18:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Rusia amenință dur România după construcția unei baze NATO lângă Marea Neagră: 'Clubul sinucigașilor NATO târăște civili obișnuiți în astfel de aventuri!'

Rusia amenință dur România după construcția unei baze NATO lângă Marea Neagră: 'Clubul sinucigașilor NATO târăște civili obișnuiți în astfel de aventuri!'

Potrivit lui Klimov, cu cât este mai mare baza militară „anti-rusă”, cu cât „este mai aproape de granițele Rusiei, cu atât este mai probabil să fie printre primele ținte pentru lovituri de represalii”.

"Dacă românilor le place, este treaba lor, desigur, dar clubul sinucigașilor NATO târăște civili obișnuiți în astfel de aventuri care se pot termina foarte rău pentru familiile și copiii lor. Nu încerc să sperii pe nimeni, doar raționez logic. Nu va fi niciun beneficiu pentru România din acest lucru și vor fi mai multe amenințări, acesta este un fapt", a spus senatorul într-o discuție relatată de presa rusă.

Lucrările la noul oraș au început cu realizarea drumurilor de acces, dar și cu o rețea electrică. Lucrările sunt planificate să dureze cinci ani, dacă totul decurge conform planului.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a transmis că Ministerul Apărării Naționale acordă o atenție deosebită programelor de modernizare pentru bazele în care sunt dislocate trupe Aliate şi ale Statelor Unite.

Astfel, proiectul de modernizare a Bazei 57 „Mihail Kogălniceanu”, vizează consolidarea infrastructurii aeriene, inclusiv piste de decolare-aterizare, facilități administrative și sociale, zone de depozitare, precum şi mentenanța aeronavelor și se desfășoară în colaborare cu Brigada 101 Aeropurtată a SUA, a spus ministrul în marja Conferinței de Securitate de la München din 2024.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Liga Naţională de handbal masculin: CS Minaur Baia Mare a învins-o pe CSM Constanţa / Clasament

_ Klaus Iohannis, la prima 'ciocnire' cu liderii mondiali, după ce și-a anunțat candidatura la șefia NATO

_ Caz halucinant în campania electorală: abuz digital, furtului de identitate și interzicerea afișelor electorale

_ Șapte motive pentru care electoratul român e furios (POLITICO)

_ Kansas City Chiefs a câştigat Super Bowl. Celebra Taylor Swift a sărbătorit victoria pe teren

_ Cum șeful Huel, Julian Hearn, a trecut de la săpat gropi în drumuri la un multimilionar - în timp ce compania de înlocuire a mesei susținută de Idris Elba preia rafturile supermarketurilor

_ Materiale cuantice: O nouă stare a materiei cu proprietăți chirale

_ INS: Mai puţine naşteri şi mai multe decese faţă de luna similară din 2023

_ Nu crede tot ce vezi! Imaginile bizare te vor face să crezi că ochii tăi te înșală

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Studenți evrei depun un proces �mpotriva Universității Columbia, acuz�nd antisemitism �sever și omniprezent� permis să �nflorească

_ Rabana-Merquly: Cetatea de munte a fost și un sanctuar din epoca parților?

_ 'Patriarhul' a fost arestat: Ducea o viață de lux alături de familia lui din bani obținuți de pe urma traficului de persoane

_ Zelensky scade vârsta de recrutare în armată de la 27 la 25 de ani

_ Din lipsă de petroliere, Rusia exportă produse petroliere cu barjele fluviale, inclusiv spre Constanţa

_ Tîlvăr: Militarii români şi cei spanioli lucrează împreună pentru protejarea spaţiului aerian

_ Cum să depășiți o taxă nedreptă de parcare privată, de judecătorul pensionar STEPHEN GOLD

_ Victor Wembanyama din Franța a fost desemnat începătorul anului 2024 în NBA

_ NEOCON NIKKI obține un nou loc de muncă: Haley se alătură grupului de reflecție WARHAWK | Dincolo de titluri

_ Sfâșierea Leviatanului

_ Prăbușirea financiară a lui Gigi Becali! Patronul FCSB are pierderi de 7,5 milioane de euro, cel mai rău din ultimii 15 ani!

_ Finlanda extinde măsura privind închiderea frontierei cu Rusia

_ Claudia Winkleman, Lang Lang și Mika despre cum succesul The Piano i-a luat prin surprindere - și de ce poveștile muzicienilor amatori îl fac atât de încântător

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atac noaptea un cartier al orașului Herson, lovind un bloc cu cinci etaje

_ Adorabilă pisică cu ochii încrucișați devine o senzație virală cu 313.000 de fani care s-au îndrăgostit de aspectul său unic de desene animate

_ Procesul lui Donald Trump ÎN DIRECT: Patru jurați supleanți selectați ca potențial jurat începe să plângă în cutia juriului și fostul președinte ridică privirea când candidatul spune că s-a oferit voluntar pentru CLINTON

_ De ce a amânat Kate Middleton să lanseze fotografia de naștere a Prințesei Charlotte? Royal a reținut fotografia de marcare a celei de-a 9-a ani de naștere a fiicei sale la o săptămână după ce a făcut același lucru cu portretul prințului Louis

_ �RADICALIZAT DE DREPTĂ�: CNN se teme de �enorme de influent� Elon Musk și se teme că �veninul său coroziv� va distruge mass-media liberală

_ Co-gazda „The View”, Sunny Hostin, citește fără tragere de inimă „Notă juridică” în aer după ce l-a defăimat pe Matt Gaetz ca traficant sexual (VIDEO)

_ În paralel cu omagiile pentru realegerea lui Putin, presa rusă l-a 'omorât' pe regele Charles

_ The War On Froot Loops

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

_ Cum au fost concepute studiile cu ivermectina să eșueze

_ Procurorul general DC renunță la acuzațiile penale �mpotriva tatălui Star Star care a �ntrerupt starea Uniunii a lui Biden

_ Alunecare de teren în China: Bilanţul urcă la 43 de morţi

_ Comediantul Katt Williams la podcastul lui Joe Rogan: Transgenderismul este conectat la cultul satanic Baphomet

_ BREAKING - Start în programul Noua Casă 2024: Documente necesare și condiții de eligibilitate

_ Leo Hohmann: Raportează solicitările de limitări ale călătoriilor aeriene


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 38, afisate in 1 pagina.