23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Coronavirus CHINA. Diplomații americani au fost testați în fund de Coronavirus. China neagă acuzațiile că le-ar fi cerut diplomaților americani să facă teste anale pentru depistarea COVID-19

Ministerul de Externe de la Beijing a negat joi că diplomaților americani din China li s-a cerut să facă teste anale pentru COVID-19, după apariția în media a unor plângeri în legătură cu o astfel de procedură, relatează Reuters.

Diplomații americani din China au susținut că au fost obligați să facă teste de tampon anal pentru coronavirus.

Washingtonul s-a plâns că procedura este „nedemnă” și a spus angajaților să refuze testul dacă li se cere să facă unul.

Beijingul a susținut de atunci că testul, obligatoriu pentru călătorii veniți în unele părți ale Chinei, a fost dat „din greșeală”, deoarece personalul diplomatic era scutit. Ieri, China a întors foaia și a negat complet acuzațiile.

Site-ul american Vice a citat miercuri un oficial al Departamentului de Stat al SUA care a spus că s-a făcut acest test din greșeală și că Beijingul a transmis că nu va mai folosi procedura în cazul diplomaților americani.

"Din câte știu, China nu a cerut niciodată staffului diplomatic american din China să facă teste anale", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, într-o conferință de presă la Beijing.

Într-un email către Reuters, un reprezentant al Departamentului de Stat a spus că este "angajat în garantarea siguranței și securității diplomaților americani și ale familiilor lor, prin apărarea demnității".

Unele orașe chineze au folosit mostre extrase din anus pentru a detecta potențiale infectări în contextul intensificării testării din cauza apariției unor focare regionale de coronavirus înainte de sărbătorile de Noul An Chinezesc.

Testele anale permit o mai bună depistare a infecțiilor, pentru că urmele virusului în mostrele fecale pot fi detectate după o mai lungă perioadă de timp decât în cazul mostrelor din tractul respirator, a declarat luna trecută, la televiziunea de stat, Li Tongzen, un medic specializat în boli respiratorii.

Mostrele fecale pot fi de asemenea mai eficiente în depistarea infecțiilor la copii și sugari, pentru că au o încărcătura virală mai mare decât la adulți, au arătat cercetători de la Universitatea Chineză din Hong Kong într-un studiu publicat anul trecut. AGERPRES


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

O ȚARĂ CARE SE RESPECTĂ, SPRE DEOSEBIRE DE SLUGOII PROGRESIȘTI CARE CONDUC ROMÂNIA. Egiptul refuză să elibereze nava care a blocat canalul Suez până când proprietarii nu vor plăti deespăgubiri pentru dezastrul creat

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Dacia devine o divizie de sine stătătoare în cadrul grupului Renault

Coronavirus în România 14 aprilie LIVE UPDATE. Noul bilanț COVID-19

Eveniment dedicat programului IMM Invest în 2021

Egiptul a confiscat nava care a blocat canalul Suez

Qatar: Talibanii au anunțat că refuză să participe la conferința de la Istanbul înaintea retragerii forțelor străine din Afganistan

Ion Cristoiu: Nu premierul l-a convocat pe Raed Arafat, ci invers, Raed Arafat l-a convocat pe premier. Avea nevoie de cineva care să-i prefațeze conferința de presă

Vlad Voiculescu, după noile criterii: Bucureștiul NU se carantineaza de Paști

Un consiliu de supraveghere independent va reglementa conținutul Facebook, la cererea utilizatorilor

Muntenegru caută cu disperare o cale de ieșire din capcana datoriilor către China. Cui cere ajutorul

CITATUL ZILEI

Prima lansare Apple din 2021. Noile produse cu care s-ar putea lăuda gigantul tech

"Car Thing", primul player audio lansat de Spotify. Cât va costa dispozitivul?

Senatorul Ștefan Pălărie, despre Educație în pandemie. Sacrificiile generației COVID, într-un moment de schimbare la față a școlii românești

Regina Elisabeta a Marii Britanii a revenit la sarcinile regale

SUA: Președintele Joe Biden a fost invitat să pronunțe discursul prezidențial în Congres pe 28 aprilie

Pixel Watch. Primele imagini cu ceasul Google, publice după o după o scurgere de informații. VIDEO

VIDEO Arabia Saudită: Musulmani imunizați la Mecca în prima zi a Ramadanului

HOROSCOP 14 aprilie. Venus intră în Taur. Apar șanse de câștig și se instituie armonia în sectoare de viață agitate

Sferturile Champions League. Chelsea și PSG s-au calificat în semifinale

"Bridgerton" continuă cu sezoanele 3 și 4. Anunțul Netflix pentru fanii serialului

Prefectul Alin Stoica: Ordinul privind criteriile pentru instituirea carantinei nu schimbă situația în București

