23:59
Comentarii Adauga Comentariu

REMEMBER 22 Decembrie 1989. DEZVALUIRI CUTREMURATOARE. Victorul Atanasie Stanculescu : Cum am complotat cu Iliescu, cu KGB-ul, cu ungurii si cu americanii ca sa-l dam jos si sa-l ucidem pe Ceausescu



MESAJUL KGB, PRIMIT LA BALATON

Victor Atanasie Stănculescu: "Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare (n.r. – generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara lui 1989 la Balaton, în Ungaria).

El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al MSt-M ungar. (…) A mai venit atunci şi şeful Direcţiei de construcţii a lor, care, săracu’, a şi murit înecat în mare după scurt timp. Şeful acela de la KGB ocupa o zonă mai mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puţin pentru importanţa pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi probabil şi pe noi. (…)

La Balaton s-a discutat altceva: Ce facem, că soarta comunismului este pecetluită! Şi dădea exemplul lor că, încă din 1954, au încercat reforma, dar noi am stat deoparte, că atunci când a fost presiunea pe Cehoslovacia iar am stat deoparte, că românii au o tradiţie în a nu accepta sistemul sovietic ca atare, să ne comande, şi prin urmare va fi greu să pătrundă în România ideile lui Gorbaciov.

El era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. Or, acum era altceva, era adevărata reformă a sistemului. Cam asta a fost tema.

El părea să spună că regimul în sine, şi al lor, şi al nostru, nu e bun. Asta s-a discutat. El tot repeta: «În ‘54 nu v-aţi băgat, în 1968 nu v-aţi băgat, dar neutralitatea asta ar trebui acuma să fie reconsiderată şi să gândim împreună ce să facem. Regimul începe să slăbească şi societatea nu va aştepta. Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi». (…)

Probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe româneşte, concluzia era că de data asta Gorbaciov va sparge băşica.”

“COŞUL CU FRUCTE” AL ATAŞATULUI MILITAR UNGAR. Stanculescu omul ungurilor si al KGB-ului sovietic

Aradi vorbea româneşte perfect, am discutat cu el de câteva ori, mi-a povestit cum a trăit în România şi cum a ajuns apoi în Ungaria. L-am simpatizat.

Mi-am dat seama că vrea să afle mai mult despre noi, ştiam că are nevoie să obţină anumite informaţii, i-am dat exact ce ştiam că avea nevoie să obţină, nu i-am dat nimic în plus, care să penetreze în interior. Aveam destule variante pentru străini, să le dau ce voiam eu, nu ce voiau ei.

Aradi a spus: «Domnule general, ce facem mai departe?». «Ce să facem?» – zic. «Păi, mi s-a spus că s-a discutat cu dvs. în trecut…

Trebuie să ne unim ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala comunismului.» Şi eu i-am răspuns: «Măi, Aradi, ce putem să facem noi?

Să aşteptăm, că n-avem cum să începem noi doi, suntem prea jos. La Ialta cei doi au hotărât ce vor face cu Europa. Se vor întâlni din nou ca să hotărască. După aia vine rolul oamenilor care să facă operaţia în sine.

Asta trebuie făcut. Să vedem. Nu pot să garantez la ora actuală că vom reuşi numai noi doi. Eventual, tu ai legătura pe o parte, eu am legătura pe altă parte. Ce facem? Tu ştii că şi la tine, şi la noi toată lumea este cu ochii pe ăştia care suntem de origine burgheză».

A fost o discuţie care, în primul rând, nu a fost înregistrată, sigur, că nu aveau cum, pentru că eu controlam biroul periodic, să nu-mi apară ceva. Şi în al doilea rând, nu a existat nici un schimb de documente, lucru care ne-a ferit de orice încurcătură.”

AMENINŢAREA LUI GORBACIOV

Două momente îmi aduc aminte. Primul, atunci când a venit Gorbaciov în România. Am aflat că a fost scandalul ăla mare între Gorbaciov şi Ceauşescu, s-au contrat foarte dur. Ceauşescu i-a reproşat lui Gorbaciov că distruge comunismul. Când a plecat la Moscova, Gorbaciov îi spune secretarului- adjunct cu propaganda de la ruşi, nu-mi amintesc acum exact numele, îi spune: «Acest Ceauşescu va termina rău!».(…) Noi am avut mai multe întâlniri cu sovieticii.

Ultima a fost cu Tratatul de la Varşovia, în 1989. Această întâlnire a lui Gorbaciov la Bucureşti cu Ceauşescu a fost prilejuită de întrunirea Tratatului de la Varşovia. Practic era întâlnirea noastră, a militarilor, iar delegaţii militari au comentat. (…) Atunci mi s-a spus clar: «Ciocnirea a fost extrem de dură!».

Eu am undeva notat numele acelui secretar cu propaganda care a transmis informaţia, pentru că m-a frapat ameninţarea lui Gorbaciov.

VARIANTELE SCHIMBĂRII LUI CEAUŞESCU

Cei de la Securitate aveau semnale din exterior, în primul rând, şi bineînţeles că ambele zone, Estul şi Vestul, se puseseră de acord şi lucrează prin oamenii lor de aici.

