14:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Republica Moldova - pericole pentru viitor

Republica Moldova - pericole pentru viitor

Vlad Marius Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului politic Renew Europe din Parlamentul European, urmărește cu atenție evoluția situației din Republica Moldova, dar și din întreaga zonă din Balcanii de Vest.

”Situația Republicii Moldova este extrem de complicată în acest moment. Știm că Rusia este în plină campanie expansionistă, iar mentalitatea de mare imperiu este din ce în ce mai prezentă în comunicatele oficiale, în acțiunile și planurile Rusiei. Dacă România și celelalte state foste comuniste din Europa de Est sunt în siguranță datorită apartenenței la Uniunea Europeană și la NATO, Republica Moldova este într-o situație extrem de precară.

Nu uit nici un moment că moldovenii sunt români ca trecut, ca limbă și cultură, dar că ne-am pierdut unii de ceilalți după al Doilea Război Mondial. Pentru mine fiecare cetățean din Republica Moldova merită aceleași șanse pe care le avem și noi, românii. Pentru mine siguranța fraților noștri, pentru că sunt cu adevărat frații noștri, este deosebit de importantă și cred că aceasta simte orice român adevărat.

Pericolul în care se află această țară mică vine din curajul lor, al moldovenilor de peste Prut, de a spune că vor să fie independenți, că vor să fie o democrație reală, că vor să se desprindă de Rusia, că vor să se îndrepte spre Uniunea Europeană, să fie frați cu noi în alt fel, în singurul fel care se poate în acest moment.

Trebuie să recunosc că sunt îngrijorat de manevrele politice pe care Rusia le face acum în Transnistria, de dorința lui Putin de a începe anexarea Republicii Moldova printr-un prim pas de anexare a părții din est a țării, care acum își spune Transnistria. O manevră de anexare va fi semnalul că Rusia începe ocuparea Moldovei.

Îmi doresc să nu simțim durerea pe care au simțit-o cei care au cedat jumătate din Europa pe mâinile lui Stalin, însă pentru a putea să salvăm Republica Moldova trebuie să dăm un vot puternic forțelor democratice din România și din Uniunea Europeană. Partidele susținătoare ale lui Putin trebuie să fie puternic taxate de alegători, iar cei care credeau că votul nu contează, trebuie să se implice, dacă nu pentru încrederea totală într-un partid politic, măcar pentru valorile democratice, pentru libertate și pentru datoria pe care o are orice cetățean de a lupta cu dictatura, de a apăra ceea ce au cucerit tinerii din Timișoara și București în 1989.

Pericolul unui extremism care dorește instaurarea dictaturii în Europa de Est este mare și depinde doar de noi să-l oprim.”


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ultima insultă a lui Rolf Harris la adresa victimelor sale: starul de dizgrație a murit fără bani după ce „și-a șters averea de 16 milioane de lire sterline, astfel încât să nu fie nevoit să plătească despăgubiri”

_ Tesla Shares Slide As Price-Cuts In US, China, & Germany Spark Worsening EV Price-War 

_ Cum lumea plantelor modelează ciclul climatic

_ Olimpiada ASF: pot participa toți elevii din clasa a VII-a până în clasa a XII-a

_ Investitorii pariază pe creșterea în continuare a prețurilor la benzină din SUA

_ Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional 'Masă sănătoasă

_ În lovitură adusă avocatului special Smith, SCOTUS este de acord să asculte apelul Trump privind imunitatea

_ Ultima oră! Fiii vrăjitoarei Sidonia au fost arestați după crima de la petrecerea cu vedete

_ Biden se așteaptă să emită un ordin executiv la graniță în câteva săptămâni

_ Guvernul a semnat finanțarea pentru A7: 600 de milioane de euro vin de la Banca Europeană de Investiții

_ Directorul CNAIR: Un nou sector din autostrada Bucureşti-Braşov (A3) intră în linie dreaptă

_ Un cărășean şi-a violat ambele fiice vitrege și le-a lăsat însărcinate

_ Ce sisteme de apărare antiaeriene are Israelului? Și de ce sunt atât de eficiente?

_ High Street pune speranțe într-o Vinerea Neagră și un impuls de Crăciun după scăderea post-bugetă

_ Tentativă de hoț de bănci care pretinde că un lunetist a scos o bombă după ce a ținut ostatici la Knifepoint la Bank of America (VIDEO)

_ Cercetările dezvăluie un nou herpesvirus la pinipedele din America de Sud

_ Preşedintele lui Bayern Munchen, încrezător într-un succes în Liga Campionilor

_ Doi senatori PNL vor ca reprezentanţii societăţii civile în CSM să fie asimilaţi magistraţilor / CES a dat aviz negativ

_ Noua schemă de carantină ar putea reduce riscul de reintroducere a rabiei în UE după invazia Rusiei, arată studiul

