Ion Cristoiu: Vă imaginaţi că ăştia votează la europarlamentare?!

Ion Cristoiu: Scriam pe acest blog că, luînd exemplu de la pe Gogol, caut în presă, în realităţi, fapte în stare să schiţeze o Românie de proză absurdă, o României a veseliei generale.

Ion Cristoiu: Brusc însă mi-am amintit că am mai întîlnit undeva astfel de aşezări încremenite în habotnicie, superstiţii cumplite, neştiinţă de carte combinată cu tîmpirea de prea multă băutură. Satul din ştire trăieşte însă în România anului 2014. În România care se pregăteşte pentru alegerile europarlamentare.

Ion Cristoiu: Vă imaginaţi că locuitorii acestei aşezări, care preferă să aibă o biserică de fiecare familie şi, în curînd, o biserică de fiecare persoană, în loc de apă curentă, care mor să ajungă la biserică într-un minut, în timp ce-şi fac nevoile la privata din grădină, vor vota la europarlamentare?!

E un lucru de tăria unei axiome azi că aviaţia anglo-americană a bombardat Ploieştii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. S-au scris cărţi pe această temă, una aparţinînd chiar unui străin:

„Opération «Raz de marée» sur les pétroles de Ploieşti”. E un studiu scris de James Dugan şi Carroll Stewart în 1962, tradus la Robert Lafont în 1963. O carte dedicată raidului american asupra Ploieştilor la 1 august 1943. James Dugan a fost în timpul bombardamentului membru al Secţiunii Actualităţi Fotografice şi Cinematografice a Corpului 8 de Armată a Forţelor aeriene ale SUA care au furnizat cele trei grupe de bombardiere pentru Operaţiunea Tidal Wave (Tsunami), iar Carroll Steward lucra la Relaţii publice. Cartea e rezultatul unei documentări extraordinare, incluzînd şi interviuri personale cu 164 de participanţi la Operaţiune. Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri din perioada Guvernării Ion Antonescu, după mine cele mai puternice documente despre România reală din perioada respectivă, fac referire însă la un bombardament al aviaţiei sovietice, întîmplat pe 13 iulie 1941, destul de serios dacă ar fi să credem dezbaterii dedicate atacului în Şedinţa din 14 iulie 1941, condusă de Mihai Antonescu:

„M. Antonescu: Domnilor miniştri, v-am convocat pentru o serie întreagă de chestiuni de ordin general şi, în acelaşi timp, pentru ca să vă informez asupra a două împrejurări mai puţin fericite, care s-au petrecut ieri: una, cu caracter general şi alta, un accident nefericit, care totuşi, în împrejurările de astăzi, este destul de neplăcut.

Ieri a fost un bombardament aerian la Ploieşti. Folosind un moment de relaxare, după-amiază, şase avioane sovietice s-au coborît, fiind, se pare, camuflate avioanele acelea cu tricolorul român şi cel german. Mi s-a spus că purtau insignele germane. Ele au bombardat marginea Ploieştilor, aruncînd bombe în regiunea unde se găsesc rafinăriile societăţilor «Orion» «Astra»şi «Petrol-Block», şi au produs un incendiu, datorită, fireşte, unei situaţii foarte puţin favorabile posibilităţilor de izolare în aceeastă regiune, unde, după cum vă amintiţi, sînt pachete de instalaţii şi de rezervoare. Incendiul s-a întins.

Chiar acum însă, dl g-ral Davidescu mi-a comunicat că mai este un rezervor care mai arde încă şi că speră ca pînă diseară să poată fi stins şi acesta.

Ceea ce desprind din acest bombardament este faptul că trebuie totuşi să luăm unele măsuri. Am fost imediat acolo, ieri după-amiază, şi mi-am dat seama, întîi, că instalaţiile noastre de pompieri din Ploieşti sînt cu totul insuficiente, cu toată organizarea lor tehnică. Dar nu numai aceasta am constatat, că instalaţiile de care dispunem acolo sînt insuficiente, dar, în special, mi s-a semnalat faptul că n-au suficiente furtunuri pentru incendii, din care cauză au trebuit să împrumute de la organizaţia de pompieri germană locală, să împrumute 700 metri de furtun. Am făcut şi eu intervenţii pentru ca să putem obţine, pe calea unui import de la ei, 2000 metri de furtunuri. Îl rog pe dl ministru al Economiei Naţionale ca să facă o intervenţie directă pe lîngă dl ministru Neubacher, pentru ca să ni se aprobe acest import – şi aceasta cît mai repede – organizîndu-se, dacă este posibil, transportul cît se poate de repede, pentru ca astfel să putem avea la Ploieşti un minimum de organizare a serviciului de pompieri de acolo.