Tot ei mi-au spus că s-au intensificat acţiunile lor la noi în ţară. (…) Mai era apoi cel care se ocupa de problemele administrative ale Securităţii şi apoi, după decembrie, a fost pus la Poliţie. El mi-a spus că îndepărtarea lui

Ceauşescu se va produce la sfârşitul anului, iar acţiunea va fi a partidului. Aşa se explică de ce aşteptam Congresul ca moment al schimbării. (…)

Pentru a scăpa, trebuia să-l debarcăm pe Ceauşescu.

Securitatea ştia asta şi de aceea nu voia să se bage, pentru că nu ştia cine câştigă.

Ei au aşteptat până în ultimul moment, şi asta i-a costat. A doua variantă. V-am spus: era exclusă o revoltă a populaţiei. Această variantă exista doar în planurile sovietice, care gândeau în termenii marxişti, ai maselor. Ceauşescu a fost nuca tare în jocul puterilor.

O mare parte din violenţele de la noi s-au datorat faptului că Ceauşescu a fost nuca tare pe care nu o puteau sparge cu aparatul de partid.

S-a certat cu Gorbaciov, s-a certat şi cu Bush sr, i-a jignit. Cu Bush mai puţin, dar lui Gorbaciov i-a spus mai multe şi mai dure, acuze grave, care au generat răzbunări.(…)

Sus, la nivel înalt în partid, existau cei care îşi dădeau seama că economia se duce. În aceste condiţii au început să aplece urechea la sovietici.

Cea mai uşoară scuză era că a pus Ceauşeasca mâna pe putere. Aceasta a fost un fel de mască, de aparenţă pentru cauzele mai grave.

ŢINTA: SECURITATEA. Stanculescu era si omul americanilor nu numai al rusilor

Eram prieten cu ataşatul militar american la Bucureşti. Vă rog să nu-i daţi numele.

Am fost la el, la reşedinţa lui, de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar francez, care stătea pe Dorobanţi (…); informaţia mi-a dat-o americanul. «Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!»

Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele le-am uitat, pe altele am vrut să le uit. Atunci, imediat, aveam nevoie de un interlocutor ca dvs. Acum îmi este greu să-mi amintesc lucruri pe care am vrut să le uit.

SPRIJIN IUGOSLAV - Vă ajutăm, dar ne daţi Banatul!

La Timişoara, când a venit consulul iugoslav la Comitetul Judeţean de Partid, n-am fost prezent la discuţie, dar mi s-a spus că era foarte deranjat că este împiedicat să-şi îndeplinească misiunile. El îşi oferise ajutorul, chipurile, dar ajutorul era Banatul, vă ajutăm, dar ne daţi Banatul. Doi: am aflat mai multe date de la băieţii de la Securitate, cum a fost cu evenimentul care a inflamat fitilul de la Tökes, că asta a fost, un fitil, care a ars mai bine sau mai prost, dar a fost folosit. Veneau agenţii acolo, veneau şi plecau în schimburi.

Voiau să ştie cum decurge acţiunea, ca să poată să ducă mai departe, să împrăştie vestea şi să declanşeze acţiunea în oraş. Erau foarte mulţi străini. Au spus că au venit foarte mulţi bărbaţi în maşină, în excursie, fără nici o femeie sau copil. Domne, zic, chiar aşa?!

Pe vremea aia nu eram familiarizaţi cu fenomenul gay. Ca militar, eram printre primii care îşi puteau da seama că ăştia au venit cu misiune, n-au venit să se plimbe. (…) Au fost prinşi nişte străini. Nu se ştie ce este cu ei. Erau cu documente de tranzit sau de concediu.

Când îi întrebau, ei răspundeau că li s-a comunicat că Timişoara este cel mai vechi oraş din Europa unde s-a introdus iluminatul cu gaz, tramvaiul şi nu ştiu mai ce.

“TRĂDAREA” LUI MILEA

Milea a făcut un gest care văd că nu este înţeles. Pe 22 dimineaţă, Milea a ieşit în stradă la trupe şi le-a spus: «Măi, vedeţi, nu care cumva să trageţi!», după ce noaptea trăseseră la ordinul lui şi omorâseră oamenii de la Universitate. Milea era însoţit de aghiotantul de la Direcţia a V-a a Securităţii.

Până a ajuns sus, bineînţeles că tovarăşul a aflat de «trădarea» lui Milea. Imediat ce a venit sus, i s-a dat ultima lovitură. (…) Trebuie să se înţeleagă faptul că, în acel moment, cei doi, Ceauşescu şi Milea, rămăseseră izolaţi.

Activiştii de partid fugeau ca potârnichile, Securitatea nu mai executa ordinele, Ceauşescu nu-l mai avea decât pe Milea pentru continuarea acţiunii de noaptea.

La ora 9:00 toate coloanele de blindate erau în mişcare, iar la ora 10:00 am găsit coloana de la Mihai Bravu intrată deja pe Olteniţei şi cobora pe Dealul Viilor.