_ Judge Merchan Says He Will Consider 4 New Trump Gag Order Violations, Sets New Hearing

_ Michael Barrymore i se fură telefonul de „un copil pe bicicletă” când se întoarce să filmeze clipuri nostalgice în Bermondsey, unde a fost crescut

_ Lumina stă nemișcată într-un cristal deformat

_ Breaking - Detalii explozive din 'Dosarul torțelor pe stadion': Pentru ce fapte sunt acuzați, de fapt, Daniel Niculae și Liviu Ungurean

_ De la coastă la adâncimea mării, schimbarea nivelului de oxigen afectează viața marine în moduri diferite

_ Taylor Swift fans descend on London pub name-checked on album

_ De ce este Administratorul Biden nepopular? Potrivit lui Kamala, este pentru că nu au luat �credit adecvat�

_ Moşteanu: PSD şi PNL ar fi vrut să pună mâna total şi pe Consiliul Concurenţei; nu o să girăm niciodată acest sistem

_ ROSS CLARK: Management putred. Uniuni otrăvitoare. Royal Mail demonstrează că poți scoate o firmă din sectorul public, dar nu poți să scoți sectorul public din firmă

_ Jocul de fotbal al liceului din NYC a fost anulat după ce migranții refuză să părăsească terenul

_ Moment terifiant, un elefant înfuriat apucă o turistă rusă cu trompa înainte de a o arunca și o trântește la pământ, rupându-și piciorul în timp ce face plimbări în India

_ Momentul în care 300 de oameni sunt despărțiți de la o petrecere masivă în casă din Coventry sunt capturați cu o dronă de poliție

_ Patronul Fermei Dacilor va fi eliberat - Instanța a respins definitiv cererea procurorilor de prelungire a arestului

_ Cupa Africii pe Naţiuni: Marocul a calificat Coasta de Fildeş în optimi. A acces în faza eliminatorie şi RD Congo, care a remizat miercuri cu Tanzania

_ Apar informații noi despre studenta din Timișoara găsită moartă într-un apartament / Polițiștii au un suspect

_ Rafał Trzaskowski, ales candidat al Coaliţiei Civice pentru alegerile prezidenţiale din Polonia

_ Kate Middleton „trebuie să atingă un echilibru atent” și ar trebui să aibă „flexibilitate” atunci când revine la îndatoririle regale, susține expertul în sănătate mintală

_ Aşternuturi murdare şi paturi ruginite într-un cămin cu 93 de vârstnici din Prahova

_ VIDEO Accident produs de eleva unei şcoli de şoferi. O femeie a fost izbită în plin. Instructorul nu se afla în maşină. Imagini cu impact emoțional

_ Universitatea din Exeter emite un avertisment urgent studenților cu privire la lotul prost de heroină după creșterea supradozelor

_ Ce este acea creștere de pe buza de sus a lui Kayne? Experții explică...

_ Volosevici a convocat şedinţă operativă pentru caputararea ursului văzut pe străzile din Ploieşti

_ Legislatorul din California vrea să interzică Doritos și Hot Cheetos din școli

_ „Politicieni îmbrăcați în haine”: cum o întoarcere bruscă la dreapta a pus în pericol încrederea în Curtea Supremă

_ Treasuries sunt încă câștigători într-o săptămână istorică plină de surprize

_ Ciucă: Executivul PNL a fost mandatat să negocieze comasarea alegerilor

_ Construirea transmisiei electrice ar putea costa americani trilioane de dolari

_ 'Pinalti', prins în ofsaid de judecători: Gheorghe Ștefan, obligat să achite prejudicii fostei sale primării

_ Cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxia noastră a fost găsită

_ Prințesa Charlotte arată „asertivă și elegantă” într-o nouă fotografie făcută de Kate pentru a marca a noua aniversare, susține expertul în limbajul corpului

_ Propunerea Marele Observator pentru lungimi de undă lungi (GO-LoW).

_ O femeie de afaceri a fost ucisă de propriul fiu: Criminalul era drogat

_ Cutremur cu magnitudinea 5,1 la 16 km nord-vest de Kuşadasi, Turcia

_ Schimbare radicală: ne așteaptă temperaturi anormale pentru data din calendar

_ Alertă roșie: liderul anti-talibani răstoarnă scriptul despre Biden � emite un avertisment �nfricoșător

_ Doi copii sub un an au murit din cauza rujeolei, în ultima săptămână

_ A fost descoperit un efect pe termen lung al Covid: ce înseamnă 'ceața cerebrală'

_ Atac de proporţii. Peste 150 de rachete şi drone au vizat ţinte din Ucraina

_ Procesul lui Trump din Manhattan este o acuzare a sistemului juridic din New York

_ Studiul global dezvăluie impactul asupra sănătății al oligoelementelor din aer

_ Optimismul cheie pentru ecologizarea sistemului financiar global, spune studiul


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 548, afisate in 10 pagini.