Simion (AUR): Depunem astăzi un proiect de lege pentru ca starea de alertă să fie limitată la 90 de zile
AUR va depune un proiect care prevede limitarea la 90 de zile a perioadei în care starea de alertă poate fi prelungită de către Parlament, a declarat, miercuri, copreședintele partidului George Simion.
"Vom face un an de zile de când se tot prelungește starea de alertă și Parlamentul nu este întrebat. Tocmai de aceea, depunem astăzi acest proiect de lege, pentru ca starea de alertă la 90 de zile să fie votată în Parlament, astfel încât să nu poată fi prelungită. Astăzi strângem semnăturile, am cerut sprijin și de la ceilalți parlamentari, ne-am dus către cei de la PSD, dar nu au vrut să semneze", a precizat Simion, într-o conferință de presă, la Palatul Parlamentului.
Potrivit liderului AUR, inițiatorul proiectului este deputatul Lilian Scripnic, iar propunerea legislativă va fi semnată de peste 20 de parlamentari ai partidului.
"După cum s-a văzut în ultima săptămână, AUR este singura opoziție la aceste măsuri de restricție care nu au nicio justificare. Toată lumea în spațiul public sesizează că măsurile nu sunt justificate, că nu au o fundamentare, că nu sunt susținute de specialiști, dar nimeni până acum nu îndrăznea, cel puțin la nivelul Parlamentului, să conteste aceste măsuri. Nu e nicio problemă, le vom contesta noi. Deputatul AUR de Galați Lilian Scripnic a inițiat o lege pentru a nu mai permite Guvernului să prelungească starea de alertă sine die", a spus George Simion. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneș, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivașcu)
Comentarii:
Adauga Comentariu