Urma un măcel, pentru că ăştia de la Mihai Bravu făceau instrucţie şi erau unitate de elită. Milea s-a dus sus, la etaj, a cerut pistolul şi s-a sinucis. A fost momentul ultim.

ISTORIA PICIORULUI ÎN GHIPS

Ceea ce este important constă în faptul că în 1989 eu eram deja convins că România trebuie să scape de Ceauşescu şi că eu însumi pot face ceva. Acest gând a fost foarte puternic în avion, când mă întorceam de la Timişoara. Atunci m-am gândit pentru prima dată că pot face chiar eu ceva şi pot fi eu alesul, ca să zic aşa. (…) În avionul care mă aducea la Bucureşti de la Timişoara m-am gândit că nu trebuie să mai aştept de la alţii, ci trebuie să o fac eu.

Gândul meu a fost să mă duc acasă, să mă informez de ce se întâmplase la Bucureşti în lipsa mea şi apoi să merg la minister pentru a organiza ceva.

Apoi evenimentele au luat alt curs. (…) M-am gândit să repet cumva figura de la Timişoara, să nu mă duc în faţă, să întârzii cât mai mult prezenţa mea acolo, unde mi se cerea. Eu am răspuns mai întâi că mă duc la minister. Şi mi se spunea: Nu, vino încoace, la CC! Discuţia a fost şi cu Milea, şi cu ofiţerul operativ pe minister. (…)

Atunci a fost ideea, care n-a fost a mea, a fost a soţiei mele, care mi-a strigat la un moment dat: «Îţi dau cu o vază de cristal în cap şi te bag în spital». şi de aici mi-a venit ideea de a mă duce la Spitalul Militar şi să mă imobilizez cumva.

FUGA CU ELICOPTERUL A CEAUŞEŞTILOR

Ceauşescu mi-a spus: «Milea a fost trădător, te-am chemat ca să preiei comanda Armatei, vezi unde sunt trupele care am ordonat să vină în piaţă să împrăştie mulţimea».

S-a exprimat apoi ca în Biblie: «Mergeţi şi opriţi», astfel încât eu am putut interpreta dacă să opresc mulţimea sau trupele. Aşa am înţeles eu. (…)

M-am dus la Tufan şi am oprit cele două coloane blindate care veneau. După aceea am coborât şi i-am spus că o să vină, că o să sosească şi că ar fi bine să nu rămână în sediu, pentru că este periculos. Va fi o acţiune sângeroasă în piaţă şi nu e bine să fie prezent. (…)

Urmau să sosească ăia pe care îi chemase Milea şi care trebuiau să măcelărească mulţimea. Că ăsta era ordinul lui. Şi atunci mi-a venit ideea: Dar dacă ăsta fuge pe unul dintre coridoare, pe unde îl găsesc? Asta a fost pe moment, pe urmă mi-a venit în minte legenda lui Anteu, desprinderea de pământ. Atunci i-am spus: «Vă propun să aducem două elicoptere». «Da.» «Da, dar trebuie să-mi dea şi Neagoe acordul.»

Ceauşescu a aprobat: «Vorbeşte cu Neagoe». Era dubla decizie la o operaţiune de evacuare a şefului statului. I-am spus lui Neagoe, acesta a fost de acord, repede, că şi el voia să o rupă de acolo, să plece, să dispară. Am sunat la gen. Rus şi i-am cerut elicoptere.

OFICIALIZAREA LOVITURII DE STAT

Am ajuns la minister pe la 13:05 sau 13:07. Am chemat doctorul să-mi taie ghipsul, pentru că mă omorâse piciorul de durere. (…) M-am dus la cabinet şi acolo l-am găsit pe Ilie Ceauşescu. Insista să stea acolo lângă mine, la cabinetul ministrului. El se considera ministru în locul lui Milea.

I-am spus: «Nicolae Ceauşescu a plecat, dau ordin acum ca toate forţele să intre în cazărmi». El a ripostat că nu e bine, că a dat ordin să se execute numai ordinele comandantului suprem şi e stare de necesitate. (…) Atunci am chemat ofiţerul operativ: «Camera ta e liberă?». «Da.» «Condu pe tovarăşul general în cameră şi acolo o să stea sub pază.»

(…) Am început să dau telefoane, să vorbesc cu comandanţii de armate, să văd care este situaţia în zona respectivă. (…) La 13:30 am hotărât să oficializez răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere.»

LISTA SCURTĂ A PUTERII: Un singur nume pregatit de Moscova: Ion Iliescu

I-am vorbit politicos (n.r. – lui Ion Iliescu, cel care îl sună pe generalul Stănculescu la ora 13:40), cu condescendenţa faptului că ştiam că a fost adjunct la Timişoara, prim-secretar la Iaşi, apoi coborât de Ceauşescu. L-am informat despre lucrurile principale: că am oprit coloanele, că pe Ceauşescu l-am evacuat şi că este la Snagov, că am ordonat ca toate unităţile să treacă în cazărmi şi că sunt probleme la Sibiu, cum îmi raportase Dragomir – fals, cum aveam să aflu mai târziu -, şi că eu sunt la minister la cabinetul ministrului.

