12:51
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ponta, terorizat de doi interlopi români „tatuați ca în închisorile din America“, în avionul cu care pleca Spania

Ponta, terorizat de doi interlopi români „tatuați ca în închisorile din America“, în avionul cu care pleca Spania

Victor Ponta spune că a fost terorizat în cursă Tarom către Madrid, de doi interlopi „tatuați ca în închisorile din America Latina“. Potrivit lui Ponta, atât pasagerii, cât și membrii echipajului au fost agasați de doi indivizi agresivi, care au creat un climat de haos și violență la bordul aeronavei.

„Azi am venit la Madrid cu o cursă Tarom - tot drumul, echipajul și pasagerii au fost terorizați de doi interlopi (tatuați ca în închisorile din America Latină, cu haine și genți fake de brand). Au înjurat, amenințat, țipat și agresat pe toată lumea.

Nu este deloc o întâmplare - zbor foarte des cu Tarom, Wizz, Ryan și mereu pe cursele din România spre sau dinspre Italia și Spania asist la asemenea scene! Mor de nervi când văd ce pățesc bietele stewardese (le înțeleg că abia așteaptă o ocazie să plece la alte companii aeriene unde așa ceva nu e posibil)!“, spune fostul premier.

Victor Ponta a subliniat că astfel de incidente nu sunt izolate și că el însuși a fost martor la scene similare pe cursele spre și dinspre Italia și Spania, operând cu diverse companii aeriene precum Tarom, Wizz și Ryanair. Fostul premier a exprimat frustrarea sa față de lipsa unor măsuri concrete de prevenire și gestionare a unor astfel de situații și a criticat lipsa unei baze de date centralizate cu persoane violente interzise la călătorie cu avionul.

„Zbor foarte des în diverse destinații și cu diverse naționalități - nu doar românii au asemenea “animale” sau mitocani; dar doar ai “noștri” nu au frică de nimic și au voie în continuare să se urce în avioane; doar în România ticăloșii și brutele au “drepturi” iar oamenii obișnuiți sunt obligați să îi îndure și să tacă din gură! Pentru că doar România nu este în stare să facă, așa cum există în Europa și alte țări civilizate, o bază de date cu acești “barbari” pe care să o acceseze toate companiile aeriene; iar acestea să aibă dreptul legal să nu îi primească în avion pe o perioadă lungă de timp - ca pe huliganii de la fotbal!“, notează Victor Ponta.

Ponta plusează și cere eurodeputaților și parlamentarilor români de Diaspora să ia măsuri pentru limitarea acestui fenomen, care „face de rușine pe milioanele de români care călătoresc, muncesc și trăiesc în străinătate.

„Din păcate, acești interlopi abuzează personalul navigant și pasagerii și fac de rușine pe milioanele de români care călătoresc, muncesc și trăiesc în străinătate.

Avem parlamentari de Diaspora - oare de ce nu face nimeni un proiect de lege identic cu restul Europei? Avem europarlamentari care își rup hainele la televizor de iubire pentru Diaspora și imaginea României (poate la ei la business nu văd ce se întâmplă în spatele avionului) - oare de ce nu propun la Coaliție o ordonanță de urgență care să rezolve imediat și simplu problema?

Procesele penale sunt lungi și complicate; o decizie administrativă se aplică imediat și o să vedeți că o să fie ca la fotbal: după ce sancționezi 100 de animale, restul o să se abțină de frică! Poate reușim ceva acum, în 2024, când încă se mai doresc voturile “Diasporei”. Știți bine că după alegeri, cei votați nu mai dau doi bani pe alegători, nu?“,mai  spune Victor Ponta.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ România, vizată în mega frauda din PNRR-ul Italiei: Anchetă EPPO pentru 600 milioane de euro

_ Klaus Iohannis va fi primit de Joe Biden la Casa Albă

_ Prințesa Beatrice spune că mama ei, Sarah Ferguson, este „înțeleasă acum” după „încălcarea sănătății cu probleme” în urma diagnosticului de cancer

_ Mâncarea așa cum facem ne face rău nouă și planetei, arată un studiu canadian

_ Un sperjur în serie, radiat, intră într-un tribunal și cere să depună jurământ... Serios, fără glumă

_ Atom-cu-atom: Imaginarea transformărilor structurale în materiale 2D

_ Dezvăluit: Cum supermarketurile din Marea Britanie au transformat „pungi pentru viață” într-un alt mod de a ne împinge la casă - profiturile ajungând direct înapoi în cuferele lor (și nu prea multe câștiguri pentru planetă...)

_ Catalizatorii de nanoparticule transformă dioxidul de carbon în monoxid de carbon pentru a produce compuși utili

_ Controversă uriașă după ce Selly a fost invitat să vorbească la NATO: Vloggerul s-a dezlănțuit

_ Universul ar putea fi umplut cu găuri negre ultraușoare care nu pot muri

_ Acum arbitrii trebuie să înmâneze cartonașe ALBASTRĂ: fanii fotbalului au rămas nedumeriți de încă o schimbare bizară a regulilor la doar câteva zile după ce șeful Premier League a recunoscut că sistemul VAR trebuie reparat

_ Kim Kardashian își strecoară curbele bomba într-o rochie albă din piele în timp ce participă la ceremonia a zecea a premiului Breakthrough din Los Angeles

_ Maxine Waters susține că grupurile de dreapta se „antrenează pe dealuri undeva” pentru războiul civil dacă Trump pierde

_ „Blob” de la Washington pare „gata să distrugă Republica pentru a se salva”

_ Biden vrea ca cei bogați să-și plătească „partea echitabilă”, ce procent este acesta?

