00:23
Comentarii Adauga Comentariu

HALLOWEEN INSANGERAT INTR-O TARA DISTRUSA. Mărturia unei asistente de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov: "Apoi am intrat urlând la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL!"





O tânără, Claudia Postelnicescu, a prezentat pe Facebook mărturia unei asistente, Violeta Maria Naca de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, care a participat la operaţiunea de salvare a victimelor de la clubul Colectiv din Capitală.

"Izbeau în mine. În salvare. Le curgea pielea, carnea. Urlau să îi iau, să nu îi las în urmă. Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe, că e haos. Să vină poliția. Rupeau jacheta de pe mine", povestește asistenta.

Postarea de pe Facebook:

"Un carnagiu, văzut şi relatat de o asistentă medicală: "Se crăpa de dimineață. Am fost trezită de alarma pe care am uitat s-o dezactivez. Mă uit la ceas, era 7 dimineața. Sâmbată. Am vrut să mă pun la loc în lumea viselor când am observat o forfotă în mesaje și apeluri nepreluate.

Ceva era în neregulă.

Am început dimineața cu lacrimi în ochi și am lacrimi în ochi când scriu textul ăsta. În primul rând pentru sufletele pierdute aseară și în al doilea rând pentru familiile lor. Nu vreau să fiu ipocrită, plâng și cu gândul că aș fi putut să fiu printre ei, în carnagiul de aseară, printre țipete, urlete, sunete de ambulanță și fum.

Durere și foc. Neputință și moarte. Inconștiență și disperare.

Ar fi fost al treilea weekend în care ieșeam în Colectiv luna asta.

Am 25 de ani și nu am auzit în viața mea de o tragedie mai mare decât asta în București. Iar lucruri nasoale se tot întâmplă aici, dar durerea trebuie să fie auzită.

Am auzit povești de oameni care au salvat fete din flăcări și când s-au întors în infernul din Colectiv să ajute au fost prinși înăuntru, dar ce am vorbit cu o asistentă medicală, care a fost martor la întâmplarea de aseară m-a doborât de tot.

Asistenta medicală poveștește despre colegi înlăcrimați, despre tineri în stare gravă, despre rugăminți.

Ne-am dus senini. Credeam că e un incendiu banal inițial, continuă, am fost al doilea echipaj la fața locului. Apoi au venit pompierii agitați. Primele două victime. Totul era ca un coșmar. Mergeau, urlau, se târau. Tineri desfigurați. Urlau mulți.

Eram două salvări.

Una dintre victime, erau o tânără, rănită grav.

Țipa la mine să venim mulți. Mă implora. Spunea că sunt 300 de tineri, arși, călcați în picioare. Am implorat plângând pe cei de la dispecerat că sunt sute de oameni arși.

Plângeam. Săreau arși pe mine, urlau. Voiau să intre mulți în ambulanțe. Și nu puteam să plecăm cu fata rănită grav. Nu se dădeau din drum.

Abia atunci s-a dezlănțuit coșmarul. Au venit alți patru grav răniți. Izbeau în mine. În salvare. Le curgea pielea, carnea.

Acum plâng. Urlau să îi iau, să nu îi las în urmă. Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe, că e haos.

Să vină poliția. Rupeau jacheta de pe mine.

Plângea în timp ce îmi scria. Pe mine mă luase inima în timp ce citeam.

Continuă cu greu.

Apoi, a venit un pompier, avea o tânără de 18 ani, arsă pe 98% din corp, mă implora cu lacrimi de erou: Ia-o mai repede din brațele mele.

Doamne, cât de tânără e! Salveaz-o! Am și eu o fată acasă!. Mi s-a făcut rău. Veneau mulți, mulți de tot.

Erau îndesați în salvări. Civili urlau, tineri răniți trăgeau de doctori, aproape smulgându-le hainele. Implorau să fie ajutați, să fie salvați. Se aruncau în fața ambulanțelor. Dădeau cu pumnii în ambulanțe.

Am urme de piele arsă, pe mine, pe echipament. Pompierul șef plângea în hohote. Era în șoc. Țipa: De ce, Doamne?. Tânără arsă nici nu mai avea haine pe ea.

Apoi am intrat urlând la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL!

Doi doctori de la echipaje au rămas la fața locului. Erau șase tineri, jos pe borduri, în stop cardiorespirator. Șoferul din echipaj a resuscitat oameni ore în șir până i-a crescut tensiunea și i-a țâșnit sângele pe nas.

Povestirea era din ce în ce mai compleșitoarea. Tremuram.

Mai era un copil de doar 16 ani! 16 ani! A plâns echipajul la resuscitarea lui. Nu se îndurau. Apoi l-au adus pe fratele lui, pe brațe, la mine. Era grav, era ars tot. Avea ochii umflați și roșii, plângea. Întreba: Sunt rău? E grav?.