Atunci i-am cerut să vină la minister pentru a-i putea asigura protecţia. Între timp luasem legătura cu cei de la CC şi aflasem de mişcările lui Dăscălescu, cel care voia să formeze un guvern cu care să continue ideile lui Gorbaciov. A fost un moment care a dezvoltat ideea că Iliescu ar putea fi unul dintre succesorii lui Ceauşescu, din rândurile de jos ale partidului.

În al doilea rând, pot să spun că mă sunase şi Sergiu Nicolaescu, şi aşa i-am chemat pe amândoi la minister, să ne sfătuim ce să facem. Am chemat şi şefii unor structuri, Minister de Interne, Justiţie. În mintea mea, numirea lui Iliescu drept succesor era o posibilitate, dar nu sigură. Încă ezitam… (…)

Atunci, la telefon, mi-am zis că ăsta poate să fie un om care să preia conducerea politică după Ceauşescu. Am făcut legătura cu ce ştiam din trecutul lui. (…) Nu mi l-a nominalizat nimeni.

Eu mă grăbeam să găsesc un lider politic, pentru că îmi dădeam seama că eu nu pot să fac ceea ce doream cu Armata, pentru că generalii erau speriaţi, panicaţi.

Nu mai puteam să contez pe o serie întreagă de generali, care umblau acum prin mulţime să spele ruşinea represiunii. (…) Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar, când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor, mai toţi compromişi, de a acţiona.

(…) M-am interesat şi aşa am aflat că Verdeţ făcea lista guvernului şi i-a propus lui Iliescu să fie ministrul Culturii. Urmăream să văd care învinge. Eram sunat în permanenţă. (…)

Eu l-am ales pe Iliescu. Mi s-a părut mai puţin periculos. (…) Verdeţ şi Dăscălescu voiau să repună în funcţiune Marea Adunare Naţională, ceea ce însemna al doilea pol de putere în stat. Eu alesesem Iliescu. (…) Era o alternativă care l-ar fi scos pe Iliescu din joc, dar era o alternativă de continuare a sistemului. Pe de altă parte, eu nu aveam nevoie de o îndepărtare legală a lui Ceauşescu de la putere, pentru că tocmai îl îndepărtasem prin lovitură militară şi îl ţineam legat într-o unitate militară.

EXECUŢIA DE LA TÂRGOVIŞTE: Decizia criminală a moscovitilor: "Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului"

I-am întrebat: «Cum o finalizăm, judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». (…) Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant la inceput dar a aprobat pana la urma ideea lui Brucan. (…)

Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră».

Militaru pregătea o nouă lovitură de stat

În perioada de până în 18 februarie, Militaru a făcut numiri, şi-a adus generalii complici din primele zile şi le-a dat nişte sarcini personale.

Aproape pe regiuni istorice. Ajung la Palatul Patriarhiei, unde fusese Marea Adunare Naţională, la biroul lui Iliescu, şi

Petre Roman îmi spune: «Dragă, vrem să te numim ministrul Apărării Naţionale». Şi eu îi răspund a treia oară: «Domne, v-am spus că nu vreau să mă mai întorc». Şi urmează fraza: «Eu la ora 18:00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să semneze demisia.

Am vorbit cu Coposu şi cu Câmpeanu, au fost de acord şi am semnat decretul». Iar eu am avut replica: «Atunci de ce mă mai întrebaţi dacă vreau?».

Eu nu m-am mai văzut cu Militaru, el a părăsit ministerul înainte să vin eu. În spatele biroului era casa de fier a ministrului şi am dat telefon, l-am întrebat pe – aghiotant, pe secretar: «Unde sunt cheile?».

Mi-au răspuns: «A plecat ministrul Militaru cu ele». I-am dat telefon, o dată, de două ori, de trei ori. Îi spuneam: «Adu cheile». Văzând că nu vine, presat de timp şi de faptul că nu ştiam ce e acolo, după vreo săptămână m-am suit în maşină şi m-am dus la el acasă. (…)

Eu intru la Militaru şi îi spun: «Domne, trebuie să-mi dai cheile, că eu nu ştiu ce ai lăsat acolo. Vreau să ştiu ce se întâmplă în spatele meu».

Şi el îmi spune: «Eu ţi le dau, dar te rog foarte mult nu schimba nimic din planurile pe care le-am făcut şi nu schimba nimic din comandanţii centrelor militare, pentru că ăştia, în concepţia mea, sunt viitorii prefecţi de judeţe». Se produsese schimbarea administrativă şi eram deja cu prefecţii.

«Iar Armata are planurile ca să ocupe principalele obiective din marile oraşe.» Deci el a mizat pe o treabă, care însemna inclusiv darea deoparte a lui Iliescu şi a celor care luaseră oficial puterea de la mine. (…) Militaru pregătea o lovitură militară în martie. A doua.

Omul de legătură cu care pucistii comunicau cu Moscova, prin Vasile Ionel, era o rusoaică, amanta lui.

