16:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Lupte crâncene în apropierea Spitalului Al Shifa din Gaza. Israelul spune că 170 de bărbaţi înarmaţi au fost ucişi

Lupte crâncene în apropierea Spitalului Al Shifa din Gaza. Israelul spune că 170 de bărbaţi înarmaţi au fost ucişi

Luptele continuă, sâmbătă, în jurul principalului spital din Gaza, unde Israelul afirmă că a ucis, până acum, peste 170 de bărbaţi înarmaţi într-un amplu atac, despre care Ministerul palestinian al Sănătăţii susţine că a dus, de asemenea, la moartea a cinci pacienţi, scrie Reuters.

Aripa armată a Hamas şi Jihadul Islamic afirmă că luptătorii lor sunt implicaţi în lupte cu forţele israeliene în afara şi în jurul spitalului Al Shifa din Gaza City, deşi Hamas neagă orice prezenţă în interiorul clădirii.

Trupele israeliene au luat cu asalt Al Shifa la primele ore ale dimineţii de luni, iar de atunci scotocesc prin complexul întins, despre care armata susţine că este legat de o reţea de tuneluri folosită ca bază pentru Hamas şi alţi luptători palestinieni.

Ministerul Sănătăţii din Gaza afirmă că cinci palestinieni răniţi ”asediaţi” în Al Shifa au murit întrucât nu au beneficiat de îngrijiri potrivite, apă şi hrană în ultimele şase zile şi că starea altor pacienţi răniţi se înrăutăţeşte.

Armata israeliană, care a pierdut doi soldaţi în luptele de la spital, susţine că previne rănirea civililor, pacienţilor şi personalului medical şi le asigură hrană, apă şi acces adecvat la îngrijiri medicale.

Reuters precizează că nu a putut avea acces la spital şi să verifice oricare dintre relatări.

Al Shifa, cel mai mare spital din Fâşia Gaza înainte de război, este acum una dintre puţinele instituţii de sănătate care funcţionează chiar şi parţial în nordul teritoriului, adăpostind de asemenea civili strămutaţi.

Locuitorii din apropiere afirmă că forţele israeliene au aruncat în aer zeci de case şi apartamente de pe străzile din jurul spitalului şi au distrus drumuri. Ei spun că un centru medical privat din apropiere, Spitalul Al-Helo, a fost şi el lovit de armată.

Biroul de presă al guvernului din Gaza, controlat de Hamas, a afirmat că tancurile israeliene au lovit mai multe clădiri de la Spitalul Al Shifa Hospital şi au incendiat un departament de chirurgie şi că aproximativ 240 de pacienţi şi însoţitorii lor, precum şi zeci de angajaţi din sistemul de sănătate au fost reţinuţi.

Armata israeliană a declarat că peste 350 de militanţi ai Hamas şi ai Jihadului Islamic au fost reţinuţi, până în preze, la spital şi că, în total, au fost audiate 800 de persoane.

În ultimele zile, purtătorii de cuvânt ai Hamas au afirmat că victimele decedate anunţate în declaraţii anterioare ale Israelului nu erau luptători, ci pacienţi şi oameni strămutaţi.

Israelul s-a confruntat cu critici dure în noiembrie, când trupele au atacat pentru prima dată spitalul. Trupele au descoperit acolo tuneluri, despre care au afirmat că au fost folosite drept centre de comandă şi control de către Hamas.

Presa Hamas a relatat, sâmbătă, că în altă parte din Gaza City, mai mulţi palestinieni au fost ucişi şi răniţi la un sens giratoriu în timp ce aşteptau camioane cu ajutoare umanitare.

La Rafah, unde se adăpostesc peste un milion de persoane, oficialii din sănătate au afirmat că un atac aerian al Israelului asupra unei case a dus la moartea a opt persoane şi rănirea altora.

Armata israeliană a afirmat că a ucis cel puţin 20 de bărbaţi înarmaţi în atacuri aeriene şi lupte directe în centrul Gaza şi în zona de sud a Khan Younis.

Peste 32.000 de palestinieni au fost ucişi de la începutul ofensivei Israelului în Fâşia Gaza, potrivit autorităţilor din sănătate din enclava guvernată de Hamas.