Apoi au adus altul. Era 70%. Plângeam. Cădea carnea de pe el. Întreba dacă mai trăiește. Dacă e grav. Era aproape de comă.

Îi curgeau lacrimi din ochi, cu sânge. Îmi spunea să îl țin de mână. I-am spus că am un băiat de-o seamă cu el. Mi-a răspuns: Mami, n-o să mor, nu? Încă ieșea fum din el.

Aici am început să plâng în hohote. Nu am mai putut să continuu să scriu.

La spital părinți pupau ambulanțele, urlau unde le sunt copiii. Le-am spus adevărul. Le-am spus că sunt în stare gravă.

Mi-au pupat picioarele la Municipal. Era sinistru. Trăgeau de mine și de colegi, de salvare.

Asistenta cu care am vorbit, mi-a povestit că toți care au fost luați aseară sunt în stare gravă. Mi-a scris cu o durere de mamă că este profund șocată de tragedia de aseară. Abia a reușit să vorbească despre incident, mi-a spus că are tensiunea 20.

După ce a mai luat un hap pentru inimă mi-a scris, probabil cu o mână tremurândă: Nu suntem bine, noi, salvatorii.

În momentul ăsta, nimeni nu e bine.

Când s-a întors, doctorii au îmbrățișat-o, i-au sărutat lacrimile și i-au mulțumit.

Au spus că nu vor uita niciodata vocea ei când implora că are nevoie de ajutor, că o să țină minte pentru totdeauna cum ruga dispeceratul să cheme și colegii de acasă. Pe toți. Să vină să ajute tinerii arși.

Salvatoarea, eroul care povestește îndurerat, este Violeta Maria Naca și are 22 de ani experiență pe Salvare.

Nu o să postez poze cu răniții, mi se pare de porc.

Nu o să caut capete de acuzare. Nu o să blamez pe nimeni.

Am vrut să vă arăt povestea din prisma unui medic, care-a fost aseară la fața locului. Povestea eroilor. Durerea pe care o simt medicii în momentul în care se simt neputincioși în fața morții.

Închid ochii și e mai rău. Revăd imaginile ca un film horror. "


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

După Țăndărei - Reteag. Romii din Reteag s-au infectat cu Coronavirus. 3 morți de Coronavirus. Estimările Fluierul.ro indică 1500 de infectați în zonă. Infecția s-a extins după ce un pastor penticostal a ținut o adunare în Reteag, la el acasă

Regatul Unit. În vârful epidemiei de Coronavirus când Marea Britanie are 1000 de morți pe zi, personalului Biroului de pașapoarte i s-a spus să se întoarcă la muncă

ROMÂNIA. EPIDEMIA DE CORONAVIRUS. Ziua 19.b - 8 Aprilie

Ciobanii români medalie de bronz în UE după numărul oilor. Țăranii români locul 5 la agricultură. România, al cincilea producător de cereale și al treilea crescător de ovine din UE Speculantii fac ca valoarea acestora sa fie foarte mica

Inconștiența a doi tembeli Lodovic și Werner ne poate costa foarte multe Vieți. Ordonanța Militară 2 face doar "recomandări" cu privire la izolarea oamenilor la Domiciliu în loc să ia Decizii. Mii de oameni s-au plimbat prin parcuri și pe alei.

242 declarați, 1.300 îngropați. Orașul în care autoritățile au ordonat săparea de noi cimitire

Macaulay Culkin revine în franciza "Singur acasă", după 30 de ani, pentru 3 milioane de dolari

Înapoi în timp. Cum arătau în copilărie 11 dintre legendarii fotbaliști ai României?

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Cu un pas mai aproape de descoperirea vaccinului pentru coronavirus: rată de supraviețuire de 100% după un tratament experimental aplicat pe șase pacienți în stare critică

STUDIU îngrijorător. Cum se răspândește virusul în supermarket atunci când cineva tușește VIDEO

Grupele sanguine și Coronavirusul - Cei cu grupa Sanguină O au o protecție suplimentară

Obicei vechi de 1500 de ani, interzis din cauza coronavirusului. Expertul lui Trump avertizează: "Să nu mai faceți asta niciodată!"

"Așteptăm să moară unii pentru a putea încerca să-i salvăm pe alții". Mărturiile doctorilor din țara în care cadavrele au fost lăsate pe străzi

Cu oamenii închiși în case, natura își recuperează teritoriul. Orașele în care animalele sălbatice se plimbă libere, iar caprele se dau în balansoar

Munții Himalaya, vizibili în India pentru prima dată în 30 de ani | FOTO

Agențiile imobiliare rămân fără clienți, dar vânzătorii nu micșorează prețurile. Suma medie solicitată acum pentru o locuință

Chinezii din Wuhan au blocat sistemul local pentru înregistrări nunți, după ieșirea din carantină

FT: Germania și Franța, principalele economii ale zonei euro, intră în recesiuni istorice

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Piatra Neamț: Medicii nu mai fac față cazurilor de Covid-19

Premierul Italiei, avertisment pentru UE. Pandemia, test pentru unitatea blocului comunitar.

