07:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ Franţa cere modificarea legislaţiei UE pentru a îndeplini solicitările fermierilor care protestează

Franţa cere modificarea legislaţiei UE pentru a îndeplini solicitările fermierilor care protestează

Autorităţile din Franţa vor cere modificarea de urgenţă a legislaţiei UE astfe încât să poată fi soluţionate problemele fermierilor francezi care protestează. Solicitarea va fi depusă în următoarele zile, potrivit Reuters.

Franţa doreşte ca săptămâna aceasta autorităţile europene să modifice reglementările de mediu ale UE. Este vorba despre suprafeţele agricole care trebuie să rămână nefolosite în conformitate cu noile reguli de biodiversitate.

Modificarea regulamentului îi va ajuta pe fermierii ţării, a declarat, luni, ministrul agriculturii, Marc Fesneau.

Parlamentul European a adoptat recent o lege pentru refacerea ecosistemelor naturale degradate. Legislaţia le impune ţărilor membre să introducă măsuri de restabilire a naturii pe o cincime din suprafaţa de pământ şi mare până în 2030.

Scopul măsurii este de a inversa declinul habitatelor naturale ale Europei. 81% dintre acestea sunt clasificate ca având o situaţie precară.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Parcuri eoliene pentru un viitor mai verde! Ministerul Mediului emite acorduri pentru 81 de turbine

_ Cel mai bun medicament pentru Charles? Plimbări lungi la Birkhall, încheierea interdicției de a lua prânzul și o doză zilnică de râs sărbătorit, prin amabilitatea reginei Camilla

_ Lara Trump: RNC sa concentrat ca un laser pe integritatea alegerilor

_ Amanda Holden face o prezentare FOARTE bustioasa alaturi de Alesha Dixon, in timp ce Simon Cowell poarta o combinatie bizara de salopete si manusi pentru auditiile Britain's Got Talent

_ O mare încărcătură de îngrășământ rusesc contaminat „exploziv” este aruncată în mare în largul coastei Norfolk

_ Viețile WAG-urilor de F1 au fost dezvăluite: sunt noile albine regine ale lumii sportului. Acum MOLLY CLAYTON le spune secretele - de la bani la viețile lor pline de zgomot... și „triunghiul amoros” care le-a electrizat cercul.

_ Friptura „final” de duminică de 65 de lire sterline a lui Gordon Ramsay este criticată de meseni care spun că ar primi mai mult la un Toby Carvery

_ Uita de mere... acum un KIWI pe zi tine doctorul departe! Consumul de fructe vă poate stimula semnificativ sănătatea mintală în doar patru zile, arată studiul

_ PM Ciolacu urging Police to act with maximum seriousness, severity in combating illicit drug trafficking

_ Străbunica, în vârstă de 78 de ani, i-a fost amputat un picior după „patru zile de așteptare pe cărucior pe coridorul spitalului”

_ Panica meteo, potolită de climatologi - Fenomenele extreme actuale nu ies din limitele modelelor climatice, 'saltul' din 2023 a mai existat și în anii 70

_ Minunea fotbalului de la Liverpool, Jamie Cassidy, s-a autointitulat Nuclear-Dog, în timp ce a îndrumat o echipă de traficanți de droguri să vândă cocaină, tribunalul audiază în timp ce riscă ani de închisoare

_ „Orice este nevoie” - Acțiunile NYCB scad după ce președintele asigură „practic” nicio ieșire de depozite din sucursale

_ Concurs de instalaţii artistice „Manifest pentru Munţii Făgăraş”. Iată cum poţi participa

_ Rezultatele alegerilor locale 2024: Harta dezvăluie unde partidele au înregistrat câștiguri și pierderi pe fondul luptei pentru putere dintre conservatori și laburişti - deci cine a câștigat în zona DVS.?

_ Vedeta I'm A Celeb Tulisa pune pulsurile în viteză în timp ce pozează TOPLESS pentru filmarea plină de viață a revistei FAULT, în timp ce declară că se află în „era ei dracu’

_ ÎCCJ a pus punct conflictului între instanţe: Tribunalul Militar Bucureşti intervine în dosarul 'Ferma Dacilor'

_ Pilotul german Nico Hulkenberg va părăsi echipa Haas pentru Sauber (presă)

_ Calendare franceze de advent: must-have de vacanță pentru adulți

_ Oficiali furiosi din Botswana amenință că vor trimite 10.000 de elefanți în Hyde Park din Londra „pentru ca britanicii să poată încerca să trăiască cu ei” pe fondul disputei cu trofeele de vânătoare

