Adrian Sârbu: Cine împarte, parte-şi face. Partidele, democrativa- monopol la putere accesează discreţionar resursele publice. Frustrarea românilor este că plătesc taxe la buget şi nu primesc nimic înapoi

Numărul bugetarilor a crescut constant în ultimii ani, ajungând la 40 pe zi, plătiţi din taxele şi impozitele tale.

O permanenţă a bugetelor României este principiul Tokyo, “dă-mi banii că ţi-i toc-io”, dar şi relativitatea, prin ţinte de venituri neatinse, costuri şi deficite depăşite.

Un alt principiu care funcţionează în construcţia bugetelor e „ghinionul vostru, norocul nostru”. Adică, dacă avem noroc de un război în Ucraina, putem să justificăm de ce am risipit bugetul, de ce am crescut costurile.

21% din costurile bugetare în România sunt cu salariaţii. Iar la bugete noi, tot noi, adică bugetarii, adoptaţi de fiecare dintre noi, prin taxele şi impozitele pe care plătim la stat, afirmă Adrian Sârbu.

Adrian Sârbu: Ştiu, zici că ştii pe ce lume trăieşti. Dacă nu ţi-am spus-o, ţi-o repet.

Azi te-ai trezit cu încă 40 de noi prieteni. Bugetari. Pe lângă cei 1.300.000 pe care deja i-ai adoptat fără să ştii sau să vrei. Poporul român bugetar, în frunte cu Klaus, Nicu şi Marcel, tripleta de vis a democrativei.

Ei au grijă de tine. Când îţi trimiţi copilul la şcoală să nu înveţe nimic şi să se întoarcă plângând, bătut, că vrea în Spania, Italia sau pe Marte cu Elon Musk. Numai în România, nu. Când te duci la spital sănătos şi pleci bolnav de nervi. Când te duci la prefectură şi primărie şi n-au. Dacă nu e închis, că anul ăsta sunt ocupaţi cu alegerile. Tot din grijă pentru tine.

Dacă nu ţi-am spus-o, o repet. Crezi că ştii pe ce lume trăieşti?

Îi finanţezi în fiecare zi cu 100 lei din banii tăi. Numai 20 euro. În total, tu, popor ne-bugetar, le bagi în buzunar poporului ales, bugetar, 200 de miliarde de lei pe an. 40 de miliarde de euro. Plus restul din buget, până la 130 de miliarde de euro, de care ei dispun cum vor. Plus deficitul care anul acesta va fi de 15-20 de miliarde. De euro, că tot gândeşti în euro şi te simţi în Schengen, deşi nu eşti.

Au avut ei grijă. Klaus, Nicu şi Marcel, trei magi din Cotrocel. Fără să te întrebe, numai în ultimii 3 ani te-au mai îndatorat pe tine, pe noi, popor ne-bugetar, cu 80 de miliarde de euro. Azi datorăm 160 de miliarde de euro. Adică 27.000 euro de român plătitor. Pe care o să-i plătim din taxe şi impozite noi. Tot noi.

Dacă nu ţi-am spus-o, ţi-o repet. Nu fi stresat, pentru că ei nu sunt. Ei sunt românii fericiţi. În ţara lor şi cu democrativa la putere fac ce vor. Sunt mai egali decât tine pentru că s-au născut şi trăiesc din buget.

Tu te-ai născut poet, ca tot românul, cu griji, rate la bancă şi datorii de plătit la leafă.

Şi zici, totuşi, că ştii pe ce lume trăieşti.

Nemo: De aia i-am întrebat pe cititorii noştri dacă sunt de acord ca personalul bugetar să fie limitat la 500.000 de oameni din cei 1.300.000 câţi sunt în prezent.

Hofi: Ce e ăla buget?

Adrian Sârbu: Este o puşculiţă. Cum se spune în ţări de limbă engleză,”a piggy bank”. Un porcuşor mai mare sau mai mai mic, în care pui bani în fiecare zi pentru zile negre, pentru a-ţi asigura acele cheltuieli pe care nu ţi le poţi plăti tu. Bugetul.

Din moment ce tu pui banii la buget, Hofi, tu trebuie să fii beneficiarul cheltuirii acestor bani. Am auzit de educaţie, de sănătate, de infrastructură, de cheltuire a unor fonduri europene, de dezvoltare tehnologică. Sunt, într-adevăr, cheltuieli mari pe care un individ, o familie, un business, iar o corporaţie nu le pot face. Şi de aceea, în logica democraţiei, în logica comunităţii numită statul, fiecare cetăţean, evident, care are venituri, plăteşte la buget pentru a primi ceva înapoi. Noi despre asta vorbim, şi despre situaţia în ziua de azi, în care sentimentul românilor este că nu prea primesc înapoi. Sentimentul tău este că dai bani, suta aia şi nu că nu primeşti rest, dar mai dai şi în plus şi tot nu primeşti nimic din ceea ce aştepţi.

Avem un buget în care avem o permanenţă şi anume respectarea principiului Tokyo. Ai auzit de principiu?

Hofi: Un principiu japonez.

Adrian Sârbu: Dă-mi banii că ţi-i toc-io. Ăsta e principiul Tokyo.

Hofi: Cel mai bun.

