10:19
Comentarii Adauga Comentariu

_ Categoria de bugetari cărora le crește salariul cu 30%. Guvernul a adoptat OUG care le majorează leafa

Categoria de bugetari cărora le crește salariul cu 30%. Guvernul a adoptat OUG care le majorează leafa

Mai exact, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care măreşte salariile cu 30%.

Documentul dublează şi valoarea indemnizaţiilor primite pentru participarea la misiuni, la exerciţii şi la aplicaţii militare, potrivit antena 3.

Aceste majorări vor costa bugetul de stat peste un miliard de lei, doar în acest an. Totul în condiţiile în care Comisia Europeană ne-a atras atenţia că trebuie să reducem deficitul bugetar.

„Prin această ordonanţă se acordă o majorare salarială de până la 30% din solda de funcţie sau salariul de funcţie sau salariul de bază, pentru personalul din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Totodată, se reglementează dublarea, raportat la anul 2018, a indemnizaţiei de delegare - detaşare pentru personalul din instituţiile de apărare ordine publică şi securitate naţională, care participă la misiuni de instrucţie, exerciţii militare şi aplicaţii în tabere sau un poligoane, cu participare internaţională sau misiuni pe teritoriul României cu durată mai mare de 48 de ore şi la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care au locul permanent de muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Anul trecut, au primit majorări de salarii profesorii, medicii, poliţiştii şi angajaţii din Administraţia Puiblică.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Soția influență a unui politician filipinez declanșează o furtună uriașă după ce a postat o fotografie cu ea însăși conectată la o picurare controversată de albire a pielii în biroul lui și lăudându-se cu beneficiile acesteia

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Ligue 1: PSG, victorie clară în fața echipei Olympique Lyon

_ Șoferul a părăsit moartea pe stradă după ce a fost lovit de propriul său Land Rover în timp ce încerca să oprească furtul, în timp ce poliția arestează doi bărbați în anchetă pentru crimă

_ Zeci de mii au fost evacuate în timp ce furtuna batea sudul Chinei

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Ciolacu: În ultimul an, Statele Unite au urcat în top 4 investitori străini în România

_ Tehnologia de ultimă oră de urmărire demonstrează că turismul australian al rechinilor-balenă este lider în lume

_ Femeie transgender, în vârstă de 26 de ani, zâmbește după ce a fost găsită VINOVAȚĂ pentru uciderea unui străin la întâmplare într-o ieșire de seară în uciderea inspirată din „Nu F*** cu pisicile”, după ce a pus un animal de companie într-un blender

_ „Deconcertant și alarmant”: experții pun la îndoială siguranța utilizării cipurilor cerebrale Neuralink de la Elon Musk la oameni - după ce 1.500 de animale au fost UCINE în timpul încercărilor grăbite

_ Patru opțiuni pentru răspunsul SUA: sunt necesare lovituri asupra Teheranului, nu asupra Siriei

_ Tripleți extrem de apropiați, în vârstă de 27 de ani, care împart sutiene, dorm împreună și chiar își vorbesc propriul limbaj secret, recunosc că NICIODATĂ nu vor să se întâlnească pentru că se tem că un interes amoros le-ar distruge legătura unică.

_ Prințul Harry face o apariție surpriză printr-un videoclip la evenimentul de la Londra pentru a onora un erou de caritate la doar câteva ore după ce a pierdut lupta de securitate de la Înalta Curte cu Ministerul de Interne

_ Tragedia Miei Janin: cât de devastată a murit mama unei școlari hărțuite, în vârstă de 14 ani, de o „inima frântă” la doar câteva luni după ce și-a luat viața

_ Bărbatul din Florida care și-a dat foc în afara procesului lui Trump a murit în spital

_ Ceartă masivă și s�ngeroasă izbucnește pe o barcă de petrecere din Brooklyn, lăs�nd mai multe persoane rănite, inclusiv două victime �njunghiate (VIDEO)

_ Vitalik: Aplicarea Blockchain-ului în democrație, consens și guvernare guvernamentală

_ Este posibil ca obiectele binare ultralarge din centura Kuiper să nu fi provenit din cel mai vechi sistem solar, sugerează cercetările

_ Arsenal vs Luton ÎN DIRECT: Cel mai recent scor, știri despre echipă și actualizări, deoarece Gunners știu că o victorie îi va duce pe primul loc în clasament timp de cel puțin 24 de ore

_ Un incendiu de vegetaţie se transformă într-unul dintre cele mai mari din istoria Texasului

_ Forta Dreptei party to have Saturday its first congress since its establishment

_ Trump depune o moțiune de recuzare pentru a-l elimina pe judecătorul Juan Merchan din procesul lui Stormy Daniels „Hush Money” pentru munca fiicei legată de democrați

_ Cod galben de vânt puternic în opt judeţe din Moldova, miercuri dimineaţa

_ Clapalistul din Electric Light Orchestra, Richard Tandy, a murit la 76 de ani: Jeff Lynne aduce omagiu „muzicianului remarcabil” și „prietenului său drag”

_ Atac asupra Ambasadei Rusiei la Chișinău - Cine este atacatorul

_ Învățarea automată oferă o nouă imagine despre marea bufniță cenușie

_ Ministrul de Finanțe al Franței anunță o lege draconică: Shrinkflation e o jupuire! Îi punem capăt!

