Bistrița-Năsăud: Peste o sută de sancțiuni aplicate de polițiști în urma unei acțiuni privind transportul școlar
Peste o sută de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru abateri la regimul rutier, au fost aplicate de polițiștii bistrițeni în urma unei acțiuni care a vizat transportul școlar, potrivit buletinului de presă remis miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Verificările au avut loc în perioada 24 februarie - 2 martie și au vizat atât microbuzele pentru transportul elevilor, cât și transportul public de persoane din proximitatea unităților de învățământ.
"În total, în perioada menționată, au fost verificate de polițiști 121 de microbuze școlare și 124 de mijloace de transport în comun, fiind instruiți cu privire la importanța respectării normelor rutiere, dar și a celor de limitare a infectărilor cu SARS-CoV-2, 190 de conducători auto. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 115 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.175 de lei, din care 65 pentru abateri la regimul rutier, două pentru nerespectarea condițiilor care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, 46 pentru nerespectarea Legii 55/2020 și două pentru abateri prevăzute de Legea 61/1991", se menționează în comunicat.
La această acțiune au participat 294 de polițiști de la Rutieră, Ordine publică și siguranță școlară, 23 de polițiști locali și 59 de jandarmi. AGERPRES/(AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Comentarii:
Adauga Comentariu