Războiul a fost provocat când luptători Hamas au intrat în sudul Israelului, într-un atac, în 7 octombrie, omorând 1.200 de persoane şi capturând 253 de ostatici, potrivit bilanţului israelian.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Estimarea potențialului de emisii ale sondelor de gaze scoase din funcțiune din probele de șist

_ Războiul Rusia-Ucraina s-a mutat şi în altă ţară. Forţele speciale ucrainene i-ar fi lovit pe ruşi în Sudan. Zelenski a vorbit cu şeful armatei sudaneze

_ Scandalul morților de la Spitalul Sf. Pantelimon - Primele descoperiri făcute de Corpul de Control al ministrului Sănătății

_ Alegătorii democrați �neangajați� din Michigan plănuiesc să voteze pentru Trump la alegerile generale

_ „Trebuia să o luăm pe Susanna”: Când Good Morning Britain împlinește zece ani, KATIE HIND dezvăluie povestea interioară a modului în care ITV și-a ademenit cea mai mare vedetă de la BBC - și următoarea ei mișcare surprinzătoare de a salva serialul

_ Ryanair anulează 300 de zboruri care afectează 50.000 de pasageri, inclusiv britanici, care se îndreaptă spre Spania și Italia, după ce lucrătorii francezi de la controlul aerian au intrat în grevă

_ Echipa de cercetare dezvoltă fructe kiwi rezistente la frig pentru eliberare imediată în public

_ Cercetătorii descoperă un circuit biologic care oferă o nouă cale pentru crearea de culturi rezistente la secetă

_ Diddly Squat al lui Jeremy Clarkson este online! Fostul prezentator Top Gear își vinde produsele din fermă pe Amazon Prime, inclusiv vodca sa de 39 de lire sterline cu „suc de vacă”... dar vei mai vizita magazinul său din Cotswolds?

_ Demonstrarea încurcăturii de trei fotoni anunțate pe un cip fotonic

_ Marea Britanie poate reduce taxele ȘI poate crește cheltuielile pentru apărare, spune Rishi Sunak, insistând că economia este suficient de puternică

_ Migrantului ilegal i se spune că nu poate rămâne în Marea Britanie după două decenii de încercări frustrante de a-l deporta

_ Noul sondaj zdrobește ideea că demnii l-ar putea învinge pe Trump prin înlocuirea lui Biden – Newsom, Kamala pierde și mai rău

_ Oamenii de știință reglează structura întanglementului într-o serie de qubiți

_ Ca tată, ca fiu? Mai gandeste-te! Oamenii moștenesc surprinzător de puțin din personalitatea lor de la părinți, arată studiul

_ Sunt medic generalist - și acestea sunt motivele pentru care renunț la muncă a o sută de persoane pe lună fără să vorbesc măcar cu majoritatea

_ Asistenta NHS dependentă de heroină, în vârstă de 35 de ani, este închisă pentru că a percheziţionat casele pentru a obţine bani pentru droguri

_ Dezvăluit: un grup de comentatori proeminenți din mass-media care urăsc Trump s-au �ntrunit săptăm�nal de doi ani pentru a stabili o strategie despre cum să-l doboare pe Trump

_ Momente tensionate la Rapid: ce a spus Cristiano Bergodi după meciul pierdut împotriva Farului / Reacția suporterilor giuleșteni

_ Aceste plante au evoluat în Florida acum milioane de ani. S-ar putea să dispară peste zeci de ani.

_ Chișinăul avertizează Transnistria: Să se abțină de la pași negândiţi

_ Clotilde Armand: Cei afectaţi de incendiul din Sectorul 1 pot suna la Serviciul Urgenţe din DGASPC

_ Tancurile Abrams donate de americani nu sunt folosite de ucraineni din cauza dronelor ruseşti

_ Democrat Math: guvernatorul NY, Kathy Hochul, încearcă să-i ajute pe navetiști, pretinzând că noua taxă îi „economisește” bani (video)

_ VIDEO | Soluția elvețienilor împotriva accidentelor - Se montează airbaguri exterioare pe tramvaie

_ Românii, avertizaţi că Franţa a ridicat planul Vigipirate la cel mai înalt nivel: „urgenţă atentat”

_ Experimentele sugerează că vechiul baston de fildeș cu patru găuri a fost folosit pentru a face frânghie

_ Șase elevi de gimnaziu din SUA se confruntă cu acuzații de �ura� pentru un presupus �chat online rasist�

_ Mircea Geoană amenință cu alegeri anticipate în cazul în care AUR ar urma să dea premierul: Dacă Becali preia, discutăm

_ Ungaria a luat la țintă Temu. Gigantul chinezesc, acuzat de practici comerciale înșelătoare

_ Dave Myers a murit: Partenerul de dans „Heartbroken” Karen Hauer și Paul Hollywood conduc omagiile aduse iubitului prezentator TV Hairy Bikers după moartea sa la vârsta de 66 de ani

