacu neagă implicarea lui Klaus Iohannis în rezolvarea problemelor protestatarilor: 'Ce să-mi solicite, ceva ce am rezolvat deja?'

_ Rușii încearcă să afle cel mai bine păzit secret al războiului din Ucraina / Pregătiri intense pentru intrarea avioanelor F-16 pe câmpul de luptă

_ Îți vine greu să crezi cât măsoară cel mai lung tunel feroviar din lume: în fiecare zi trec prin el 325 de trenuri - Video

_ Australian Open: Djokovic - Sinner, finala din semifinale. Italianul a început furibund şi l-a sufocat pe sârb în primele două seturi

_ Romania no longer under infringement procedure for three industrial combustion plants

_ AI descifrează un nou cod de reglare a genelor la plante și face predicții precise pentru genomul nou secvențial

_ Guvernul militar din Mali a anunţat încetarea acordului de pace cu grupurile separatiste din nordul ţării

_ Ordinele UE vor schimba total România. Predicțiile specialiștilor pentru anul 2040 sunt total surprinzătoare

_ Marcel Ciolacu: Prostii și tâmpenii au făcut mulți foști lideri ai PSD/ Video

_ Un avion de mici dimensiuni a aterizat pe o autostradă din Florida și s-a izbit de un autovehicul

_ Ministrul Apărării a fost în vizită la Şantierul Naval Damen din Galaţi

_ Starul pop vorbește despre regretul ei de avort: �Am un Grammy, dar nimic nu-mi va aduce copiii �napoi�

_ Urşii panda care trăiesc în China se apropie de 1.900 de exemplare

_ Planul premierului italian Meloni de a trimite migranți �n Albania pentru procesarea azilului a fost aprobat �n Camera inferioară a Parlamentului, care se așteaptă să ștergă și votul Senatului

_ Înalta Curte din Kenya consideră că desfășurarea poliției în Haiti este „ilegală”

_ Probioticele ar putea ajuta cainii corpulenti sa scape de kilograme

_ Premierul maghiar Orb�n susține aderarea Suediei la NATO, după ce Parlamentul turc a votat pentru ratificarea acesteia

_ PSG a achiziţionat un brazilian în vârstă de 18 ani

_ Speciile de furnici mici perturbă comportamentul de vânătoare al leului

_ Mărturie uimitoare �n procesul pentru defăimare Mann v. Steyn: Alarmistul climatic Mann nu plătește un ban pentru armata sa de avocați!

_ Directorul unei societăţi de stat a fost reţinut pentru luare de mită

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

_ Civilizațiile antice căzute ne arată de ce nu trebuie să ignorăm avertismentele climatice

_ PM Ciolacu: There is no need to prepare for war

_ Cercetătorii spionează pentru semne de viață printre atmosferele exoplanetelor

_ S-a descoperit prima înmormântare mamă-fiică din vremea romanilor în Austria

_ Trump îl vâslă pe Fani pentru introducerea „animusului rasial” și a comportamentului necorespunzător, cere respingerea cazului electoral din Georgia

_ E-mailul dezvăluie de ce CDC nu a emis o alertă privind vaccinurile COVID și miocardită

_ Echipa realizează măsurători precise ale celor mai grei atomi

_ CD-ul Pink Floyd, returnat cu o întârziere de 35 de ani, la o bibliotecă din Maryland

_ Ar putea AI să declanșeze războiul nuclear?

_ Senatorii cehi resping ratificarea Convenției de la Istanbul

_ Pregătindu-se pentru represalii, SUA închide ambasada din Kiev din cauza riscului de atac aerian

_ VIDEO - Imagini extrem de spectaculoase cu primul nod turbion din România: leagă 2 autostrăzi și este o tehnologie cu totul nouă

_ Cum se schimbă vitezele într-un motor molecular

_ Robotul de sinteză autonomă folosește AI pentru a accelera descoperirea chimică

_ Fermierii francezi blochează o autostradă cheie din apropierea Parisului, deoarece protestele cresc presiunea asupra guvernului

_ Frontierele �nchise, nu legalizarea drogurilor vor reduce criza drogurilor!

_ Biden trimite directorul CIA pentru a negocia un acord major de încetare a focului în Gaza

_ Viktor Orban declară: Ungaria susţine necondiţionat aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4161, afisate in 70 pagini.