_ Escobar: De ce Medvedev este liber să devină complet „Born To Be Wild”

_ Ion Țiriac, atac fără precedent la adresa lui Mugur Isărescu: Guvernatorul BNR a fost comparat cu Ceaușescu

_ Un șofer de ambulanță a plecat beat în misiune: 'Ia-mi maşina, ia ce vrei tu! Toţi aveţi o mamă!' / VIDEO

_ Ziua lui Boeing tocmai s-a înrăutățit: prima lansare cu echipaj a navei spațiale Starliner a fost curățată

_ �Nu joc �mpotriva unui bărbat �ntr-un eveniment feminin� � O jucătoare curajoasă de darts decide să renunțe la meciul din turneu �n loc să se confrunte cu un concurent transgender (bio-masculin)

_ Victor reacționează: Vești proaste pentru Biden! Tinerii susțin politicile lui Trump

_ Bine�nțeles: Bernie Sanders, �n v�rstă de 82 de ani, anunță că candidează pentru al patrulea mandat �n Senatul SUA

_ Urmăriți superyacht-ul de 300 de milioane de dolari al activistului �Schimbări climatice� Mark Zuckerberg (VIDEO)

_ Fostul gazde al CNN, Chris Cuomo, dezvăluie o rănire cauzată de vaccinul COVID: „Sunt bolnav și eu”

_ Omul din PA care „nici măcar nu a câștigat peste 100.000 de dolari” primește o factură fiscală de 34,6 miliarde de dolari

_ Gold Coast, Queensland: Momentul sălbatic Hyundai se prăbușește pe o stâncă după ce efortul de remorcare merge groaznic de rău

_ San Diego dă în judecată tehnologii de frezare CNC, pretinzând că încalcă legile „Ghost Gun” din California

_ Pe fondul deficitului de personal, șeriful din județul Merced este adesea singurul ofițer care răspunde la apeluri

_ Cercetătorii explică modul în care respectarea recomandărilor dietetice este inteligentă – pentru tine și pentru climă

_ Cercetătorii dezvoltă o structură Bouligand bioinspirată pentru proprietăți mecanice îmbunătățite

_ Limbajul molecular bogat ghidează formarea de picături mici de lichid în celule

_ Răzbunarea lui Clippy: asistentul revine pentru a curăța Windows 11 de bloatware, reclame și supărări

_ Cum tehnologia revoluționează cercetarea insectelor

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ RĂZBOI INFORMAȚIONAL: Elon Musk și Bolsonaro �n �X Spaces� a lui Mario Nawfal CENSURATE �n Brazilia � Liderul conservator trebuie să meargă �n Amazon și să folosească Starlink pentru a se conecta

_ Zboruri directe de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav către marile orașe din Europa

_ Colaborarea identifică degradarea nucleară rară a izotopului de potasiu cu viață lungă

_ Hayley Atwell este însărcinată? Actrița, în vârstă de 42 de ani, își leagănă burtica în timpul unei mini-pauze romantice venețiane cu logodnicul Ned Wolfgang Kelly - la 12 luni după ce acesta a cerut în căsătorie în orașul plutitor

_ Un salt către neutralitatea carbonului: noul catalizator transformă dioxidul de carbon în metanol

_ Transmiterea Regelui Frederik și Regina Maria a Danemarcei au pus un front unit pe fondul zvonurilor rupturi, când ajung în Suedia pentru prima lor vizită de stat și sunt întâmpinați de Regele Carl Gustaf și Regina Silvia

_ China publică primul atlas geologic lunar de înaltă definiție din lume

_ Cercetarea comportamentului animal este mai bună pentru a împiedica prejudecățile observatorilor să se strecoare, dar mai este loc de îmbunătățit

_ VIDEO - Revoluție în lumea medicală: virusul care a reușit să-i redea auzul unui copil surd

_ US House passes $95 billion Ukraine, Israel aid package

_ Bărbatul recreează o fotografie de 20 de ani, mângâindu-și pisica înainte de a o adormi

_ Luminează resursele lunare neexploatate

_ Cutremurele se deplasează spre nord-est în bazinul Midland din Texas, au descoperit oamenii de știință

_ �Voi face acel sacrificiu �n orice zi� - Trump spune că este gata să meargă la �nchisoare pentru a apăra Constituția SUA (VIDEO)

_ Unde vor muri vehiculele electrice nevândute: porturile din Belgia se îneacă sub excesul de importuri din China

_ Geologii, biologii scot la iveală amprentele atomice ale cancerului

_ Atletul trans care ar fi pierdut �n fața concurenților masculini c�știgă �nt�lnirea pe pistă a colegiului feminin, dobor�nd recordurile

_ Noul dispozitiv de mare capacitate pentru a debloca potențialul materialelor avansate

_ Cartierul israelian al Al Jazeera a fost percheziționat de poliție după ce Netanyahu a numit-o „Mușticul Hamas”

_ Iubitul lui Swift, Kelce, semnează prelungirea contractului cu NFL Chiefs

_ Alarmă față de deficitul de insulină, deoarece britanicii care se luptă cu diabetul de tip 1 se tem că „vor muri în câteva zile” fără acces la un medicament care salvează vieți

_ Ireland to face New Zealand among Autumn Nations Series

_ Arestări în masă în New York, deoarece peste 1.000 de protestatari pro-Palestine marșează pentru a întâlni Gala

_ Ole Miss Fraternity dă afară un student după ce �și batjocorește protestatarul pro-Hamas cu obezitate morbidă (VIDEO)

_ WAYNE ROOT: Avertismentul meu adresat președintelui Trump: Această criză și haos �n America este totul despre Obama. Pregătește-te pentru ceea ce urmează. Sugestie: Michelle Obama.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 816, afisate in 14 pagini.