_ Boeing descoperă găuri „forate greșit” pe 50 de avioane 737 Max nelivrate

_ FMI aprobă noi fonduri pentru Argentina din Milei, laudă planurile ambițioase, recunoaște „moștenirea dificilă” de la socialiștii peronişti

_ Toată schimbare pentru Harry și Meghan, în timp ce aduc un fost om de relații cu dulciuri ca contact din Marea Britanie și fost as al Agenției de Talente United în echipa lor de comunicații într-o nouă schimbare

_ Un balerin celebru din Rusia a murit la 39 de ani după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri

_ Declaraţia unui ministru de externe încaieră lumea: Cel care moare de foame este un idiot

_ Numele lui Taylor Swift, implicat într-o escrocherie masivă cu bani falşi pe rețelele sociale

_ VIDEO Teroriștii care au ucis peste 115 de persoane în Moscova voiau să fugă în Ucraina: Dezvăluirile făcute de FSB

_ Blackface Trudeau spune că există �O subminare deliberată a mass-media mainstream� de către �Teoreticienii conspirației (video)

_ Performanță de top pentru sabrerii români la Cupa Riposta: Aur și bronz obținute în competiție

_ Am înțeles greșit: Poliția Met își cere scuze pentru că „a provocat ofensă” după ce un ofițer voluntar i-a spus cântăreței creștine „să nu mai cânte cântece bisericești în afara bisericii” – deoarece ei recunosc că „s-a înșelat”

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

Soroșiștii Securistoizii de la Digi îl numesc pe Călin Georgescu, "Fostul Candidat Extremist Pro-Rus". Călin Georgescu este câștigătorul alegerilor prezidentiale.

_ VEZI: Școlile J.D. Vance și o �nchide pe Kaitlan Collins de la CNN c�nd �i pune �ntrebări lui Gotcha despre urmăririle penale pentru gunoi ale lui Trump

_ Musk avertizează că „Google’s Woke Bureaucratic Blob” nu va permite ca AI-ul său să fie remediat

_ A fost lansat programul zilnic raportat de Joe Biden � nu inspiră exact �ncredere

_ INS: Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 77% în ianuarie faţă de decembrie 2023

_ China în spatele super autostrăzii care vizează SUA cu migrație în masă, război economic

_ NU FACE TITURI: Stormy Daniels �i datorează lui Trump 300.000 de dolari plus dob�ndă pentru că a făcut PRETENȚII FALSE �mpotriva lui

_ Tensiuni între liderii REPER din cauza candidaților pentru alegerile europarlamentare: 'E un conflict de orgoliu' - SURSE

_ Oferte noi la pagina de reduceri Gateway Pundit de la MyPillow � inclusiv extravaganța de 25 USD la prosoape, papuci și multe altele!

_ Administratorul Biden clasifică podgoria lui Martha și alte enclave de elită „cu venituri mici” pentru a împinge subvenții pentru încărcătorul de vehicule electrice

_ Kosovo riscă să rămână în beznă: o explozie misterioasă a avariat un canal ce alimenta centralele electrice

_ Italia recuperează artefacte în valoare de 8 milioane de euro destinate vânzării pe piaţa neagră

_ USR's Drula: Romania is a secure country in NATO, and NATO is a stronger alliance with Romania

_ RUPTĂ: O ALĂ BANCĂ REGIONALĂ ÎN PROBLEME: Tranzacționarea comunității New York Bancorp a fost oprită pe NYSE

_ Campania Biden pentru a rămâne pe TikTok, chiar dacă a semnat proiectul de lege pentru a-l interzice

_ NASA va revizui misiunea care returnează mostre de pe Marte – iată de ce trebuie și va merge înainte


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170 Pag.171 Pag.172 Pag.173 Pag.174 Pag.175
Pag.176 Pag.177 Pag.178 Pag.179 Pag.180 Pag.181 Pag.182 Pag.183
Pag.184 Pag.185 Pag.186 Pag.187 Pag.188 Pag.189 Pag.190 Pag.191
Pag.192 Pag.193 Pag.194 Pag.195 Pag.196 Pag.197 Pag.198 Pag.199
Pag.200 Pag.201 Pag.202 Pag.203 Pag.204 Pag.205 Pag.206 Pag.207
Pag.208 Pag.209 Pag.210 Pag.211 Pag.212 Pag.213 Pag.214 Pag.215
Pag.216 Pag.217 Pag.218 Pag.219 Pag.220 Pag.221 Pag.222 Pag.223
Pag.224 Pag.225 Pag.226

Nr. de articole la aceasta sectiune: 13511, afisate in 226 pagini.