Eu am cerut la şedinţa de la 8 iunie 1990, parcă, lui Roman să plec de la minister, dar să plece şi Vasile Ionel. Mai întâi a fost cu Militaru, când am anunţat eşarfa galbenă (n.r. – codul de recunoaştere a elicopterelor care aduceau la Târgovişte completul de judecată pentru soţii Ceauşescu). (…)

Şi Militaru a dat ordin să ne doboare, deşi se ştia parola. După ce îl executasem pe Ceauşescu, Militaru a vrut să şteargă urmele. (…) Când l-am trecut în rezervă pe Militaru, am trecut în rezervă şi pe toţi cei pe care îi adusese din rezervă în zilele alea.

Deci, şi pe Vasile Ionel. Şi Iliescu a aprobat lista, fără Vasile Ionel, pe care l-a pus consilierul lui. Poftim! (…)

Am primit odată informaţia că (n.r. – Vasile Ionel) o primea pe rusoaică, amanta lui, pe şantierul de la Canal şi pleca aia cu vapoarele încărcate din România.

Când Ionel era şeful Canalului şi s-a plâns pe urmă că, la inaugurare, Ceauşescu nu l-a invitat pe navă. S-a ştiut toată treaba cu amanta rusoaică, cetăţean sovietic, că venea, stătea cu el câteva zile şi pleca încărcată, cum se spune. (…) Venea acolo, la Canal, unde aveau o garsonieră, rămânea noaptea la el.

Aia venea, pleca, iar venea, iar pleca. (…) Nu putea să fie decât un om de legătură. Aia nu venea de dragul lui, ci de dragul misiunii pe care o avea.

Victor Atanasie Stănculescu

sursa: jurnalul-manipularii.blogspot.ro/

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • NATIONALIZARE  NELUMILEA   2015-09-16 - 13:57

    TOT CE ESTE AGONISIT ILICIT CASE,VILE, BANI CARE NU POT FI JUSTIFICAT SA TREACA IN PATRIMONIUL STATULUI.

  • cerem nationalizarea tuturor resurselor naturale ale Romaniei .  Luta Mihai   2015-09-16 - 16:14

    da sant de acord

  • SA LISE FACA CALCUL DUPA LEGEA 18 INAINTE DE 1989 E NECESAR  calin grigore   2015-09-17 - 16:03

    SA LISA FACA CALCUL PE PERSOANE CARE SUNT IN FAMILIE RESTUL NEJUSTIFICAT SA INTRE NI

  • CALCULAT DUPA LEGEA 18 PINA IN 1989..........  calin grigore   2015-09-17 - 16:08

    SUNT DEACORD CE NU SE POATE JUSTIFICA SA LI SE IA

  • Vreau DREPTATE in TARA mea !!!  TRAIAN SCRIPCARI   2015-09-17 - 18:32

    TOT ce nu se poate JUSTIFICA sa se confiste . SUNT DE ACORD CU NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE A ROMANIEI !!!

  • Vreau DREPTATE in TARA mea !!!  TRAIAN SCRIPCARI   2015-09-17 - 18:34

    TOT ce nu se poate JUSTIFICA sa se confiste . SUNT DE ACORD CU NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE A ROMANIEI !!!

  • Nationalizarea resurselor si judecarea celor care au vindut tara  Manta Calin   2015-09-17 - 18:51

    E cazul sa se nationalizeze resursele romaneste/atit cit aumai ramas si neaparat chemati in judecata toti aceia-Care nu si vind tara- si au dat o degeaba doar ca sa si incarce conturile!

  • nationaliyarea resurselor si judecarea celor care au vandut tara  erdei crina   2015-09-19 - 17:06

    no coment

  • sa nu se mai taie padurile   ORDEAN IOAN   2015-10-01 - 18:52

    SA LI SE RIDICE DREPTUL DE FUNCTIONARE CELOR 2 FIRME DIN SEBES KRONOSPAN (POLUATORUL SEBESULUI SI A INPREJURIMILOR DECIMATORUL PADURILOR ROMANESTI) HOLZ DCIMATORUL PADURILOR DE BRAD DIN MUNTI NOSTRI

  • Sunt de acord.  BUTA DUMITRU   2015-12-17 - 16:08

    Pentru trădătorii neamului românesc care au semnat vânzarea Rosiei Montana căte evreii streini, trebuie imediat făcut o ancchetă și trimiși în judecată pentru Tradare.

  • Asa da MANI-PULA-RE  Partizanu   2016-09-19 - 07:15

    Eu unu eram chiar la MIHAI BRAVU opincar in acea perioada si sunt multe episoade dosite de actuala "armata libera". Cert e ca si acum MANA NEVAZUTA a vaticanului(pardon a JIDOVILOR) de la vatican pun stainire pe documentele secrete a acelor vremuri. BLA,BLA,BLA, TERORISTII ISIS, 11 SEPTEMBRIE. frectii la ghipsul lui stanculescu. Care ne-a lasat cu limba de moarte niste casetute de filmari in ELVETIA. S-o credeti voi ca se mai poate vedea ceva pe pelicula aceea DEmagnetizata. Mai bine citesc istoria scrisa printre mormintele patriei decit sa intru in HORA CU EI.