_ JENNI MURRAY: Fat-jab-ul meu miracol a vindecat fobia paralizantă de care suferă fiecare femeie pe care o cunosc

_ Protest AUR cu dric, sicriu și cruci în fața Guvernului (video)

_ Câinii în evul mediu: Ce ne spune scrierea medievală despre animalele de companie ale strămoșilor noștri

_ Congressional Hawks îndeamnă să „lovină puternic Iranul” după ce trei trupe americane au fost ucise de militanții aliniați la Teheran

_ Mai multe cursuri de apă din țară sunt sub incidenţa unui cod galben de inundaţii

_ PETER HITCHENS: Criticilor mei care mă numesc „Boomer”, le spun asta: într-o zi vei avea norocul să fii bătrân

_ Există vreun hotel în Europa cu vederi mai bune decât acesta? Într-o proprietate elvețiană uluitoare, unde Audrey Hepburn s-a căsătorit și a stat Sean Connery - și avem o privire la o suită numită una dintre cele mai bune din lume.

_ Adevărul sinistru despre îndrăgitul brand de stil de viață, Lisa Frank, dezvăluit într-un viitor documentar: „Mi-a ruinat viața”

_ Moment înfiorător, un rucsac britanic aproape că sângerează până la moarte după ce a fost atacat și înjunghiat în gât într-un bar thailandez „după ce i-a spus unui alt turist să-și lase prietena în pace”

_ Construirea unei nanoparticule de ADN care să fie atât purtător, cât și medicament

_ Donald Trump, apariţie la gala MMA UFC 309. A venit alături de Elon Musk

_ Franța a deschis campania feminină a șase Națiuni cu victoria asupra Irlandei

_ Irina Begu, învinsă în semifinalele turneului ITF de la Wiesbaden

_ Tinerii americani închid televizorul

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

_ Capitala, sub cod portocaliu de caniculă

_ 'Dark tourism' on the rise in Ukraine: Is war tourism educational or unethical?

_ Este Londra stabilită pentru taxe de parcare de 16 GBP pe oră pentru SUV-uri? Politicianul orașului Londrei susține schema controversată a Parisului pentru consumatorii de gaz - după ce Sadiq Khan a lăudat planul „inovator”

_ Jes Staley a mințit despre tăierea lui Epstein: dosar în instanță

_ Momentul în care pompierii se luptă cu infernul furibund după ce un camion plin cu rumeguș a izbucnit în flăcări pe M62 - declanșând un blocaj uriaș

_ Gheto-izarea vieții americane

_ FOTO În Europa se construiește o nouă 'Cortină de Fier'. Mai multe țări pregătesc fortificațiile 'Scutului de Est' la granițele cu Belarus și Rusia

_ BAT România lansează o nouă invitaţie pentru dezvoltarea de soluţii inovatoare pentru sustenabilitate

_ Formula 1 continuă la Monza până în 2031: un acord istoric prelungit

_ Intel a acordat aproape 8 miliarde de dolari pentru fabricile de cipuri din SUA

_ French farmers protest EU-Mercosur trade agreement

_ Jennifer Lopez își prezintă stilul elegant în timp ce uimește alături de Florence Pugh și Rosie Huntington-Whiteley la spectacolul Valentino în timpul Săptămânii Modei de la Paris

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Davina McCall își dezvăluie ultimele cuvinte înainte de a fi adormită pentru operație de tumoră pe creier, în timp ce împărtășește mai multe detalii despre operația „îngrijorătoare”

_ Trafic îngreunat pe DN73 (zăpadă), restricții camioane Bran-Fundata. Ploaie pe A1, Valea Prahovei/Oltului și pericol acvaplanare pe A3

_ Starea libertății presei mondiale

_ Frontul anti-PSD joacă la disperare

_ Antibiotice Iaşi a încheiat un nou contract cu IBM România Consulting pentru implementarea unei soluţii software integrate care să asigure transformarea digital

_ Accident grav pe DN 7 în Vinţu de Jos: Intervenţia pompierilor în desfăşurare

_ Modern si minimalist - 5 idei de acoperiş premium (P)

_ BEC va prezenta sămbătă şi duminică datele privind prezenţa cetăţenilor români la urne

_ Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”

_ DAN HODGES: Cum s-a prăbușit cu adevărat complotul împotriva lui Rishi - și a pecetluit soarta partidului

_ 1 din 5 decese în SUA cauzate de boli de inimă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143

Nr. de articole la aceasta sectiune: 8552, afisate in 143 pagini.