Conferință despre noi soluții tehnologice de producere, transport și distribuție a energiei electrice, organizată miercuri

Vaccinare pe bandă rulantă cu AstraZeneca, la Madrid

Povestea lui ConstantinCăpităneanu, astronomul care a desenat prima harta a României modernă

SUA. Parlamentarul Paul Gosar: Joe Biden pierde „imprudent” banii contribuabililor prin oprirea construcției zidurilor de frontieră

Poliția Capitalei: Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani cu prejudiciu de 4,2 milioane lei

Bursele globale urcă la niveluri record

AM AJUNS DE RÂSUL LUMII. Rețeaua lui SOROS din România a ajuns să fie prezentată în ziarele din Străinătate. Sub titlul "DOMNIA LUI SOROS - UN EXEMPLU ROMÂNESC" - "The Soros reign: a Romanian example"

O carte pe zi: "Efectul de lupă. Câteva priviri asupra culturii contemporane", de Teodor Baconschi

V-aţi născut înainte de anii 80? Veţi rămâne fără cuvinte de ceea ce veţi citi

GUVER$N TRĂDĂTOR ȘI VÂNZĂTOR DE ȚARĂ. Guvernul Trădător pregătește să vândă pe mai nimic ce a mai rămas nevândut. Guvernul PNL-UDMR-PLUS-USR a abrogat legea prin care se interzicea vânzarea acțiunilor deținute de stat la companii, timp de doi ani.

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Avem un cusur, suntem violenți...

România va fi reprezentată de șase sportivi la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Basel

Mark Esper este de părere că SUA ar trebui să desfășoare mai multe trupe în România și Bulgaria

Seara Palatului Elisabeta dedicată Militarilor Români - online, miercuri, de la ora 18,00

Statele Unite vor vinde arme în valoare de 23 de miliarde de dolari Emiratelor Arabe Unite

Moderna anunță eficiență de 90% împotriva COVID-19, la 6 luni după rapel. Compania lucrează la noi vaccinuri pentru tulpina sud-africană

UK: Boris îi îndeamnă pe britanici să „se comporte responsabil”, întrucât puburile se redeschid pentru prima dată după luni de zile

Mureș: Polițiștii caută un minor din Sovata, dispărut de acasă

Cultura Dridu - sau cum au continuat să supraviețuiască și să se dezvolte românii la Nord de Dunăre după retragerea aureliană

Coronavirus: Persoanele sub 60 de ani din Germania vaccinate cu AstraZeneca vor primi la rapel un alt ser

Galați: Femeie rănită după ce a fost lovită de un motostivuitor în zona de aprovizionare a mall-ului

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Buzău: Focare de COVID-19, în Secțiile cardiologie și neurologie ale Spitalului Județean de Urgență

Primele doze de Johnson&Johnson ajung în România, dar administrarea lor este amânată pe perioadă nedeterminată

Prefectul Capitalei spune că a aflat de ordinul privind criteriile din Monitorul Oficial

Strigător la cer. Mizeria progresistă cu "protecția animalelor" nu cunoaște limite. Un om a fost Ucis de urs în Azuga. Salvamontiștii din Prahova au găsit cadavrul unui bărbat. Victima a fost sfâșiată și ucisă de un urs

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Donald Trump vrea să trimită imigranții aflați în ilegalitate în orașe conduse de politicieni progresiști din partidul democrat: "Ar trebui să îi facă foarte fericiți"

Limbaj de primar într-o adresă oficială: "Dacă nu vor neuronii-lindicul contabilei nu se fac plăți"

Cum a descoperit o actriţă de filme porno că vrea să intre în lumea XXX. "Făceam amor cu un tip într-un cort destul de transparent..."

Cumpărați Legume, Fructe, și Semințe ROMÂNEȘTI. Verificați Proveniența Produselor pe care le cumpărați. Buzău: Peste 6 milioane de răsaduri din soiuri românești certificate, produse de Stațiunea de cercetări legumicole

Ciolacu spune că Orban a încălcat regulamentul în privința moțiunii simple: Vom face sesizare la CCR

Andreea Moldovan, despre noile criterii de carantinare: "Ordinul nu este mai dur, este mai obiectiv"

Dâmbovița: Doi copii de 13 ani, dați dispăruți și căutați de polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari

Baschet feminin: Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CSM Satu Mare, calificate în semifinalele campionatului

Joe Biden a reiterat susținerea SUA pentru Ucraina / Vladimir Putin a propus soluții pentru depășirea crizei

Constanța: Bărbat cu leziuni și arsuri grave în urma unui incendiu ce a cuprins două case


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 297, afisate in 5 pagini.



ieri 07:21 CITATUL ZILEI