_ Vânzările de case noi au crescut cu peste 4% în 2023 (prețurile au scăzut), deoarece vânzările existente au atins un nivel record

_ Se anunță schimbări la vârful BNR - Isărescu mai vrea un mandat, însă prim-viceguvernatorul se retrage (surse)

_ Bucharest mayour says Fitch reconfirms individual rating of Bucharest - Four steps above Romania's rating

_ „Oferte de gunoi”: o reprezentanță pune clienții în mașini cu plăți lunare de 3.000 USD

_ Factură de 300 de milioane de lire sterline pentru îndemnizații: Cheltuielile cu prestațiile de invaliditate pentru persoanele care pretind că au ADHD cresc cu 41.000% într-un deceniu

_ Victoria's Secret Angel Lais Ribeiro, în vârstă de 33 de ani, dezvăluie trucurile ULTIMATE de frumusețe și wellness din spatele look-ului ei de supermodel - și tratamentul brazilian „top secret” după care jură să rămână într-o formă atât de uimitoare.

_ DEZVOLTARE: Șeriful Yazoo County, Mississippi �i avertizează pe rezidenți că diguri sunt pe cale să se rupă: �Evacuați IMMEDIAT!�

_ Urban planning/Atsushi Deguchi: "5.0 Society model might offer solutions to local needs in Romania"

_ Datele scurse despre locația telefonului mobil dezvăluie 200 de oaspeți misterioși pe „Insula Pedo” a lui Epstein

_ Transport For London a lui Sadiq Khan interzice reclamă la metrou care susține că „rețelele sociale ucid musulmani”

_ Națiunile cu cele mai mici penisuri din lume dezvăluite într-o hartă interactivă - și unde Marea Britanie și SUA se clasează ambele în ceea ce privește dimensiunea

_ Înșelatorii vedetă SUSAN WOKOMA în intimitatea de pe ecran și urmăritorii din viața reală

_ Papa Francisc: Destul război, suficientă violenţă!

_ Șapte presupuși membri ai unei „celule teroriste pentru tineret” sunt arestați în raiduri masive în Sydney, după ce înjunghierea bisericii episcopale

_ Ce este o crimă motivată de ură? Poliția scoțiană spune că postările online ale lui JK Rowling nu sunt o infracțiune - deci ce este?

_ Bluey supraviețuiește! Producătorul emisiunii preferate pentru copii confirmă că va reveni după zvonuri despre anulare - spre uşurarea părinţilor de pretutindeni

_ Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier pe DN E85, în județul Neamț

_ Judecătorul Chutkan amână oficial procesul lui Jack Smith în DC pe fondul argumentelor privind imunitatea lui Trump, abandonează procesul de chestionar al juriului

_ Andrew Buchan își afișează cu mândrie verigheta în timp ce Amy Nuttall iese fără a ei după ce și-a luat soțul înapoi pentru a treia oară

_ Pui înăbușit și năut: THE CANNY COOK explică cum să prepari un fel de mâncare complet aromat într-o tigaie pentru mai puțin de 2 GBP de persoană.

_ Proba eliminatorie a concursului de admitere în Magistratură are loc duminică. Concurenţa este teribilă

_ Florin Piersic, șocat de vestea morții lui Gabriel Cotabiță: 'Nu e adevărat! Nu se poate! (...) Te voi iubi mereu, Omule!'

_ Regina Maxima a Țărilor de Jos este elegantă în ansamblul de cămile, în timp ce prezintă certificatele Oranje Fonds Growth Program la Utrecht

_ Trupele britanice nu ar trebui recrutate în nicio forță de menținere a păcii post-conflict în Ucraina, avertizează fostul șef al forțelor armate

_ Ghidul de la Balmoral pentru cei care au ratat un bilet de 100 GBP! ROBERT HARDMAN despre cum este cu adevărat în interior - și ce nu vor vedea turiștii când își deschide porțile pentru prima dată...

_ Momentul Bunul Samaritean salvează un copil pe care l-a văzut pe balconul schelei după ce s-a târât pe o fereastră a unei case din Rhode Island

_ O gaură neagră, de 33 de ori mai mare decât soarele, a fost descoperită lângă Pământ

_ Neamţ: O giurgiuveancă în vârstă de 17 ani a câştigat trofeul Festivalului 'Florile Ceahlăului'

_ Cum îi învățați pe copiii mici despre probleme complexe? O nouă cercetare sugerează „citește cu voce tare”

_ Cercetătorii descoperă arhitectura nucleelor ​​de poxvirus

_ Zelenski 'tună și fulgeră' pentru că Ucraina nu a beneficiat de acelaşi sprijin ca Israelul: cere urgent convocarea Consiliului NATO-Ucraina

_ Cât de cinism ar putea fi rău pentru sănătatea ta: expertul avertizează că „glamorizarea” opiniilor negative „ne dăunează”

_ Aș vrea să fii aici? Turiștii au ajuns pe plajele din Benidorm în timpul caniculei ciudate de iarnă, în timp ce țara se bucură de temperaturi înăbușitoare de 30 de grade Celsius


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1760, afisate in 30 pagini.