15:28 2024-01-26
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Ucraina invită președintele Chinei să se alăture negocierilor de pace din ElvețiaUcraina invită președintele Chinei să se alăture negocierilor de pace din ElvețiaElveția a fost de acord să gazduiască summit-ul, dar încă nu au fost stabilite locul și data, potrivit mediafax. „Invităm cu siguranță China să participe la summit, la cel mai înalt nivel, la nivelul președintelui Republicii Populare Chineze. Participarea Chinei va fi foarte importantă pentru noi. Ne implicăm partenerii noștri din lume, astfel încât ei să transmită părții chineze cât de important este să participe la un astfel de summit”, a spus consilierul Igor Zhovkva, potrivit Sky News. Experții cred că implicarea Chinei în discuțiile de pace ar putea fi esențială în încheierea războiului. Xi este unul dintre aliații cheie ai lui Putin și opinia sa va cântări decisiv în decizia părții ruse. De asemenea, cele două țări au întărit legăturile economice ceea ce ar constitui un alt motiv al Rusiei de a asculta părerea Chinei. După declanșarea războiului din Ucraina, Beijingul a rămas de partea Rusiei, dar liderii chinezi au spus frecvent că integritatea teritorială a tuturor țărilor trebuie respectată.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:15
_ The state of Sino-Russian relations
ieri 19:36
_ Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
ieri 19:32
_ Vedeți Nebuloasa Inelului Sudic în 3D
ieri 19:32
_ Semne ale fenomenului „păianjen” pe Marte
ieri 17:16
_ Liderul AUR, George Simion, a devenit tată
ieri 14:17
_ `Numărul unic` pentru București
ieri 10:56
_ Cum folosește Nvidia Gold
ieri 05:36
_ Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu