13:39
Comentarii Adauga Comentariu

SUA: Joe Biden va semna imediat după învestire mai multe ordine vizând reglementarea crizelor curente

Președintele ales al SUA Joe Biden se pregătește să semneze încă de miercuri, imediat după învestirea sa, o întreagă serie de ordine executive și memorandumuri, prin care va anula unele politici adoptate de președintele în exercițiu Donald Trump și va lua primele sale măsuri pentru combaterea pandemiei de COVID-19 și a schimbărilor climatice, relatează Reuters și AFP.

Biden va ordona între altele purtarea obligatorie a măștii în spațiile federale și crearea unei noi echipe de coordonare a răspunsului la pandemie la Casa Albă, a precizat Jen Psaki, viitoare directoarea de comunicare a președinției.

El va iniția de asemenea procesul de readucere a SUA în acordul de la Paris privind clima și va emite un ordin vizând combaterea schimbărilor climatice, ce se va referi între altele la anularea controversatului proiect de oleoduct Keystone XL dintre Canada și Statele Unite.

Noul președinte vrea să acționeze imediat și în privința politicilor din domeniul migrației, iar în acest sens va revoca starea de necesitate decretată de Trump care a contribuit la finanțarea construirii unui zid la frontiera cu SUA și va anula interdicția de călătorie impusă unor țări cu majoritate musulmană.

Deciziile lui Biden vizând "îndeplinirea promisiunilor făcute de președintele ales poporului american" vor continua și în zilele și săptămânile următoare și vor avea în vedere între altele revocarea interzicerii serviciului militar pentru americanii transgender și anularea restricțiilor impuse finanțării de programe în străinătate legate de avort, a menționat Psaki. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruștei)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BBC. Mai rău ca la bolșevici. 8% din personal și manageri Trebuie sa fie Homosexuali, 12% Trebuie să fie Handicapați, 20% Trebuie să Nu fie englezi ci Negrii, Asiatici sau alți Minoritari Etnici. Se vor lua măsuri împotriva "Deviației Inconștiente".

Breitbart News: "Bil Gates bea rahat uman la propriu și se preface că e om de știință"

MIZERABIL. SUA. Cu o majoritate de un singur vot Curtea Supremă din SUA a decis să nu investigheze nici un caz de Fraudă Electorală făcută de progresiștii lui Biden. Doi judecători numiți de Trump au votat cu Progresiștii inclusiv ipocrita judecătoarea Amy

BILDERBERGUL TIMMERMMANS VREA SĂ LE DEA LOVITURA DE GRAȚIE MINERILOR DIN ROMÂNIA cu ajutorul slugilor rețelei progresiste ce conduc Guvernul Soroșist de la București. Timmermans SOMEAZĂ România: România trebuie să PUNĂ CAPĂT folosirii cărbunelui

SUA. Ce au mai pus la cale Biden și Progresiștii. Viața copiilor americani în temeiul "Legii egalității" va fi groaznică

CRIMĂ. Soroșiștii vor închide Minele. "Green Deal"-ul cioclilor progresiști de la conducerea UE va închide minele din Valea Jiului și Oltenia. Guvernanții trădători au semnat măcelul. 15.000 de mineri vor rămâne muritori de foame

COVID. Cum să vă dați seama dacă erupția copilului dumneavoastră poate fi MIS-C: Oamenii de știință dezvăluie tipurile de erupții cutanate pe care părinții ar trebui să le aibă în vedere în bolile inflamatorii rare legate de coronavirus

ISRAEL. Parlamentul israelian a autorizat miercuri Ministerul Sanatatii sa comunice altor autoritati identitatea persoanelor nevaccinate, suscitand ingrijorari in ceea ce priveste respectarea vietii private a cetatenilor care refuza sa se vaccineze

ROMÂNIA. Cele trei scenarii de evolutie a pandemiei anuntate de autoritati: toate prevad o crestere a numarului de cazuri. Scenariul 3 prevede că vom ajunge din nou la 10.000 de cazuri oficiale pe zi

