Buget2021- Parlament/ Bugetele SPP și STS - avizate favorabil
Bugetul Serviciului de Pază și Protecție (SPP) și al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) pe acest an au fost avizate cu majoritate de voturi favorabile, potrivit avizului comun al Comisiilor de apărare din Camera Deputaților și Senat.
Conform proiectului de buget postat pe pagina Camerei Deputaților, bugetul STS pe anul acesta este de 622.198.000 de lei, în scădere față de anul trecut, iar al SPP de 401.646.000 de lei, în creștere față de 2020.
Cele două comisii au avizat favorabil și bugetele MAI, MApN și Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.
La bugetul propus pentru MAI în acest an, Comisiile de apărare au respins un amendament al social-democraților prin care se propunea suplimentarea cu suma de 20.000.000 lei + TVA, pentru începerea în regim de urgență a lucrărilor necesare pentru conformarea la normele legale privind prevenirea și stingerea incendiilor la Spitalul Clinic 'Avram Iancu' Oradea, conform "Planurilor de măsuri pentru ATI" întocmite de către comisiile mixte DSP, IGSU, ISCIR și ANMDMR de la nivelul județului Bihor. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Comentarii:
Adauga Comentariu