De altfel, am dat dispoziţie ca o unitate de pompieri de la Bucureşti să se deplaseze acolo. Am vorbit cu dl colonel respectiv şi vă rog să daţi dispoziţii ca situaţia aceasta să rămînă aşa, cel puţin pentru două săptămîni. Vă rog ca, deocamdată, aceste unităţi, deplasate de la Bucureşti, să rămînă în Ploieşti, în toată această perioadă, care ar putea să fie mai ameninţătoare pentru instalaţiile de petrol de acolo. Zic – «pentru această perioadă» – pentru că aţi văzut şi dv. că s-a încheiat un acord între Anglia şi Rusia. Consecinţele acestui acord, pe care trebuia să le prevedem, vor fi că, probabil, se va încerca de către organizaţia britanică să se sprijine un bombardament al regiunii petrolifere române, în aşa fel încît ne putem aştepta în aceste zile – pînă cînd situaţia frontului de la Kiev şi din Sud va evolua – să se încerce o succesivă bombardare a regiunii petrolifere. De aceea este bine ca, pentru toată această perioadă, unitatea de pompieri pe care am trimis-o de la Bucureşti să rămînă la Ploieşti.

G-ral D. Popescu (General Dumitru I. Popescu, Ministru de Interne între 21 ianuarie 1941-23 august 1944, arestat la 17 mai 1946, condamnat la 10 ani temniţă şi eliberat în 1956 – n.n.): O s-o mai întărim.

M. Antonescu: Foarte bine, s-o mai întăriţi.

Pe de altă parte, rog pe dl ministru al Aerului să organizeze o patrulă, o unitate de vînătoare, cu aviatori germani. Am solicitat şi pe dl general Speidel în această privinţă, pentru ca să putem astfel asigura regiunii Ploieşti, pentru cîtăva vreme, un regim de apărare aeriană deosebită.

G-ral Gh. Jienescu (Ministru secretar de stat la Subsecretariatul de Stat al Aerului, organism creat in octombrie 1940 pentru activitatea aeronauticii între 27 ianuarie 1941 şi 23 august 1944, după 23 august, pînă februarie 194, arestat la domiciliu, din februarie 1946 pîna în februarie 1948, arestat şi depus la închisoarea Comandamentului Militar al Capitalei, în 6 februarie 1948 condamnat definitiv la 20 de ani de temniţă cu degradare civică şi confiscarea averii – n.n.): Toate dispozitivele sînt realizate.

M. Antonescu: Vă rog să fie perfectate.

G-ral Gh. Jienescu: Dispozitivul vine de la generalul Speidel. Are două atene una, Buzău-Ploieşti, şi alta pe la Otopeni. Dar la Ploieşti nu este aviaţie locală.

M. Antonescu: Trebuie organizată.

G-ral Gh. Jienescu: Dispozitivul este realizat. Din Moldova au sosit la Buzău două escradrile de vînătoare. Avem forţa a şapte escadrile de vînătoare acolo.

M. Antonescu: Tot în legătură cu apărarea aeriană, v-aş ruga să cercetaţi dv. – am discutat această chestiune şi cu dl ministru al Armatei – situaţia de la Sulina, luînd dispoziţiile pentru ca măsurile Marelui Cartier să se execute cît mai repede. Am vorbit cu dl colonel Kestenberg, pentru ca să organizeze o cooperare în această privinţă.

Prin urmare, trebuie luate măsuri de ordin tehnic pentru apărarea regiunii şi de ordin militar şi antiaerian.

Ieri a fost o pătrundere cu totul surprinzătoare, folosind un moment de relaxare. Faţă de cele petrecute, nădăjduiesc că acum, folosind această experienţă, dacă se iau toate măsurile necesare, nădăjduiesc că vom putea evita asemenea accidente ca cel de la Ploieşti, cu toate că războiul este – fireşte – război şi niciodată nu poţi ieşi din el fără să ai asemenea încercări, fără să suporţi astfel de prejudicii.

I. Marinescu (Ministrul Economiei Naţionale între 26 mai 1941-23 august 1944): Am fost şi eu acolo, după dv.. Pot să vă spun care este situaţia. S-a luat măsura să se pompeze ţiţeiul la societăţile vecine. Lucrul la «Astra» şi «Columbia» a fost oprit. Pagubele sînt de 8% din capacitatea de rafinare, care, după cum ştiţi, este dublă faţă de capacitatea de producţie, aşa încît, din punct de vedere economic general şi al interesului pentru petrol, nu reprezintă o pagubă simţitoare în această privinţă. Au ars 16 rezervoare.

Din fericire, în ajun se expediase 1200 vagoane de benzină, aproape toată benzina fabricii «Orion». Ceea ce a ars a fost producţia unei zile, au fost 3-400 vagoane de motorină şi petrol, producţie de calitate inferioară. Nu ne costă prea mult.

G-ral I. Sichitiu (Ministru al agriculturii şi domeniilor între 27 ian. 1941-19 mart.1942, condamnat la 9 octombrie 1944, la 10 ani temniţă grea – n.n.): Au profitat de soare, încît n-au putut fi descoperiţi.”