  • vreau nationalizarea romaniei  marius florea   2016-09-21 - 00:56

    romania trebui sa ramana asa cum scrie in constitutie a romanilor si nimeni sa nu aiva dreptul sa incalce constitutia si drepturile romanilor iar cei care au complotat si au participat la jaful facut in tara sa li se confiste tot si sa munceasca toata viata sa recladeasca tot ce au distrus si au furat si ei si tot neamul lor cat mai repede posibil


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Legea Offshore. Lauda lui Dragnea nu e altceva decât Trădare de Țară. Dan Chitic "Am fost trădați în proporție de 65%". Dați-Vă demisia şi plecați căci ați instituit jaful prin lege

OPRIȚI JAFUL. NORVEGIA. Sistemul de taxare al Petrolului. Norvegienii îi taxează pe cei care le extrag petrolul cu 78%. România e Jefuită Noi îi taxăm cu 19.5% : 3,5% redevențe şi 16% impozitul pe profitul sifonat

Războiul progresist împotriva Curiozității și a Libertății de Gândire. VIDEO - Uitați-vă în ce hal i-a îndoctrinat rețeaua progresistă pe tinerii din ziua de azi și la ce fanatism au ajuns. Marx, Engels și Lenin aplaudă din morminte

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Federaliștii din Comisia de la Veneția se pișă pe Parlament, pe CCR și pe Constituția României. Comisia vrea să facă Legile Justiției din România exact pe DOS decât le-a votat Parlamentul legitim ales și pe Dos decât le-a validat Curtea Constituțională

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Trump a părăsit Marea Britanie, lansând un nou atac la adresa rețelei şi presei progresiste pe care le-a numit "dușmani ai poporului": "Din cauza lor există atâta ură și disensiuni în țara noastră"

Tăriceanu se arată oripilat de progresista Comisie de la Veneția: "Opinia preliminară a Comisiei de la Veneția e extrem de subțire. Nu numai că e o opinie politică în loc să fie una juridică dar e de o superficialitate care pe mine mă sperie"

În timp ce decizia României e ținută secretă, Cehia nu vrea să primească migranții pe care Italia vrea să-i trimită în Europa. "Solicitarea Italiei de repartizare a unor migranți, e calea către infern", consideră premierul ceh

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Tensiune în PNL. Vasile Blaga i-a convocat pe liderii din aripa PDL pentru a decide asupra susținerii lui Ludovic Orban

Putin, ridiculizat pe Twitter după ce s-a adăpostit de ploaie sub umbrelă la finala CM 2018

Este uriasa colonizare a Europei cu imigranti islamici un atac organizat impotriva popoarelor Europei? ONU: "Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi" George Soros: "În felul acesta, rasa albă va dispărea"

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

"Nicole, fă-mă să râd!" Drumul de la clipul viral de pe terenul de tenis alături de românca Elena Bogdan, la titlul de la Wimbledon cu victorie în fața Vikăi Azarenka

HOROSCOP ZILNIC MARTI 17 IULIE 2018: E o zi în care se pot auzi clopote de nuntă

Oamenii de știință au reușit să controleze frecvența semnalelor trimise qubiților cuantici cu o precizie extraordinară controlând fiecare atom în parte

Nike ar putea pierde un nou nume uriaș din portofoliu: Rafael Nadal a făcut anunțul. Negocieri dure care pot produce un nou cutremur în tenis

Garda de corp a lui Putin a reacționat după ce McGregor a pus mâna pe președinte! VIDEO Ce a urmat pentru luptătorul irlandez

REZULTATE TITULARIZARE 2018 EDU.RO. Află cu un singur click notele profesorilor, pe judeţe

Rusia, Uniunea Europeană şi China sunt "inamicii noştri", apreciază Donald Trump. Oare inamicii României care sunt? Dacă Trump are dreptate v-ați gândit o clipă în ce hal suntem fiind sub papucul federalistei şi progresistei UE?

Nuntă încheiată tragic, la Durău. Mai multe persoane au căzut în gol, după prăbuşirea unei terase

Darren Cahill este nemulțumit de organizarea turneului de la Wimbledon

​Romnia vrea să cumpere lansatoare mobile de coastă cu rachete antinavă: Care sunt variantele de rachete care ar intra n cursă și de ce contractul de doar 137 mil. euro ar putea avea o miză mult mai mare

Răzbunare violentă în Dolj: Un șofer a fost înjunghiat de rudele unei femei pe care a accidentat-o mortal

Caru' cu vedete:Mirela Boureanu Vaida este praf in afaceri! Vezi cati bani a pierdut vedeta in ultimii 5 ani!; Și-a părăsit bărbatul chiar n noaptea nunții; Drama trăită de Laurențiu Reghecampf n prima căsnicie

O femeie a supraviețuit șapte zile cu apă din radiatorul mașinii distruse ntr-un accident

IESITI DE PE SNAPCHAT. Snapchat, rețeaua care își autodistruge mesajele, începe să transmită publicitate

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

VIDEO FOTO Ploaie torențială la ceremonia de premiere a CM 2018: Vladimir Putin, singurul sub umbrelă - Emmanuel Macron și Kolinda Grabar-Kitarovic, uzi pnă la piele

