08:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ Germania avertizează Israelul: Dreptul umanitar internaţional se aplică şi luptei împotriva teroriştilor

Germania avertizează Israelul: Dreptul umanitar internaţional se aplică şi luptei împotriva teroriştilor

"Chiar şi dreptul la autoapărare este supus unor reguli, iar dreptul umanitar internaţional se aplică şi luptei împotriva teroriştilor", a declarat Annalena Baerbock. "Israelul trebuie să respecte acest lucru ca toate celelalte state din lume, chiar şi într-un context dificil, în care Hamas încalcă toate regulile şi foloseşte oamenii ca scuturi umane", a adăugat Baerbock, într-un comunicat publicat de ministerul său la Berlin.

"Israelul trebuie să crească urgent ajutorul umanitar pentru Gaza şi să-şi adapteze modul de desfăşurare a operaţiunilor", a mai spus ministrul german. "Avem nevoie, în cele din urmă, de o încetare umanitară a focului, pentru ca toţi ostaticii (israelienii deţinuţi de Hamas) să fie în sfârşit eliberaţi", a mai spus ea.

Pe 7 ianuarie, Annalena Baerbock a pledat pentru o "gestionare mai puţin intensivă a războiului", insistând ca armata israeliană să facă mai mult pentru a proteja civilii.

Miercuri, potrivit ONU, două tancuri au tras asupra unui centru de instruire din Khan Yunis, transformat în adăpost după începerea războiului pe 7 octombrie. Un atac soldat cu 13 morţi şi 56 de răniţi, dintre care 21 în stare critică, potrivit agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA). Potrivit unui jurnalist AFP, bombardamentele au fost necontenite joi în Khan Yunis, oraşul natal al lui Yahya Sinwar, liderul Hamas din Fâşia Gaza, considerat a fi arhitectul atacului din 7 octombrie.

Germania a oferit Israelului sprijin necondiţionat de la începutul războiului lansat ca reacţie la atacul mişcării islamiste palestiniene pe teritoriul israelian. Însă Berlinul a cerut, de asemenea, Israelului să dea dovada de reţinere în faţa catastrofei umanitare din Gaza.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ VAX RANIT? O femeie sănătoasă de 29 de ani primește un diagnostic șocant | Dincolo de titluri

_ „Rețetă pentru o planetă locuibilă”: un nou raport despre cum să facem agricultura neutră în carbon

_ Texasul și lupta dramatică cu cel mai mare incendiu din istoria sa

_ Prima lovitură asupra Podului Crimeei - Rușii au descoperit după doi ani cu ce au atacat ucrainenii

_ 'Mica Inchiziție' din România: 3 eleve cu dizabilități au primit interzis la cursuri în perioada menstruației. 'Să nu se transmită nişte boli'

_ MAE: Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

_ În vizită la un centru de prevenire a sinuciderilor, Prinţul William dă veşti despre soţia sa Kate, bolnavă de cancer

_ SG-ul PSD , răspuns exploziv pentru Rareș Bogdan: M-a supărat foarte, foarte rău!/ VIDEO

_ Codul frontierelor Schengen, modificat! Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu

_ Exit Poll: Conservatorii Croaţiei conduc în alegerile parlamentare

_ Marius Budăi anunță că se pregătește o măsură de mare impact, după ce va fi introdus salariul minim european

_ DEZVLUIT: Joe Biden l-a mințit pe consilierul special Robert Hur despre incidentul plin de culoare care se presupune că i-a �nceput cariera politică

_ Donald Trump, declarație controversată: Nu am avut niciun atac. Nu am avut un World Trade Center/ Video

_ New York Times publică un articol de opinie care cere ca Biden să se dea deoparte și să permită unui alt democrat să candideze

_ Florin Roman (PNL): Am blocat noi taxe în 2024, dar și dorința PSD de a umbla la cota unică și Pilonul II de pensii

_ Musulmanii sărbătoresc miercuri prima din cele trei zile de Ramazan Bayram

_ Ministerul Sănătăţii a avizat structura modificată a Spitalului „Marie Curie”

_ Cristina Gherasimov: România este principalul nostru susținător în procesul de aderare la UE

_ Acești marsupiali masculi renunță la somn pentru sex în timpul sezonului de reproducere

_ Slovacia a învins Australia pentru a ajunge în semifinalele Cupei BJK

_ De la politică la durere: cum influențează Fed-ul pe portofel

_ O carte pe zi: 'Războiul ca spectacol' de Dan Constantin Mireanu

_ VIDEO - Imagini extrem de spectaculoase cu primul nod turbion din România: leagă 2 autostrăzi și este o tehnologie cu totul nouă

