11:51
Comentarii Adauga Comentariu

MARIOARA ZĂVORANU, o viaţă de roman: abandonată în tren, două divorţuri, doi copii pierduţi

Mariaora Zăvoranu spunea într-un interviu Observator, banii la care a râvnit toată viaţa i-ar fi adus mai mult necazuri decât împliniri. Pentru ei s-a luptat până la sfârşit cu singura ei fiică rămasă în viaţă. Iar sfârşitul le-a prins tot supărate una pe cealaltă. 

Un roman cât pentru cei 67 de ani pe care i-a trăit. Cu împliniri. Dar şi cu multe cumpene. Povestea Mărioarei începe. încă de la naştere. A fost abandonată într-un tren de mama sa naturală. O familie a găsit-o şi a luat-o acasă. Au crescut-o până la 16 ani, când Mărioara a fugit să se mărite. Cu Nicolae Zăvoranu. S-au despărţit după ce ea a născut doi copii cu un alt bărbat. Două fetiţe gemene: Carmen şi Adriana. O a doua căsnicie, cu Nelu Bănicioiu, i-a adus-o pe Oana. În 1977, a trăit însă prima dramă.

Ce a făcut Oana Zăvoranu la capătâiul mamei sale: "De ce ai murit, mamă?"

Fără părinţi, fără doi dintre copii, şi şase ani mai târziu, fără soţ. Întemniţat de regimul comunist pentru delapidare.

La 36 de ani, a ales să se recăsătorească cu primul ei soţ. În noiembrie 2000 însă, necazul a încercat-o din nou.

O vilă impunătoare în Afumaţi, un cimitir privat, un depozit şi mai multe spaţii comericale, toate evaluate de Oana la 65 de milioane de euro. O avere pe care mama sa a adunat-o cu un preţ.

Războiul de şapte ani dintre mamă şi fiică s-a stins pentru scurt timp. S-a reaprins la începutul anului. Oana nu şi-a mai iertat mama până nu a aflat că e moartă.

Lângă Nicolae Zăvoranu şi Nelu Bănicioiu, va fi înmormântată acum Mărioara. Pe pagina ei de Facebook, curg şi acum condoleanţele.

MARIOARA ZĂVORANU, depusă la cimitirul Eternitatea. PRIMELE IMAGINI din capelă VIDEO


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

DREPTURILE OMULUI? Nu se împiedică ei de ele. UE, IOHANNIS ȘI MERKEL NE-AU ATRAS ÎNCĂ O DATĂ: "Toată lumea a fost de acord cu privire la pașapoartele pentru vaccinuri", a spus fericită Merkel la Summitul UE asupra coronavirusului

CEHIA; POLONIA ȘI UNGARIA LOVITE DE VALUL TREI. Record mondial la Coronavirus în Cehia. VALUL TREI VINE SPRE ROMÂNIA.

ROMÂNIA. Progresistul Aurescu minte ca un porc. Bogdan Aurescu o aburește legat de decizia UE și a României asupra unui paşaport de vaccinare: 'Va trebui să aşteptăm'. Asta după ce Merkel a spus în aceeași zi că "Toată lumea e de acord să-l introducem"

ALT PROGRESIST NE EXPLICĂ FERICIT, CUM NE VOR VACCINA CU FORȚA PE VECI ȘI MEREU. Vaccinările COVID vor fi necesare „din nou și din nou”, spune premierul danez

SUA. Ted Cruz la conferința republicană națională CPAC, mesaj pentru progresiști: "Donald Trump NU PLEACĂ NICĂIERI", Ted Cruz ar trebui să fie vicepreședintele lui Donald Trump în 2024. Cei doi ar forma un cuplu anti-progresist imbatabil.

Marius Oprea îi face îi face un portret devastator Soroșistului Andrei Muraru, numit de Iohannis viitor ambasador al României, în SUA

Jerusalem Post : "Poate o persoană vaccinată să răspândească în continuare coronavirus?" Nu se știe...dar se pare CĂ POATE

Speciile invazive atunci când ocupă un teritoriu nou, stau ani întregi la un număr mic al populației, ca să rămână nedetectate, după care populația lor explodează și acaparează tot habitatul respectiv

SUA. Abia a plecat Trump și cioclii războiului și-au făcut apariția. Progresistul Biden a ordonat azi noapte lovituri aeriene în Siria.

