23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CEHIA; POLONIA ȘI UNGARIA LOVITE DE VALUL TREI. Record mondial la Coronavirus în Cehia. VALUL TREI VINE SPRE ROMÂNIA.

În Polonia, aproximativ 12.146 de noi cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore și o creștere de peste 3.500, într-o săptămână. Polonia anunță măsuri severe în regiunile lovite de pandemie.

„Mergem în direcția limitării intrărilor la frontieră. Vom dori, de asemenea, modificări oficiale, în sensul purtării de vizier sau eșarfe în locul măștilor, și va trebui, de asemenea, să gândim restricțiile pe criterii regionale”, a mai spus ministrul polonez al Sănătății, Adam Niedzielski.

Noile restricții ar trebui introduse sâmbătă, dar ar putea intra în vigoare chiar mai devreme. Polonia a relaxat unele restricții, deschizând pârtiile de schi, precum și cinematografele, hotelurile și teatrele la o capacitate de până la 50%, dar autoritățile au avertizat că aceste măsuri ar putea fi anulate, în funcție de situația pandemică.

Și în Ungaria numărul cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19 a început să crească.

Republica Cehă, una dintre cele mai afectate țări din Uniunea Europeană, a anunțat înăspriri pe fondul creșterii răspândirii variantei englezești. Guvernul a declarat că situația înrăutățită l-a obligat să renunțe la planurile sale de redeschidere a tuturor magazinelor, încă de săptămâna viitoare. Slovacia vecină este, de asemenea, grav lovită de noua variantă a coronavirusului. A devenit țara cu cele mai multe decese COVID-19, în această săptămână, pe fondul unei creșteri a răspândirii variantei englezești. Numărul pacienților cu COVID-19 din spitalele din Slovacia a atins, joi, un nou record record de 3.900 – situație care i-a determinat pe lideri să apeleze pentru ajutor din exterior.

De asemenea, Cehia a făcut obligatorie purtarea măştilor în aer liber în zonele locuite şi la locurile de muncă şi a închis toate şcolile şi magazinele care vând produse neesenţiale.

Oamenilor li se va permite să părăsească cartierul doar pentru a merge la serviciu, pentru a vedea un medic sau pentru a avea grijă de cei apropiaţi, dar numai cu un document care să justifice acest lucru.

Deplasările vor fi posibile doar într-un singur departament, în timp ce sporturile şi plimbările vor fi permise numai în localitatea de reşedinţă.

Ministrul de interne, Jan Hamacek, a afirmat că măsurile vor rămâne în vigoare timp de trei săptămâni, adăugând că poliţia va efectua controale aleatorii.

„Singurul obiectiv este de a inversa curba ascendentă a noilor infectări şi a pacienţilor la terapie intensivă înainte de a fi prea târziu”, le-a declarat el jurnaliştilor.

Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, limitarea numărului de persoane care participă la întruniri şi închiderea restaurantelor este în vigoare de anul trecut.

Cehia se află în fruntea statisticilor mondiale ca număr de noi infecţii la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile şi se situează pe locul al doilea, după Slovacia vecină, în ceea ce priveşte rata mortalităţii, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP. Premierul şi miliardarul populist, Andrej Babis, a admis că guvernul său a comis erori în abordarea luptei împotriva coronavirusului, inclusiv comunicarea defectuoasă, dar a cerut populaţiei „o nouă şansă”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Alina Gorghiu: Scandalul din coaliție se termină cu o propunere USR PLUS pentru Ministerul Sănătății

Brazilia: Curtea Supremă confirmă anularea condamnărilor fostului președinte Lula da Silva

SUA: Fostul vicepreședinte Mike Pence operat pentru implantarea unui stimulator cardiac

E.S. David Saranga, ambasadorul Israelului în România, la "ÎN SECURITATE": "Ce știm sigur este că vom avea nevoie de încă un vaccin; Acordurile cu Statele Arabe au schimbat politica în Orientul Mijlociu"

Mike Pence a fost supus unei intervenții pentru implantarea unui stimulator cardiac

Edi Iordănescu a dedicat părinților săi Supercupa României câștigată cu CFR Cluj

Premierul Florin Cîțu și ministrul de Interne, Lucian Bode, la Cluj-Napoca

Coronavirus: A treia doză de vaccin "probabil" necesară (CEO Pfizer)

Președintele ucrainean reclamă aderarea țării sale la UE și NATO

Când crede FMI că își va reveni economia europeană: "Trebuie să fim pregătiți pentru situația în care virusul ne va surprinde din nou"

Biden către Putin: "Momentul dezescaladării a sosit"

(Foto 18+) - Ca să știți cu ce se mai ocupă ONG-urile lui SOROȘ din toată lumea. În această duminică, ONG-iștii lui SOROS s-au plimbat cu metroul în chiloți. Nu va trece mult și se vor plimba chiar în fundul gol că asta înseamnă pentru ei "libertate".

