Valentin Tătaru preia funcția de economist-șef pentru ING Bank România
Valentin Tătaru a fost numit economist-șef pentru ING Bank România, rol pe care l-a preluat din luna ianuarie, a anunțat miercuri banca.
Potrivit sursei citate, Valentin Tătaru s-a alăturat ING România în 2007, iar timp de zece ani a lucrat în cadrul Departamentului de trezorerie unde a gestionat lichiditățile băncii și tranzacționarea pe piața monetară interbancară.
"Din 2018 a fost numit economist în cadrul băncii, în departamentul de cercetare economică și a acoperit analiza macroeconomică a mai multor țări (România, Bulgaria, Serbia, Croația), cu rezultate notabile în privința calității prognozelor. Clasamentele regionale au plasat în top 3 prognozele sale pe diverși indicatori din aceste țări, între analiștii care acoperă regiunea", se menționează în comunicat.
Potrivit băncii, calitatea analizei macroeconomice efectuate a făcut ca opiniile sale să fie citate în numeroase canale de media la nivel internațional în această perioadă. Din poziția de economist-șef, Valentin își va continua activitatea de cercetare macroeconomică cu accent pe economia României, dar și a celorlalte țări din regiune deja acoperite.
Valentin Tătaru a absolvit facultatea de Economie Generală din cadrul ASE București, precum și masterul de Studii Economice Europene al aceleiași facultăți. În timpul activității profesionale, a obținut diploma de Certified Treasury Professional de la AFP (Association for Financial Professionals) și ACI Diploma de la Financial Markets Association.
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Comentarii:
Adauga Comentariu