Rugăciune foarte puternică pentru găsirea sufletului pereche! O spui şi are efect imediat

Preşedinta Croaţiei, extrem de sexy în costum de baie. La 50 de ani arată ca la 25 FOTO

WTA: Simona Halep, lider fără emoții (a 37-a săptămnă) - Mihaela Buzărnescu, cea mai bună clasare din carieră (25)

Trump atribuie tensiunile cu Moscova ''vânătorii de vrăjitoare'' a FBI

ULTIMELE IMAGINI cu Viorel Lis după ce soţia sa a făcut ANUNŢUL tragic: "Trecător prin viaţă"

Accident grav pe DN 71. Şoferul unui Porsche a murit, iar oamenii legii au găsit o sumă mare de bani

Business report: Tun imobiliar cu terenuri gratuite de la stat: Județul Călărași; ANRM va impune un nou preț de referință pentru redevența la gaze; Cum ar trebui să arate cel mai scump spital proiectat vreodată n Romnia

Tensiuni cu Coreea de Nord: Donald Trump publică o scrisoare a lui Kim Jong-un

Bancul zilei: De ce poartă băieții negru la nuntă?

ACCIDENTUL din Durău unde o balustradă s-a prăbușit în timpul unei nunți: Șase dintre răniții duși la spital în Târgu Mureș rămân internați

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Doi paznici ai unei fabrici pe Bulevardul Timişoara din Capitală au fost găsiţi morţi, înfăşuraţi în folii de plastic

Garda de corp a lui Putin a reacționat după ce McGregor a pus mâna pe Putin! VIDEO Ce a urmat pentru luptătorul irlandez

Peste 60% din comenzile online de mâncare, înregistrate în timpul meciurilor de la Campionatul Mondial de Fotbal

​ULTIMA ORĂ Un avion militar de tip IAR 99 Șoim s-a prăbușit lngă Bacău. Ministrul Apărării: Piloții au reușit să se catapulteze

Noi modificări la legea pensiilor, promulgate de preşedintele Klaus Iohannis

Horoscop 16-22 iulie 2018: Luna tranzitează trei semne zodiacale, schimbări pe plan sentimental. Cine are succes financiar

O carte pe zi: "Între Beckley și București", de D. Sam Abrams

Primele declarații făcute de Zlatan după finala Campionatului Mondial: "Lasă-i să vorbească, dar meciul..."

Scandal în Indonezia: 300 de crocodili masacraţi după ce o reptilă a ucis un om

Vaslui, Teleorman și Mehedinți sunt cele mai sărace județe. Dacă nu s-ar da ajutoare sociale, jumătate din țară ar fi n sărăcie

Sacoșe pline cu lire sterline au fost găsite într-o mașină care s-a răsturnat în județul Dâmbovița. Șoferul a murit

Doi părinți, care s-au rugat pentru vindecare în loc să-și ducă bebelușul bolnav la doctor, au fost condamnați la închisoare

Un accident între un autocar, un microbuz și o autoutilitară a avut loc în Bihor / 11 persoane au fost transportate la spital

Toader, despre recomandarea Comisiei de la Veneția: E raport intermediar. România va formula un răspuns

Gândaci de bucătarie. Cum să scapi de gândaci fără sa utilizezi substanţe periculoase

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 iulie

Pakistan: Bilanțul atentatului de la un miting electoral în Balucistan a ajuns la 149 de morți

Povestea romnilor care s-au săturat de viața n străinătate: Ce să faci aici, ești halit

VIDEO Centru de cercetare avansată a cancerului, deschis cu 11 milioane de euro la Iași

DGPMB: Doi bărbați, găsiți decedați pe bulevardul Timișoara din Capitală

Bacău: Piloții avionului IAR 99 Șoim prăbușit au fost recuperați

Bitcoin: Reglementări la nivel global pentru monitorizarea criptomonedelor

Cristi Borcea nu mai crede în Dinamo! Ce a declarat fostul patron după dezastrul din sezonul trecut

O nouă tragedie loveşte teatrul românesc. Un îndrăgit actor a fost găsit mort în cadă

Horoscop zilnic LUNI 16 IULIE 2018. Ce îţi aduce Luna în Fecioara azi?

Primăria Sectorului 4 lansează o aplicație mobilă pentru depunerea sesizărilor

Nicaragua: Atacurile forțelor guvernamentale s-au soldat cu cel puțin 10 morți, fiind vizat și un episcop

Simona Halep rămâne nr. 1 în lume. Salt spectaculos pentru Kerber în clasamentul WTA

Zodii care iubesc necondiţionat! Ele sunt semnele zodiacale ce sacrifică orice în numele iubirii

Cât este de sănătos sa bei 2 litri de apă pe zi? Ce spun specialiştii

EXCLUSIV | Porumboiu s-a luat de centralul finalei de la Moscova: "Am înțeles că a fost și actor. Prea dădea din mâini". Fazele cruciale ale finalei, judecate de fostul arbitru