Un incendiu nu era stins la începutul şedinţei. La un moment dat pe parcursul reuniunii, Mihai Antonescu intervine:

„Îmi face plăcere – mi s-a comunicat acum – să vă anunţ că focul de la Ploieşti a fost stins. Dl g-ral Davidescu mă informează că focul de la rezervoarele de petrol a fost stins. Este un lucru de mare importanţă. Toată noaptea n-am închis ochii din cauza aceasta. Focul acesta era un punct de reper fix. Incendiul de acolo a fost pentru mine o tortură groaznică, pentru că putea servi drept punct de orientare ca să fie atacată toată regiunea petroliferă Ploieşti. Era un punct fix de reper, care facilita operaţiunile de bombardament. În felul acesta, scăpăm de o mare nelinişte şi o mare primejdie.”

Bombardamentul a fost destul de serios, din cîte de vede. A fost trecut cu vederea chiar şi de către istorici, pentru că la vremea respectivă regimul n-avea nici un interes să alerteze opinia publică în privinţa pericolului aerian rusesc, iar după aceea nimeni nu s-a mai ocupat de el.

Dincolo de noutatea informaţiei, textul din Stenograme ne semnalează că şi în 1941, în plin Război şi sub un regim de autoritate, România suferea de eternul sindrom: Ne-a luat pe nepregătite!

*

Scriam în 24 martie 2014: Vă imaginaţi că aştia votează la europarlamentare?!

Citesc pe Hotnews.ro, acest articol, apărut sub semnătura Alina Neagu: „Satul cu 28 de biserici: Localitatea prahoveana Valea Plopului nu are apa curenta sau canalizare, dar are o biserica la fiecare 10 familii Valea Plopului, un sat din judetul Prahova, nu are apa curenta sau canalizare, dar are 28 de biserici. Lacasele de cult sunt la tot pasul, inclusiv la gradinita, la scoala, in curtile oamenilor, pe dealuri sau in vai, scrie publicatia locala PH-online.ro. Toate cele 28 de biserici au fost ridicate de acelasi preot, mai scrie publicatia citata. Preotul satului spune ca oamenii vin in numar mare la biserici pentru ca lacasele sunt aproape de casele lor. Prin „aproape” se intelege ca din orice punct al satului oamenii au de mers doar un minut pana la cea mai apropiata biserica. In ciuda numarului neobisnuit de mare de biserici, preotul se gandeste sa mai construiasca si altele. In anul 2007, Jurnalul National scria ca satul Valea Plopului avea, la acea vreme, 26 de biserici. Media era atunci de o biserica la fiecare 11 familii din sat. Alte doua au fost construite intre timp: "Avem o bisericuta construita pe un deal in memoria copiilor avortati, avem cate o biserica in curtea gradinitelor, alte doua biserici in curtile celor doua scoli. In total sunt atatea biserici cat sa slujim duminica intr-una singura si in rest sa le vina randul o data pe luna, adica 28", a declarat preotul satului, Nicolae Tanase, pentru PH-online.ro. El a adaugat ca si-ar dorit sa mai poata ridica cateva. Desi nu au apa curenta si canalizare, localnicii sunt multumiti, spunand ca "scutul" credintei i-a ferit de necazuri.”

Scriam pe acest blog că, luînd exemplu de la pe Gogol, caut în presă, în realităţi, fapte în stare să schiţeze o Românie de proză absurdă, o României a veseliei generale. M-am grăbit să notez ştirea de mai sus pentru o eventuală proză satirico-fantastică din spaţiul Macondo-ului pe dos care e Vintileasa, invidios pe realitatea care surclasează fantezia cînd vine vorba de născociri comice.

Brusc însă mi-am amintit că am mai întîlnit undeva astfel de aşezări încremenite în habotnicie, superstiţii cumplite, neştiinţă de carte combinată cu tîmpirea de prea multă băutură. Da, am mai întîlnit astfel de realităţi în proza clasicilor ruşi: Şcedrin, Gogol, Cehov. Numai că prozatorii ruşi au surprins vremea lor: Vremea Rusiei ţariste de la finele secolului al XIX-lea, vremea cînd intelighenţia prevestea momentul cînd Rusiei putrede avea să i se ia sînge.

Satul din ştire trăieşte însă în România anului 2014. În România care se pregăteşte pentru alegerile europarlamentare.

Vă imaginaţi că locuitorii acestei aşezări, care preferă să aibă o biserică de fiecare familie şi, în curînd, o biserică de fiecare persoană, în loc de apă curentă, care mor să ajungă la biserică într-un minut, în timp ce-şi fac nevoile la privata din grădină, vor vota la europarlamentare?!

Altfel spus, şi de votul lor va depinde cine va reprezenta interesele ţării în Parlamentul European. Vor fi auzit ei de Parlamentul European? Dar de Comisia Europeană? Dar de spaţiul Schengen? Dar de MCV?

Nu cred c-au auzit de aceste lucruri. Sigur au auzit însă de PSD. Nu de alta, dar e partidul pe care-l votează din 1990 încoace.

Alte titluri din 24 martie 2014:

De ce e Traian Băsescu anti-rus pînă la isterie în aceste zile?

(Fluierul)