14:15
Comentarii Adauga Comentariu

Coronavirus/ GCS: 4.807 amenzi în ultimele 24 de ore; valoarea totală - 855.350 de lei

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 4.807 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 855.350 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, marți, Grupul de Comunicare Strategică.

Structurile abilitate ale Poliției au întocmit, luni, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod penal, precizează GCS.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.712 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 806 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

MAI a operaționalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

GCS transmite că trebuie luate în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să se apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor, valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

DREPTURILE OMULUI? Nu se împiedică ei de ele. UE, IOHANNIS ȘI MERKEL NE-AU ATRAS ÎNCĂ O DATĂ: "Toată lumea a fost de acord cu privire la pașapoartele pentru vaccinuri", a spus fericită Merkel la Summitul UE asupra coronavirusului

ALT PROGRESIST NE EXPLICĂ FERICIT, CUM NE VOR VACCINA CU FORȚA PE VECI ȘI MEREU. Vaccinările COVID vor fi necesare „din nou și din nou”, spune premierul danez

SUA. Ted Cruz la conferința republicană națională CPAC, mesaj pentru progresiști: "Donald Trump NU PLEACĂ NICĂIERI", Ted Cruz ar trebui să fie vicepreședintele lui Donald Trump în 2024. Cei doi ar forma un cuplu anti-progresist imbatabil.

ROMÂNIA. Progresistul Aurescu minte ca un porc. Bogdan Aurescu o aburește legat de decizia UE și a României asupra unui paşaport de vaccinare: 'Va trebui să aşteptăm'. Asta după ce Merkel a spus în aceeași zi că "Toată lumea e de acord să-l introducem"

Speciile invazive atunci când ocupă un teritoriu nou, stau ani întregi la un număr mic al populației, ca să rămână nedetectate, după care populația lor explodează și acaparează tot habitatul respectiv

Intoleranța progresistă nu are limite. Încă puțin şi nevaccinații vor fi obligați să poarte STEAUA GALBENA. Ministrul Educației: "Susțin vaccinarea elevilor. Nu am vorbit cu ministrul Sănătății de a face publică situația elevilor nevaccinați"

SUA. Abia a plecat Trump și cioclii războiului și-au făcut apariția. Progresistul Biden a ordonat azi noapte lovituri aeriene în Siria.

Fotbal: Liviu Ciobotariu (FC Hermannstadt) - Aștept de la jucători mai multă responsabilitate

Cazul Khashoggi: Washingtonul sancționează un fost înalt responsabil saudit și o unitate specială subordonată lui MBS

Handbal masculin: Victorie de palmares pentru Dinamo, la Lisabona, cu Sporting, în EHF European League

Material inteligent, inspirat din comportamentul plantelor carnivore

Federalista UE a DECIS: Dreptul la liberă circulație restrâns drastic. Progresiștii vor impune tuturor oamenilor din Imperiul Neomarxist pașapoarte de Vaccinare până în vară. Vă amintiți cum VĂ MINȚEA IOHANNIS CĂ NU VOR FI PAȘAPOARTE PE BAZĂ DE VACCIN?

Cornel Nistorescu: Despre marele pericol progresist în România!

UK. PIERS MORGAN: Nu există nimic egal sau corect în ordinea dvs. de „egalitate” transgender, președinte Biden - tot ce va face este să distrugă sportul femeilor, să aducă atingere drepturilor femeilor și să-i transforme pe oameni împotriva cauzei trans

CEHIA LOVITĂ DE VALUL TREI. Record mondial la Coronavirus

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Aleksey Navalnîi a fost transferat din Moscova într-o colonie penală

ROMÂNIA. Progresiștii de la guvernare vor să bage "Educația Sexuală" Soroșistă în școli fără acordul părinților. După Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică se opune și ea, alături de celelalte biserici.

UK. Fostă angajată la BBC, despre noile criterii de angajare. "Slavă domnului că nu mai lucrez la BBC. Am crescut cu toaleta în curte, dar acum sunt considerată PREA ALBĂ, ȘI PREA DIN CLASA DE MIJLOC ca să mai pot fi angajată după noile norme."

Progresiştii internaționalişti de azi au preluat de la Karl Marx lupta pentru desființarea familiei tradiționale, lupta pentru creșterea şi educația instituționalizată a copiilor şi lupta pentru desființarea statelor naționale

Corina Licea - numită în funcția de președinte al Institutului Național de Administrație

Incendiu puternic la un hotel din Dubai situat lângă cea mai înaltă clădire, Burj Khalifa. VIDEO

Marea Britanie. Prin programul de adăpost oferit de guvern numărul celor care dorm pe străzi a scăzut cu o treime. În România nu există nici un program.

