11:18
Comentarii Adauga Comentariu

Horoscop. Cum stai cu dragostea în săptămâna 25-31 mai

TAUR

E posibil ca în această săptămână să opreşti ceva ce îţi face rău!

Fie că este vorba de comportamentul iubitului sau de faptele acestuia, vei avea o discuţie serioasă prin care îl vei face să înţeleagă. Din fericire există înţelegere şi voinţă din partea amândurora pentru a vă rezolva problemele.

GEMENI

Această săptămână va fi una complicată pentru că neînţelegerile dintre tine şi partener par că se agravează.

Încearcă să discutaţi cu calm şi dacă vezi că tonul este ridicat, atunci opreşte comunicarea! Nu eşti într-o formă prea bună, aşa că trebuie să depui puţin efort pentru a nu reacţiona impulsiv!

RAC

Este foarte important ca în această săptămână să laşi mai mult de la tine când vine vorba de iubitul tău.

Încearcă pe cât posibil să păstrezi liniştea în căminul tău, iar dacă vei fi nevoită să discuţi serios cu partenerul fă-o diplomat şi fără să îi aduci reproşuri. Nimic nu rămâne nerezolvat!

LEU

Gelozia îşi va spune cuvântul în această săptămână, ori tu, ori partenerul tău de viaţă va izbucni la un moment dat.

Chiar dacă vor fi certuri la tot pasul, măcar în weekend încercaţi să petreceţi mai mult timp unul cu celălalt în speranţa că vă veţi apropia la fel ca la început!

FECIOARA

Încerci să împaci pe toată lumea, însă cu siguranţă cineva va fi nemulţumit oricum.

Cel mai probabil iubitul tău îţi va reproşa în această săptămână că munceşti prea mult şi că nu îi mai acorzi atenţia pe care o merită. Fă orice poţi pentru a separa aceste două planuri ale vieţii tale!

BALANŢĂ

Ar trebui să te gândeşti serios la viaţa ta sentimentală în această săptămână şi să nu încurci pe nimeni dacă nu eşti capabilă să te porţi corect.

Eşti pusă pe făcut bani, iar acest lucru te va împiedica să ai o viaţă privată. Cântăreşte bine beneficiile şi pierderile şi abia apoi ia o decizie!

Citeşte mi mult pe eva.ro


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

50 de ani de minciuni climatologice progresiste

Accident teribil: Doi bărbați au fost spulberați de un TIR, în timp ce erau opriți pe banda de urgență

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 septembrie

METEO #azi 19 septembrie 2019: Vreme răcoroasă în toată țara

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Rezultatele zilei de miercuri, din grupele Ligii Campionilor: Cum s-a încheiat una dintre cele mai așteptate partide, cea dintre PSG și Real Madrid

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

HOROSCOP 19 septembrie 2019: Trei zodii vor avea parte astăzi de multe oportunități în plan financiar, profesional și personal

Vladimir Putin a discutat cu prințul Arabiei Saudite despre atacuri

Tensiuni în Golf: Kuweitul "intensifică" pregătirea trupelor sale

Cea mai scăzută temperatură din România s-a înregistrat joi dimineața. Unde a scăzut temperatura la minus 4,2 grade Celsius

Consiliul UE va discuta joi, despre șefia Parchetului European la care candidează și Kovesi

Cutremur produs în Marea Neagră

Sindicatele din silvicultură organizează o conferință de presă pe tema agresiunilor fizice asupra pădurarilor

Atacurile din Arabia Saudită au fost aprobate de ayatollahul Ali Khamenei (presa)

CITATUL ZILEI

Tenis: Șase românce, calificate în optimile turneului ITF de la Arad

Donald Tusk și Boris Johnson vor avea o întâlnire pentru a discuta despre Brexit

Un terapeut care l-a acuzat pe Kevin Spacey de hărțuire sexuală a murit înainte de proces

"Colaps total la Madrid". Reacția presei din Spania, după eșecul lui Real Madrid cu PSG

DOCUMENT Parlamentul European va vota, joi, o rezoluție prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov

Olt: Accident cu patru victime, între care și un copil, pe DJ 546A, într-o zonă cu denivelări în asflat