_ Cercetătorii spionează pentru semne de viață printre atmosferele exoplanetelor

_ Zelenski taie în carne vie și îl demite pe un comandant important din armată: ciudățenia e că a fost numit în funcție foarte recent

_ Vizualizarea modelelor de densitate a populației din Africa

_ Nicolae Ciucă: Veteranii de război merită toate onorurile, pentru că au luptat ca România să aibă libertatea de a-şi decide viitorul

_ Lupii mutanți din Cernobîl par a fi rezistenți la cancer

_ Alertă pe DN 2 - O cisternă încărcată cu un lichid inflamabil s-a răsturnat, zona a fost izolată (FOTO)

_ Accesul rar la embrionii de rechin-ciocan dezvăluie secretele dezvoltării sale unice ale capului

_ Parlamentarii senegalezi votează pentru amânarea scrutinului prezidențial, stârnind proteste

_ Autospecială a Poliţiei, implicată într-un accident rutier: Agentul de la volan ar fi vinovat / Foto

_ Tornade puternice fac ravagii în statele din centrul SUA, provocând moartea a cel puţin 5 persoane

_ Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord. Astăzi s-a lansat oficial Organizația de Management al Destinației Mamaia Nord

_ Ucraina lovește în mai multe puncte pe teritoriul Rusiei: atacurile cu drone au provocat întreruperea alimentării cu energie electrică

_ Metoda CRISPR îmbunătățită permite inserarea stabilă a genelor mari în ADN-ul plantelor superioare

_ VIDEO Protestele studenților se extind în întreaga lume: tabere pro-palestiene și pro israeliene inclusiv la Paris sau Australia

_ Aryan, copilul de doi ani dispărut în Botoşani, a fost găsit. Va fi transportat la spital

_ URMĂȚI �N DIRECT: Reprezentanții Marjorie Taylor Greene și Thomas Massie vor susține o conferință de presă despre susținerea liderului democrat Hakeem Jeffries a lui Mike Johnson ca vorbitor la ora 9:00 ET

_ Casa din Viscri a Regelui Charles se redeschide cu o expoziţie de fotografii ale britanicului Barry Lewis

_ AUR a depus o sesizare împotriva lui Cătălin Cîrstoiu la Direcția Generală Antifraudă

_ Marcel Ciolacu neagă implicarea lui Klaus Iohannis în rezolvarea problemelor protestatarilor: 'Ce să-mi solicite, ceva ce am rezolvat deja?'

_ Spania, Slovenia, Croaţia, Germania, Norvegia şi Ungaria, calificate la JO 2024

_ Australian Open: Djokovic - Sinner, finala din semifinale. Italianul a început furibund şi l-a sufocat pe sârb în primele două seturi

_ Novegia. Un turist a fost amendat pentru că s-a apropiat prea mult de o morsă

_ Luminile nordice pot fi ușor vizibile în anumite părți ale SUA în această Ziua Recunoștinței

_ Mike Tyson este „stânjenit” și „în formă grea” după pierderea în fața lui Jake Paul: „Este recunoscător că nu l-a omorât”

_ India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

_ Video viral: profesorul îi învață pe elev să se gândească la atacurile „transfobe” asupra lui J.K. Rowling

_ O mare evadare! Pudelul de familie rămâne prins sub bucătărie - forțând pompierii să sape un tunel pentru a-l salva pe bietul câine

_ Deșeuri de piersici și palmier și Trichoderma stromaticum: potențialul producției rentabile de amilază

_ Vremea în Bucureşti: înnorări, fulguieli şi maximum 9 grade până sâmbătă seara

_ Mii de persoane se adună la Madrid pentru a-l sprijini pe premier, în timp ce ancheta de corupție continuă

_ Ralf Rangnick refuză Bayern pentru a rămâne antrenorul Austriei după Euro 2024

_ BNR lansează de 1 decembrie o bancnotă cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I

_ Şeful Auchan a pus mâna pe castelul d'Artagnan. Comunităţile locale au lăsat săbiile deoparte

_ Mijlocașul Sandro Tonali, suspendat 10 luni pentru pariuri ilegale

_ Dermatologii avertizează împotriva folosirii de produse cosmetice la copii/ Apel la combaterii influencerilor de pe YouTube și TikTok

_ Baloanele NASA se îndreaptă spre nord de Cercul Arctic pentru zboruri de lungă durată

_ Cercetătorii creează o formă mai sigură de Coxiella burnetii pentru uz științific


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170

Nr. de articole la aceasta sectiune: 10163, afisate in 170 pagini.