Adrian Sârbu: Vedem că bugetul creşte, PIB-ul creşte şi deficitul creşte şi el. Deci, în ultimii 20 de ani, dacă nu ştiai, ei n-au operat, nu au administrat niciun an fără deficit. Rezultatul e că, aşa cum atunci când rămâi cu datorii, trebuie să ţi le finanţezi, să ţi le plăteşti. Şi atunci ce faci? Deficitul generează datorii curente. Te împrumuţi. Te împrumuţi azi, te împrumuţi mâine, te împrumuţi poimâine, te împrumuţi. Şi uite că ne-am tot împrumutat. Nu noi, dar ei în numele nostru şi am făcut rost de o datorie publică de 160 de miliarde de euro.

Poate n-ai avut reprezentare. Ia uite-te puţin la recordul de deficit pe care îl bate democrativa, că democrativă e, după 2020. 17,4 planificat anul ăsta. Miliarde de euro vorbim. 18 anul trecut, realizate cu succes, din plin.16 în 2022, un an extraordinar pentru economia mondială. Uriaş. Au crescut bursele şi nouă ne-a crescut deficitul. 16,3 în 2021.

Pe ăsta din pandemie nu mai punem la socoteală că nimeni nu-i mai trage la răspundere. Că mai sunt şi alte principii ale bugetului, le discutăm. Nimeni nu-i mai trage la răspundere de ce au închis ţara degeaba şi de ce au îngropat business-urile mici cu care acuma se laudă că vor câştiga alegerile. Să vedem.

Iar noi stăteam cu botniţele în aşteptarea vaccinului pe care l-a produs cineva din România? Nu. Doar l-a plătit de trei ori, că de aceea avem datorii mai mari de plătit.

Mai avem şi alte principii faine pe care le-am învăţat din derularea acestui buget. Unul dintre ele ţine de legea relativităţii bugetului.

Şi spune aşa: veniturile nu vor fi atinse, iar costurile vor fi cu siguranţă depăşite, inclusiv deficitul.

Nemo: Am început bine, nu?

Adrian Sârbu: Hai să vedem cum arată bugetul de anul trecut. Aproape toate liniile de venit şi costuri sunt neatinse. Venitul nerealizat, iar costul depăşit.

În România, Hofi, după 89, bugetul îl scriu doi oameni. Încep cu un bărbat. E un cetăţean numit Gherghina. Acest om era singurul care ştia să scrie un buget cap-coadă, să-l agregheze. Şi a apărut o doamnă care se numeşte Pescaru. Şi cu ocazia asta, domniile lor au consacrat singularitatea Gherghina-Pescaru, în care bugetul se scrie, nu se citeşte, pentru că nimeni nu-l înţelege.

Mai e un principiu care funcţionează în construcţia bugetelor şi în derulare. Se numeşte principiul „ghinionul vostru, norocul nostru”. Adică, dacă avem noroc de un război în Ucraina, putem să justificăm de ce am spart bugetul, de ce am crescut costurile. Putem să justificăm de ce n-avem venituri. Şi dacă paguba e de un leu, ştim noi s-o facem de 10 lei. Că de-aia e ghinionul vostru şi norocul nostru.  Pentru că, pentru noi, orice nenorocire e o oportunitate de a creşte costurile.

Şi pentru că dl. Ciolacu ne-a promis că a terminat cu şmecheria, fii atent că tocmai a anunţat execuţia bugetară de excepţie a lunii februarie. Domnule, cheltuielile planificate să crească au fost 10% până în februarie, adică ianuarie şi februarie. Nu ştim cum au crescut 27%, iar reducerea deficitului bugetat a fost să reducem cu 3% şi a crescut cu 70%. Sunt cifre foarte apropiate. 73 diferenţa între 3 şi 73.

Aici se aplică un principiu a dl. Ciolacu. O să fie bine. E paradoxul lui Ciolacu că, dacă n-o să fie bine, n-o să fie nici rău. Adică Gică Hagi, mic copil.

Că tot mă întrebai, “domnule, pentru ce-i bugetul ăsta”? La bugete noi, tot noi. 21% din costurile bugetare în România sunt cu salariaţii. În 2023, să zicem, au fost 26,7 costurile cu salarii. Miliarde euro, Hofi, care reprezintă 21,7% din buget. Dar au mai fost şi 15,5 cu bunuri şi servicii. Că un bugetar nu vine cu laptopul de acasă, cu mobila de acasă, cu spaţiu.

Hofi: Un bugetar nu vine niciodată singur.

Adrian Sârbu: Şi una peste alta, noi, aşa cu cât ne pricepem, am ajuns la concluzia că, în România, costurile bugetarilor sunt vreo 200 de miliarde de lei.

Evident, cine împarte, parte-şi face. Prin urmare, salariu mediu al bugetarului a crescut mai repede decât salariul mediu net din România. Numai că e o diferenţă majoră. Salariul mediu net din România a crescut în economia reală, Hofi, nu i l-a dat nimeni.

Şi poate el s-ar fi simţit îndreptăţit să aibă măcar aceeaşi dinamică a creşterii, pe salariu mediu, pe care o au bugetarii.

Nemo: Haideţi să facem o campanie, “Adoptă un bugetar”. Acolo e o fericire.

Adrian Sârbu: Nu trebuie să-i adoptăm, Nemo, că ei sunt deja adoptaţi.

(Fluierul)