ITALIA. Zeci de profesori sunt bolnavi după ce au primit vaccinul Astra-Zeneca împotriva coronavirusului

GERMANIA. VIOLENȚĂ MARXISM-PROGRESISTĂ DE STRADĂ. Stephan Schwarz, candidat Alternativa pentru candidatul Germaniei (AfD) a fost internat în spital după un atac brutal al militanților progresiști Antifa

Marea Britanie. Prin programul de adăpost oferit de guvern numărul celor care dorm pe străzi a scăzut cu o treime. În România nu există nici un program.

Dezastrul al lui Mourinho la Tottenham. Încrederea și forma au dispărut, Bale abia e folosit, Dele și alții sunt înstrăinați și ÎNCĂ ei cred că este cel mai bun antrenor din lume ... 10 motive pentru care sezonul lui Tottenham a cedat sub Jose

DIN CICLUL: SECURIȘTII ȘI COPIII DE SECURIȘTI DIN USR (poreclită "Uniunea lui SOROS din România): Cozmin Gușă, dezvăluiri incendiare: ‘Dorel Năsui, tatăl lui Claudiu Năsui, s-a înscris în PCR în 1978. A fost plantat de DIE în SUA acum 34 de ani’

Jurgen Klopp „ar putea ÎNCHEIA cu Liverpool de vara viitoare pentru a deveni următorul manager al Germaniei”, scrie BILD care sugerează că șeful lui Liverpool este de două ori mai probabil să plece în comparație cu varianta de a rămâne pe Anfield

SUA. Deputata Lauren Boebert: "Progresiștii jertfesc drepturile femeilor pe 'Altarul ideologiei de gen' "

SUA. Biden numește în noua sa administrația progresistă indivizi care susțin Schimbarea Sexului la Copii prin operații de schimbare de sex și administrarea de Hormoni care să blocheze pubertatea

Vânătorul de tigri din Tasmania susține că are dovadă că marsupialul nu este dispărut - și promite să lanseze fotografii ale unei întregi familii de tilacine

INCENDIUL DE LA MARIUS NASTA. VIDEO. Șoșoacă l-a luat la întrebări pe Soroșistul Vlad Voiculescu care a fugit ca un șobolan, fără să răspundă la întrebări, după care Soroșistul a pus ILEGAL, bodyguarzii spitalului să o oprească pe Senatoare.

PARIS, VARA LUI 1927. VIDEO. Imagini incredibile colorate îi arată pe parizienii anilor 1920 furând săruturi pe străzi, dansând în parc și luând masa în cafenelele aglomerate. Gripa Spaniolă trecuse...

Chiar și moliile se bucură de lumina roșie. Lumina roșie slabă mărește activitatea sexuală, făcând bărbații mai sensibili la mirosurile provocate de femei

Cristian Terhes - Europarlamentar PNTCD - "Trebuie sa fii tradator de tara sa vrei sa-ti distrugi sectorul termoenergetic pe carbune ca sa fii mai dependent de gazul rusesc sau de curentul produs de altii"

SUA: Cenzura Progresistă Devine Paranoică. Congresmani Progresiști întreabă prin scrisori oficiale firmele de Cablu TV, "de ce nu cenzurează ?" posturile de știri conservatoare.

E valabil și pentru România? CHINA. Femeie rămase singure ar trebui să-și găsească bărbați de la țară - Studiu

QATAR. Jucătoarele de volei pe plajă vor să boicoteze turneul din Qatar pentru că arabii le-au interzis să joace în Bikini

COMENTARIU Marius Oprea | Neomarxiștii din USR-PLUS și lupta lor cu Biserica și Dumnezeu

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Coronavirus CHINA. Diplomații americani au fost testați în fund de Coronavirus. China neagă acuzațiile că le-ar fi cerut diplomaților americani să facă teste anale pentru depistarea COVID-19

SPANIA. Ultima statuie a Generalului Franco a fost dărâmată de Progresiști.