TERAPIE DE ȘOC PENTRU POPULAȚIE CU GAZELE ROMÂNEȘTI. Guvernul Cioloș-Soros ne-a NENOROCIT. A liberalizat PREȚUL LA GAZE în avantajul companiilor străine înainte să plece. Preţul la gaze, mai mare cu 10% din aprilie. OMV RÂDE ȘI-ȘI FREACĂ MÂINILE

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Kaiac-canoe: România a cucerit trei medalii la Mondialele de juniori și tineret

PRIMA GRIJA A LUI CIOLOS: A CREAT MINISTERUL CONSULTARII PUBLICE CU ONG-URILE LUI SOROS. Dacian Ciolos a anuntat modificarea structurii Guvernului: Am creat Ministerul Consultarii Publice ca expresie a obiectivului de deschidere spre societatea civila

Descoperirile uimitoare din cetatea dacilor Sarmizegetusa Regia: comori de aur, obiecte stranii și mii de kosoni

FOTO EXCLUSIV/ A fost amor nebun! Tania Budi și Lucian Viziru se iubeau în văzul lumii

SUA critică România, în raportul despre drepturile omului: "hărţuirea romilor şi deţinuţilor de către Poliţie şi Jandarmerie",'discriminarea romilor","ideile antisemite, rasiste, xenofobe şi naţionaliste sunt răspândite în continuare online în ţară"

Obligativitatea întocmirii fișei postului, eliminată pentru microîntreprinderi

Firea se dă la PUZ-ișor. Gabriela Firea, după ce Nicușor Dan a fost la DNA: 'Plicușor-PUZ-ișor, frățiorul interlopului Câine, are tupeul să arate cu degetul!'

Kovesi îl ia la puricat pe Mugur Ciuvică după ce acesta o critică des la Antena 3. Investigații DNA la Grupul de Investigaţii Politice. Ciuvică: "DNA ne-a cerut documente referitoare la anumite relaţii comerciale de acum 10-11 ani"

Afganistan. Talibanii "Am câștigat războiul, America a pierdut"

TOPUL celor CINCI județe unde coronavirusul face RAVAGII: au 40% din cazurile din toată țara

Ce se întâmplă miercuri în România. Campioanele olimpice de la spadă își pun masca pentru un eveniment de aur. De ce? Unde? Când? Cum?

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Box: Cristinel Măzăreanu, calificat în optimi la Mondialele de tineret

INSP: 863 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 ce determină îngrijorare; cele mai multe cu varianta britanică

Polonia expulzează trei diplomați ruși, exprimându-și solidaritatea cu SUA

COMENTARIU Lelia Munteanu: Secretul murdar al limbajului

Prefectura Ilfov: Încetează carantina zonală în comuna Cernica

Fotbal: Anton Petrea (FCSB) - CFR Cluj a câștigat în această seară, noi ne pregătim pentru play-off

Probabilitatea unei invazii ruse în Ucraina este 'redusă' (general american)

Modificări la platforma de programare pentru vaccinare. Utlizatorii pot vedea acum poziția în lista de așteptare

Israelul va elimina cerința de a purta măști în aer liber. Țara are una dintre cele mai de succes campaniei de vaccinare

Ambasadorul Rusiei a fost convocat la Ministerul britanic de Externe

Comandant militar american: Risc "minim spre mediu" al unei intervenții a Rusiei în Ucraina

De ce mor atât de mulți copii de Covid-19 în Brazilia?

Proteina virusului Ebola care modifică forma virusului exploatează ARN-ul uman pentru a-i schimba forma virusului ca sa nu mai fie detectat

CENZURA SĂLBATICĂ A NEOMARXIȘTILOR PROGRESIȘTI CONTINUĂ. Facebook interzice „Robinhood Stock Traders Group” cu 157.000 de membri

Deşi Gazele Naturale sunt ale noastre, Comisia Europeană decide cum să le folosim şi face anchete dacă nu le folosim cum vrea ea. Ungaria face plângeri. Ancheta Comisiei Europene pe piața gazelor din România a pornit de la o plângere din Ungaria (surse)

Străinii nu mai cumpără terenuri în România cu hectarul ci cu zecile de mii de hectare

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

INCIDENT SEXY cu Raluca Dumitru. Ce i s-a întâmplat în timp ce dansa în direct la TV FOTO

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Noi dovezi sugerează divizarea sexuală a muncii pe măsură ce agricultura a apărut în Europa

Al treilea MORT de CORONAVIRUS în Italia în doar 2 zile.

BUCUREȘTI. Cum petreceau țiganii din Rahova înainte de venirea Poliției: "„Să vină poliția, îi răstorn! Revoluție! Să vină militarii! Să-nebunesc dacă nu vine jandarmeria, îi răsturnăm! Dă-i în p-la mea de-aici, vărule” - VIDEO

AUSTRIA: 41 de morți la scurt timp după vaccinarea cu Pfizer

Programarea proteinelor pentru a transforma celulele în computere moleculare

PREMIERE DE WEEKEND Filmul de acțiune 'xXx' și thrillerul 'Split', capete de afiș în cinematografele din SUA

PRIM MINISTRUL LUDOVIC ORBAN DESPRE VICE-PRIM MINISTRU RALUCA TURCAN: "Nu este necesar să treacă PRIN PATUL NIMĂNUI pentru a ajunge în funcții publice. Am dat exemplul doamnei Raluca Turcan"

Progresiștii vor cu orice preț să infecteze copiii și familiile lor. Elevii din Capitală vor merge la școală și în scenariu roșu. Anunțul făcut de Cîmpeanu

Microbii aflați adânci sub fundul mării supraviețuiesc cu produse secundare ale procesului radioactiv

NEWS ALERT CEO-ul Pfizer spune că o a treia doză de vaccin Covid este probabil necesară în termen de 12 luni

Fotbal: Andrei Vlad (FCSB) - Acele penalty-uri ratate de noi au făcut azi diferența

Alexandru Rafila spune când se termină al treilea val al pandemiei

Acuzațiile americane privind atacurile cibernetice ruse sunt 'delirante' (serviciile de informații SVR)

COVID-19: Se prelungește carantina în localitățile ilfovene Berceni și Otopeni

CFR Cluj a câștigat Supercupa României în fața FCSB la loviturile de departajare


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 127, afisate in 3 pagini.



ieri 07:19 CITATUL ZILEI