Clădirea instituției care gestionează Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice, în stare jalnică: Ce spune conducerea | FOTO, VIDEO

Turist străin, dus cu targa 5 km din cauza drumului, în Munții Bucegi

Viorica Dăncilă și Theodor Paleologu depun, joi la BEC, candidaturile la prezidențiale

Cum a evoluat boala de care suferea Alexandru Darie/ Trupul neînsuflețit al regretatului regizor, depus la Teatrul Bulandra

SUA: Violența armată costă economia americană 229 miliarde de dolari anual (raport)

Vaslui: Bărbat decedat după ce a fost lovit de un autoturism pe DN 24A

Statele Unite susțin "dreptul Arabiei Saudite de a se apăra". Anunțul secretarului de stat american Mike Pompeo

Afganistan: Emisarul american va fi audiat cu ușile închise, joi, în Congres

Rusia consideră că noile sancțiuni impuse Iranului sunt "distructive și fără sens"

Tenis: Kukușkin, calificat în sferturile turneulu ATP de la Sankt Petersburg

O instanță americană a decis în favoarea fraților Micula în procesul cu statul român

Post alegeri. Netanyahu vrea să rămână la putere și îi adresează un îndemn principalului său rival politic

"Revoluția" de la ANAF respinsă de Senat: Proiectul privind reorganizarea ANAF pe județe a fost respins de Senat

Dăncilă: Iohannis reinterpretează după bunul plac, în cheie electorală, o decizie a CCR

Alegeri în Tunisia: Candidatul Nabil Karoui, calificat în turul doi, rămâne la închisoare

Piloții companiei British Airways au anulat greva programată pentru 27 septembrie

Cel puțin 10 morți și 85 de răniți în urma unui atac cu mașină-capcană în sudul Afganistanului

Dăncilă: România - o destinație de afaceri atractivă; oferă oportunități de investiții

Liberalii - demagogi, pesediștii - ipocriți. Ce săgeți și-au aruncat partidele pentru impozitarea pensiilor speciale

Viorica Dăncilă: Investițiile străine directe au înregistrat cel mai mare nivel din ultimii zece ani

Volei masculin: S-au stabilit primele patru meciuri din optimile Campionatului European 2019

Fotbal: Liga Campionilor - Poliția belgiană a arestat 27 de suporteri ai lui Galatasaray la Bruges

Bărbat filmat cu un topor în mână, într-un microbuz care transportă elevi. Inspectoratul: Elevii sunt obișnuiți cu astfel de unelte

Ciclism: Elvețianul Kueng, lider în Turul Slovaciei; Grosu, locul 93

Ministerul Culturii regretă trecerea în neființă a regizorului Alexandru Darie - o personalitate marcantă a culturii române

Siria: SUA continuă să furnizeze arme kurzilor, afirmă un reprezentant al Pentagonului

Atac sinucigaș asupra unui spital din Afganistan. Bilanț provizoriu/ Printre victime, femei și copii

Ciclism: Victorie surpriză a letonului Neilands în Marele Premiu al Valoniei

ȘTIRILE OREI 09.00

Tenis: Benoit Paire, calificat în sferturile de finală la turneul de la Metz (ATP)

Donald Trump, șocat de costurile mari de funcționare a centrului de detenție Guantanamo

Wizz Air își prezintă joi planurile de afaceri de viitor pentru piața românească

O carte pe zi: "Cultura de masă în «Epoca de Aur»: Cântarea României & Cenaclul Flacăra"

Dâmbovița: Turist olandez accidentat în munții Bucegi, transportat cu targa de jandarmi și salvamontiști

Viorica Dăncilă: Merg în SUA și va trebui să discut despre situația Guvernului/ Ludovic Orban: S-ar putea să plece premier și să se întoarcă simplu cetățean

Laurei Codruța Kovesi, desemnată pentru funcția de procuror șef european

LIVE Viorica Dăncilă își depune ACUM candidatura la președinție

Fotbal: Liga Campionilor - Nu a fost o seară bună pentru noi, recunoaște antrenorul lui Real Madrid


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 646, afisate in 11 pagini.



ieri 05:13 CITATUL ZILEI