Cel mai bun portar de la CM 2018 a închis televizorul în minutul 94 al finalei

Monitorul Apărării și Securității || Summit-ul Trump-Putin. Ziua Z a noii ordini mondiale

Mbappe a așteptat până după finalul Campionatului Mondial pentru a face anunțul. Unde va juca atacantul: "Merg pe acest drum"

Putin susține că Rusia a fost vizată de aproape 25 de milioane de atacuri cibernetice în timpul Campionatului Mondial

Elon Musk n centrul unui nou scandal, după l-a făcut pedofil pe Twitter pe unul dintre salvatorii copiilor din peștera thailandeză

Campionatul Mondial a stârnit o nouă "luptă" între Trump și Hillary Clinton. Cum a reacționat Hillary Clinton la bucuria lui Trump pentru Franța

Thibaut Courtois, cel mai bun portar al CM: Am nchis televizorul n minutul 94 ca să nu-i văd pe francezi cum sărbătoresc titlul mondial

Franţa câştigă cât salariul pe un an al lui Ronaldo pentru câştigarea CM 2018

Radu Banciu i-a desființat pe jucătorii Franței după finala Campionatulului Mondial! "Umtiti? Ar retrograda și cu Chiajna. Mbappe... cum să joci la PSG când arăți în halul ăsta?". Croația nu a scăpat nici ea de critici

Rugăciuni pentru sporul casei. Ce rugăciuni să spui ca să-ţi meargă bine

Te gândeşti sa devii mamică? Iata 15 lucruri esenţiale pentru o sarcină sănătoasă

Coreea de Nord anunță o amnistie pentru condamnații pentru infracțiuni contra țării

Trump și Putin, față n față. Mizele summitului ruso-american de la Helsinki

Un autocar, un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit în Bihor - trei persoane au fost rănite

CM: 90.000 de persoane au celebrat victoria Franței la Paris

Subiectele zilei: Fiecare deținut eliberat din promoția Toader care recidivează ne costă 22.000 de euro; 192 de state ONU au aprobat crearea unui Pact privind migrația; Cum a obținut Romnia cel mai slab rezultat din istorie la Olimpiada de Matematică

Pensii de 2000 de euro pe lună în România. Anunţul făcut de Casa Naţională de Pensii

Guvernul Theresei May nu crede că Marea Britanie poate rezista în afara UE, consideră Boris Johnson

Klaus Iohannis a promulgat legea hărțuirii stradale. Aceasta va fi aplicată și de către polițiștii locali

Accident cu şase maşini pe Podul Agigea. Circulaţie îngreunată pe drumul dintre Constanţa şi Mangalia

Scandal cu iz penal la Insula Iubirii. Trei foşti concurenţi i-au dat în judecată pe producători. S-au folosit prostituate şi droguri

Fotbal - CM 2018: O stație a metroului londonez se va numi după selecționerul Angliei

Iordache: Comisia de la Veneția a lăudat scoaterea lui Iohannis din procedura de numire a conducerii naltei Curți de Casație si Justiție

Aproape 3,5 milioane de români s-au uitat la TVR, la meciul Franța - Croația 4-2

Gelu Diaconu: ANAF funcţionează la cotă de avarie. Când delirul şi interesele habarniştilor pun stăpânire pe MFP-ANAF

Scutul antirachetă din Romnia, pe agenda discuțiilor Trump-Putin (consilier rus)

Real Madrid nu se lasă și mărește suma de transfer la 225 de milioane de euro! Campionii Europei au lansat oferta pentru doi titulari ai Belgiei

Imigrația din UE în Marea Britanie, la cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani

Decizie judecătorească: Vaccinul produs de firma Glaxo provoaca autism! Vaccinul "Infanrix Hexa”, este un vaccin hexavalent, administrat in primul an de viata, care „protejează” de poliomielita, difterie, tetanos, hepatita B, tusea convulsiva, haemophilius

VIDEO | O reacție cât 1000 de cuvinte. Gestul Mihaelei Buzărnescu la declarațiile prin care oficialii FRT au vorbit despre sprijinul acordat sportivilor

Deficitul balanței de plăți și datoria externă au crescut în primele cinci luni ale anului

Rusia se declară dispusă să discute despre acuzațiile privind presupusa implicare în alegerile din SUA (sursă)

Controverse privind penalty-ul Franței! Cum au comentat oamenii de fotbal deciziile luate de arbitrul finalei: "Sută la sută a fost așa"

Imagini șocante cu execuţia unui bărbat în fața familiei

Și-a anunțat retragerea din națională imediat după ce a câștigat Campionatul Mondial: "Nu pot explica ce simt"

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 16 IULIE

Ceaiul de foi de dafin şi scorţişoară este ideal pentru slăbit

Senatorul Florin Cîțu: În guvernarea Dragnea nu s-a mărit venitul net, dar a crescut suprataxarea

Toader, după întâlnirea cu Dăncilă: Am informat despre reuniunea JAI

SCENE HORROR la bordul unui avion. "Am crezut că asta a fost!"

Sfârșit dramatic pentru doi fani francezi, după ce țara lor a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1715, afisate in 15 pagini.



ieri 02:41 CITATUL ZILEI