Război pus pe pauză. Două țări aflate în conflict au anunțat două săptămâni de încetare a focului din cauza COVID-19

Marea Britanie: Trei asistente care s-au pozat purtând saci de gunoi în locul echipamentului de protecție, infectate cu coronavirus

Bogdan Micu Prezice Diferit de Fluierul.ro

Cum se simte fotbalul în vremea coronavirusului: cel mai bogat campionat din Europa, pierdere de peste un miliard de euro din cauza pandemiei

Ce ascunde, de fapt, Coreea de Nord. Soldați morți de "imunitate slabă", tratamente cu varză murată și un spital construit în stare de urgență

Evreii ultrareligioși din filmul "Unorthodox", de pe Netflix, sunt originari din Satu Mare. Care este povestea lor

Pasagerii unui feribot s-au aruncat în apă când au auzit că la bord erau persoane infectate

6 factori de risc care duc la forme severe de COVID-19 sau accelerează decesul pacientului

Aplicația pentru monitorizarea celor din izolare sau carantină, finalizată. PSD o oferă statului. Cum funcționează

COVID-19. Top 10 cele mai afectate județe din România. Repartizarea celor 5.202 cazuri la nivel național

Problema de sănătate care te expune cel mai mult la COVID-19. "Chiar și tinerii riscă. De asta au americanii atâtea probleme", spune epidemiologul șef din Franța

VIDEO | Măsurile anti-coronavirus au evitat o tragedie de proporții în Italia. Un pod de 300 de metri s-a prăbușit în totalitate

Coronavirus: A doua zi consecutiv cu aproape 2.000 de morți în SUA

HOROSCOP 9 APRILIE 2020: O zi cu multe provocări pentru zodiile Fixe

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 aprilie

Bloomberg: Studiu: Coronavirusul s-ar putea răspândi mai rapid decât se credea

Andorra: Personalul medical cubanez testat negativ la COVID-19

Ministerul Muncii: Peste 1,03 milioane de contracte de muncă au fost suspendate de la declararea stării de urgență

Dacia Gradually Resumes Production Starting Mid-April

Producția mașinilor Dacia, la Mioveni, va fi repornită în luna mai

Țeapă monumentală primită de cea mai fericită țară din lume. Au cumpărat 2 milioane de măști false

Șpagă la morga din Suceava: doi bărbați spun că li s-au cerut bani când au mers să-și ridice morții / Cum au fost ascunse sumele

Sibiu: Opt copii infectați cu COVID-19, la Spitalul de Pediatrie; sunt în stare bună

Coronavirus: Polonia va relaxa parțial restricțiile după Paște, afirmă ministrul adjunct al sănătății

Un expert german DEMONTEAZĂ teoriile despre COVID-19: Riscul de infectare în public, extrem de redus. Virusul rezistă puțin pe suprafețe

A renunțat la gimnastică și a îmbrăcat uniforma de Poliție. Campioana europeană a ieșit pe stradă să verifice dacă sunt respectate regulile autorităților

Google interzice angajaților să folosească aplicația Zoom de pe laptop. Motivul din spatele deciziei

Cluj: Sute de oameni aglomerați pe aeroport; prefectul a trimis jandarmi să-i disperseze

Ce a pățit în Anglia un tânăr care a tușit către un echipaj de poliție și le-a spus ofițerilor că le dorește moartea

GCS: Încă două persoane infectate cu noul coronavirus au murit; în total - 229

Promisiuni. Orban: Obiectivul nostru este să depășim, până luni, 5.000 de teste zilnice

Curs valutar BNR 9 aprilie 2020

GALERIE FOTO | Imagini care îți taie respirația: Frumusețea nebănuită a celei mai mari planete din Sistemul nostru Solar

Sectorul care va crește în România chiar și în criză financiară. Mesajul unui investitor: Oamenii sunt speriați

Jurnal din Madrid. Cum rezolvă spaniolii problema infectării medicilor și supraaglomerarea din spitale

FOTO | Aglomerație la Aeroportul din Cluj. Motivul pentru care mii de oameni au luat cu asalt aeroportul

Politist filmat cum bate un tânăr în București: "De ce dai în mine? De ce dai, mă, în mine?" VIDEO

Avertizare! Alexandru Rafila: Nu orice fel de material poate fi folosit eficient pe post de mască


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1662, afisate in 28 pagini.



ieri 05:48 CITATUL ZILEI