PARANOIA NOUL MARXISM-PROGRESISM face ravagii în SUA. Studenții progresiști de la Universitatea Washington, cer eliminarea statuii lui George Washington pentru că perpetuază „Supremația Albă”

UE NOUA URSS. Nicușor Constantinescu, dezvăluiri din pușcărie: Comisarii europeni dictau câștigătorii licitațiilor. Lista cu cei ce trebuiau arestați venea tot de la Bruxelles

NE VOR BĂGA AN DE AN CODURI messengerRNA ÎN CELULE? Vom avea nevoie de vaccinuri Covid pentru totdeauna? Guvernul Brtitanic arată că revaccinarea poate „deveni o parte obișnuită” a luptei împotriva bolii

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

SUA: 83% dintre suporterii președintelui Donald Trump sunt convinși că Biden și Rețeaua lui Progresistă AU FURAT MASIV la Alegerile Prezidențiale din SUA.

Ce arată primul studiu privind imunizarea post-vaccin COVID. Ce se întâmplă cu persoanele care nu au trecut prin infecție și se vaccinează. Ce recomandă specialiștii autorităților

Florin Cîțu, mesaj pentru pentru bugetari: Anul acesta nimeni nu va fi dat afară

Cozmin Gușă, reales în funcția de președinte al Federației Române de Judo

Tenis: Ashleigh Barty, accidentată, a declarat forfait pentru turneul de la Doha

Ochii pe mine! Raluca Kișescu, Business Consultant și scriitoare: "Visez să fac lucruri care să conecteze oameni și culturi. Visez să pun generațiile împreună!"

Japonia numește un „Ministru al singurătății” după o creștere tulburătoare a sinuciderilor în „epoca distanțării sociale”

Galați: Bărbat decedat în fața apartamentului familiei; el avea interdicție de a se apropia de aceasta

Coronavirus în România LIVE UPDATE 25 februarie. Peste 3.000 de cazuri noi COVID-19 și 70 de decese. Bilanț complet

SUA: Biden a revocat interdicții de viză impuse de Trump pentru solicitanți de carte verde și lucrători temporari

ZF Power Summit: România poate să fie polul eolian și fotovoltaic al UE

CITATUL ZILEI

Au apărut ochelarii cu care cicliștii pot vedea în spate

William Burns, desemnat director al CIA: SUA trebuie să contracareze China, un "adversar autoritarist"

VIDEO Cîțu: Voi propune să fie maxim 5 membri într-un consiliu de administrație pentru toate companiile de stat

Franța: Atacurile cibernetice asupra spitalelor, comise cel mai probabil de organizații de tip mafiot (ministru)

Leonardo Badea, viceguvernator BNR: În 2021 revenim pe o creștere fragilă

VIDEO Cîțu: România, împotriva tuturor celor care nu ne dădeau șanse, are o campanie de vaccinare anti-COVID de succes

Coronavirus în România LIVE UPDATE 25 februarie. Numărul cazurilor de COVID, în creștete față de ziua de ieri. BILANȚ complet

Coronavirus: EMA a început analizarea medicamentului Regdanvimab împotriva COVID-19

Studiu: Buget pentru amenajarea biroului de acasă, printre beneficiile dorite de angajați. Beneficii extrasariale primite de români în pandemie

Moderna, Pfizer sau AstraZeneca?

Ciucă: Un spital militar în zona Ghencea - un proiect aflat în dezbaterea MApN

O carte pe zi. "Reîntoarcerea în Reich" de Eric Lichtblau

Triplarea sumelor pentru rezerviștii voluntari din Armată a fost adoptată de Camera Deputaților

Fotbal: Nu am făcut un meci mare, dar este un rezultat bun, a spus Zidane după victoria Realului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 517, afisate in 9 pagini.



ieri 06:44 CITATUL ZILEI