Numerologie: Cum îţi afectează cifra casei relaţia de cuplu

Predicția Bursei e împotriva lui Hillary Clinton. Din 1984 încoace ori de câte ori bursa a fost în scădere puterea s-a schimbat între democrați şi republicani

INCREDIBIL. Tulpina românească de COVID, varianta N439K, face RAVAGII în Europa. Varianta N439K a SARS-CoV-2 este rezistentă la unii anticorpi neutralizanți, arată studiul. Autoritățile din România AU ASCUNS APROAPE UN AN DE ZILE ACEASTĂ TULPINĂ

GERMANIA SUPARATA CA GRECIA NU OPRESTE IMIGRANTII. Schaeuble critica Grecia pentru politica fata de imigranti

Marius Oprea îi face îi face un portret devastator Soroșistului Anedi Murariu, numit de Iohannis viitor ambasador al României, în SUA

Unii "specialiști în semnele masonice" cred că noul prim-ministru al Marii Britanii, Teresa May şi cancelarul german Angela Merkel fac parte din Illuminati după semnul identic din mâini pe care îl fac. Același semn e făcut de Juncker și de Papa Paul II

Coronavirus CHINA. Diplomații americani au fost testați în fund de Coronavirus. China neagă acuzațiile că le-ar fi cerut diplomaților americani să facă teste anale pentru depistarea COVID-19

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

O tânără de 18 ani s-a aruncat de pe pod la Cernavodă, în Dunăre. Fata ar fi trimis unei prietene o filmare

SCLAVII TREBUIE SĂ SE ÎNTOARCĂ PE PLANTAȚIE. Șeful Uriașei Bănci Goldman Sachs spune că lucrul de acasă NU este „noul normal” și îl numește „aberație” pe care îl va „corecta cât mai curând posibil”

Motivele Complet aiuristice invocate de Serviciile de Protecție ale Copiilor din Țările Nordice pentru a lua cu forța copiii de la părinți. După ce veți citi motivele veți vedea ca nu mai există nici un dubiu că avem de-a face cu state totalitare.

Videoclipul "fierbinte" lansat de Aza, frumoasa de 17 ani care s-a remarcat la "Vocea României". Cântecul este produs de managerul Lidiei Buble

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

VIDEO - IMAGINEA PUBLICA A LUI VLAD FILAT ESTE DISTRUSA DEFINITIV. O filmare a lui Vlad Filat de la o intalnire amoroasa a fost publicata de Usatii pe un site porno

Soros l-a bătut pe Putin în Republica Moldova. Soroșista Maia Sandu a ajuns președinte în locul rusofilului Igor Dodon.

După schema tipic soroşistă "de la ONG la Partid Politc" aplicată de finanțatul lui Soros, Nicuşor Dan şi Dacian Cioloș și-ar putea transforma ONG-ul în partid: "Luăm în calcul inclusiv un proiect politic nou, o mișcare politică sau un partid politic"

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

CALIFORNIA. Varianta Covid din California este de 11 ori mai mortală decât cea obișnuită și la fel de infecțioasă ca cea mai infecțioasă variantă: cea din Africa de Sud

Jerusalem Post: "Gabe Plotkin, șeful fondului speculativ care a pariat pe dispariția companiei GameStop, spune că a primit mesaje antisemite după saga GameStop Numărul evreilor implicați în saga a făcut situația coaptă pentru exploatarea antisemită"

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

ASTĂZI S-A NĂSCUT MIHAI EMINESCU...Mihai Eminescu despre progresiștii din vremea lui - "O SCRIERE CRITICĂ [scrisă pe 7/19 ianuarie — 9/21 ianuarie 1870]"

Clubhouse devine tot mai populară în România, în rândul utilizatorilor de iPhone. Beneficiile aplicației folosite de Elon Musk

Un satelit european a detectat o pată de petrol ce ar putea proveni de la avionul EgyptAir prăbușit (ESA)

MAREA BRITANIE : Un elev de 13 ani si-a violat colega de clasa dupa ora de educatie sexuala. Ce i-a spus inainte de agresiune

SUA nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, susține Joe Biden

Scrisoare de dragoste a unui soț pentru soția lui grăsuță: "O femeie adevărată nu e manechin în bikini sau vedetă de cinema"

Un nou studiu relevă faptul că fizica cuantică poate provoca mutații în ADN-ul nostru

Statele lumii au acum o datorie de $217,000,000,000,000 iar Elitelor Progresiste care controlează aceste datorii le place acest lucru.

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Bangladesh: Confruntări între studenți și poliție în timpul unor proteste după decesul unui scriitor în închisoare

UK. Peste 200.000 de oameni au semnat o petiție ÎMPOTRIVA PAȘAPORTULUI DE VACCINARE, în doar câteva zile

Lidia Fecioru a dezvăluit ritualul pentru îndeplinirea dorinţelor secrete. Atenţie la această greşeală

USR-iștii ling clanțele Ambasadelor Străine ca niște slugi. Ministrul Justiţiei, criticat de CSM pentru amestecul ambasadelor străine în justiţie. Stelian Ion a plecat brusc din şedinţă

Caz revoltător în SUA: Un poliţist care a ucis un copil înarmat cu un pistol de jucărie NU a fost INCULPAT

GUVERNUL CIOLOȘ-SOROS NE-A TRAS-O LA ONU, DEȘI CONSTITUȚIA NOASTRĂ LE-O INTERZICE. România şi alte şase ţări europene au promis să accepte cel puţin de zece ori mai mulţi refugiaţi decât în anul 2015, au declarat oficiali americani citaţi de AFP

Se nasc tot mai putini copii. ​In primele 7 luni s-au nascut 104.000, cu 7500 mai putini decat anul trecut. Cateva consecinte socio-economice

Oamenii de știință au retrezit memoria unor șoareci care au avut o stare asemănătoare cu cea a bolii Alzheimer la oameni. Cum funcționează Memoria Creierului?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 277, afisate in 5 pagini.



ieri 06:30 CITATUL ZILEI