Intoleranța progresistă nu are limite. Încă puțin şi nevaccinații vor fi obligați să poarte STEAUA GALBENA. Ministrul Educației: "Susțin vaccinarea elevilor. Nu am vorbit cu ministrul Sănătății de a face publică situația elevilor nevaccinați"

Fotbal: Liviu Ciobotariu (FC Hermannstadt) - Aștept de la jucători mai multă responsabilitate

Federalista UE a DECIS: Dreptul la liberă circulație restrâns drastic. Progresiștii vor impune tuturor oamenilor din Imperiul Neomarxist pașapoarte de Vaccinare până în vară. Vă amintiți cum VĂ MINȚEA IOHANNIS CĂ NU VOR FI PAȘAPOARTE PE BAZĂ DE VACCIN?

Aleksey Navalnîi a fost transferat din Moscova într-o colonie penală

Coronavirus CHINA. Diplomații americani au fost testați în fund de Coronavirus. China neagă acuzațiile că le-ar fi cerut diplomaților americani să facă teste anale pentru depistarea COVID-19

Material inteligent, inspirat din comportamentul plantelor carnivore

Handbal masculin: Victorie de palmares pentru Dinamo, la Lisabona, cu Sporting, în EHF European League

Cazul Khashoggi: Washingtonul sancționează un fost înalt responsabil saudit și o unitate specială subordonată lui MBS

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Cornel Nistorescu: Despre marele pericol progresist în România!

UK. PIERS MORGAN: Nu există nimic egal sau corect în ordinea dvs. de „egalitate” transgender, președinte Biden - tot ce va face este să distrugă sportul femeilor, să aducă atingere drepturilor femeilor și să-i transforme pe oameni împotriva cauzei trans

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

ONG-urile lui SOROS vor sa Decimeze Cainii Ciobanesti. Un ONG care se auto-denumeste pompos "Societatea Ornitologica Romana", un ONG finantat de SOROS prin fdsc.ro, da un Comunicat de presă: "Câinii de la stâne, un pericol pentru biodiversitate"

ROMÂNIA. Progresiștii de la guvernare vor să bage "Educația Sexuală" Soroșistă în școli fără acordul părinților. După Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică se opune și ea, alături de celelalte biserici.

UK. Fostă angajată la BBC, despre noile criterii de angajare. "Slavă domnului că nu mai lucrez la BBC. Am crescut cu toaleta în curte, dar acum sunt considerată PREA ALBĂ, ȘI PREA DIN CLASA DE MIJLOC ca să mai pot fi angajată după noile norme."

Progresiştii internaționalişti de azi au preluat de la Karl Marx lupta pentru desființarea familiei tradiționale, lupta pentru creșterea şi educația instituționalizată a copiilor şi lupta pentru desființarea statelor naționale

Corina Licea - numită în funcția de președinte al Institutului Național de Administrație

Incendiu puternic la un hotel din Dubai situat lângă cea mai înaltă clădire, Burj Khalifa. VIDEO

Marea Britanie. Prin programul de adăpost oferit de guvern numărul celor care dorm pe străzi a scăzut cu o treime. În România nu există nici un program.

Numerologie: Cum îţi afectează cifra casei relaţia de cuplu

Predicția Bursei e împotriva lui Hillary Clinton. Din 1984 încoace ori de câte ori bursa a fost în scădere puterea s-a schimbat între democrați şi republicani

INCREDIBIL. Tulpina românească de COVID, varianta N439K, face RAVAGII în Europa. Varianta N439K a SARS-CoV-2 este rezistentă la unii anticorpi neutralizanți, arată studiul. Autoritățile din România AU ASCUNS APROAPE UN AN DE ZILE ACEASTĂ TULPINĂ

GERMANIA SUPARATA CA GRECIA NU OPRESTE IMIGRANTII. Schaeuble critica Grecia pentru politica fata de imigranti

Codin Maticiuc și Anca Dinicu dansează pe mese, în Vama Veche. "Mie-mi plac actrițele"

Fosta asistentă TV Natalia Mateuț va juca în scheciurile emisiunii "În puii mei": primul rol - o profesoară de religie sexy

Unii "specialiști în semnele masonice" cred că noul prim-ministru al Marii Britanii, Teresa May şi cancelarul german Angela Merkel fac parte din Illuminati după semnul identic din mâini pe care îl fac. Același semn e făcut de Juncker și de Papa Paul II

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

O tânără de 18 ani s-a aruncat de pe pod la Cernavodă, în Dunăre. Fata ar fi trimis unei prietene o filmare

SCLAVII TREBUIE SĂ SE ÎNTOARCĂ PE PLANTAȚIE. Șeful Uriașei Bănci Goldman Sachs spune că lucrul de acasă NU este „noul normal” și îl numește „aberație” pe care îl va „corecta cât mai curând posibil”

Motivele Complet aiuristice invocate de Serviciile de Protecție ale Copiilor din Țările Nordice pentru a lua cu forța copiii de la părinți. După ce veți citi motivele veți vedea ca nu mai există nici un dubiu că avem de-a face cu state totalitare.

Videoclipul "fierbinte" lansat de Aza, frumoasa de 17 ani care s-a remarcat la "Vocea României". Cântecul este produs de managerul Lidiei Buble

VIDEO - IMAGINEA PUBLICA A LUI VLAD FILAT ESTE DISTRUSA DEFINITIV. O filmare a lui Vlad Filat de la o intalnire amoroasa a fost publicata de Usatii pe un site porno

Soros l-a bătut pe Putin în Republica Moldova. Soroșista Maia Sandu a ajuns președinte în locul rusofilului Igor Dodon.

După schema tipic soroşistă "de la ONG la Partid Politc" aplicată de finanțatul lui Soros, Nicuşor Dan şi Dacian Cioloș și-ar putea transforma ONG-ul în partid: "Luăm în calcul inclusiv un proiect politic nou, o mișcare politică sau un partid politic"

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

CALIFORNIA. Varianta Covid din California este de 11 ori mai mortală decât cea obișnuită și la fel de infecțioasă ca cea mai infecțioasă variantă: cea din Africa de Sud

Jerusalem Post: "Gabe Plotkin, șeful fondului speculativ care a pariat pe dispariția companiei GameStop, spune că a primit mesaje antisemite după saga GameStop Numărul evreilor implicați în saga a făcut situația coaptă pentru exploatarea antisemită"

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Consiliul General al Capitalei: PUZ-urile coordonatoare de sector, suspendate pentru un an

Un icebearg de peste 1,2 kilometri pătrați s-a desprins de Antarctica

Ion Cristoiu: Comunistul Nicolae Ceaușescu a luptat să salveze Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos. USRPLUS-istul Soroșist Dan Barna luptă să-l distrugă

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

ASTĂZI S-A NĂSCUT MIHAI EMINESCU...Mihai Eminescu despre progresiștii din vremea lui - "O SCRIERE CRITICĂ [scrisă pe 7/19 ianuarie — 9/21 ianuarie 1870]"

Clubhouse devine tot mai populară în România, în rândul utilizatorilor de iPhone. Beneficiile aplicației folosite de Elon Musk

Un satelit european a detectat o pată de petrol ce ar putea proveni de la avionul EgyptAir prăbușit (ESA)

MAREA BRITANIE : Un elev de 13 ani si-a violat colega de clasa dupa ora de educatie sexuala. Ce i-a spus inainte de agresiune

SUA nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, susține Joe Biden

Statele lumii au acum o datorie de $217,000,000,000,000 iar Elitelor Progresiste care controlează aceste datorii le place acest lucru.

Scrisoare de dragoste a unui soț pentru soția lui grăsuță: "O femeie adevărată nu e manechin în bikini sau vedetă de cinema"

Un nou studiu relevă faptul că fizica cuantică poate provoca mutații în ADN-ul nostru

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 320, afisate in 6 pagini.



ieri 06:30 CITATUL ZILEI